4,795 matches
-
de motoare cu reacție, când de fapt tot ce ne lipsește e puțină milă și un pic de minte. Și toți Împreună, inclusiv observatorul rațional din afară, suntem ridicoli În ochii munților. Sau ai deșertului. Ce, Teddy nu e ridicol? Lada asta umblătoare? Sau Țvika? Nu mai departe de azi-dimineață am citit un articol de-al lui total isteric În care Încearcă să demonstreze științific că guvernul e total rupt de realitate. Ai putea crede că realitatea locuiește În buzunarul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
asta? Uneori mi se pare că Încă nu m-am trezit cu totul din anestezia care mi s-a făcut atunci. Iar acum vii să mă chinui. Și să știi că dacă Teddy nu ar fi un om răbdător, o ladă umblătoare, așa cum Îi spui tu, ai fi zburat de mult din casa asta. N-ai ce căuta aici. Mai ales după ceea ce ai făcut alaltăieri seară. Chiar și fără tine e destul de greu aici. Ești un om dificil, Efraim. Dificil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Își continuă drumul, gândindu-se la ce auzise, pentru o clipă i se păru că simte În nări mirosul brânzei putrezite despre care vorbise casierul. Apoi se opri În ușa unei prăvălii cu zarzavaturi și fructe. Pe trotuar se Întindeau lăzi cu vinete, ceapă, salată verde, mandarine și portocale. Deasupra lor roiau muștele și două-trei viespi. I-ar fi plăcut să hoinărească pe străduțele astea Însoțit de Dimi. Putea simți căldura degetelor băiețelului În palma lui goală. Și Încercă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fiicei fiicei celebrului câine Balak, care a turbat În urmă cu optzeci de ani și a semănat groaza pe toate străduțele astea până când a murit În chinuri cumplite. Într-una din curți zări ruinele unui palat construit de copii din lăzi și cutii de ambalaj stricate. După care observă că pe zidul sinagogii Izbăvirea Sionului - micul sanctuar al comunității din Meshed - se lăfăiau câteva lozinci și se opri să le studieze: „Amintește-ți sâmbăta Întru sfințenia ei“. Fima avu impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deja În aer, deși nu erau Încă decât orele după-amiezii. Asfaltul crăpat, porțile de fier forjat dintre care multe aveau gravate pe ele cuvântul „Sion“, firmele prăvăliilor și ale atelierelor, elevii de la școlile religioase, agențiile imobiliare, casele de caritate, șirul lăzilor de gunoi din fața clădirilor, dealurile care se vedeau În depărtare printre curțile neîngrijite - totul era Învăluit În diferite nuanțe de cenușiu. Din când În când răzbăteau prin larma obișnuită a străzii sunete străine: dangătele clopotelor din biserici, Înalte și rare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Banii scoși de la bancă. Annette. Și Încă ceva, o chestiune urgentă, dar nu-și amintea sub nici o formă despre ce era vorba. Iar pe deasupra trebuia să se pregătească pentru zugrăvit. Să mute și să acopere mobila. Să pună cărțile În lada de sub pat. Să bage așternutul În șifonier. Să pună toate vasele În dulapurile din bucătărie. Să scoată de pe pereți tablourile și harta cu granițe acceptabile trasate cu creionul. Să-l roage pe domnul Pizanti să-i demonteze rafturile. Dar Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aveau cartierul general pe ramurile groase ale copacului Ginkgo, ei dezgropaseră o comoară despre care ne spuneau nouă, celor mai tineri și mai neîncrezători, jurându-se pe tot ce aveau mai sfânt că această comoară exista cu adevărat, era o ladă plină cu jucării. Noi, cei mai tineri, ocupam arborele Ginkgo, de unde răsuna „hei rup, hei rup, hei rup, bum“ și, din când în când, plutea în jos o hârtie afumată care avea să ne conducă la planul nostru adevărat, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
că în ea se afla planul pe care îl căutam de luni de zile. Am alergat la școală, am așteptat la intrare, emoționat și speriat, până când aveau să sosească prietenii mei mai răsăriți, în stare să se cațere în plop. Lada pe care am ridicat-o imediat fusese îngropată într-un tufiș nu prea îndepărtat, unde cei mai mari ca noi ne trimiseseră de atâtea ori zâmbind cu tâlc. Dar chestia cea mai grozavă a fost că fratele meu și prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe drumul de țară, cârpit în fiecare primăvară cu asfalt împănat cu pietre, încât noi aveam senzația că plutim, că eram piloți care-și aplecau capetele mult deasupra „armăturii“ ghidonului. Luam startul dintr-un cotlon din spatele clădirii, unde erau stivuite lăzi cu șpan și cutii de banane, țâșneam după curbă de-a lungul peretelui de beton, ne împingeam mașinăriile de după un colț, din spațiul dintre două hale, descriam un cerc și veneam în picaj la intrarea de jos ca, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
