3,144 matches
-
mândru-n valea ta.” (M. Eminescu) Dacă predicatul frazei se realizează printr-un verb performativ (a ordona, a porunci etc.), enunțul însuși are carater performativ: Îți ordon să arunci podul acesta în aer. În funcție de implicarea afectivă a subiectului vorbitor, enunțurile imperative sunt: • obiective (neutre): „Nu spera când vezi mișeii / La izbândă făcând punte.” (M. Eminescu) „Nu voi mormânt bogat, / Cântare și flamuri Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri.” (M. Eminescu) • subiective (exclamative): „...Da ce vrei, mări, Cătălin? Ia dut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
punte.” (M. Eminescu) „Nu voi mormânt bogat, / Cântare și flamuri Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri.” (M. Eminescu) • subiective (exclamative): „...Da ce vrei, mări, Cătălin? Ia dut’ de-ți vezi de treabă!” (M. Eminescu) Sub aspect structural, enunțurile imperative aparțin categoriei enunțurilor autonome (sintetice, realizate mai ales prin interjecții și vocative, și analitice): „- Hai și tu cu noi, dacă vrei - zise Harap Alb - că doar n-avem a te duce de mână ca pe un orb.” (I. Creangă), „- Hai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-Ho, mă! ce vă este, zise Zaharia.” (I.Creangă), „- Ștefane, zise Luchi, fiindcă ea era.” (M. Preda), „Lasă-mă, toamnă, în prada furtunii Singur de mine să râd ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Preda), „Lasă-mă, toamnă, în prada furtunii Singur de mine să râd ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii care ți se jură că te iubesc pe tine mai mult decât se iubesc pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii care ți se jură că te iubesc pe tine mai mult decât se iubesc pe dânșii.” (M.Codreanu), „Deșteaptă-te, pământ român! biruie-ți durerea...” (A. Russo) Verbul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca de ochii din cap...” (I. Creangă) Observații: Situarea verbului la imperativ poate fi doar marcă a caracterului afectiv al unui enunț asertiv: „Ei! ei! de acum drege-ți „vocea” și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți.” (I. Creangă) Intonația imperativă este orientată de accentul sintactic și depinde de dezvoltarea enunțului; este ascendentă când enunțul se realizează doar printr-un vocativ, o interjecție sau un verb la imperativ: „Mai luăm câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale); este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperativ: „Mai luăm câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale); este mai întâi ascendentă, apoi descendentă, când enunțul are o dezvoltare mai amplă: „Cântați-mi durerile voastre / Ca să am la ce să visez.” (A.E. Baconsky) Enunțurile imperative indirecte au intonație nespecifică; ele devin, de fapt, enunțuri asertive: „Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoșul, să-l zvârle într-un cuptior plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relația de coordonare prin care se evită subordonarea circumstanțială (de temporalitate): „N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte, sub aspect semantic sau (și) structural. 1. Dacă aparțin enunțurilor asertive, întemeindu-se pe opoziția logico-semantică afirmativ-negativ, acestea se impun ca enunțuri afirmative și enunțuri negative. Prin enunțuri afirmative, subiectul vorbitor afirmă, confirmă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nimănui / că sufletul ca țărna mi-i bogat, că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ideea este reluată de Ecat. Teodorescu, Sunt propozițiile subordonate propoziții autentice?, LR, 1979, nr. 3. În această interpretare, fraza ar fi numai enunțul în care există cel puțin două propoziții principale coordonate. 14. Otto Jespersen (op. cit., p. 431) consideră enunțurile imperativ și interogativ două variante ale unei aceleiași structuri sintactice, prin care subiectul vorbitor vrea să influențeze voința interlocutorului; enunțul interogativ ar reprezenta „ordinul” dat de locutor interlocutorului de „a-i spune ceva, a-i da o informație”. Chiar dacă un enunț
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu subînțelegerea unui verb la imperativ: „Spune... unde pleci!”, natura specifică a enunțului - înscris într-un act de comunicare doar, prin planul său semantic - implică un verb, subînțeles, din același câmp semantic, al interogației: „Te întreb... unde pleci.” Funcțional, enunțului imperativ îi este proprie voința de schimbare, anulare sau producere a unei realități. „Taci!/ Vorbește!/Nu-i răspunde!” „Vino!/ Pleacă!/Deschide fereastra!” RELAȚIA DE INTERDEPENDENȚĂtc "RELA}IA DE INTERDEPENDEN}|" 15. Sintagma dependență bilaterală, folosită de V. Guțu-Romalo, lucr. cit., p. 38
