2,516 matches
-
ei să-ți umpli rid cu rid, De un miros amețitor, de albă nea Și sărutarea de stăpân pe ei să-ți stea... Și să tot tremur prinsă-n brațe duse, Cum duse sunt iubiri pe veci apuse, În legănarea lebedei pe mai adâncul lac, S-avem sub un stejar, în veșnicie, un iatac. Pe spate să-mi adormi, în iarba crudă, Urechea ta-ntre umeri, ciulită stă s-audă, Cum bate timpul, bate rece peste noi, Cum a bătut ieri
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în părți inegale doar pentru mine aveam rezervat trofeul așezat în fiecare colț al camerei în care eram pereche (nu nu știai să mă tragi de ureche) „mă luai de mână și cu dor mă sărutai” cântam cu glas de lebădă timid dar mă tratam (netam-nesam). Proximitate Trăiam la timpul imperfect cu norii trași peste cap soarele refuza să bată în sticla ferestrei de sub picioare pământul fugise lăsându-mi trupul dincolo de orarul diurn numai tu erai frumoasă am așteptat în liniște
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a trecut la timp, fiindcă dacă aș fi continuat... Ei, astea-s lucruri care nu se pot spune!... oftă el. Pe Șeherezada a salvat-o gura, pe mine... tăcerea între aceste ziduri! Totuși, un amic al meu, mut ca o lebădă, n-a avut șansa mea. Dacă mă făceam filozof, și nu matematician, sunt sigur că aș fi pățit și eu la fel!... 2 Primii ani de facultate nu însemnaseră, însă, pentru Victor Teodorescu doar studiu susținut și conștiincios sub înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Nicolau sau Aghios Nikolaos. Ne-am delectat cu o înghețată la una din cafenelele de pe malul Lacului fără Fund, la 50 de metri de port. Nici aici peisajele nu s-au dezmințit. Un canal leagă lacul de port, iar câteva lebede, stâncile roșii, copacii verzi și marea albastră fac un tablou uluitor. După o plimbare prin magazine, în căutarea unor suveniruri, ne-am întors cu autocarul la hotelul nostru în Herssonisos. Cam atât a fost vacanța mea în Creta, mult mai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Cercurile lui sunt aproape perfecte. Face un salt acrobatic în aer și se întoarce pe celălalt vârf, puțin mai în față sau mai în spate, după modelul și legănarea Țestoasei. Iar Floarea-Soarelui execută o reverență din gâtul ei unduit de lebădă, lent și imperceptibil, la fel cum se îndoaie lumina. Țestoasa receptează trecătorii ca pe niște statui, ce o ocolesc din toate direcțiile. Masa lor omogenă o disturbă emoțional, fără însă a-i afecta mișcarea. Mamele. Tabloul Mama trece la fel de nepăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gingașă, tulpina fină și elegantă. Și "tata" le pipăie senzual tulpina, la fel cum ar masa-o pe mama pe picioare. Mă gândesc la floarea mică din colțul careului. Seamănă leit cu florile gigantice din această curte, are gâtul de lebădă ușor cambrat, floarea mică și delicată de un galben auriu. Nu, din florile astea nu pot ieși semințe pe care le vând țigăncile. Câtă grație, dar asta numai pentru cei ce știu s-o privească! exclamă "tata" ce le examina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fac violă, să mă desfoi de vânt să mă arunc în rouă râzând, să-mi ud armoniile, sunetele toate îmbrățișând trupuri firave de știr către mine cuvintele să-nnoate - corole imense de trandafir, lăsați-mă să cânt pe o pană de lebădă, pe o undă de nai însingurându-mă pe un bulgăr de pământ, pe o scânteie de rai... Zori de zi ... Imi treceau zorile prin venele arborescente condensând nemurire în armoniile aproape absente ale memoriei, unde, oare, sunt nuanțele dintre bine
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
aur se-oglindesc în ochi de zori, Când și munții se apleacă lăsând loc în colț, de flori, Când șiraguri de mătase își țes pături pe sub nea, Atunci este primăvară, când cerul aproape-ai vrea? Când se face primăvară între lebede pe lac? Atunci când e lună nouă și mă lași ochi dulci să-ți fac? O coamă de cal Ce-i gândul, ce-i gândul? O coamă de cal! Lonjă ..., rotire ..., e profund sau banal Răsfiră în flute cu pas triumfal
