3,324 matches
-
structura predicatului. În aceste enunțuri, însă, adverbul nu mai este un adverb modalizant. Prin esența lor, adverbele modalizante exprimă atitudinea subiectului vorbitor față de conținutul mesajului. Între adverb și verbul-predicat al propoziției nu se dezvoltă o relație sintactică asimilabilă relației de interdependență dintre predicat și subiectul său2 . În consecință, un enunț precum „Negreșit că va veni.” - frază, în interpretarea G.A., formată dintr-o principală (negreșit) și o subiectivă (că va veni) - nu se poate contrage într-o propoziție, ca în cazul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ei întrebuințări, nespecifice conjuncțiilor subordonatoare: • Conjuncția poate fi eliminată fără consecințe asupra integrității sintactice și asupra planului semantic al enunțului: „Poate că e bolnav.” - „Poate e bolnav.”; această eliminare nu e posibilă în cazul unei relații de subordonare sau de interdependență autentică: „S-a întâmplat (că) eram și eu acolo.”, „Trebuie (să) plec.”; • Conjuncția poate raporta adverbul la orice component al enunțului sintactic, în funcție de focalizarea atitudinii subiectului vorbitor: „Poate că Andrei a făcut asta.”, „Poate că a făcut ceva.”, „Va veni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a putut fi atrasă de aceste elemente lingvistice și aglutinată solidar cu ele în formele pisănică (pe semne că), mătincă (mă tem că), cică ((se) zice că), parcă ((se) pare că a plecat definitiv.); în relații de subordonare sau de interdependență, conjuncția ‘aparține’ subordonatei sau celuilalt termen al relației de interdependență. Că adverbele acestea sunt mijloace de exprimare a modalității o dovedește și intrarea în sinonimie cu sintagme morfologice, sau cu sintagme cu verbele semiauxiliare care exprimă diferite sensuri modale; sintagmele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
solidar cu ele în formele pisănică (pe semne că), mătincă (mă tem că), cică ((se) zice că), parcă ((se) pare că a plecat definitiv.); în relații de subordonare sau de interdependență, conjuncția ‘aparține’ subordonatei sau celuilalt termen al relației de interdependență. Că adverbele acestea sunt mijloace de exprimare a modalității o dovedește și intrarea în sinonimie cu sintagme morfologice, sau cu sintagme cu verbele semiauxiliare care exprimă diferite sensuri modale; sintagmele poate că e bolnav - va fi fiind bolnav - o fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă) În enunțuri cu structură analitică, interjecția poate realiza, ca termen subordonat, în relații de dependență, funcția de circumstanțial de mod: „Așa încet-încet, haidea-haidea, marțea următoare, pe la asfințit, a ajuns drumețul la straja Craiovei.” (I.L.Caragiale) în relația de interdependență, funcția de predicat: „Ș-apoi huștiuluc! și eu în știoalnă, de-a cufundul, să prind pe dracul de-un picior...” (I. Creangă) Când realizează funcția sintactică de predicat (interjecțiile volitive și onomatopeice) dezvoltă câmpuri semantico-sintactice asemenea verbului, în funcție de caracteristici antitetice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se relevă la două nivele: • al dezvoltării sintactice a funcțiilor • al dezvoltării planului semantic al funcțiilor 1. La primul nivel, distincția prepoziție/conjuncție privește tipul structural al constituenților prin care se realizează funcțiile sintactice generate de o relație de dependență (interdependență). Prepoziția asigură desfășurarea relațiilor sintactice în interiorul enunțului minimal; dintre cei doi termeni ai sintagmei între care se dezvoltă relația sintactică, cel de-al doilea, purtătorul funcției sintactice generate, nu poate fi o propoziție: Oricine are dreptul la adevăr. Oricine are
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la Teatrul de vară. Ioana s-a făcut cunoscută cântând și dansând la Teatrul de vară. Raportul semantic dintre termenii care intră în relațiile sintactice de coordonare pentru realizarea planului semantic global al enunțului determină diferențierea conjuncțiilor de coordonare, în interdependență cu identitatea semantică a variantelor relațiilor de coordonare, în cinci subclase: • conjuncții coordonatoare copulative: și, precum și, nici, nu numai... ci (dar) și • conjuncții coordonatoare disjunctive: sau, ori, fie, fie că • conjuncții coordonatoare adversative: dar, iar, însă, numai că • conjuncții coordonatoare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este marcă a funcției de atribut - sens sintactic. Prin această interrelație lexic-morfologie-sintaxă, cuvântul își reorganizează și își amplifică planul semantic, concomitent cu reorganizarea planului expresiei și participă la organizarea specifică și la dezvoltarea planului semantic global al enunțului sintactic, în interdependență cu structura lui. Planul semantic global al enunțului este constituit dintr-un fascicol de sensuri, lexicale și gramaticale, în primul rând, interdependente, „obiective”, precum și din componente „subiective”. Sensurile lexicale preced constituirea enunțului; ele aparțin, în mod virtual, unităților lexicale ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
