3,638 matches
-
leagănă. Râsete și glume deocheate. Dar când acest paso se apropie, supraîncărcat de aur și argint, nu un simulacru de lemn aurit, ci, întrucâtva, Maica Domnului în persoană cufundă mulțimea din Sevilla într-o bulă de tăcere imobilă. Eterna reîntoarcere Idolul ne face să vedem infinitul; arta, finitudinea noastră; vizualul, un mediu aflat sub control. Dar rămâne și o parte incontrolabilă. Chiar dacă-și domină spațiul, consumatorul occidental nu-și stăpânește încă timpul intim, nici uzura neuronilor săi. Speranța noastră de viață
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
semn și un reper. În asta rezidă "miracolul artei": suprimarea distanțelor. "Miracol" vrea să spună pur și simplu: perenitate a precarului, coextensie a originii la istorie. Dacă moartea este la început, înțelegem de ce imaginea nu are sfârșit. Cel mai îndepărtat idol cretan ne poate șopti la ureche: "Ascultă zgomotul inimii tale și vei înțelege ce avem în comun". Există, fără îndoială, o neîncetată remodelare a agoniilor, căci oamenii nu mor, în secolul al X-lea înainte și în secolul XX după
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
gotică se adresa unei alte priviri decât un afiș de cinema. Evoluția comună a tehnicilor și a credințelor ne va conduce să reperăm trei momente în istoria vizibilului: privirea magică, privirea estetică și, în fine, privirea economică. Prima a produs idolul; cea de-a doua, arta; cea de-a treia, vizualul. Mai mult decât niște viziuni, acestea sunt organizări ale lumii (vezi tabelul de la pp. 229-230). Capitolul II Transmiterea simbolică " Iar pictorul, în definitiv, nu spune nimic, el tace, și eu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sacru. "Misterul Picasso" era mic copil pe lângă șamanii postmoderni, retrași și sibilini, care-și ritualizează aparițiile și distilează strălucirea. Vermeer nu era o personalitate, nici Rembrandt un mare personaj al epocii sale. Pe lângă ei, superstarurile de astăzi ale imaginii sunt idoli planetari. Constantă mediologică: cu cât imaginea este mai puțin mediumnică, cu atât devine mai mediatică. În mod general, cu cât o artă transmite mai puțin, cu atât "comunică" mai mult. Personalizarea, în estetică la fel ca în politică, este direct
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Când Yahve se arată poporului său, o face din spatele norilor și al fumului. Sau în vis, în viziuni nocturne, lui Avraam, Isaac sau Balaam. Se ferește de lumină și de vederea oamenilor. Teologia biblică nu este o teofanie, iar "era idolilor" ocolește iudaismul, admirabilă izolare. Dumnezeul evreu se mediatizează prin cuvânt, iar valoarea viziunilor onirice din Vechiul Testament este dată de banda lor sonoră, în timp ce ele sunt mai degrabă mute în Noul Testament, unde imaginea fără cuvinte are sens în sine. Pentru un
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Vechiul Testament este dată de banda lor sonoră, în timp ce ele sunt mai degrabă mute în Noul Testament, unde imaginea fără cuvinte are sens în sine. Pentru un monoteist ortodox, nu există altă viziune decât a lucrurilor trecătoare și coruptibile, deci nici alți idoli decât zeii falși. Aceștia din urmă se recunosc prin faptul că pot fi văzuți și atinși ca niște bucăți de lemn. Culmea ridicolului: statuia sacră. Ce fel de Dumnezeu este acela care se sfarâmă în bucăți, care poate fi azvârlit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lui Dumnezeu este posedat. Nu fac parte viziunile din cele șapte plăgi trimise asupra egiptenilor de Ocrotitorul poporului ales? "Să se rușineze toți cei ce se închină la lucruri cioplite" (Psalmi, 97, 7). "Blestemat să fie cel ce va face idol cioplit" (Deuteronomul, 27, 15). "Idolii dumnezeirilor lor să-i ardeți cu foc" (Deuteronomul, 7, 25). Atâta insistență în imprecație face simțită prezența pericolului. Avem aici un fel de furie a autopedepsirii. Ceea ce nu se practică nu are nevoie să fie
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fac parte viziunile din cele șapte plăgi trimise asupra egiptenilor de Ocrotitorul poporului ales? "Să se rușineze toți cei ce se închină la lucruri cioplite" (Psalmi, 97, 7). "Blestemat să fie cel ce va face idol cioplit" (Deuteronomul, 27, 15). "Idolii dumnezeirilor lor să-i ardeți cu foc" (Deuteronomul, 7, 25). Atâta insistență în imprecație face simțită prezența pericolului. Avem aici un fel de furie a autopedepsirii. Ceea ce nu se practică nu are nevoie să fie interzis. Știm că existau statui
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o ventuză, înmoaie și învăluie semnul viril și abstract într-o declivitate dulceagă. Imaginea este Rău și Materie, precum Eva. Nebuna casei* și Fecioara Nebună. Dăscăliță de eroare și falsitate**. Diavoliță de exorcizat. Cântec de sirenă. Ideea de a face idoli a stat la originea desfrâului", se spunea în mediile evreiești elenizate din secolul I. Tandemul aparență/concupiscență va persista, chiar în plin creștinism. Tertulian, cartaginezul care vedea în idolatrie "cea mai mare crimă a speciei omenești", mare luptător creștin împotriva
