5,821 matches
-
îmi vor cuprinde gâtul și mă vor strivi! Și atunci nu știu cât a trecut, nu știu cât a trebuit groazei nebune care mă împietrise să-mi sloboadă răsuflarea, să-mi desțepenească mânile! Dar parcă a fost o veșnicie - în care privii și în largul Iezerului întunecos, plin de aburi, plin de taină și de un întuneric crescut, în care totuși se strecurau fâșii de sânge; în care mă gândii și la Chiva, care poate trăiește, care poate-i întinsă cu brațele înainte în fundul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ni se aplecau în față, ocupându-se de picioarele noastre. Nu le vedeam decât creștetul capului și mă simțeam prea jenată pentru a putea purta o conversație relaxată în prezența lor, umilă și tăcută. Harris, în schimb, părea perfect în largul lui, tot întrebând despre slujba mea, spunându-mi totul despre a lui. Apoi a scos un mixer de cocteiluri și două pahare, mi-a turnat ceva de băut și a ridicat paharul pentru a ciocni. Doamne, un toast! — Pentru victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lui. Mi-era teamă că, dacă mă apucam de băut, n-aveam să mă mai opresc. S-a auzit soneria. —E Joey, a zis Luke. Joey era cel mai bun prieten al lui. Ești sigură c-o să te simți în largul tău cu el aici? Am încercat să răspund privindu-i fața, sincer am încercat, dar privirea mi-a alunecat pur și simplu pe piept și s-a oprit asupra umflăturii lui. — Nici o problemă. Câteva clipe mai târziu, Joey a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mă schimb în rochița de petrecere. —OK. În apartamentul thailandez al lui Ornesto, chiar lângă un Buddha aurit, era o fotografie înfiptă în perete cu un cuțit de bucătărie. Apărea fața unui bărbat, și cuțitul trecea chiar prin gura lui larg deschisă care râdea. Ornesto mi-a observat privirea. —O, doamne, n-ai prins nimic din asta. Îl cheamă Bradley, credeam că e marea iubire, dar n-o să crezi ce mi-a făcut acest bărbat. Ornesto avea un ghinion crunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de a le face față a fost să o iau pe Brooke cu mine, cel puțin atunci când era disponibilă. Era un dar dumnezeiesc, afurisita, zău că era. Talentul ei uimitor de a-i face pe oameni să se simtă în largul lor reușea să pună în umbră încercările mele chinuite, mecanice, de a juca rolul gazdei. O uimea pe ziaristă cu amănunte legate de viața ei super-strălucitoare, fără a da vreodată impresia că se laudă, iar eu încercam să zâmbesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Ce aveam de pierdut? Am dat din cap. —OK, să vedem cum stăm. Și-a apăsat tâmplele. —Ești irlandeză, nu-i așa? — Da. Într-un fel îmi doream să-i fi spus că sunt din Uzbekistan, nu mă simțeam în largul meu dându-i informații pe care nu le obținusem pe cale extrasenzorială, dar nu voiam să fac nimic spre a periclita asta. Își aruncă o privire atentă asupra hainelor și cicatricelor mele și se opri pe verigheta mea. — Am pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cât colo telefonul imaginar, o luam la fugă și strigam: —Vreau să intru în programul de protecție a martorilor. Apoi izbucneam amândouă în râs. Dar la cursul pentru Nașterea Perfectă, Jacqui nu râdea. Părea că nu se simțea deloc în largul ei și nu doar pentru că atmosfera era acut mângâietor-delicată. Coordonatoarea se pricepea atât de bine la yoga încât își putea pune piciorul după ceafă. Se numea Quand-adora. Ceea ce înseamnă „Torcătoare de Lumină“, a zis. Dar nu și în ce limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de la Albaicin până în cartierul Olarilor, oricine ar fi încercat să pună la îndoială sosirea iminentă și masivă a trupelor egiptene era privit cu mare dispreț și cu adâncă neîncredere. Unii dădeau chiar asigurări că o imensă flotă musulmană apăruse în largul La Rabitei, la sud de Granada, și că egiptenilor li se alăturaseră turci și maghrebini. Dacă veștile astea n-ar fi adevărate, li se spunea de sus celor ce încă rămăseseră neîncrezători, atunci cum se explică faptul că de săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