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Cf. Ecat. Teodorescu, În problema structurii părților de propoziție, LR, XXVIII (1970), nr. 2, pp. 126-127. 26, 27. Ecaterina Teodorescu, în Propoziția subiectivă, p. 8, nota 8 ș.u. RELAȚII DE DEPENDENȚĂtc "RELA}IA DE INTERDEPENDEN}|" 28. În enunțuri dubitative imperative conjunctivul are autonomie și, în consecință, poate construi predicatul unei propoziții nedependente: „Mai bine ia cornul și sună într-una / Să suni până mor, către cerul senin...” (Șt.Aug. Doinaș) 29. Fapt ce determină pe Marina Rădulescu, art. cit., să înscrie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eticei biblice nu înseamnă însă că ele trebuie abandonate, dar nici nu trebuie interpretate ca o scurtcircuitare la soluțiile morale. 218 Ceea ce nu prea convine întotdeauna este tălmăcirea sau interpretarea alegorică. Și cu toate acestea se pare că ea este imperativă. Dacă sensul literal (asupra căruia eretici, ca Marcion, critic biblic din secolul al doilea, sau polemici anticreștini, precum Celsus, au insistat) era inacceptabil, singura procedură compatibilă cu credința în Biblie ca oracol divin era cea alegorică. Legea, istoria, profeția, poesia
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
caracterizat prin violență deschisă și prin utilizarea forței, ce se impune prin natura ei organizată, sângeroasă și distructivă. Capacitatea de a înfrunta pericolele, puternicul sentiment de uniune, o întreagă națiune coroborând pentru atingerea aceluiași scop, capacitatea de a depăși caracterul imperativ al instinctului de supraviețuire reprezintă un omagiu adus însăși ființei umane, toate acestea cu un cost imensurabil. Războiul este un eveniment devastator în existența tuturor celor ce trec prin această experiență. Putem afirma cu certitudine că cele două războaie mondiale
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
oacheșa de la intrare. Singura condiție ce i se pune, aproape o poruncă, este aceea de a ține minte, de a nu uita că a ales o țiganca, o grecoaica și o evreică. Dar dintru început greșise: respinsese nemțoaica. Cerința aproape imperativă de a ține minte face distincția între omul profan și omul primordial: omul supus legilor universului profan este predestinat să gresească, fiindcă a greșit la începuturi, în starea primordială, pentru aceasta fiind izgonit din Paradis, condamnat să repete la nesfârșit
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
occidentală, căreia, tradițional, colectivitatea considera că îi aparține, sunt argumente solide ce susțin aderența populară la direcțiile tranziției. Indiferent ce actori au contribuit la articularea strategiei tranziției, marea masă a comunității a considerat-o ca a-i aparține. Dincolo de caracterul imperativ al direcției generale de schimbare, opțiunile strategice din straturile doi și trei, putem identifica alternative posibile între care se putea opta. Pe fondul primului strat structural fără alternativă, există opțiuni strategice alternative, diferite din punctul de vedere al eficienței lor
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
jurnalist). Asumarea unei cunoașteri certe și a unei superiorități morale justifica poziția de orientatori ai acțiunilor de schimbare și de gardieni ai purității ideologice și morale a procesului de tranziție. Comentariile sunt foarte clare și directive: „Guvernul întârzie privatizarea”, „Este imperativă introducerea imediată a imovabilității magistraților”, „Problema centrală a reformei justiției e acum asigurarea independenței sale politice”. Din discursul mass-media este aproape exclusă formularea de alternative și îndoieli: ar trebui făcut x sau y? Care sunt argumentele pro sau contra? Este
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
produs clasic. În consecință, consumatorul va prefera primul produs, chiar dacă acesta, din perspectiva caracteristicilor de performanță, este inferior produsului clasic. Diagrama lui Kano demonstrează că mai ales în condiții concurențiale nevoia de a introduce noul, de a inova continuu, este imperativă. S3 S2 S1 Satisfacția clientului Insatisfacție În termenii noilor definiții, aducerea noului presupune de fapt trei pași distincți, chiar dacă în practică ei se subînțeleg uneori prin termenul de „inovare”. Pașii sunt: 1.creativitate; 2.activitate inovantă; 3.spirit antreprenorial. Creativitatea
Managementul inovarii by Jeanina Biliana CIUREA () [Corola-publishinghouse/Science/192_a_430]