suprafață rotundă mai adâncită. Înăuntrul ei am depozitat, cu ajutorul unor pietricele pe care le adunasem mai înainte, un conglomerat pietros, așa cum văzusem într-un desen care înfățișa o săpătură arheologică, am realizat din bucăți mai mari și mai plate o ladă de piatră, în care fusese depusă căpetenia unui clan, dotată cu toate însemnele înaltului rang - pumnal și sabie, am însemnat mormintele neamurilor din împrejurime care s-au adăugat ulterior și tocmai aveam de gând să înfig o palisadă circulară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Am fost cooptați de autoritățile municipale ca cei mai tineri membri ai Societății de Cercetări Preistorice. Cu ocazia asta ne-au fost aduse onorurile unui consiliu federal, încât tata fu de părere că nu mai lipsea decât să apărem în „ladă“, cum i se zicea televizorului la noi în casă. Aparatul, care apăruse de câtva timp și la noi, stătea - complet nepotrivit cu mobila din Cöln - în camera de zi, o carcasă pe picioare subțiri, confecționată din tablă, imitând lemnul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
când am intrat la bordeiul cârpaciului odată cu mortul, oamenii încă nu se adunaseră. Femeia ședea pe scăunel, cu ochii holbați în gol și copiii se jucau de-a prinselea în jurul sicriului. Sufletul meu coborî atunci ușor ca un fulg pe lada calapoadelor, de unde am privit nepăsător către mamă și copii. Pe vremea aceea cunoșteam la răstimpuri numai durerea de măsele. Copilăria fără griji se încheie totdeauna în ziua când, oprit la vitrina unui magazin cu jucării, m-am surprins privind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
stare să le suport. - Bine, făcu omul care semăna cu Massaryk, semnează factura de achitare. Negustorul a tușit odată și după o pauză în care și-a ordonat ideile, mi-a vorbit abătut de al doilea transport. I-au venit lăzile goale. Marfa s-a furat în drum sau la vamă, așa că lui nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să dreseze un proces-verbal semnat de autoritățile vamale. - Bine! i-am spus la rândul meu. Dumneata dai în judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sus. Pătura nu-mi mai acoperă trupul. Când unul din ei râde, încerc în van să mișc o mână de plumb, ca să mă acopăr. Mi-e rușine. - E scurt coșciugul, spune altul, după ce cioclii se străduiesc să mă întindă în ladă, în timp ce intendentul mă ține suspendat de șale. Cioclii mă îndeasă, împingându-mă de tălpi,dar țeasta mea, proptită de capul raclei, face opintirea lor zadarnică. - Se desprinde cleiul de la căpătâi, își dă avizul unul dintre ei și acum toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în ulița cu fete. ...Dihania asta de golan s-a născut să mă ucidă, izbucni mânios Zaharia coșciugarul cu spuma balelor pe buza crudă. Câteodată, îl mai iau cu binișorul, zicându-i: „Scoală, băiatul tatii, să-ți dau bani din ladă, să ai cu ce bea. Vreau și eu să văd cum te miști și cum umbli. Iscălește-mă pe poliță și sparge casa pentru femei, că-i a ta și după lege și după toate drepturile. Sparge-o cu tăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
citești cărți. E timpul ca să-ți scoți din suflet ca dintr-un cufăr cu miros de naftalină, ființele generațiilor trecute, care au bătut același drum, spre moarte, sau spre locuri prin care niciodată nu vei mai pătrunde... Ridici din fundul lăzilor oameni gălbejiți pe care îi scuturi de praf și cărora le sufli în obraji, viața lor și viața ta de altădată. E tot ce mi-a rămas și tot ce va rămâne mai târziu, când, poate se va găsi cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
suflet. Căsătoria ei cu maiorul Mentz se oficiase pe neașteptate. Pensionarii se găseau în mare fierbere în ziua când omul mărunțel își aduse bagajele compuse din treizeci și nouă de covoare persane, optsprezece perechi de cizme cu carâmbii moi, o ladă cazonă cu uniforme reformate, un vultur împăiat cu aripile întinse, un binoclu de câmp și două dropii enorme, de asemenea conservate, pe care le-a împușcat în Bărăganul României în timpul marelui război. Sunt sigur că și covoarele îi aparțineau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
