12,135 matches
-
privesc lucrurile din punctul de vedere al victimelor, cred că m-am implicat cam mult. Nu am avut nici o bucurie. Am simțit o durere și o tristețe nemărginite, care îmi răscoleau stomacul. Nu pot să divulg numele spitalului unde e internată Shizuko. „Akashi Shizuko“ și „Tatsuo“ sunt pseudonime. Așa cum am menționat și mai înainte, familia a dorit să rămână în anonimat. Vreau să le respect rugămintea. Adevărul e că, odată, un reporter a încercat să intre în spital la Shizuko fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ea ar fi fost un șoc care ar fi anulat toate progresele pe care le-a făcut cu atâta greutate. Tatsuo își făcea probleme mai ales ca nu cumva să se creeze probleme pentru spital. În august 1995 Shizuko este internată la secția de Terapie Recuperatorie. Până atunci (timp de cinci luni de la atac) a fost internată într-un spital de urgență, al cărui scop principal este „să țină pacientul în viață“. De aceea acolo nu au timp să se ocupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
făcut cu atâta greutate. Tatsuo își făcea probleme mai ales ca nu cumva să se creeze probleme pentru spital. În august 1995 Shizuko este internată la secția de Terapie Recuperatorie. Până atunci (timp de cinci luni de la atac) a fost internată într-un spital de urgență, al cărui scop principal este „să țină pacientul în viață“. De aceea acolo nu au timp să se ocupe de recuperare. Doctorul din spitalul acela a spus: „E greu de crezut că Shizuko va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
rugat să ne așezăm pe canapelele din sala de așteptare și ne-au pus perfuzii. În scurt timp au primit faxuri cu informații legate de tratamentele adecvate. Apoi am fost transportat la alt spital (undeva pe la Yotsuya), unde m-au internat patru zile. Încet-încet ochii și-au revenit, iar de a doua zi am început să văd normal. Capul și tâmplele mă dureau îngrozitor. În spital nu am putut să dorm deloc. Nu prea îmi era somn și mă trezeam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ne-a însoțit până la spital. Noroc că am coborât în stația aceea. Dacă am fi coborât la Hongō-sanchōme, am fi stat cu pachetele de sarin într-un spațiu închis și am fi fost afectați mai grav. (Doamna Nakayama a fost internată cinci zile la spitalul X, la Secția de Terapie Intensivă, unde i s-a acordat tratamentul adecvat.) După atac mi-am luat mai multe luni de concediu. Aveam probleme cu respirația. Pentru că la muncă trebuie să vorbesc mult, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
peste informații, am realizat că cel mai greu lucru era să ne dăm seama care pacienți aveau nevoie de spitalizare și care nu. Neavând experiență în cazurile astea, nu știam exact cum trebuie procedat. Conform datelor, nu era nevoie să internăm pacienții cu pupilele dilatate, care puteau încă să vorbească și să meargă. Bine. Oamenii cu nivelul colinesterazei normal nu necesitau internare imediată. Asta era de ajutor. Dacă am fi fost nevoiți să internăm toate victimele, ne-am fi aflat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
procedat. Conform datelor, nu era nevoie să internăm pacienții cu pupilele dilatate, care puteau încă să vorbească și să meargă. Bine. Oamenii cu nivelul colinesterazei normal nu necesitau internare imediată. Asta era de ajutor. Dacă am fi fost nevoiți să internăm toate victimele, ne-am fi aflat într-adevăr în impas, din cauza lipsei de spațiu. — Ați putea să ne explicați pe scurt ce este colinesteraza? Dacă vrei să miști un mușchi, terminațiile nervoase trimit o comandă celulelor musculare sub forma unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
când am avut o clipă de lucididate, apoi mi-am pierdut din nou cunoștința. Pe 23 martie, după ce mi-am revenit complet, mi-au spus că mă pot muta într-un salon normal, că nu mai e nevoie să stau internat la terapie intensivă. Eram convins că asta se întâmplase în ziua de după accident, adică pe 21 martie, dar, când mi-am întrebat soția: «Ce zi e azi?», mi-a răspuns că suntem în 23. Era trecut de orele prânzului. Pierdusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
