5,195 matches
-
cu adevărat mare și adâncă e dincolo de geamandură, unde poți să arăți cât ești de puternic, de curajos și de bun înotător. Ce părere aveți, copii? Întreabă, iarăși, educatoarea. La mare, zice Daniel, se pot întâmpla multe: valuri uriașe, care izbesc în plină forță, sau furtuni, însă, dacă nu am depășit geamandura, nu ne paște nici un pericol, oricând ne putem întoarce pe plajă. Foarte bun răspuns. Cine ne mai poate vorbi despre anotimpul său îndrăgit? Mie-mi place iarna! Spune, cu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
acest mod cu ochiul drept. Atunci, își întoarce trupul astfel încât acest ochi să vină direct pe partea în care vrea să vadă ceva. Se mai întâmplă, câteodată, să se lovească de te miri-ce: copaci, pietre, scânduri din gard... Alteori, se izbește de pui, găini, rațe sau gâște din ogradă. Acestea nu-i iartă neatenția. Ba, de la o vreme, de cum îl văd și fără ca el să se afle lângă ele - darmite să se mai ciocnească de vreuna - orătăniile se reped la el
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
a pornit să salveze soarele pentru lume și pământ din temnița zmeului, răului, hainului. A mers vara, toamna ntreagă, iarna aspră a tot mers, până ce găsi castelul groaznicului zmeu. Porniră lupta crâncenă pe viață și pe moarte între ei. Se izbeau cu necruțare, împrăștiind sudori de sânge prin zăpada cristalină. Tare era zmeul, tare se ținea și voinicul. Plini de răni le erau piepturile, brațele și umerii. Pân-la urmă tot voinicul nostru se dovedi, și hainul zmeu în moarte se topi
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită, căci în mijlocul ei este numai apăsare. 7. Cum țîșnesc apele dintr-o fîntînă, așa țîșnește răutatea ei din ea, nu se aude în ea decît silnicie și prăpăd; durerea și rănile Îmi izbesc fără curmare privirile. 8. Ia învățătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine, și să fac din tine un pustiu, o țară nelocuită!" 9. "Așa vorbește Domnul oștirilor: "Vor culege rămășițele lui Israel cum se culeg ciorchinile rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
despre acest lucru și cu alte victime din spital, iar ei au spus că seamăna cu mirosul pe care îl emană un creion colorat topit. Nu mirosea atât de rău și nici nu era chiar atât de înțepător. Mirosul te izbea. Nu aș putea spune că era chiar neplăcut, dar eu n-am putut suporta să stau acolo în mirosul ăla. — Cred că e o întrebare groaznică. Dacă ați mai simți odată mirosul acela, l-ați recunoaște? Da, se poate. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trezit la Kodemmachō, pentru că metroul staționa. Am auzit un anunț: «La Tsukiji a avut loc o explozie.» Eu stăteam jos și așteptam. Se pare că nu o să mergem mai departe.» Nu aveam altă alternativă decât să cobor. Atunci m-a izbit mirosul de alcool isopropilic. Cunosc foarte bine mirosul deoarece îl mai folosim și noi la firmă, ca să ștergem geamul fotocopiatorului. Mereu îl cărăm la muncă. În momentul în care am coborât, în partea dreaptă era o bară și acolo era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
definită, cu siguranță, cândva, se vor distruge. La fel și oamenii. Până la urmă, moartea sosește negreșit. Toate lucrurile se îndreaptă spre dispariție, nu există cale de întoarcere. Cu alte cuvinte, dispariția este legea universului. Aceasta este concluzia care m-a izbit. Din păcate, de atunci, am început să privesc lucrurile cu negativism. Dacă tot ajunsesem la o astfel de concluzie, ce mai conta dacă deveneam prim-ministru sau vagabond? Am început să am îndoieli în privința scopului nostru în viață. Dacă avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se tem de Tine. 4. Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid. 5. Cum domolești căldura într-un pămînt arzător, așa ai domolit zarva străinilor; cum este înădușită căldura de umbra unui nor, așa au fost înădușite cîntările de biruință ale asupritorilor." 6. Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
