6,119 matches
-
a și fost, de altfel, condiția mea atunci când mi s-a încredințat misiunea. ― O-ho-ho! Înțeleg că te bucuri de o mare trecere pe lângă acel... distrugător de lume. ― Cam așa ceva! acceptă Dante Negro și zâmbi într-un fel care atrase atenția interlocutorului. Mai văzuse cândva acel zâmbet, dar pe buzele unei femei. Pictorul plecă și prințul nu încercă să-l rețină. Scrisoarea rămăsese pe măsuță. O uitase sau o făcuse uitată? Într-o clipă, Manuc prefiră toate chipurile Marioritzei. Sub beteala porții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
peste noapte la prieteni - singurul motiv pe care cei doi soți îl aveau ca să rămână împreună se evaporase. După spusele lui David, Belinda fusese cea care deschisese discuția care dusese la grandiosul final, dar femeia descoperise în soțul ei un interlocutor entuziast, care fusese de acord cu propunerea despărțirii temporare, care să le ofere amândurora mai mult spațiu și timp suficient în care să se decidă dacă mariajul lor mai avea vreun viitor. Când David a întâlnit-o pe Fiona, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
căpitan și să devină maxima autoritate în regiune. Dacă, pe deasupra, îl mai vâna și pe asasinul unui ofițer - oricât de porc ar fi fost ofițerul acesta în viață -, acești doi ani se puteau scurta. Suspină și încuviință din cap ca și cum interlocutorul său l-ar fi putut vedea. — Bine, sergent, răspunse în cele din urmă. Vom pleca mâine în zori. întrerup și închid. Lăsă microfonul pe masă, închise întrerupătorul și rămase tăcut, privind radioemițătorul, de parcă ar fi așteptat un răspuns de la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și n-aș fi permis să mi se aducă o asemenea jignire - oftă prelung. Dar datoria mea este să te predau autorităților, evitând vărsarea de sânge. Te rog! îl imploră. Nu complica și mai mult lucrurile. Ar fi jurat că interlocutorul său zâmbea batjocoritor pe sub văl când îi răspunse ironic: — Pentru cine se complică lucrurile? - dădu din cap. Pentru un targuí lucrurile încep să fie cu adevărat complicate în momentul când își pierde libertatea. Viața noastră e foarte grea, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tremurară atât de tare, că aproape se loviră unul de altul. — Adoras! repetă fără să creadă. E nedrept, Excelență. Eu pot fi vinovat de o greșeală, dar nu de un delict. — Adoras nu este o închisoare, îi atrase atenția calm interlocutorul său. E doar un „post avansat“. Funcția mea îmi permite să trimit acolo pe cine cred eu de cuviință. — Dar toată lumea știe că e un loc rezervat răufăcătorilor... Scursorilor armatei! Guvernatorul Hassan-ben-Koufra ridică din umeri indiferent și începu să studieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în așa fel încât același trib, ba chiar și aceeași familie poate face parte din două țări. Dacă guvernul e comunist, comunistă. Dacă guvernul e fascist, fascistă; dacă guvernează un rege, monarhică... Se întrerupse și îl studie cu atenție pe interlocutorul său: — Știi ce înseamnă să fii comunist? Gacel negă cu convingere: — N-am auzit niciodată vorbindu-se de ei. Sunt o sectă? — Mai mult sau mai puțin... Dar nu religioasă. Doar politică. — Politică? repetă, fără să înțeleagă. — Pretind că toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și acesta trebui să se oprească în fața lui pentru ca, în sfârșit, să-i observe prezența. — Nu mă așteptam să te revăd. Ochii, înroșiți de oboseală și parcă măriți de groază, se înălțară încet, făcu un efort ca să-l recunoască pe interlocutor. în cele din urmă, murmură cu voce răgușită, de-abia auzită: — Nici eu - îi arătă, încheieturile mâinilor pline de răni, numai carne vie. Uită-te! — E mai bine decât să fii mort... Din vina ta paisprezece oameni au fost uciși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
consideră că e permis să tai gâtul unor necunoscuți care dorm, dar nu e permis să nu-ți ții promisiunea făcută unui dușman. Tăgădui din cap și se duse să se așeze la biroul masiv, pe fotoliul ce-i aparținuse interlocutorului său. — Uneori mă întreb cum e posibil să trăim în aceeași țară când avem atât de puține lucruri în comun - continuă ca și cum ar fi vorbit singur. Asta face parte din moștenirea pentru care trebuie să le mulțumim francezilor: ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Șeful bandei tocmai plecase asupra lui Jaber; se Îndreaptă apoi se apropie greoi de intrus proțăpindu-se În fața lui. O cicatrice adâncă Îi străbate barba, de la urechea dreaptă până În capătul bărbiei, și