8,706 matches
-
ținea În mînă fotografia unei femei cu părul blond, o ducea din cînd În cînd la frunte și bolborosea ceva indistinct. Cred că se ruga. Parcă făcea penitență — Era disperat, nu-i așa? — Nu, mai curînd detașat. Avea aerul unui ins care Îndeplinește un ritual. Era În toată atitudinea lui ceva stoic și spartan În același timp. Mi-a atras atenția fiindcă semăna frapant cu mine după campania de la Termopile; eram comandant În armata lui Leonida... Stai, nu te Întoarce acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
geamantane deodată, culoarul umplut ca un maț de porc cu toate măruntaiele orașelor, tot dumicatul asta Împins spre veceu, spre deschiderea ademenitoare ca o iluzie, În sfîrșit un loc unde se poate intra, unde se poate merge mai departe și insul acela Înnebunit, ținîndu-se de burtă, acoperindu-și cu palmele răscoala materiei care nu ține cont de nimic, acolo În colț ținta promisă un jgheab alb ciobit murdar Înconjurat de picioare, de papornițe, de ochi și urechi amestecate de-a valma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ieri. Privesc țevile acelea Înguste prin care se scurge cimentul spre gura betonierei. Simt În vibrația lor imperceptibilă rumoarea acelor particule Împinse În jos, zbaterea lor, o rezistență slabă, nesigură, Înăbușită. Acolo sus, Într-o cabină Închisă, se află un ins care dirijează totul după rețete precise - el stabilește dozajul agregatelor În funcție de calitatea betoanelor. Nu există nici o toleranță, nici o aproximație. Apoi deschide șuberele și tot ceea ce fusese pînă la acest prag ciment, pietriș sau nisip curge În incinta malaxorului, unde devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mi se pare mediocru și vulgar să mă confirm mereu, confirmîndu-i pe alții. Bine, dar această carte, veți spune, nu contrazice ea aceste principii vulnerabile? Am Încercat cu toate riscurile unei compromiteri definitive. Pentru că În fiecare din noi există un ins teluric și un ins celest și poate că mi s-a impus și mie respectarea acelei legi pe care o invoca schizofrenicul de la spitalul nr. 9 „dacă există În tine un singur procent de homosexualitate, tot trebuie să Încerci măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și vulgar să mă confirm mereu, confirmîndu-i pe alții. Bine, dar această carte, veți spune, nu contrazice ea aceste principii vulnerabile? Am Încercat cu toate riscurile unei compromiteri definitive. Pentru că În fiecare din noi există un ins teluric și un ins celest și poate că mi s-a impus și mie respectarea acelei legi pe care o invoca schizofrenicul de la spitalul nr. 9 „dacă există În tine un singur procent de homosexualitate, tot trebuie să Încerci măcar o dată În viață delictul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
neutru, Încît iată chipul tău născîndu-se În el ca-n orice oglindă goală; dar ai trădat, chiar acum ai trădat un sens esențial de dragul unei imagini. Ca o mîță ai mușcat cordonul ombilical și te văd Înghițită de spațiu, un ins care a scăpat oricărei gravitații. Cadranul solar naște combustii spontane. SÎnt amintiri rele zăvorîte În trup cum seuri de animale sacrificate dorm stratificate În carnea nouă a unui săpun, celule ale desfrîului, ale crimei, celule ale delațiunii și lașității, celule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-i ușor timpanul. Din zgomotele lor fine deduse că dimineața ajunsese la prânz cu prospețimea ei obișnuită. UMBRA LUI ZAHAREL Sunt umbra lui Zaharel, adică diavolul din el sau personalitatea lui patologică, cum obișnuiesc să mă numească psihiatrii - cu toate că acești inși glumeți și cultivați nu știu nimic sau știu prea puțin despre noi diavolii, la fel de puțin cum știu despre ei înșiși. Acum am devenit șomer, căci Zaharel a fost scos pe tușă ca „preot“. Amândoi avem un prisos de timp care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
