3,010 matches
-
e rușine s-o păcălești! Le spun păsărele pentru că nu există pe lume ceva mai frumos ca o păsărică. De fapt, toată lumea din sat s-a supărat pe mine mai mult din pricina unei întâmplări... iar Thibaut pur și simplu mă invidia; la început clătina din cap și se mira cum de înțeleg copiii totul de la mine, iar de la el aproape nimic, apoi a început să râdă de mine când i-am spus că amândoi n-o să fim în stare să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
apoi a început să râdă de mine când i-am spus că amândoi n-o să fim în stare să-i învățăm nimic și că ei vor fi cei care ne vor învăța pe noi. Și cum a putut să mă invidieze și să mă calomnieze, când și el trăia printre copii! Datorită copiilor, sufletul ți se vindecă... Era acolo, la stabilimentul lui Schneider, un om bolnav și foarte nefericit. Nu știu dacă mai poate exista vreo nenorocire atât de teribilă. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
împlinit șaisprezece ani, rudă îndepărtată de-a Dariei Alexeevna; fetișcana cântă bine - așa că seara căsuța lor se face remarcată. Cu toate acestea, Nastasia Filippovna se poartă foarte decent, se îmbracă modest, dar cu un bun-gust neobișnuit și toate doamnele “îi invidiază bunul-gust, frumusețea și echipajul“. Incidentul excentric de ieri, zise Ganea, a fost cu siguranță intenționat și, firește, nu schimbă cu nimic situația. Dacă cineva ar dori să creeze o opinie defavorabilă despre ea, ar trebui să-i caute nod în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mult? adăugă deodată Ippolit, parcă vărsându-și năduful. — Nu, nu cred. Știu că nu mă iubești. — Cum! Chiar după cele întâmplate ieri? Ieri am fost sincer cu dumneavostră sau nu? — Și ieri știam că nu mă iubești. — Adică pentru că vă invidiez, pentru că vă invidiez? Întotdeauna ați avut părerea asta, o aveți și acum, dar... dar de ce vă spun toate astea? Vreau să mai beau șampanie; toarnă-mi, Keller. Nu mai ai voie să bei, Ippolit, nu te las... Și prințul îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ippolit, parcă vărsându-și năduful. — Nu, nu cred. Știu că nu mă iubești. — Cum! Chiar după cele întâmplate ieri? Ieri am fost sincer cu dumneavostră sau nu? — Și ieri știam că nu mă iubești. — Adică pentru că vă invidiez, pentru că vă invidiez? Întotdeauna ați avut părerea asta, o aveți și acum, dar... dar de ce vă spun toate astea? Vreau să mai beau șampanie; toarnă-mi, Keller. Nu mai ai voie să bei, Ippolit, nu te las... Și prințul îndepărtă cupa din fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
timpului, victimă în imperiul lui, ce-o să mai "omoare", când viața nu mai e prezentă decât în sclavia regretului? Aș vrea uneori să fiu atât de singur, că morții, enervați de mahalaua și de zarva cimitirului, l-ar părăsi - și invidiindu-mi liniștea, mi-ar cere rugător ospitalitatea inimii. Și cum ar coborî ei pe scări tainice spre funduri de nemărmurire, deșerturile tăcerii le-ar scoate un oftat ce-ar trezi faraonii din perfecțiunea adăpostului lor. Astfel ar veni mumiile, dezertând
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sinuciderea ca omagiu forței, înfloririi și eroismului. De câte ori nu mă ispitesc presimțiri de extaz, de atâtea ori mă simt obiect. Pare că a înghețat lumina pe creier... și timpul s-a năruit într-o inimă moartă. Privesc pietrele și le invidiez zvâcnirile. Vor pricepe ele vreodată că mă ofer odihnei lor? Și stâncile voi-vor ele să se înece în tăcerea sîngelui? ... Ajungi așa obiect desfrânat de nepăsare și în care natura își contemplă ultima ei înmărmurire. Împietrirea ta trezit-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea fiind o stare mult mai pură -, ci dintr-o iubire instinctivă și organică pentru un farmec natural al lumii, pe care naivitatea îl descoperă întotdeauna, aceia ating o armonie și realizează o integrare în viață, care merită a fi invidiată sau cel puțin apreciată de cei care rătăcesc pe culmile disperării. Dezintegrarea din viață corespunde unei pierderi totale a naivității, acest dar încîntător pe care ni l-a distrus cunoașterea, dușmană declarată a vieții. Viețuirea cosmică, bucuria pentru existența și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