logico-semantică, relațiile sintactice sunt interpretarea lingvistică a unor raporturi logice, prin care se reflectă în planul gândirii conexiuni extralingvistice, extrinseci (între „obiecte”) și intrinseci (interioare „obiectelor”, de tipul: parte-întreg, conținut-formă, substanță-calități, statice sau dinamice etc.). Dezvoltarea relațiilor sintactice implică o interdependență specifică între reflectarea lingvistică a unor raporturi din realitatea extralingvistică și desfășurarea raportului dintre planul sintagmatic și planul paradigmatic al limbii. În relativă dependență de particularități ale realității extralingvistice și într-o mai strânsă legătură cu specificul organizării și funcționării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare a cunoașterii: „Floarea este albastră.”, „Mircea, colegul Danei, a plecat ieri la mare.” Gramatica tradițională vorbește în general de două raporturi sintactice principale: subordonare și coordonare. Chiar dacă se fac o serie de considerații privind specificul lor, relațiile de interdependență și de apoziție sunt cuprinse la raportul de subordonare. (Vezi Gramatica limbii române, Editura Academiei, ediția a II-a, București, vol.II 1966, pp. 266-270, pp. 128-130, pp.281-282). Într-un capitol aparte (vol.II, pp. 422-427) se iau în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vol.II, intitulat Enunțul, se identifică trei categorii de relații sintactice: de dependență, de nondependență sau coordonare, de echivalență sau apozitivă. În relația de dependență (numită în continuare și de subordonare) se distinge între relația de dependență bilaterală sau de interdependență și relația de dependență unilaterală.( cf.p.17).Partea a doua a acestei noi ediții a Gramaticii este consacrată dimensiunii pragmatice a textului. Aici, în capitolul intitulat Structuri sintactice deviante, se regăsesc Constructțiile incidente (pp.738-742) din edițiile precedente. În funcție de: • modul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raportului dintre categoriile de sensuri din interiorul planului semantic al enunțului, • exigențe impuse de linearitatea desfășurării în enunț a semnelor lingvistice, • atitudinea subiectului vorbitor față de conținutul comunicării, organizarea enunțului se întemeiază pe cinci tipuri fundamentale de relații sintactice 5: 1. interdependență, 2. dependență, 3. coordonare, 4. apoziție, 5. incidență. Specificul lingvistic al fiecărui tip de relație sintactică este dat de natura condiționărilor 6, de expresie și semantice, implicate în selectarea semnelor lingvistice din planul paradigmatic al limbii și în combinarea lor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apoziție, 5. incidență. Specificul lingvistic al fiecărui tip de relație sintactică este dat de natura condiționărilor 6, de expresie și semantice, implicate în selectarea semnelor lingvistice din planul paradigmatic al limbii și în combinarea lor în plan sintagmatic. Relația de interdependență 7 se stabilește între termeni a căror asociere sintagmatică atinge gradul maxim de solidaritate; fiecare din cei doi termeni îl presupune și îl cere, funcțional, semantic și structural, pe celălalt; fiecare din ei impune celuilalt o anumită organizare, morfematică, prozodică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbilor naționale (cel puțin în familia limbilor indo-europene) - iar ca virtualitate, pe structura planului semantic al unităților lexicale, relativ dependentă de specificul limbilor. Pe de o parte, funcția esențială a comunicării - predicația - implică dezvoltarea funcțiilor sintactice de predicat și, în interdependență cu aceasta, funcția de subiect. Pe de altă parte, imposibilitatea unităților de la nivel lexical de a comunica întreguri semantice impune realizarea la nivel sintactic a complementelor semantice necesare. Verbul a răsări, de exemplu - termen lexical care implică raportarea conținutului său
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Răsare soarele. A răsărit inul. Relațiile sintactice se diferențiază între ele după tipul și gradul de solidaritate dintre termenii sintagmei. Instituirea și expansiunea funcțiilor sintactice depind de tipul relației sintactice. Dintre cele cinci tipuri de relații sintactice, numai primele două (interdependența și dependența) determină dezvoltarea unor funcții sintactice specifice. O situație specială prezintă o anumită variantă a relației de apoziție. În interiorul relației de interdependență, se dezvoltă două funcții: predicatul și subiectul. Predicatul este concretizarea predicației, funcție esențială în organizarea și funcționarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcțiilor sintactice depind de tipul relației sintactice. Dintre cele cinci tipuri de relații sintactice, numai primele două (interdependența și dependența) determină dezvoltarea unor funcții sintactice specifice. O situație specială prezintă o anumită variantă a relației de apoziție. În interiorul relației de interdependență, se dezvoltă două funcții: predicatul și subiectul. Predicatul este concretizarea predicației, funcție esențială în organizarea și funcționarea enunțului lingvistic ca mijloc de cunoaștere, verificare și comunicare a cunoașterii: „Din cer a venit...” Subiectul este funcția cu care se încarcă, în interiorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două funcții: predicatul și subiectul. Predicatul este concretizarea predicației, funcție esențială în organizarea și funcționarea enunțului lingvistic ca mijloc de cunoaștere, verificare și comunicare a cunoașterii: „Din cer a venit...” Subiectul este funcția cu care se încarcă, în interiorul relației de interdependență, un nume (sau un substitut) atras în sfera de desfășurare a predicației. Este condiție (relativă) și consecință (absolută) a situării predicatului în interiorul unei sintagme bipolare verb-nume: „Din cer a venit un cântec de lebădă.” (L. Blaga) În interiorul relației de dependență