-
ne reîntoarce în copilărie”. 7.1.2 .Sporturi individuale Socializarea de tip cooperatist a trecut prin propria sa autonomie motrică și propriul său control. Sporturile individuale, au un teren mai favorabil pentru evaluarea propriilor progrese. Sporturile individuale prezintă avantajul solicitării imperative a atenției perceptive centrată pe corp (funcția de interiorizare), în măsura în care copilul dorește să le amelioreze. Practicarea sporturilor colective tinde mai degrabă să deplaseze atenția pe datele exterioare în particular. Cu toate acestea acțiunea educativă pe schema corporală nu va fi
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
ne reîntoarce în copilărie”. 7.1.4. Sporturi individuale Socializarea de tip cooperatist a trecut prin propria sa autonomie motrică și propriul său control. Sporturile individuale, au un teren mai favorabil pentru evaluarea propriilor progrese. Sporturile individuale prezintă avantajul solicitării imperative a atenției perceptive centrată pe corp (funcția de interiorizare), în măsura în care copilul dorește să le amelioreze. Practicarea sporturilor colective tinde mai degrabă să deplaseze atenția pe datele exterioare în particular. Cu toate acestea acțiunea educativă pe schema corporală nu va fi
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
CBP pe marginea dreaptă a acesteia, pe marginea stângă a CBP după un traiect posterior variabil față de CBP, abușare directă în canalul hepatic drept, sau după o încrucișare anterioară, pe marginea stângă a canalului hepatic comun. Cunoașterea acestor variante este imperativă pentru cei ce practică chirurgia biliară pentru a preveni leziunile iatrogene ale CBP. Calea biliară principală (CBP) CBP sau hepatocoledocul are un diametru variabil, fiind considerate patologice diametrele superioare la 8-10 mm. Topografic, CBP are următoarele porțiuni: supraduodenală, retroduodenală, intrapancreatică
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Simona Vălean () [Corola-publishinghouse/Science/92148_a_92643]
-
Altfel spus, asistăm la o dramatică relativizare a valorilor iar valorile morale nu fac excepție. „Amurgul” moralei moderne face loc nu unei etici cu pretenția de universalitate, ci unui pluralism al eticilor, așa zise „minimale” sau „slabe”, Înlăturând orice conținut imperativ. Tipurile acestea de etici „persuasive” ar putea astfel să răspundă mai adecvat pretențiilor societății bazate pe cunoaștere, ca aparținând cadrului mai larg al societăților „postmoraliste”. De aici se poate concluziona că nu există o lume a omului generic. Oamenii sunt
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
normativ, ce vizează spațiul public ca ideal social. Stilul autoritar. La extrem, caracterizează mesajul transmis de personalitatea totalitară și exprimă cel mai bine caracteristicile semnificative ce diferențiază stilurile fundamentale de discurs politic: ambiguitatea intenționată, caracterul disimulat al adevăratului mesaj, caracterul imperativ și caracterul polemic. Este discursul mesianic - apocaliptic - prin care actorul politic se ipostaziază ca singurul În măsură să asigure depășirea Peripatethice unei situații de criză pe care - chiar dacă nu există - o va evidenția sau va face tot posibilul pentru a
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
o distanță pe care psihologul o identifică instanțiatoare de dihotomii între două tipuri de psihologie: una care privește spre adâncurile din noi ca spre o prăpastie cu forțe întunecate ce trebuie ținute sub control, și alta care își acceptă clocotul imperativ al adâncurilor psihice pentru a-i gratifica pretențiile: „Conceptele cheie în noua psihologie dinamică sunt spontaneitatea, eliberarea, naturalețea, alegerea liberă, acceptarea de sine, conștientizarea impulsurilor, satisfacerea trebuințelor primare. Înainte erau cele de control, inhibiție, disciplină, instruire și modelare, pe principiul
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
cele două situații. La fel, muncitorii și patronii având interese opuse vor intra permanent în conflict. Trebuie precizat faptul că cele două situații descrise de Touzard sunt potențial conflictuale, ele transformându-se realmente în conflict atunci când scopul vizat implică necesitatea imperativă de a controla comportamentul adversarului pentru a-l neutraliza, a-i produce pagube, a-l elimina economic, psihologic și chiar fizic. De asemenea, saltul din domeniul potențialității în cel al realității are loc și atunci când una dintre părți încearcă s-
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]