întâlnit, nici că am vorbit. E un lucru nepoliticos. A trecut de zece ori pe la mine pe la spital și eu, nimic. Abia după opt zile mi-a mai revenit memoria. Tot atunci am început să pot mânca. Cât am fost internat, nu am avut nici un fel de simptome fizice: dureri de ochi, de cap. Nici o altă durere sau mâncărime. Vederea mea o cam luase razna. În afară de asta, nimic deosebit. Poate că n-ar trebui să spun lucrul ăsta, dar toate asistentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ace. Ce s-o fi întâmplat cu ea? Tare aș vrea să știu. Am stat patru zile în spital. Cei de la Asociația de Hipism din Japonia au fost alături de mine. Sediul lor cental e chiar la Kamiyachō. După ce am fost internat, la scurt timp nu am mai simțit nici o durere fizică. M-am gândit că sunt O.K. «Nu e nimic grav.» Pe de altă parte, șocul psihic nu a fost deloc neînsemnat. Senzația aceea ciudată pe care o simțisem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aveam idee cât de grav putea fi. Auzisem de incidentul Matsumoto, dar să mi se întâmple mie una ca asta... Era trecut de ora prânzului când m-am dus la Spitalul Central al Forțelor de Autoapărare din Setagaya. M-au internat doar o noapte. M-au externat a doua zi, dar privirea îmi era încețoșată, contracția pupilelor a durat cam o lună. În această perioadă am avut senzația că purtam ochelari de soare. Nu știu dacă e din cauza aceasta sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
le transmit și lor toate informațiile de care dispuneam. I-am chemat în birou pe neurolog și pe doctorul de la terapie intensivă și le-am propus să luăm legătura pentru început cu cei de la Spitalul Sfântul Luca, unde au fost internate majoritatea victimelor. M-am uitat la televizor și le-am trimis prin fax informații spitalelor care erau menționate acolo. «Aveți ca antidot atropina sau piridinul, ar fi bine să folosiți la tratament perfuziile și ca tranchilizant diazepamul.» Cam așa suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
întâmplă și astfel de lucruri. După ce m-am întors din pauza de prânz, telefonul suna fără încetare. Erau cereri venite de la tot felul de centre de tratament: «Vă rugăm să ne dați și nouă informații.» Se pare că au fost internați pacienți în peste o sută de centre. Ziua aceea a fost iadul pe pământ. Trimiteam fax după fax. Dacă nu ar fi fost ziua ceremoniei de absolvire, ci o zi obișnuită de muncă, de la 8:30 am fi avut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
furie. Îi urăsc pe adepții care au «orbit». Mai ales pe cei care vor cu tot dinadinsul să mărească această organizație. În timpul facultății, în doar trei ani, mi-am pierdut, unul după altul, părinții și fratele mai mic. Tata fusese internat de nu știu câte ori în spital și moartea lui nu a fost un lucru surprinzător. Nu a avut niciodată grijă de sănătatea lui. Totuși, cu mama nu a fost așa. Era bolnavă de astm și i-au spus că o internează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
internat de nu știu câte ori în spital și moartea lui nu a fost un lucru surprinzător. Nu a avut niciodată grijă de sănătatea lui. Totuși, cu mama nu a fost așa. Era bolnavă de astm și i-au spus că o internează pentru scurt timp. În două zile a murit. Nu o operau deoarece nu era așa de grav. Nimeni nu se aștepta să moară. Se credea că este pur și simplu astm. Apoi fratele meu și-a pierdut viața într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aceeași cameră și, timp de două ore, ne-au pus perfuzii. Cei mai grav afectați au rămas acolo, dar, pentru că nu eram într-o stare chiar atât de proastă, m-am întors la muncă. Nici cei rămași nu au fost internați, au plecat acasă în seara aceea. Când am ajuns la firmă, șeful mi-a spus să plec mai devreme acasă. Dacă stăteam, era posibil să-i intoxic și pe ceilalți. Pe înserat eram în drum spre casă. La început simptomele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