zise ea cu convingere. Ultimul serviciu pe care i-l putu face fu să o conducă la Garre de Lyon, de unde pornea În următoarea etapă a călătoriei, cu o zi Înainte de a pleca el Însuși. Caravana imensă de cufere și lăzi era deja pe drum spre Venenția, dar tot mai avea un număr impresionant de genți, cutii și valize, de al căror transport de la hotel la trăsură și apoi la tren se ocupă personal. După ce le văzu depozitate În siguranță În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la suprafață, asemenea hainelor Însele, pline cu aer. Pe moment, păruse o idee foarte bună, iar familia Benedict o Întâmpinase ca pe o soluție plină de imaginație la o problemă delicată. După ce umpluseră deja douăzeci și șapte de cufere și lăzi cu efectele lui Fenimore - „făcutul bagajelor“ părea o obsesie În familie -, nu mai erau dispuși să expedieze În America și Îmbrăcămintea, dar incinerarea lor ar fi putut incendia vechile coșuri de fum de la Semitecolo, aruncarea la gunoi ar fi părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
chivot. Ei, da, chiar și astăzi îmi mai este familiară succesiunea rugăciunilor. Ca Mulligan la începutul lui Ulise, șoptesc, în timp ce mă bărbieresc: Introibo ad altare Dei... În afară de asta, se pare că, la treisprezece ani - și deja dincolo de toate miracolele din lada cu trucuri a catolicismului - mergeam totuși la biserică, numai ca să pândesc fata sâmbăta după-amiaza: cât mai aproape cu putință de confesional, cu o bancă în spatele codițelor. Până și despre secretele mărturisite la spovedanie trăncănește bucata de rășină pietrificată, galbenă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
precis. Probabil că, de sub plăcile de piatră crăpată, mormintele își eliberaseră oasele. Osemintele, indiferent din ce epocă, se aseamănă la prima vedere. În biserica Sankt Johann, acolo unde odinioară își avuseseră altarele breslele corăbierilor, ale meșterilor de butoaie și de lăzi, au ajuns, pentru odihna din urmă sub dalele de gresie și granit, până în secolul optsprezece, prosperi negustori și proprietari de corăbii. Indiferent cui îi puteau fi atribuite oasele și oscioarele, erau parte din pietrele scoase la iveală, depuneau mărturie odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
taie porcul, important era în primul rând ca „sângele de la porcul“ să fie adunat cât e cald și să amesteci în permanență în jgheab ca să nu facă cheaguri. „Să mestecați, asta trebe, să mestecați întruna!“ Așadar, ședeam pe scăunele, pe lăzi, pe gresia podelei și amestecam în jgheaburi imaginare spre stânga, spre dreapta, pe urmă încrucișat, sângele de porc care țâșnea aburind din tăietura închipuită făcută de cuțit pentru ca, apoi, doar să mai picure. Ni se părea că auzim scroafa guițând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pater Fulgentius era cel ce conducea așezământul. Un călugăr de vârstă mijlocie ce părea morocănos, care, când am fost în audiență, nu s-a interesat de tăria credinței mele, ba chiar m-a pus pe loc să scormonesc într-o ladă cu miros închis, conținând haine primite ca donație, fiindcă voia să vadă „noua intrare“ - pe tânărul în țoale militare vopsite - dezbrăcat în civil. În afară de asta, îmi lipsea un pantalon de instrucție pentru munca în atelierul lui Göbel; prea își uzase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
atelierul lui Göbel; prea își uzase băiatul de la cuple țoalele lui de lucru în subteran. Din cap până-n picioare, am avut voie să mă echipez cum se cuvine. Până și chiloți și două cămăși de schimb a scos priorul din ladă, în plus un pulover croșetat din resturi policrome de lână, care avea să-mi mai țină multă vreme de cald. Și, pe deasupra, pater Fulgentius mi-a mai băgat pe gât și o cravată cu puncte roșii pe fond albastru: „Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și cheile zăngănind și care slujea din zori până târziu, stătea sâmbăta după-amiaza, tăcut, în ușa deschisă a chiliei sale și privea cu evlavie cum ne aranjam noi ca să ieșim în oraș. Eu mă vâram în pantalonii negri găsiți în lada cu haine din donații a lui pater Fulgentius. În camera de rufe, călugărul care slujea acolo le călcase o dungă tăioasă. Îmbrăcat și cu jacheta mea cu model în ace de brad, trebuie să fi arătat ca unul din acei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]