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sau mai puțin mărturisită și de o marginalizare socială a femeilor. Cuvântul detașează, imaginea atașează. De un cămin, un loc, un obicei. Iar nomadul monoteist care se oprește din drumul său își strică puritatea, se lasă din nou prins de idol, imagine fixă și grea, regresie spre Mama sedentară. Monoteismele Cărții sunt religii ale fraților și taților care-și acoperă fiicele și surorile ca să reziste mai bine la ispita imaginii impure. Ar fi hazardat să vedem în interdicția evreiască "o formă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
amenințarea de castrare care însoțește iubirea interzisă a mamei"24. Dar nu și să decelăm în spatele acesteia obsesia persistentă a unei recăderi virile în sânul, gineceul, matriarhatul imaginarului. Miraje ale imaginii, oglinzi ale erosului. Înțelegem atunci ce afecte îi atribuiau idolului religiile Scripturii. Ca și acel schimb continuu de la fascinație la repulsie, acea alternanță între tămâie și ruguri, de-a lungul răfuielilor creștine cu "scandaloasa". Iubirea-ură față de femeie (vrăjitoare și servitoare, credulă și credincioasă, diabolică și divină) se reflectă asupra idolului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
idolului religiile Scripturii. Ca și acel schimb continuu de la fascinație la repulsie, acea alternanță între tămâie și ruguri, de-a lungul răfuielilor creștine cu "scandaloasa". Iubirea-ură față de femeie (vrăjitoare și servitoare, credulă și credincioasă, diabolică și divină) se reflectă asupra idolului. Iar cine vrea s-o strivească vrea să-și înăbușe pulsiunile. Să răpună animalul din el, demonul. Iconoclastul este, ca regulă generală, un ascet învestit cu o misiune purificatoare, adică opusul unui om al păcii. Violența are un loc important
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o scamatorie rușinoasă și condamnă imaginile în mod mult mai riguros decât Luther. El are oroare de relicvele sfinților și compară statuile colorate ale Fecioarei cu niște "desfrânate de bordel". Orice imagine a lui Christos este în ochii lui un idol, iar arta, spune el, nu poate dezvălui nimic din invizibil. Ea nu poate și nu trebuie să arate decât "lucrurile pe care le vedem cu ochii". Distanțarea de Întrupare dă măsura înclinației spre plăcerile vizuale. Această distanțare este minimă în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reprezentării. Îngrijorat de primele concesii, Tertulian Africanul (160-240) condamnă profesiile de sculptor și astrolog și cere reconversia artistului pictor în zugrav. Constituțiile apostolice, care fixează liturghia creștină în 380, exclud din Biserică prostituatele, patronii de bordeluri, pictorii și fabricanții de idoli. În secolul al IV-lea, episcopul Eusebiu se miră ca de o rămășiță păgână de faptul că la Cezareea, în Palestina, se poate înălța o statuie miraculoasă a lui Isus. Și totuși imaginea se va strecura încetul cu încetul în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
scrisoarea către episcopul iconoclast al Marsiliei, Biblia idiotarum: pictura este pentru neștiutorii de carte ceea ce Scriptura este pentru cărturari pe scurt, Evanghelia săracului. Se răspunde astfel la o dublă cerință: cea a cărturarilor și cea a copiilor. Nu sunt păpușile idolii celor mici, iar idolii păpușile celor mari? Soluția cea mai ușoară imaginea ca roată de rezervă a pastoralelor: "căci este mult mai ușor să vezi picturi decât să înțelegi doctrine și să dai formă pietrelor după imaginea omului decât să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
al Marsiliei, Biblia idiotarum: pictura este pentru neștiutorii de carte ceea ce Scriptura este pentru cărturari pe scurt, Evanghelia săracului. Se răspunde astfel la o dublă cerință: cea a cărturarilor și cea a copiilor. Nu sunt păpușile idolii celor mici, iar idolii păpușile celor mari? Soluția cea mai ușoară imaginea ca roată de rezervă a pastoralelor: "căci este mult mai ușor să vezi picturi decât să înțelegi doctrine și să dai formă pietrelor după imaginea omului decât să-l reformezi pe om
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pe cei care îmbrățișează viața militară, cât și pe cei care se duc la spectacole. Dar în secolul al IV-lea, după cucerirea statului, se trece de la "orice război este injust" la "există războaie juste" și de la "orice imagine este idol" la "există imagini venerabile". Teodosie și Iustinian, în secolele al V-lea și al VI-lea, accentuează, sub acoperirea antiudaismului, recursul la iconografia cu caracter păgân și toate vechile trucuri de captare prin imagini a maselor. Căci erau războaie de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