acelea gustoase. Mi se părea cam întuneric. Era tevatură mare la radio. Am prins cuvântul «sarin». Am realizat că era grav, m-am întors la firmă și m-am dus la Spitalul Kantō-teishin împreună cu alți colegi de la muncă. Am fost internat doar o noapte. Ceilalți doi au rămas acolo o noapte sau două. Cel mai grav a fost că lichidul era impregnat în talpa pantofilor mei. După externare, vedeam încă un pic întunecat, dar nu aveam alte simptome. După vacanță, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spitalul Hiro-o, din apropiere. Am ajuns acolo la 10.30. La spital se prezentaseră deja mai bine de o sută de persoane. Mai întâi mi-au făcut analiza sângelui, și, pentru că nivelul colinesterazei era scăzut, mi-au spus să mă internez imediat. Nu-mi amintesc exact, dar nivelul era parcă de 60-70. Nivelul normal trebuia să fie de 140. Mi-au pus perfuzii. Nu, nu mi-au făcut injecții. Cică nu aveau medicamente. Am stat în spital trei zile într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se sinucidea. Stăteam într-o rezervă, dar, când deschideam ochii, vedeam o siluetă și îmi era foarte frică... Dormeam puțin, mă trezeam, mă culcam iar și mă trezeam. Figura asta s-a repetat de câteva ori. Cât timp am fost internată și avem perfuziile, nu mi-a fost rău. Eram mai curând plină de energie. În seara aceea, senzația de amorțeală și de frig din mâini, respectiv din picioare a dispărut. A doua zi îmi era puțin cam rău. Atât. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mai bine de atât nu s-a făcut. Nu numai mâna nu o puteam mișca normal, ci și mușchii feței sau picioarele. Normal că m-am dus la spital. La spitalul Universității de Medicină și Stomatologie Tokio, unde am fost internată. Însă mi se repeta că nu aveam nimic. Mi se spunea că îmi era rău din cauza stomacului și mi se dădeau medicamente pentru digestie. I-am întrebat și de amorțeala aceea, dar nu au știut ce să-mi zică. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
muncă se uitau la televizor și am auzit că la metrou fusese răspândit sarin. M-am panicat și m-am dus cu taxiul la cel mai apropiat spital, Kantō-teishin din Gotanda. M-a însoțit o doamnă de la firmă. Am fost internat doar o noapte. Sincer să fiu, nu prea îmi amintesc ziua petrecută în spital. De fapt, nu mai știu nimic până a doua zi de dimineață. Parcă s-a șters. Se pare că am dormit mult. Îmi aduc aminte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am dus acolo și am văzut că de la intersecția Kodemmachō până la poștă sunt cam o sută de metri. Mă clătinam, dar am ajuns până acolo cumva. Am fost transportat cu salvarea până la spitalul Tajima din fața gării Ryōgoku. Acolo au fost internate multe victime, însă, dintre toate, eu am fost cel mai grav afectat. Mi-am recăpătat cunoștința pe la 12.00. Mi-au pus perfuzie și se pare că am adormit. Am recunoscut fața șefului meu, care venise să mă vadă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
00. După aceea am dat un telefon la firmă, iar colegii mei deja știau despre atac. La mine la companie au mai fost încă două victime. Nu au avut probleme foarte grave, prezentau aceleași simptome ca și mine. Am fost internat două nopți. Mi-au dat niște pastile pentru a-mi dilata pupilele, însă acestea mi le-au mărit prea mult și vedeam luminos. De aceea a trebuit să-mi fac ochelari. Problemele cu vederea m-au ținut o săptămână. În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am dus cu salvarea la spital. Am ajuns la spitalul Tajima. Aici nu era nici un pat liber, așa că m-au trimis în Setagaya, la spitalul Central al Forțelor de Autoapărare. Mie mi-a convenit, deoarece locuiesc în Machida. Am fost internat doar o noapte. Încă nu mi se dilataseră pupilele, dar a doua zi nasul a încetat să-mi mai curgă și mi-au dat voie să mă întorc acasă. Nu am avut nici un simptom care să dureze. De atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și să mă întorc acasă.» Am plecat cu perfuzia în mână. Eram «confuz». Cei de acolo n-au putut să doarmă și m-au mutat în altă parte. A fost mai bine așa. Acolo aveam și televizor (râde). Am fost internat trei nopți și patru zile. În stația Kodemmachō cineva a împins afară cu piciorul pachetul cu sarin care se afla în metrou și a fost lăsat acolo. Chiar în apropierea băncii pe care mă așezasem eu. Am stat acolo maxim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]