13,725 matches
-
cei mai mari savanți din domeniul radiofoniei pentru a-mi explica ce nu-i în regulă. Unul dintre acești oameni proiectează lămpi, altul, circuite și al treilea încearcă să obțină un produs final din componentele primilor doi. Problema este aceasta: lămpile sunt un obiect care poate fi studiat o viață întreagă. Proiectantul lor are doar o idee vagă în ce privește circuitele, deoarece și acestea sunt de studiat toată viața. Cel cu circuitele trebuie să accepte ce lămpi are la îndemână, deoarece, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
primilor doi. Problema este aceasta: lămpile sunt un obiect care poate fi studiat o viață întreagă. Proiectantul lor are doar o idee vagă în ce privește circuitele, deoarece și acestea sunt de studiat toată viața. Cel cu circuitele trebuie să accepte ce lămpi are la îndemână, deoarece, având doar cunoștințe teoretice despre ele, nu poate spune sau măcar imagina cum ar trebui să fie o lampă pentru a îndeplini scopul pe care îl are el în cap. La acești trei oameni există cunoștințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în ce privește circuitele, deoarece și acestea sunt de studiat toată viața. Cel cu circuitele trebuie să accepte ce lămpi are la îndemână, deoarece, având doar cunoștințe teoretice despre ele, nu poate spune sau măcar imagina cum ar trebui să fie o lampă pentru a îndeplini scopul pe care îl are el în cap. La acești trei oameni există cunoștințele necesare pentru a construi radiouri noi și uimitor de puternice. Dar ei eșuează mereu și mereu. Ei nu-și pot conexa cunoștințele. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dăduse timp să-și adune gândurile. Spuse: - Imaginea pe care o am în fața ochilor este aceasta: un mic om de afaceri a fost ridicat de pe stradă și adus în fața președintelui Statelor Unite. Președintele s-a lansat imediat într-o prelegere despre lămpile radio. Domnule, nu înțeleg nimic! Ce doriți de la mine? Răspunsul veni încet: - În primul rând, voiam să vă văd. În al doilea rând - Jefferson Dayles făcu o pauză, apoi continuă - care este grupa dumneavoastră sanguină, domnule Craig? - De ce, eu... Craig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
rămâne decât să-l amputăm! CAPITOLUL 6 Craig se trezi cu o tresărire și privi fix la ciotul brațului său. Tot umărul îi era ridicat pe un fel de eșarfa legată; iar brațul îi era dezgolit și complet vizibil. O lampă cu infraroșii revărsa căldură asupra lui și ceea ce rămăsese se simțea bine și confortabil, deloc dureros. Nu sângera; iar din rană răsărea o crescătură, ceva cărnos, roz și răsucit, care părea o parte sfâșiată a brațului sfârtecat și care, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
cu privirile rătăcite, rozându-și unghiile până la sânge, Ultima aventură de amor și cutezanță a lui Filip; după care, sleite de efortul de a fi imaginat cu patimă fiecare detaliu al aventurii, vor adormi epuizate într-o poziție incomodă, cu lampa uitată aprinsă, mângâind în visele lor obscene trupul celui care poate, în fascicolul următor, va bate și la ușa singurătății lor. Respirația lor sacadată de dorințe nepermise le va înflori pe buzele crăpate într-un murmur abia perceptibil: Fi-lip, Fi-lip
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
groaza în animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva oaselor. Undeva în urmă se auzeau copite de cai, bătând ritmic pe caldarâmul uliței. în curând apărură din întuneric farurile cu lămpi cu carbid ale unei birje de lux, ținută probabil de un muscal, din aceia scopiți, refugiați de prigoana ortodoxiei ruse. Ești liber, birjar? Liber sunt, batiușka Filip, ca pasărea cerului, răspunse birjarul cu un puternic accent rusesc. De unde naiba mă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vânt, are ca principiu gândul morții, fiindcă vorbește de iubire și că prețul integral al vieții îl dă numai moartea. 29. Gândurile, simțirile și faptele se ajustează mereu laîmprejurări, inconștient. O mică schimbare în mediu provoacă o deviere a sufletului. (Lampa de pe masă, mutată pe un scaun din colțul camerei, modifică tot peisajul încăperii - alte umbre, alte proporții - determină altă tonalitate a sensibilității, altă direcție a gândirii și alte reacții...) 30. Cineva își zicea adeseori: La cincizeci de ani tu ai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