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
animație se pot face cele mai reușite parabole politice și filozofice, nu mi-a stat în fire, recunoaște Regizorașul, dar niciodată nu-i prea tîrziu. Jiri Trnka, din Cehoslovacia, ăsta e numele regizorului, iar filmul a fost cîntecul lui de lebădă. Asta înseamnă că și în Cehoslovacia va fi revoluție, după ce va fi la noi, spune Santinelă fără să se gîndească prea mult. A fost deja, îi răspunde Regizorașul mecanic, noi am rămas ultimii, dar ia spune-mi, unde ai auzit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cu trei șoferi ca niște piloți de Boeinguri, cu aer condiționat și scaune rabatabile plus televizor color, s-a Întors doar ghidul și un șofer. Ceilalți s-au risipit prin Europa, care-ncotro. Și nici un turist nu era amator de lebede. Teodosie și Ștefania s-au ținut bine tot drumul. Ne-au scris, ne-au telefonat. Știm Parisul de parcă am sta acolo. Românul Învață repede și Înțelege mai bine decât orice lucrurile pe care nu le cunoaște. E un dar național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să mă lămurească încotro s-o apuc, unii îmi arătau direcția cu mâna, alții nu-mi răspundeau, și eram gata să revin la portar, să recunosc că nu mă descurcasem, când un infirmier lung și uscățiv, cu gâtul ca de lebădă și cu o gușă vizibilă, mi-a aruncat din mers: „Ține-te după mine”. Însoțindu-l, am pătruns într-o altă aripă, la etaj, unde ușile erau vopsite în maron. Lunganul a deschis una dintre aceste uși și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimic extrem de important. Îmi făcusem câteva cunoștințe noi și cam atât. Lecțiile de pian dădeau roade uimitoare, eu aveam potențial. Și baletul scotea și mai mult din mine, în curând urma să fiu desăvârșită. Urma chiar să joc în " Lacul lebedelor". Îi ținui companie lui Angi la masă, deși eu servisem ceva înainte. Vrei să mergem la o petrecere îneseară? mă întrebă. Este ziua de naștere a unui fost coleg de facultate cu care voi face afaceri în viitorul apropiat. Serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
liber și ochii erau ațintiți asupra noastră. Eu mă simțeam ușoară, mlădioasă, liberă-n vânt și mișcările mele erau de o tandrețe deosebită. Pașii corecți, ținuta impecabilă și talentul meu constau în felul în care mă iubeam. Eram ca o lebădă care se privește încet, discret, și atunci când o face îi ignoră pe ceilalți, și e numai ea, singură cu toată iubirea ce își poartă. Se privește pe sine de parcă s-ar uita în oglindă, și se vede în felul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Când zboară se privește pe sine în văzduh, puritatea îi dă dreptul de a se iubi. E ea, singură cu iubirea sa, ca nenăscută, ca fiind în iubire neterminată, ca fiind concepută de iubire. Toată acea gingășie nu o părăsește, lebăda nu trăiește, ea se iubește. Așa și eu, eram singură pe scenă, dar știam că Angi mă iubește și mă oglindeam în iubirea lui, care mă făcea să mă iubesc și mai mult. În pauză mă dusei la camera costumelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Cu toate că par incolori De o frumusețe uimitoare Sunt, și par nemuritori. Amant cu Luna, fiul ei, Liber ca haosul nebun, E împietrit și șade sus Nemișcat, cu patimă nebună. Însă sub culoarea veșnic admirată De ochi neimportanți, Mai falnic decât lebăda rănită, Cu inima departe de iubire Se pare că-i cu lacăt ferecată Inima, și el e stăpânul proprii lumi" ( Izolat) Tot din acea zi țin minte figura unui copil ce se uită la mine nevinovat și îmi zâmbi. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