HANURILOR 900 de la hegira (2 octombrie 1494 20 septembrie 1495) Înainte de Fès, nu mai pusesem niciodată piciorul într-un oraș, nu mai văzusem nicicând forfota grăbită a străzilor, nu mai simțisem vreodată pe obraz suflul acela puternic precum vântul dinspre larg, împovărat însă de strigăte și de mirosuri. Firește, m-am născut la Granada, maiestuoasa capitală a regatului Andaluziei, numai că veacul ajunsese de acum departe, iar eu am cunoscut-o când ea era pe moarte, golită de oamenii și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
armonios în clipocitul apei, priveam soarele, roșiatic deja, ce avea să apună peste trei ceasuri pe malul african. — Mâne în zori, vom fi la Misra-Veche1, îmi strigă un negru din echipaj. I-am răspuns printr-un zâmbet la fel la larg ca și al lui. De acum, nici o piedică nu mă mai despărțea de Cairo. Nu mai aveam decât să mă las dus de scurgerea inexorabilă a timpului și a Nilului. Eram pe punctul de a ațipi, când glasurile marinarilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Așa să fie oare? Tonul papei era insondabil. Se gândea cumva să repună în discuție misiunea pe care tocmai mi-o încredințase? Guicciardini părea să se teamă că așa stau lucrurile, așa că interveni, cu un zâmbet cât se poate de larg: — Leon vrea să spună că adevărul nu-I aparține decât lui Dumnezeu și că oamenii nu pot decât să-l desfigureze, să-l înjosească, să-l înrobească. Cu un ton oarecum de încuviințare, am murmurat, destul de tare ca să fiu auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și pe Antonius. Antonius nu se simțea în largul lui sub privirea insistentă a maestrului. Se gândi că acesta putea vedea înlăuntrul ființei sale lucruri pe care el însuși nu le știa. — Privirea ta mă dezorientează, spuse în cele din urmă. — Ascunzi ceva? Antonius rămase o clipă pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neverosimil în fața ei, ca o excrescență uriașă pe un copac plăpând. Ochii îi erau atât de întunecați, de negri și de vehemenți, că oamenii aceștia care-și suceau capetele ca să se holbeze în urma ei se întorceau rapid, neliniștiți, nemaifiind în largul lor dintr-un motiv necunoscut. Trecea printre ei fără să-i observe, de parcă nici nu erau acolo. Datorită felului în care își ținea gura și bărbia, pe chip i se citeau voința și hotărârea, cu toate că părea în același timp pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
revine, mormăi el. N-o să-și revină. Și dacă și copilul seamănă cu ea, atunci chiar că am încurcat-o. Ciudățeniile, la fel ca durerile și junghiurile, accesele de plâns și letargia, îl făcea mereu să nu se simtă în largul lui și să se teamă de scursorile mizere și incontrolabile ale vieții, de umanitatea lipicioasă a lucrurilor. Avea de gând să se implice cât mai puțin în astfel de probleme, progresând în schimb vertiginos în direcția curățeniei și ordinii. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Din el va lumină norocul Acestui neam sfârșit de jale! Același dor tresare-n piepturi Când glasul strigător răsună, Si gemând înfioară firea Prelung și greu, ca o furtună, Frăgarul își îndoaie coapsă, Iar de prin vai purcede vântul, Prin largul albelor văzduhuri, Să ducă cerului cuvântul. Din cetățuia strălucirii Coboară razele de luna, Pe-argintul frunții lui boltite Din aur împletesc cunună. Cuvine-se hirotonirea Cu harul cerurilor ție, Drept-vestitorule apostol Al unei vremi ce vă să vie!