făcuse puțin a mea. Și eram singuri acum, în grădină, și nu ne despărțea nimic decât doar câțiva centimetri de spațiu binevoitor și - implacabila cronologie. Ne-am dus la restaurant. Ne-am așezat la o masă mică, luminată de o lampă prinsă în perete. Bustul Adelei, înalt, elegant, era ușor aplecat asupra mesei. Ochii ei răspândeau o lumină viorie, și potirul de dantelă al mânecilor scurte îi punea flori de umbră pe albul rotund al brațelor. Ce grațios mănâncă o femeie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
genunchi. Gestul era anormal, străin raporturilor dintre noi... Dar în mediul acesta din alte lumi, gestul anormal era cel normal. Gândurile, simțirile și faptele se ajustează mereu la împrejurări, inconștient. O mică schimbare în mediu provoacă o deviere a sufletului. (Lampa de pe masă, mutată pe un scaun din colțul camerei, modifică tot peisajul încăperii - alte umbre, alte proporții - determină altă tonalitate a sensibilității, altă direcție a gândirii și alte reacții...) Un plop de alături palpita încet. Mai departe, se contura imprecis
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că, de bună seamă, a visat că poate să zboare. Dar micuța s-a ținut tare pe poziție, ca un înger. A susținut că știe că zbura într-adevăr deoarece, atunci când revenea jos, avea întotdeauna pe degete praf de la becurile lămpii. Mi-e dor de ea. Și de tine. În orice caz, trebuie să iei parte la nuntă. Fă o absență nemotivată dacă n-ai încotro, dar, te rog, du-te. Cununia are loc pe patru iunie la orele trei. Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire În oglinjoara de la lampa cu gaz pe care o agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi, fără urechi, ce semăna cu un ou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu Extraterestrul. „Vasăzică așa, umblați cu fofârlica...“, Îngână ea. Oaspetele Însă nu catadicsi să-i răspundă. Ci, apucând În dinți ziarul vechi pe care Mașa Îl dosise Într-o crăpătură pentru ca să aibă cu ce să-și șteargă seara sticla de la lampă, Începu să-l mestece alene, privind-o cu insistență În ochi și behăind ușor. Din botul său ascuțit curgeau litere, amestecându-se cu tainul. Concentrându-se, Mașa citi scurtul anunț ce se prelingea din gura lui: „GHICESC În cărți, cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
găină, corn de rinocer... - Oho, dar ați prins limbariță, nu glumă, exclamă Mașa, pe care comparațiile oaspetelui avură darul s-o liniștească pe moment. - Măgar, tichie de mărgăritar, gaură de șarpe, gaură de la covrig, sutană, insectar, aripă de fluture, ghioc, lampă, bec, turui musafirul și se opri. Hopa, spuse el, unde am rămas? - Nu Înțeleg ce vreți să spuneți. - Am rămas la bec, exclamă musafirul. Am să Încerc să-ți spun povestea până la capăt și apoi plec. Nu mai e mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o privire prin Încăpere neștiind ce să facă, să rămână ori s’o rupă la fugă...! Camera era murdară cum nu-și putuse imagina existența unei asemenea murdărie.În afară de pereți care erau negri de zoaie, plini de funingine de la o lampă ce ardea cu petrol În zilele răcoroase, dușumeaua instabilă plină de găuri, de muci, mai mult de urină pe alocuri roasă de șoareci, făcea parte din decor!! În această stupidă ipostază, cum nici măcar În clipele sale cele mai dramatice nu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Am să te reclam la toate nivelurile, să dai socoteală de obrăznicia dumitale sperând să fi-i aruncat afară din serviciu pentru incompentență profesională și insultă. Gata, părăsiți cimitirul...!!” Tony Pavone, izbugni. „Am impresie certă, În mod sigur, Îți filează lămpile Împielițatule... A-i reclamat abandonarea lucrării iar acum Îmi provoci necazuri, băgându-ți nasul În treburile altora. Fi-i om de Înțeles, deschide porțile, după cum vezi alte cifaroame cu beton au sosit și nu se pot Întoarce Înapoi...! Ambițios, preotul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
arăta omul. — Poate altă dată. — Nu vreți să vi-l arăt? — Sigur, dar avem o listă de așteptare. — Trebuie să mă pun eu pe lista dumneavoastră? — Exact, Abe. — Artur. — Arthur. Șezând Încordat cu coatele pe genunchi În lumina puternică a lămpii, Artur Sammler, ca un motociclist izbit În frunte de o pietricică de pe șosea, superficial Înțepat, zâmbi cu buze Întinse. America! (vorbea cu sine). Se face reclamă În tot universul că e cel mai dezirabil loc, un exemplu pentru toate națiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