tocmai partea aceea, partea brăzdată, o Întinde spre interlocutorul său, rostind ca o sentință: — Omul acesta este un bețiv, un necredincios, un filassouf 1! A șuierat ultimul cuvânt ca pe o invectivă. — Nu mai avem nevoie de nici un filassouf la Samarkand! Un murmur aprobator În mulțime. Pentru acești oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un salt, Înaintează spre Khayyam, Își Înalță degetul până la barba acestuia: Tu, care pari să-l cunoști atât de bine, cine ești, de fapt? Nu ești din Samarkand! Nimeni nu te-a văzut vreodată În acest oraș! Omar depărtează mâna interlocutorului său cu dispreț, dar fără bruschețe, pentru a-l ține la respect, lipsindu-l totodată de pretextul unei Încăierări. Bărbatul face un pas Înapoi, dar stăruie: — Care ți-e numele, străine? Khayyam șovăie să se dea de gol, caută un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la șaptesprezece ani, lectura a tot ce privește științele religiei, filozofiei, istoriei și astrelor. Nu citești niciodată totul, există atâtea cunoștințe care pot fi dobândite În fiecare zi! — Pune-mă la Încercare. În joacă, Omar se apucă să-i pună interlocutorului său câteva Întrebări, despre Platon, Euclid, Porfir, Ptolemeu, despre medicina lui Dioscuride, Galien, Razi și Avicenna, apoi despre interpretările Legii Coranice. Și, de fiecare dată, răspunsul tovarășului său sosește precis, riguros, ireproșabil. Când vin zorii, nici unul, nici celălalt n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rațiuni neobișnuite s-ar fi aflat acea carte la Paris, fără ca nici un orientalist să se fi gândit să atragă atenția asupra ei? M-am mulțumit, așadar, să scot un „De necrezut!” politicos, dar sincer, care cruța, În același timp, entuziasmul interlocutorului meu și propriile-mi Îndoieli. Așteptam să mă convingă. Rochefort continuă: — Am avut norocul să Întâlnesc un personaj extraordinar, una din acele ființe care străbat istoria cu voința de a-și lăsa amprenta asupra generațiilor viitoare. Sultanul Turciei Îl respectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
păzitoarea ei Îmi e iubită. — Și ați făcut această călătorie până la Samarkand spre a regăsi locurile pe care le descrie cartea? — Nădăjduiam ca oamenii din oraș să-mi arate măcar amplasamentul vechilor cartiere. — Regret că trebuie să vă decepționez, reluă interlocutorul meu, dar despre răstimpul care vă pasionează nu veți culege decât legende, povești cu djin-i și divi. Orașul le cultivă cu delectare. — Mai mult decât alte cetăți din Asia? Mi-e teamă că da. Mă Întreb dacă vecinătatea acestor ruine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
acum cu stabilirea unui fel de numerus clausus, ceva de genul maximum douăzeci și cinci la sută din numărul total de supraveghetori În activitate ar trece să lucreze pentru cealaltă parte. Încă o dată Îi revenea directorului de serviciu sarcina să transmită unui interlocutor deja nerăbdător platforma conciliatoare pe baza căreia, forțați de propria nerăbdare să nutrească speranțe, șeful guvernului și ministrul de interne credeau că acordul avea să fie, În sfârșit, omologat. Fără semnături, de vreme ce era vorba de un acord de onoare, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
să dăm crezare la ceea ce scrie aici, Continuați, continuați, vă rog. Ajuns la sfârșitul scrisorii, prim-ministrul, rar, mișcându-și buzele În tăcere, articulă cele două silabe ale cuvântului care constituia semnătura. Așeză hârtia pe birou, Îl privi fix pe interlocutorul său și spuse, Să ne imaginăm că e vorba de o glumă, Nu este, Și eu Înclin să cred că nu este, dar dacă vă spun să ne imaginăm, o fac doar ca să trag concluzia că nu ar dura multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și de parcă ai fi avut cea mai interesantă viață. Cu toate acestea, nu era deloc sociabil și, în afară de mine, nu s-a mai împrietenit cu nimeni la școală. N-am înțeles niciodată de ce un individ atât de inteligent și un interlocutor atât de agreabil nu a căutat să-și valorifice talentele într-un cerc mai larg de cunoștințe și se mulțumea doar cu acest trio al nostru. Și n-am priceput nici de ce m-a ales pe mine ca prieten. Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Întotdeauna ca să lanseze câte-o glumă care tăia pe loc entuziasmul, indiferent despre ce s-ar fi discutat. Punea punct și cu altă tactică, cu vreo Întrebare. Cineva povestea un fapt, antrenându-și aprins Însoțitorii, iar Belbo se uita la interlocutor cu ochii aceia ai lui de orb, totdeauna ușor distrați, ținând un pahar la Înălțimea șoldului, ca și cum ar fi uitat de o bună bucată de vreme să mai soarbă, și Întreba: „Chiar așa s-a Întâmplat?” sau: „Serios, chiar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Era pesemne modul lui piemontez de a cadența cuvântul, ce dădea un ton interogativ afirmațiilor lui, iar Întrebările le făcea să pară derizorii. Tipic piemontez era la Belbo felul acela de a vorbi fără să privească prea mult În ochii interlocutorului, dar nu așa cum face cineva când Își ferește privirea. Privirea lui Belbo nu se sustrăgea dialogului. Deplasându-se pur și simplu, fixând pe neașeptate niște convergențe ale unor paralele cărora tu nu le dăduseși atenție, Într-un punct imprecis al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mult de-o grămadă, templierii ăștia ai tăi”, zise Dolores ațâțată. „Mie Îmi amintesc de Tom și Jerry”, zise Belbo. Îmi păru rău. În fond, trăiam de doi ani cu templierii În gând și-i Îndrăgeam. Obligat oarecum de snobismul interlocutorilor mei, Îi prezentasem ca pe niște personaje de desene animate. Poate că era vina lui Guillaume din Tyr, istoriograful acela incredul. Nu erau chiar așa, acești cavaleri ai Templului, ci erau bărboși și Înflăcărați, cu frumoasele lor cruci roșii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se producă cea de-a patra Întâlnire, Într-un alt sanctuar druid, orașul Fecioarei, și anume catedrala din Chartres. Chartres, față de Provins, se află de partea cealaltă a fluviului principal din Ile de France, Sena”. Nu mai reușeam să-l urmărim pe interlocutorul nostru: „Dar ce legătură are Chartres cu itinerarul dumneavoastră celtic și druidic?” „Păi de unde credeți că vine ideea de Fecioară? Primele fecioare care apar În Europa sunt fecioarele negre ale celților. Sfântul Bernard, când era tânăr, stătea În genunchi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o carte. Mă scuzați, e o problemă de discreție din partea mea, dacă mi-ați spune...”. Ascultă câteva secunde, apoi mă privi, palid la față, și-mi zise: „L-au omorât pe colonel, sau, cel puțin, așa se pare”. Se adresă interlocutorului său: „Scuzați-mă, Îi spuneam și lui Casaubon, un colaborator al meu care ieri a fost prezent la convorbire... Deci colonelul Ardenti a venit să ne vorbească despre un proiect al său, o poveste pe care-o consider cam fantasmagorică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un mistificator, dar contele de Saint-Germain nu, și când zicea că și-a Învățat unele dintre secretele lui chimice de la vechii egipteni, poate că nu se lăuda. Dar fiindcă atunci când cita aceste episoade nimeni nu-l credea, din politețe față de interlocutorii săi, se prefăcea că glumește”. „În schimb, dumneavoastră vă prefaceți că glumiți ca să ne dovediți că spuneți adevărul”, zise Amparo. „Nu numai că sunteți frumoasă, sunteți și extraordinar de perceptivă”, zise Agliè. „Dar vă conjur să nu mă credeți. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
doar o palidă gustare. Sub umbra alarum tuarum Iehova”. „Ce zice?” „E fraza de rămas-bun. Închei și la revedere. În fine, se pare că rozacruceenii nu pot să nu dea pe față ceea ce au aflat și așteaptă numai să găsească interlocutorul potrivit. Dar nu spun un cuvânt despre ceea ce știu”. „Ca tipu’ ăla cu poza lui, reclama aia pe care am văzut-o În revista din avion: dacă-mi trimiteți zece dolari, vă Învăț secretul de a deveni milionari”. „Păi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
avem mare, urgentă și stringentă nevoie, de o foaie! O bagatelă, pentru tine! Hm...! Pricepi ce vreau să zic? De priceput, pricep io, Șefu'! se sumeți șiret veverițoiul înhăiburat (care avea, evident, tendința instinctivă de a transfera oportunist, către orice interlocutor al său, atributul de conducător, fapt ce explica îndeajuns cum de se pricopsise și cu porecla secundă, englezească). S-a marcat! Să trăim! Fără discuții! Limpede și în unanimitate! Drepți și la raport! Deci, când ziceați că vă trebuie? De
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu lepede coșul, ogârjit de surpriză, iar Fratele, uluit și el, face ca peștele. Adică își închide și-și deschide buzele, fără să articuleze vreun cuvânt! Numai Dănuț nu-și dezminte proverbialul său sânge rece și i se adresează neobișnuitului interlocutor, pleonastic, din voleu, fără preluare: Hai sictir, în p...da mă-tii, de vagabond! Lasă-ne-n pace! La o parte! Dă-te...! N-am mălai! N-am bolivari! Vrei de pomană? Ce vrei? Ce-aștepți? Ce dorești? Nu-nțelegi
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]