m-a făcut așa sau Dumnezeu m-a creat astfel“, Vadim Maslennikov știe deja că pentru a afla răspuns la întrebarea „cine suntem“ trebuie să-și îndrepte „raza observației“ spre înăuntru. Un înăuntru care nu este sediul și opera psihologiei insului, ci arena în care se înfrunta mereu omul și fiara. Conștient de dualitatea ființei umane al cărei izvor stă în gemenitatea funciară a Sufletului - înger, fiară -, într-un elan satanic, Vadim Maslennikov exacerbează funcția observatoare a conștiinței printr-un artificiu-drog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ne-o lasă el este că nu trebuie să ne mai consolăm cu gândul că altceva sau altcineva este vinovat de irosirea talantului cu care am venit în lume. Existența și moartea eroului mărturisesc că, dincolo de toate întâmplările vieții, fiecare ins este răspunzător de tot ceea ce face și ce este el, așa cum națiunea și, apoi, lumea, sunt ele însele cauza și efectul neputinței și bolii de care suferă acest secol XX: vulgaritatea. Semnificativ, vânzarea de Suflet a lui Vadim Maslennikov pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
neputinței și a bolii națiunii? Dacă Ivan Țâbulkin repurtează un succes, este clar că cel care îl aplaudă pe acest Ivan cu suspectă venerație, prin aplauzele sale, își declară public disponibilitatea proprie de a-și schimba viața cu aceea a insului pe care îl aplaudă; e clar că, cu cât există mai mulți asemenea oameni care aplaudă, cu atât este mai previzibilă modificarea opiniei publice și, odată cu aceasta, a întregii nații care și-l ia drept ideal pe sportsman, dorind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acea Împăcare a spiritului propovăduită În Vară și pustie. Maestrul fu cuprins de Înfrigurare, dar și de căință, Întrucît abia atunci intuia că Învățătura sa, ca oricare altă doctrină care se Întemeia pe morală, putea provoca, ajungînd În mîna unui ins imatur, tot atîta rău, pe cît bine (căci, după cum Însuși Platon o spune, dacă maestrul e cel care Își alege ucenicii, cărțile nu-și aleg cititorii). Aprins de gînduri necurate și Încins probabil de votcă, Ben Haas hotărî ca dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot atîta rău, pe cît bine (căci, după cum Însuși Platon o spune, dacă maestrul e cel care Își alege ucenicii, cărțile nu-și aleg cititorii). Aprins de gînduri necurate și Încins probabil de votcă, Ben Haas hotărî ca dintr-un ins total neinteresant - ucenicul nefiind În stare să răspundă la nici o Întrebare disimulată a Maestrului - să facă un hasidic (cuvînt ce semnifică instruire, inițiere, umilință) dacă nu cumva putea fi vorba de o pornire inconștientă de parodiere a lui Pigmalion, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
idei sociale, care a învățat și a îndrumat copiii satului pe făgașul învățăturii și al muncii. Viața politică - înaintea primului război mondial, oamenii satului făceau politica boierilor, conservatori și liberali. Atunci nu votau toți oamenii. Vota unul pentru cincizeci de inși. Adică se făcea adunarea la primărie, iar primarul numea dintre ei 7-8 delegați și îi trimitea la Bacău când se țineau alegerile; delegații votau ce le spuneau boierii care candidau din partea celor două partide, adică partidul conservator și partidul liberal
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
călători străini, făcute în fuga condeiului, Dimitrie Cantemir, prințul-filosof, lasă primele descrieri mai ample despre dansul la românii moldoveni: „Jocurile sunt la moldoveni - ne spune Dimitrie Cantemir - cu totul altfel decât la celelalte neamuri. Ei nu joacă doi sau patru inși laolaltă, ca la franțuzi sau leși, ci mai mulți roată sau într-un șir lung. Altminteri, ei nu joacă prea lesne decât la nunți. Când se prind unul pe altul de mână și joacă roată, mergând de la dreapta spre stânga
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
polițienească prin care arătau pe șleau că eu eram În plus, că prezența mea o stînjenea pe Clara și pe toată lumea Întreagă. Totuși, cel mai rău dintre toți era maestrul Neri, a cărui nefastă simfonie era tot neterminată. Era un ins ferchezuit, un filfizon din San Gervasio care, cu toate că Își dădea aere de Mozart, mie, așa cum tot picura briantină, Îmi amintea mai mult de Carlos Gardel. De geniu nu vedeam la el altceva decît că era un Împuțit. Îl peria pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai spunem... Poate că erau niște catalige, am sugerat. M-a privit fără să priceapă. Evident, pentru portăreasă, subiectul era cît se poate de serios. — Și nimeni n-a mai vizitat apartamentul În toți acești ani? — Odată a apărut un ins Îngrozitor, din aceia care zîmbesc tot timpul, un jîmbat, dar care Îl vezi de cît colo ce-i poate pielea. A zis că era de la Brigada Criminală. Voia să vadă apartamentul. — A zis de