asta des. În Cracovia Înainte de Primul Război Mondial avusese o altă versiune a textului - Întunecime disperată, noroiul sumbru galben lichid cu o adâncime de doi țoli pe piatra de pavaj de pe străzile evreiești. Oamenii aveau nevoie de lumânările lor, de lămpile și ibricele lor de aramă, de feliile lor de lămâie după chipul soarelui. Aceasta era cucerirea lugubrului cu ajutorul mereu al simbolurilor mediteraneene. Medii Întunecate răzbite de simboluri religioase importate și de facilitățile domestice locale. Fără puterea de la Miazănoapte, fără minele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Unchiule Sammler, nu vrei să stai la un antricot cu mine? Fac șnițel. — Mulțumesc, am mâncat. Se duse În camera lui. Cu o lupă de citit tremurând În mâna stângă lungă, Sammler proiecta irizații tremurate pe hârtia de scris. De la lampa de birou, nuclee de strălucire sticloasă urmară cuvintele pe care le scrise. Dragă domnule Profesor Doctor, Manuscrisul dumneavoastră este În siguranță. Femeia care l-a Împrumutat este fiica mea. Nu a vrut să facă nici un rău. A fost doar modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
eram bipezi de mult, iar carnea picioarelor suferea din cauza asta, mai ales primăvara, când organismele treceau printr-o expansiune aparte. Obosit și răsuflând În liniște, Sammler se Întinse. Își lăsă picioarele neacoperite. Aduse răcoarea cearceafului peste pieptul plat, zvelt. Întoarse lampa să luminze pe perdelele trase. Luxul nonintimidării de către soarta necruțătoare - așa putea să i se descrie starea. Din moment ce pământul cu totul era acum un peron, un punct de Îmbarcare, te puteai gândi cu un minimum de teroare la plecat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ridice corpuri moarte de pe sine. Disperat! Târându-se afară. O inimă ce sta să explodeze! O, odios! Apoi chiar el aflase cum se simte să iei o viață. Aflase că poate fi un extaz. Se ridică. Era plăcut aici - lumina lămpii, camera lui personală. Adunase aici, În jurul său un soi de intimitate foarte plăcută. Dar se ridică. Nu se odihnea, așa că putea foarte bine să se ducă la spital. Nepotul său Gruner avea nevoie de el. Acel lucru Îi sfârâia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
roșu cărnos. Dedesubt, tancurile goneau și fumul ieșea În nori galbeni din pământ. Puține zgomote se iscau. Domnul Sammler În sala de așteptare tresări acum și se ridică În picioare. Wallace, venind dinspre lumina din tavan de pe coridor În lumina lămpilor din salonul vizitatorilor, deja vorbea cu el. — Tata doarme, spune Angela. Presupun că nu ai avut ocazia să vorbești cu el despre pod? — N-am apucat. Wallace nu era singur. Eisen intră În spatele lui. Wallace și Eisen se cunoșteau. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a cerut niște hârtii. Simțea că Îl strânge inima. Remediul ar fi fost să respire mai adânc, dar nu reușea să-și facă pieptul să se ridice și să coboare. Ceva Îl blocase. Margotte și Govinda nu se Întorseseră Încă. Lampa de perete lumina fără rost În hol deasupra canapelei cu brațele din lemn de arțar și cuverturile din eșarfe. În casă domnea oarecum liniștea. Sau i se părea doar pentru că nu avea timp să se așeze? Își schimbă pantofii, scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
încât râul ajunge să ți se pară cea mai simplă cale de scăpare. Dar a simțit miros de pui prăjit. Și s-a îndrăgostit de cabană. Colecția de arme de pe verandă, ursul cu ochi de sticlă din sufrageria iluminată cu lămpi cu propan care șuierau, camerele mirosind a străini și a mucegai, ca niște cufere cu comori de mătăsuri și mirodenii abia scoase la lumină din pământ. Jina a savurat luxul unui duș încălzit cu propan și a complimentat gazdele pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de-astea. Helena a izbucnit în râs. Un râs atât de neașteptat, atât de copilăros, încât Alice s-a întors către ea. Femeia a răsturnat la loc cana lui Alice. Frunzele de ceai se lipiseră de fund în forma unei lămpi subțiri până la bază. Deasupra era o umbrelă. Alice nu putea decât să-și închipuie ce însemna asta - probabil moarte sau vreun dezastru. Pierderea a tot ceea ce era prețios pentru ea. Credință, a spus Helena încă râzând. Cui îi pasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]