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
mai bine. Probabil că te-ai distrat de minune până să ajungi aici. Dar dacă stau să mă gândesc, poate că ar fi mai politicos dacă ți-aș povesti întâi ceva despre noi, ca să te fac să te simți în largul tău. Desigur, doar dacă vrei să afli câte ceva despre noi. — Vă rog, spuse Vultur-în-Zbor și mai potrivi încă vreo alte trei piese în puzzle. Virgil Jones se încruntă. — Cred că aia merge în capătul de sus, zise el puțin răstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a înaintat încet. Miza pe faptul că sosia lui se va comporta așa cum s-ar fi comportat și el într-o astfel de situație și va folosi toporul indian înainte de a ajunge la simplitatea puștii. întotdeauna se simțise mai la largul lui cu armele care puteau fi aruncate. Așa că a sărit la luptă, aproape cu insolență și și-a băgat nonșalant mâinile în buzunare, ca să-l irite pe adversar. Mâna dreaptă i s-a strâns pe un obiect tare și rotunjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că Ignatius a greșit cumva când a demolat miturile insulei Calf? — întotdeauna am fost de părere că superstiția e cea care se presupune că furnizează opiu maselor, spuse Ignatius. Vultur-în-Zbor le urmărea pe Irina și Elfrida. Nici una nu părea în largul ei. Cerkasov își ștergea fruntea chiar mai febril decât de obicei. Nu-l luați în seamă, spuse în grabă Cerkasov. E un om derutat. Gândul lui Vultur-în-Zbor? Doar dacă superstițiile nu se bazează cumva pe fapte. în acest caz negarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el. M-am străduit să-i mulțumesc chelnerului când acesta a venit, dar mă îndoiesc că i-a păsat. Începeam să mă simt din ce în ce mai inconfortabil; îmi făceam griji că prezentarea sculpturii ar putea ieși prost și nu mă simțeam în largul meu în acea companie. Existau mai multe tensiuni ascunse în acea încăpere decât curenți de adâncime pe Marea Cornwall când era agitată. În momentul acela, un murmur străbătu încăperea și cineva bătu din palme să se facă liniște. Era David
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Încolăcit În jurul torsului. Părul Îi crescuse pînă la brîu, iar zîmbetul, acel zîmbet de caramea pe care Îl sărutase În catedrala din Toledo, apărea brăzdat de dinți triunghiulari și deși, ca aceia pe care Îi văzuse la unii pești din largul mării care se zvîrcoleau În plasele pescarilor. Peste ani, fata avea să-i descrie această viziune unui Julián Carax În vîrstă de optsprezece ani, precizînd că, În ziua cînd Jacinta urma să plece din pensiunea din cartierul Ribera pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fuseseră inviați aproape toți colegii lui Jorge Aldaya de la colegiul San Gabriel. La sugestia lui Julián, Jorge Îl inclusese și pe Francisco Javier Fumero. Miquel Moliner Îi avertiză că feciorul portarului de la San Gabriel nu avea să se simtă În largul său În mediul acela infatuat și pompos al feciorilor de bani gata, proveniți din familii Înstărite. Francisco Javier primi invitația, Însă, intuind același lucru pe care Îl anticipa Miquel Moliner, hotărî să decline oferta. CÎnd doña Yvonne, maică-sa, află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
consoartei. În postura de atotștiutor, Conu Leonida devine o „enciclopedie caricaturală” de idei, de teorii despre revoluție: republica, mitul lui Garibaldi, „fandascia”. Definițiile lansate de Leonida au o multiplă semnificație și funcție: comică, dramatică, politică. Ele au fost analizate pe larg de Mircea Tomuș în Opera lui I. L. Caragiale. Se observă că limbajul lui Leonida devine comic prin materializarea gândirii aberante, iar al Efimiței e în sine comic. În universul lor, realitatea apare deformată, este văzută prin prisma lui Leonida. Un
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
vreți dumneavoastră s-o legați, n-aveți decât...” „Nu sunt aici ca să leg, ci să dezleg...” replică acesta. „Nu vă Înțeleg...” Poziția În care stătea Noimann În scaunul destinat femeilor cu sarcină Îl făcea să se simtă nu tocmai În largul lui. În plus, aluziile enigmatice ale interlocutorului său Îi accentuau starea de neliniște. „Ce vreți să spuneți cu asta?” Întrebă el din nou. Ginecologul ciung surâse ca pentru sine. „Nimic altceva decât ceea ce v-am spus...” „Anume?” „Vreți să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de coniac și să privească În gol - sau conversa cu peștii. Discuțiile pe care le purta uneori la telefon cu Bikinski erau de multe ori, o recunoștea și el, destul de interesante. În conversația cu pictorul, stomatologul Paul se simțea În largul lui. Nu exista atunci nici o opreliște care să-l țină În loc. Replicile veneau una după alta. Ceea ce urmărea medicul era să aducă dialogul Într-un punct mort. După care punctul era reînviat și conversația reîncepea, pornindu-se de la o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rochie a Mathildei, el o strânse cu pioșenie la piept... Noimann-cinicul Îl atenționă: „O femeie este o femelă plus o rochie... Dă-i rochia jos și Își va da și pielea peste cap, numai ca să se simtă cât mai În largul ei...”. Noimann-penitentul, ridicându-și capul din podea, cu o figură spășită, spuse: „Totul până la piele...”. „Și totuși, femeile Își imaginează propria piele ca pe o a doua fustă... De aceea au tendința de a o scoate-n grabă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]