ce? Portăreasa tăgădui. — Vă amintiți cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nevastă-sa care-l văzuse spunea că el jură pe toți Dumnezeii că-l ucide pe Strickland de îndată ce-i dau drumul din spital. Trecu o săptămână. — Asta e vorba mea dintotdeauna, reflectă căpitanul Nichols, dacă tot îl pocnești pe un ins, lovește-l cât mai zdravăn. Asta îți dă niscaiva timp să te uiți în jur și să te gândești care ar fi mișcarea următoare. Apoi Strickland avu un pic de noroc. Un vas cu destinația Australia se interesase la căminul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut, un voinic burtos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lăsa seara, sub lambriuri aurite și lustre de cristal, le povestea despre război fetelor în rochii de bal, cu un pahar de șampanie în mână, printre acordurile vioaie ale orchestrei de cameră. Cu pălăria Cronstadt și cu aspectul său de ins ghiftuit cu bucate alese, judecătorul Mierck era un om autoritar. Sosurile cu vin îi colorau poate urechile și nasul, dar nu-l înmuiau deloc. Ridică el însuși pătura și o privi pe Belle de jour o bună bucată de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și te plictisești repede, iar verile sunt atât de fierbinți că îți fac sângele să fiarbă în vene. Jurații nu înțelegeau întotdeauna ce voia procurorul să spună: citise prea mult, iar ei nu îndeajuns. Printre ei, erau tot felul de inși, de cele mai multe ori oameni insignifianți. Meșteșugari bătrâni stăteau lângă țărani cu obrajii rumeni, funcționari mărunți, preoți în sutane ponosite care veneau dintr-o parohie de țară după ce se treziseră înainte de răsărit, cărăuși și muncitori istoviți. Stăteau cu toții pe aceeași bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nemți înapoi acasă în trei săptămâni cu un șut în fund și că va fi floare la ureche nu se mai umflau în pene acum. Prima aniversare a izbucnirii ostilităților nu a fost sărbătorită decât în bistroul lui Fermillin, un ins înalt și slab, cu un cap în formă de pâlnie ce muncise zece ani la Căile Ferate din nord înainte de a-și descoperi vocația, „ca o chemare divină“, după cum îmi mărturisi într-o zi, pentru comercializarea spirtoaselor. Localul se numea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Oamenii știau bine că judecătorul era Mierck. Povestea cu micile lumi făcuse vâlvă - să te răsfeți cu ouă moi lângă un cadavru! - și, de asemenea, disprețul față de fetiță, fără nici un cuvânt, fără urmă de înduioșare. Ce contează! Pentru toți acești inși stupizi, chiar dacă era detestat, el rămânea judecătorul: cel care vă poate trimite, cu o mică semnătură, să reflectați între patru pereți. Cel ce urzește planuri cu călăul. Un fel de bau-bau pentru adulți. Oamenii se priviră. Mulțimea începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bine să ai un epitaf prost după moarte, decât să te vorbească dumnealor de rău cât ești în viață. POLONIUS: Alteță, îi voi cinsti după merit. HAMLET: Păcatele mele, omule, cu mult mai bine; dacă l-ai cinsti pe orice ins după meritul său, cine ar scăpa nebiciuit? Cinstește-i după obrazul și rangul dumitale: cu cât merită mai puțin, cu atât mai de preț îți este dărnicia. W. Shakespeare Să te întorci fără a o ucide pe Euridice. Jean-Luc Godard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
gură-spartă cu căpățâna împerucată sfâșiind pasiunea în bucăți, făcând-o zdrențe, spărgând urechile galeriei care, în cea mai mare parte, nu-i bună pentru altceva decât pentru pantomime neînțelese și pentru gălăgie: aș pune să-l biciuiască pe un asemenea ins... rogu-te, ferește-te de așa ceva*... — Era, și pentru mine, o bună lecție de actorie ce zicea Shakespeare, nu înțelegeam chiar tot, dar esența era ca și a mea: nu grăbi... Când nu mă mulțumea ceva, te opream, copile, vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
În plin zbor, Ea zace pe patul cu cearșafuri albe, Cu mâinile-apăsate pe sânul mic, o sfântă, Bella Cunizza, vino la lumină!“ — Dumnezeule mare, Kerry, despre ce-o fi vorba? Jur că nu Înțeleg nimic, deși sunt și eu un ins cu veleități literare. — E destul de greu, a răspuns Kerry. Trebuie să te gândești la dricuri și la lapte stricat când le citești. Asta nu-i atât de trăsnită ca altele. Amory a aruncat revista pe masă. — Bine, a suspinat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]