modalitate proprie de viață, așa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma așa-zisei lui libertăți, suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existența naturală. Și atunci nu mă mir de ce omul ajunge uneori să invidieze o floare sau o altă plantă. A voi să trăiești ca o plantă, să crești înrădăcinat, înflorind și uscîndu-te sub soare, în cea mai deplină inconștiență, a dori să fii o parte intimă din fecunditatea pământului, o expresie anonimă a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei realități și a unor deficiențe. Ironia disprețuiește gestul naiv și spontan, fiindcă starea ironică este dincolo de irațional și naiv. Este însă, în ironie, multă invidie față de oamenii naivi. Ironicul, neputîndu-și manifesta admirația lui pentru simplicitate, din cauza enormului său orgoliu, invidiază și înveninează, disprețuiește și se crispează. Din acest motiv, îmi pare mult mai autentică ironia amară, ironia tragică și agonică, decât cea surâzătoare, ce izvorăște dintr-un scepticism ușor, cu seninătăți vagi și echivoce, cu pretenții de lumină și bunăvoință
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prea tîrziu? Acela care s-a crezut fiul lui Dumnezeu nu s-a îndoit decât în momentele finale. Și adevărata îndoială a lui Cristos nu este cea de pe munte, ci aceea de pe cruce. Sânt convins că Isus pe cruce a invidiat destinul celui mai anonim dintre oameni și, dacă ar fi putut, s-ar fi retras în colțul cel mai obscur al lumii, unde nimeni n-ar mai fi cerut speranță sau mântuire. Și când a rămas numai cu soldații romani
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici măcar din politețe. El e om bătrân și are experiența vieții, pe când Narcissus refuză să priceapă că Plautii o să-și dea fata după el când o face plopul pere și răchita micșunele. Tot ce poate face e să le stârnească invidia și uite câte pătimește sărmanul Libo pentru că un delator pizmaș ca Trio Fulcinius a pus ochii pe grădina lui. Tresare speriat. A uitat să-l înștiințeze pe împărat că Trio așteaptă în anticameră. Își îndreaptă privirea către principe. Îl vede
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
este fals, deși îi cunoștea autenticitatea? Trio Fulcinius își bagă îngrozit capul între umeri. — Din câte văd eu, continuă principele necruțător, Flaccus te-a găsit pe tine mai breaz și te-a scos în față... Fulcinius protestează neconvingător. — Vă roade invidia că Libo se comportă altfel decât voi toți și nu e gata să-și vândă sufletul pentru averi și măriri! — Stăpâne...! îngaimă distrus nefericitul. — Să taci! îl repede Augustus. Vocea i se înalță năvalnică: — Vascularius și cine o mai fi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
caraghios? cugetă amuzat evreul. Mai degrabă nu. Greaca și latina sunt limbile cu care a deschis ochii pe lume. Le-a auzit în casă. Toți le vorbesc de când Pompeius a smuls Samaria Iudeii. Îl împunge pe german: — Ce, te roade invidia că principele nu l-a invitat și pe tri bunul vostru? — E și el acolo, replică Pusio. Lui Rufus tonul îi pare misterios. Dar nu mai apucă să se în trebe de ce. Celălalt continuă sec: — Împreună cu soția. — Da? O veste
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
își răsfrânge ușor disprețuitor buza de sus. Ah! Un evreu deci. Pe Iovis! Gălăgioasă și dificilă mai este comu nitatea asta la Roma, una dintre cele mai mari din imperiu. Peste opt mii de suflete pe care nimeni nu le invidiază pentru bogăția lor. Din contră! Stau ciurdă lângă casele alea de rugăciuni numite sinagogi și cerșesc. Cu adevărat, o populație extrem de supărătoare, ale cărei superstiții este o virtute să le combați. Trage cu coada ochiului spre Iulius Herodes. Îl vede
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bine decât colegii mei de excursie, durerea ce-i împietrise inima. Îl urmăream cu câtă emoție enumera numele fiecărei vaci. Roata capitalistă nu iartă. Ea înșfacă când pe unul când pe altul, îl azvârle deoparte sau îl strivește. Admirăm sau invidiem pe cei care urcă, dar trecem indiferenți pe lângă mulți din cei care s-au prăbușit. Și totuși creditul se acordă cu prudență, cu sfaturi practice. În Iowa se făceau studii temeinice de rentabilitate înainte de a se acorda creditul. Dar sunt
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