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mai să nu te recunosc., Cât pe ce să nu te recunosc., ceea ce ar întări îndoiala privind caracterul lor predicativ. Incapabile prin însăși natura lor să actualizeze într-un enunț predicația, adverbele de modalitate nu pot intra în relație de interdependență cu un subiect (propoziția pe care o preced este interpretată ca subiectivă) și, deci, nu pot constitui nucleul predicațional al unui enunț. Întrebuințate singure, ele pot reprezenta enunțuri neanalizabile, în planul obiectiv al comunicării lingvistice: „Care va să zică încântat! - Firește.” (I.L. Caragiale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a murit - predicat; iubirea - subiect, noastră - atribut, aici - circumstanțial. • dezvoltat; Funcția sintactică se realizează printr-o sintagmă care dezvoltă în ansamblul ei planul semantic al constituentului sintactic. Între termenii sintagmei se poate institui o relație sintactică, de dependență sau de interdependență, în amândouă planurile (Mihnea s-a apucat de învățat.) sau numai în planul expresiei (De trei zile plânge și plânge...), sau se poate desfășura numai o complementaritate semantică. Au structură de constituenți sintactici dezvoltați funcțiile sintactice realizate prin: - construcții infinitivale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Realizarea tautologic\ a func]iilor sintactice" Uneori, funcțiile sintactice (sau componenta nominală a funcției de predicat) se realizează, tautologic, prin aceleași unități lexicale prin care s-a exprimat regentul, într-o relație de dependență, sau celălalt termen, în relația de interdependență. Tautologia poate fi autentică, reală: „O crimă rămâne totuși o crimă, orice circumstanțe ar fi invocate...” (O. Paler, Viața..., p. 179) sau aparentă: „A slujit băiatul cât a slujit, când mai bine când mai rău...” (I.L. Caragiale, IV, p. 174
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
circumstanțe ar fi invocate...” (O. Paler, Viața..., p. 179) sau aparentă: „A slujit băiatul cât a slujit, când mai bine când mai rău...” (I.L. Caragiale, IV, p. 174) Prin tautologie reală, se absolutizează identitatea semantică a subiectului, în relația de interdependență: „Eu știu, moșule, că sluga-i slugă și stăpânu-i stăpân.” (I. Creangă, p.219) sau se subliniază sfera semantică a regentului, în relația de dependență: „De glumeț, glumeț era Moș Nechifor, nu-i vorbă, dar de multe ce dăduse peste
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifice a func]iilor pe care le genereaz\" Unitate fundamentală a comunicării lingvistice, enunțul sintactic concentrează, în organizarea sa, principala caracteristică a funcționării limbii ca sistem semiotic specific: înscrierea organică a unui nivel lingvistic în cel imediat superior și strânsa interdependență dintre nivele. Cel mai înalt grad de interdependență caracterizează nivelele gramaticale: morfologic și sintactic, cu consecințe imediate asupra nivelului lexical situat între ele: variații permanente în structura cuvântului. În raportul dintre cele două nivele gramaticale, conținutul sintactic (relațiile și funcțiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Unitate fundamentală a comunicării lingvistice, enunțul sintactic concentrează, în organizarea sa, principala caracteristică a funcționării limbii ca sistem semiotic specific: înscrierea organică a unui nivel lingvistic în cel imediat superior și strânsa interdependență dintre nivele. Cel mai înalt grad de interdependență caracterizează nivelele gramaticale: morfologic și sintactic, cu consecințe imediate asupra nivelului lexical situat între ele: variații permanente în structura cuvântului. În raportul dintre cele două nivele gramaticale, conținutul sintactic (relațiile și funcțiile sintactice pe care le dezvoltă) determină o anumită
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
recțiunii în variațiile morfematice ale termenului dependent este determinată, direct, de funcția sintactică pe care acesta o realizează în sintagmă și, indirect, de condiția morfologică generică și de planul semantic al regentului (sau termenului cu care intră în relație de interdependență). Convergența celor trei factori în orientarea recțiunii duce la constituirea unor constante ale variațiilor, specifice sistemului sintactic al unei limbi. În structura sintactică a limbii române, recțiunea se caracterizează prin patru categorii de constante flexionare: 1. determinate de funcția sintactică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îi fac bine. dativ: Datorită lui a depășit starea de criză. acuzativ: A plecat de la munte. L-au căutat prietenii lui de la munte. Principiul recțiunii orientează, așadar, flexiunea, în două moduri: 1. direct, când relația sintactică (de dependență sau de interdependență) se stabilește direct, între termeni autonomi sub aspect semantic și sintactic: construirea minciunii; a construit minciuni cu multă tenacitate etc. 2. indirect, când relația sintactică se stabilește prin intermediul unei prepoziții: se întemeiază pe minciună; lupt împotriva minciunii. Prin aceasta, sensul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]