împotriva perșilor. La fel, semnul crucii devine, de-a lungul secolelor, imaginea materială a crucifixului, tridimensională, bogat ornată, cu figura crucificatului suferind și sângerând, ținta unor devoțiuni pasionale. Indice emoțional, scop de pelerinaj, purtat în procesiune publică: de fapt un idol, dar suport al unui cult popular, trecând dincolo de venerația recomandată pentru a atinge adorația taumaturgică. Schimbarea creștină, subversiune în subversiunea iconofobă a începuturilor, dovedește, poate, o fatalitate (cum se numesc necesitățile care nu ne plac): victoria Bisericii ca trup asupra
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
obligă iudaismul îl exclusese, rămânând o religie identitară fără vocație misionară, fiindcă nu urmărea universalitatea. Dumnezeul Vechiului Testament îl lovea cu fulgere pe omul imaginar, dar adepții celui Nou nu au putut, în cele din urmă, să se lipsească de idoli în stilul celor din vechime pentru a inculca idolatrilor noua idee a creatorului unic. Și Dumnezeu începe în mistică și sfârșește în politică, adică în imagini. Primii vestitori ai Împărăției Cerului se încred în Cuvânt. Ei se exprimă prin simboluri
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
le scapă celor mai cerebrali dintre iacobini. A intra în arenă, în jocul de forțe înseamnă a remobiliza vechea armată a dorinței, eterna panoplie a delirului alegorii, prosopopee, embleme și portrete. De unde autodafeurile și războiul arsenalelor de glorie. Nu distrugi idolii regimului anterior decât ca să-i impui pe ai tăi. Leninoclaștii din 1989, de la Moscova, sunt basilatrii din 1992: în Occident, soclurile statuilor demolate nu rămân multă vreme goale. Revoluția credinței Imaginea este mai contagioasă, mai virală decât scrisul. Dar, dincolo de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fără a se priva de cel de-al doilea: să stăpânească magia imaginii fără a se lăsa cuceriți de ea. Mai ușor de spus decât de făcut. Mai ales că vechii creștini moșteniseră de la greci un respect superstițios pentru eficiența idolilor, care explică îndelungata lor crispare în fața visului și a tot ce ține de onirism, incubuși, sucubuși și alte viziuni nocturne 32. Orice exces, "de stânga" în refuz sau "de dreapta" în acceptare, fiind sancționat printr-un divorț sau o schismă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
stânga" în refuz sau "de dreapta" în acceptare, fiind sancționat printr-un divorț sau o schismă de semn contrar, conducătorii religioși a trebuit să facă un zigzag între cele două rele. Prea multă devoțiune înseamnă întoarcerea la superstițiile magice și idolii miraculoși exces care provoacă replica Reformei și a extremiștilor acesteia. Insuficientă devoțiune înseamnă retragere eremitică, de tip manihean sau catar, câmpul fiind lăsat liber pentru vrăjitorii necontrolate. Prudența îndeamnă așadar la trezirea simțurilor fără a le excita, la propagare fără
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de mirare în faptul că, în zona noastră, celebrarea celui puternic trece întotdeauna prin punerea lui în imagine? Monede și medalii cu efigia Prințului. Statui ale împăratului, răspândindu-i, sporindu-i aura până la marginea imperiului. Prestigiu și supunere. Spărgătorii de idoli din secolul al IX-lea bizantin sau din secolul al XVI-lea francez contestau principiul sacrileg al reprezentării divinului sau arbitrariul prelevatorilor de plus-valoare și al celor care măreau impozitele? Comunarzii care au atacat Coloana Vendôme nu aveau conturi de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
briceagul un crucifix și că la Sfânta Împărtășanie nu-și descoperise capul. Dacă pentru legislator voința de a-l ucide pe Dumnezeu în imaginea lui era credibilă în principiu și pedepsibilă cu moartea, e fiindcă imaginea rămânea pentru popor un idol, cum fusese timp de milenii, adică aproape o persoană vie, care plânge cu lacrimi de sânge când e batjocorită. Sau pe care oamenii o umilesc înainte s-o distrugă. Sfărâmarea imaginii înseamnă ucidere. Distrugerea idolilor papiști era pusă în scenă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imaginea rămânea pentru popor un idol, cum fusese timp de milenii, adică aproape o persoană vie, care plânge cu lacrimi de sânge când e batjocorită. Sau pe care oamenii o umilesc înainte s-o distrugă. Sfărâmarea imaginii înseamnă ucidere. Distrugerea idolilor papiști era pusă în scenă de reformați ca o execuție capitală. Ca și cum efigia de piatră sau de culoare, chiar în interiorul timpului religios, ar fi trezit ce era mai primitiv în primitiv, acel nivel rudimentar al sacrului pe care-l numim
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]