caracterizează, nu-i așa, conte? spuse Gribb. — Poate că ai dreptate, zise Cerkasov. Da. Probabil că nu. — Oricum ar fi, continuă Gribb, eu sunt cel care ar trebui să se simtă stingher, fiind singurul rățoi urât într-o mulțime de lebede. Cerkasov râse și-l bătu ușor pe Gribb pe creștet. — Valorezi mai mult decât noi toți laolaltă, Ignatius, rosti el indiferent. Lui Vultur-în-Zbor relația lor i se păru dubioasă, cu atât mai mult cu cât și Irina, și Elfrida au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de când a aflat că fusesem dascăl), hai să vedem ce mai găsești acum, că am devenit tare curioasă... Și după ce-și dezvelea dinții albi și chițăia ștrengărește, sorbea din paharul cu șampanie și aștepta. 126 La mulți ani fericiți, lebădă grațioasă, am spus eu banal, frizând din nou ridicolul. Dar ea râdea cu toată ființa, coborând uneori capul spre umărul meu și amețindu-mă din nou cu parfumul părului ei bogat. Mi-a spus că se duce până la baie și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zefiri cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, {EminescuOpIV 4} {EminescuOpIV 5} Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să sbor! M-aș face un flutur ușor, Un flutur ușor și gentil Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor: E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-nneacă, Eu sorb mirul cel curat Cum o lebădă se pleacă, Bând din lacul înghețat. Și cu moartea cea adâncă Am schimbat al vieței gând, Am fost vultur pe o stâncă Sunt o cruce pe-un mormânt. Care-i scopul vieții mele Întreb sufletu-mpietrit? Ochiu-i stins, buzele mele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
d-a ta voce în raiu de misteruri, Ș-aduce a minte că-n cerul deschis Văzut-a un geniu cântând Reveria, Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria - Și-n tine revede sublimul său vis. II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
II Cum lebăda viața ei toată visează un cântec divin, Nu cântecul undei murinde pe luciul mărei senin, Cum galbena luncă visează o iarnă întreagă de-un cânt, Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt, Ci lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin. Cum lebăda
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lebăda cântecul morții, al morții cu chipul ei drag, iar lunca visează de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin. Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng, Astfel România, ea știe că glasul tău dulce divin Italia, sora ei numai putut-a să-l aibe în sân. Ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de doina voinicului celui pribeag: {EminescuOpIV 36} Astfel România, uitată-n Carpatul cel ars și bătrân, Visat-a de glasul tău dulce, de cîntu-ți de dorure plin. Cum lebăda știe că glasul ce iese din luciul adânc Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng, Astfel România, ea știe că glasul tău dulce divin Italia, sora ei numai putut-a să-l aibe în sân. Ea dară acum te salută, ea-n visul ei te-a presupus - Tu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ca lira spartă-n stâncă, Sunt ca glasul din pustii, Sunt ca marea cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-nneacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb al vieți-mi gând, Am fost vultur pe o stâncă, Fire-aș cruce pe-un mormînt! Care-i scopul vieții mele, De ce gîndu-mi e proroc, De ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce ușor juca pe valuri, Zâna Dochia se suie deslegînd-o de la maluri Și pe-a fluviului spate ea la vale îi dă drum; Repede luntrea aleargă spintecând argintul apei, Culcată pe jumătate, Dochia visa, frumoasă, Și la luntrea ei bogata lebede se-nham-acum. Dar din ce în ce coboară râul lat, el s-adîncește În păduri întunecate, unde apa-abia sclipește, Mai agiunsă de a lunei raze doar din când în când; Tot mai nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]