îmi vor găsi "ușoare urme de umor în sânge". Mă lași cu chestii din astea! Nu te eschiva cu impresii psihologice. Ce-i cu carnetul ăsta de culoarea morții? Răspunde-mi la întrebare! Aici eu pun întrebări! răcni sever Filip, izbind cu pumnul în ladă, mimând autoritatea unui anchetator. Apoi pufni în râs, amuzat de perplexitatea care se așternu pe fața lui Carol, cărui nu i venea să-și creadă urechilor... E un fel de jurnal, continuă Filip. Un aide-mØmoire. Memoria
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lui? Capitolul IX îNTR-UNA DIN NOPȚI, CAROL SE sculă din pat ți începu să-și facă de lucru prin cameră, pe întuneric. își târșâi papucii până la ușa care dădea direct în stradă și-o deschise larg, simțindu-și fața izbită de lumina verde a farului. Undeva, în depărtare, câinii rupeau lanțurile prin ogrăzi, hămăind la luna plină. Inspiră adânc, de câteva ori, aerul tare al nopții de vară, cu izul lui puternic de alge și moluște. Scoase apoi ligheanul de sub
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lui, ci mai degrabă bucuria că-și poate din nou umili gardianul. De data aceasta însă, Filip nu părea a avea de gând să se urnească din locul său, de pe lada de lemn a leului. Carol mânui ligheanul de tablă, izbindu-l de picioarele de fier ale patului. Fu chiar surprins de ciudata vibrație a obiectului, care scotea un sunet de parcă și-ar fi strigat numele: "Ligheaaaauuunn!". Se amuză lovind de câteva ori obiectul cu voce omenească, dar Filip nu se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
urmam eu. M-am repezit în atelierul bunicului cu un topor în mână și cu o ceață lăptoasă pe mine. Le am găsit acolo nepăsătoare, parcă mai zgomotoase, mai active, mai pline de viață. Stăteam inutil în mijlocul lor, neîndrăznind să izbesc cu fierul mort pe cel însuflețit. Erau în ele viețile tuturor a lor mei și n-am cutezat să le curm definitiv. Am preferat să fiu eu cel distrus de ele. Macedoneanul tăcu brusc. Noaptea era pe sfârșite și toți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi i se uscaseră, iar dinții îi căzuseră în țărână. Gura îi rămăsese căscată într-un strigăt mut, a cărui frecvență era percepută numai de bufnițe și de lilieci care se izbeau de case și copaci, fiindu-le dereglat simțul de orientare în spațiu. Din timp în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ar putea naște o speranță îndreptățind viața. Arhivarul este unul singur, între personajele mortificat titanice, conștiința unică a unor entități fantasmatice, cum am spune, oameni reificați sau lucruri vivificate malefic. El este un mag care nu se cunoaște, un alchimist izbit de amnezie, dar străfulgerat de aduceri aminte despre care nu se poate ști dacă îi aparțin, un rezervor de imagini în revărsare continuă vom spune de violent lirism, într-un sistem de referințe binar ce preschimbă frumosul în hidos și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
era nevoit să cam dea din colț în colț, până când unul dintre noi, mai îndrăzneț, după o perlă de înțelepciune filozofică a tovarășului, s-a ridicat fără a mai cere permisiunea, informând adunarea: - îmi pare rău, dar atâta vreme cât aici se izbește filozofia de toți pereții, eu unul părăsesc sala! Cine dorește să rămână, să rămână! Avem libertatea opțiunii! Și a plecat. Toți am rămas înmărmuriți! Dânduși seama că era extrem de periculos ca atitudinea lui să fie singulară, câte unul, câte unul
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
să capăt, în sfârșit, explicația purtării ei și-mi dam seama că acea explicație nu poate să-mi producă nici o bucurie. Mi-a pus întrebarea care, prin fermitate și prin neobicinuință că venea din partea ei, a despicat aerul și a izbit în ureche ca un ciocan. - Ce ai de gând să faci cu mine? Încercai o paranteză care ar fi diminuat înțelesul vorbelor rostite, ar fi lungit conversația și ar fi creat atmosfera neprecisă ce nu i-ar fi explicat nimic
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu totul altele, dar mai ales transformările fizicului. Eu nu-mi dasem seama de nimic. Și acum, la gară, după trei zile de despărțire (poate și din cauză că, Ioana retrăia emoțiile ca la început), am reconstituit aerul ei provincial, care mă izbise la prima dată și apoi, pe rând, tot ceea ce i se întîmplase cu mine, căci se mărise, se îngrășase ușor, avea o prestanță de femeie (am reflectat: "Ce uimitor i-ar sta într-o rochie de bal!"), și eram mândru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