spui, Caiafa”, observă Belbo. „Fii cuminte, mergem pe niște stereotipii. Templierul Încearcă să pună mâna, dacă nu pe maur, măcar pe o Închipuire de cal. Dar un co-templier Își dă seama de matrapazlâc și seara (se știe, În comunitățile astea invidia e la ordinea zilei), când În mijlocul satisfacției generale li se aduce carnea, face aluzii peste aluzii. Căpetenia intră la idei, bănuitul se Încurcă, roșește, trage pumnalul din teacă și se aruncă asupra ortacului...” „Asupra sicofantului”, preciză Belbo. „Asupra sicofantului, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-i milenar, de amintirile ce-i Împânzesc mintea, cu accente de disperare ce amintesc de Funes „el memorioso” al lui Borges, numai că textul lui Papini datează din 1930. „Să nu-ți Închipui că soarta celor ca mine e de invidiat”, Îi spuse contele lui Gog. „După vreo două secole, un plictis incurabil pune stăpânire pe nefericiții nemuritori. Lumea e monotonă, oamenii nu Învață nimic și, la fiecare generație, cad iarăși În aceleași erori și orori; evenimentele nu se repetă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
treizeci și doi de ani. Avea fața smeadă și Încă plină de vigoarea tinereții, și un păr castaniu Închis. În acest moment era strîns la ceafă ca o pernă de catifea, și se sprijinea de zidul din cărămidă caldă. Helen invidia părul lui Viv. Părul ei era deschis la culoare sau, cum credea ea, incolor, și se comporta absolut impardonabil - creștea drept. Și-l ondula, iar permanentul i-l usca și-l făcea fragil. Și-l ondulase recent, iar acum, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
trecută. Sigur ți-am spus, Helen. Probabil c-am uitat. — Am vrut să-mi bag puțin nasul În biroul Juliei, zise Ursula. E fascinant, cred, să vezi unde lucrează scriitorii. Deși nu sînt prea sigură dacă e cazul să te invidiez, Helen. Nu știu cum m-aș simți să am o prietenă care să tot mîzgălească, fără să țină seama de mine, Încercînd să găsească mijlocul cel mai bun de-a trimite pe lumea cealaltă următoarea victimă - prin otrăvire sau spînzurare! Pronunțase cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
făceam altceva decît să dactilografiez... Aveam o prietenă bună acolo, o fată pe care o chema Betty; era de milioane. Dar s-a măritat cu un tip din Australia la sfîrșitul războiului, și a luat-o acasă cu el. O invidiez acum. Dacă ar Începe din nou, s-ar putea să mă angajez Într-unul din serviciile acela. Mi-ar plăcea să călătoresc, să plec. Părea nostalgică. Dar tu? o Întrebă ea pe Helen. Te-ai Întoarce la fosta ta slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cap. — Da... Și ce-mi spun mereu, Vivien, e asta: cel puțin știm unde este. Știm că este Îngrijit. Mulți tați nu pot spune asta despre fiii lor pe timp de război, nu-i așa? — Nu. — Mulți tați m-ar invidia. Își scoase din nou batista și-și șterse ochii. Dar privirea lui era mai curînd amară decît tristă. După o clipă, zise pe un alt ton: — Să mă ierte Dumnezeu că-i vorbesc de rău pe morți; dar acolo ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
supt. Unu sau două fire de tutun se desprinseră și stăteau pe limba lui Duncan. Fumară fără să vorbească. Țigările ținură doar un minut. Și cînd Fraser termină, și-o desfăcu pentru a păstra ce se putea pentru următoarea. — Îl invidiez pe prietenul tău, Pearce, zise el Încet, În timp ce făcea asta. Pe bune. Nu cred că am ținut vreodată la un bărbat - sau la o femeie - așa cum ai ținut tu la el. Da, Îl invidiez. Atunci, ești singurul care o face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ce se putea pentru următoarea. — Îl invidiez pe prietenul tău, Pearce, zise el Încet, În timp ce făcea asta. Pe bune. Nu cred că am ținut vreodată la un bărbat - sau la o femeie - așa cum ai ținut tu la el. Da, Îl invidiez. Atunci, ești singurul care o face, spuse Duncan iritat. Propriului meu tată Îi e rușine cu mine. — Ei, dar și alui meu Îi e de mine. Crede că toți cei ca mine ar trebui dați pe mîna nemților, de vreme ce sîntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și Înțelegeau cînd eram nevoită să rămîn peste noapte la ei, cîteva zile pe săptămînă. Nu pot spune că eram nefericită. Pe undeva, eram conștientă că prietenii mei nu aveau mame care erau acum Îngeri, acum demoni și, deși ocazional invidiam căldura și stabilitatea pe care o găseam În casele lor, nu am dus lipsă de fericire Într-a mea. În fond, era singurul meu cămin. Pe 23 martie 1983, stăteam lîngă cea mai bună prietenă a mea, Alison, la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]