maniera obișnuită de a gândi este vizibilă. Din punct de vedere logic, afirmația filozofului este fără sens. Cu toate acestea, înțelesul celor spuse, dacă există, urmează a fi căutat într-un alt plan decât cel al literalității imediate. Urechea este izbită de ceva ciudat, însă, de această dată, nu mai ascultă o voce falsă, ci mai curând una care se sustrage înțelegerii de primă instanță. Lipsa de sens a unor idei este frecvent denunțată, dar greu de probat. La fel și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
maniera obișnuită de a gândi este vizibilă. Din punct de vedere logic, afirmația filozofului este fără sens. Cu toate acestea, înțelesul celor spuse, dacă există, urmează a fi căutat într-un alt plan decât cel al literalității imediate. Urechea este izbită de ceva ciudat, însă, de această dată, nu mai ascultă o voce falsă, ci mai curând una care se sustrage înțelegerii de primă instanță. Lipsa de sens a unor idei este frecvent denunțată, dar greu de probat. La fel și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deja la nu mai mult de zece pași distanță de ei. Calm și hotărât, Balamber împunse calul cu călcâiele și porni înainte, oprindu-se în fața sa. Pentru o clipă, se măsurară din priviri, cântărindu-se unul pe celălalt. Hunul fu izbit nu atât de figura impunătoare a celui cu care se înfrunta, cât mai degrabă de mărimea nasului său acvilin și de inelele mari de argint pe care le purta în urechi; observă că avea pielea aspră și atât de arsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urechea calului și porni către primul șir de brazi. Goana sa nu fu, însă, prea lungă, căci animalul, lovit în coastă de o suliță, se prăbuși într-o parte cu un nechezat și îl trimise de-a berbeleacul. Audbert se izbi tare de pământ, dar își veni pe loc în fire și se rostogoli în iarbă; apoi, însă, se ridică repede în picioare și, mânat de groază, o zbughi către copaci. După câțiva pași pe pământul ușor înclinat, se împiedică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe coasta aceea, sub plesnetele ploii. Ajunseră aproape de căsuță, dar nu găsiră pentru animale alt adăpost decât sub coroanele răvășite ale copacilor; era, totuși, mai bine decât nimic. în vreme ce tovarășii săi le legau de arbuști cât puteau de zdravăn, Balamber izbi cu piciorul în ușă, dând-o de perete. într-o clipă, mintea sa înregistră zidurile de piatră goală, vasele pentru gătit din colț, coasa mare și ruginită sprijinită de un perete, masa masivă din mijlocul încăperii și, în spatele ei, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stând în picioare lângă foc, îi privea nemișcată cu vătraiul în mână. Se studiară o vreme, fără ca vreunul din ei să spună ceva. Femeia era înaltă, osoasă, dar cu umeri largi, ce o făceau să pară cumva mai impunătoare; te izbea, însă, faptul că era incredibil de slabă, iar tunica lungă din lână cenușie, singura îmbrăcăminte pe care o avea, o arăta din plin. Chipul femeii, înconjurat de o chică sură, deasă și răvășită, era alungit și viguros; mari și neliniștitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nechezat disperat, apoi strigătul războinicului rămas ceva mai înainte și care acum se rostogolea la pământ împreună cu calul său: — Fugi, Waldomar! E o cursă. Salvează-te! Salvează-te! Dar nu avu timp să facă nimic. O ploaie de săgeți, fulgerătoare, izbi grupul ca tot atâtea bice, din toate părțile; două gărzi din suită, lovite, alunecară din șa și căzură la pământ. Calul lui Waltan, atins în grumaz de o săgeată, se cabră dintr-odată și se lăsă pe o parte, răsturnându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în ajutor, dar își văzu drumul barat de o bestie mai înaltă de șase picioare, din al cărui chip nu putea să vadă, în locul rămas liber între eșarfă și coif, decât ochii lucind de furia dorinței de a ucide. Războinicul izbea cu sabia cu forța unui baros, iar Waltan, ce reușea doar cu mare greutate să pareze loviturile, se văzu obligat să se retragă către liziera pădurii. Bărbatul, protejat de cămașa de zale și de un scut mare, de formă alungită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]