4,107 matches
-
despicau vântul, șuierând. Când am ajuns față în față, mi-am dat seama că nu aveam loc să trecem amândoi, am luat-o cumva în brațe, încercând să schimbăm locurile și i-am simțit trupul fierbinte în palmă. Podul se legăna tare, scârțâind și aerul vibra parcă de dangăt de clopote, dar când mi-am ridicat privirea am văzut că de fapt lamele coaselor se ciocneau între ele deasupra capului meu. M-a privit în ochi și parcă mi-a șuierat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Berbecului, în conjuncție cu Saturn, scrijeli însemnele copilului pe trunchiul unui brad falnic din curte și îngropă placenta la rădăcina acestuia. Legă apoi cu un ștergar curat de cânepă caseta de pieptul pruncului și îl dădu maică-sii să-l legene la piept și să-i cânte. Deschise caseta și privi îndelung țâțâind din limbă, încercând să tâlcuiască felul cum se așezaseră unele față de altele obiectele; un bob de porumb, un os de broască râioasă, o cheie, o mărgea de coral
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
vale Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei Și ai Țării Bârsei și ai Țării Vrancei Și ai altor țări românești. Au mai existat și niște codri adânci Și un tânăr care vorbea cu ei, Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt? Acest tânăr cu ochi mari, Cât istoria noastră, Trecea bătut de gânduri Din cartea cirilică în cartea vieții, Tot numărând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii, Care îi ieșeau mereu fără soț. Au mai existat și niște tei
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile, pe care și le legăna pe rând, fără sfială, ca o persoană care n-ar simți nici cea mai mică nedumerire printre streini, cu mâinile fără mâneci în mânuși lungi, cu fața pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor și a răspuns cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu se pot face precis. Imaginile sau observațiile lăturalnice nu vădesc neapărat înțelegerea. Și apoi eu însumi, care sunt așa de mândru în chestiunea aceasta, de câte ori nu părăsesc o seară parfumată, cu stele sclipitoare, cu luna enormă, cu pomii foșnitori legănând umbre, ca să mă duc să mă culc, înainte chiar de a-mi fi somn?! Cred, totuși, că acum nu-mi dau seama de credințele religioase ale Irinei pentru că nu mă interesează religia, și nu-mi dau seama de gustul ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Saint-Malo și, după ce am părăsit hotelul de lângă gară, mergeam pe istmul lung aproape de un kilometru, ce ducea la orășelul-cetate. Eram emoționat de priveliștea ce se desfășura în față, căci zidurile trase capricios scânteiau sub soare, iar marea se întindea nesfârșită, legănând comori de pietre scumpe. Am avut o clipă în care emoția mea a fost imensă și am spus: "Dar bine că s-a terminat odată toată istoria aceea, îmi sacrificam viața inutil, dădeam atâta importanță atâtor nimicuri. Îmi este egal
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o să ai vreunul. Râseră din nou, apoi se încinseră iarăși și din nou se ciondăniră, golind, între timp, amfora de vin, dar căzură la urmă, cu toții, rând pe rând, amețiți bine, chiar și descântătoarea - un somn lung și nesănătos, care, legănat de cântecul păsărilor de afară, se prelungi până la lăsarea întunericului. Prima care își reveni fu Malaberga. Sprijinindu-se de scândurile mesei, se ridică greoi; ba mai mult, se rostogoli pe jos de-a binelea când încercă să încalece peste bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în piept aerul rece al dimineții, Waltan încerca să nu se lase cotropit de apăsarea pe care începutul sumbru al acelei zile căuta să le-o strecoare în suflet lui și tovarășilor săi. întunecat, cu privirea țintă înainte, Waldomar se legăna alături, pe spinarea armăsarului său alb spaniol. De când urcaseră în șa, nu schimbaseră decât câteva cuvinte. Tatăl său era în mod clar îngrijorat - și avea toate motivele. Războinic încercat, nu îmbrățișare bucuros ideea unui alt război cu hunii, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul se afundă într-o adâncitură, iar Waltan văzu frunzișul învârtejindu-se în jurul său. Ultimul lucru pe care îl auzi fu strigătul surorii sale peste nechezatul lui Rutilan, în vreme ce pământul acoperit cu iarbă și coroanele copacilor se năpusteau asupra lui, legănându-se în toate părțile. Urmă o izbitură groaznică și își pierdu cunoștința. Frediana, în schimb, rămase stăpână pe sine. Deși suferise lovituri în mai multe părți ale trupului, sări aproape imediat în picioare, odată cu calul, ce fornăi puternic. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în ochi i se putea citi mai mult hotărâre decât frică; stătea în gardă, gâfâind, în poziția în care ar fi stat orice războinic cu experiență: aplecată în față, întindea ambele brațe către adversar, ținându-le, însă, puțin îndoite; se legăna ușor pe picioarele bine înfipte în iarbă și desfăcute pe cât îi dădea voie rochia elegantă, dar toată sfâșiată. Urmărea fiecare mișcare a burgundului și schimba mereu poziția pumnalului. Ochiul avid al lui Balamber observă într-o clipă colierul de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dădea voie rochia elegantă, dar toată sfâșiată. Urmărea fiecare mișcare a burgundului și schimba mereu poziția pumnalului. Ochiul avid al lui Balamber observă într-o clipă colierul de aur, de care atârna o cruce bătută cu rubine și care se legăna peste marginea veșmântului, pe pielea ei dezgolită și albă. Abia după aceea îl zări pe tânărul ce stătea rezemat de un bloc de travertin, cu bustul gol, cu umărul și brațul strânse într-o legătură improvizată; sprijinindu-se în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică brațul și îl întinse înainte, lăsând să se legene înaintea ochilor săi sfoara cu care fusese legată Frediana. Balamber își stăpâni cât putu de bine surpriza și îl privi amenințător. Absolut nimic. Ce vrei să-ți spun? — Par bucăți dintr-o frânghie de-a hunilor, insistă Gualfard, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o să vină? — Nu știu. Și, dacă aș ști, cu siguranță nu ți-aș spune. Balamber își coborî pentru o clipă colțurile gurii, dar nu se enervă fiindcă se arăta atât de reticent. Sprijinindu-se cu mâinile pe genunchii desfăcuți, își legănă ușor umerii largi și se aplecă puțin spre el, fixându-l cu și mai mare atenție. — Și atunci? Ce mai așteaptă? Tu știi că Aventicum e în mâinile noastre? Corpul de gardă s-a predat, tremurând de frică, iar Gundovek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din familii înstărite, erau mai mult decât niște prizonieri: ei erau ostatici, cărora viitorul le-ar fi putut aduce poate eliberarea, în urma plății unor răscumpărări. Ba chiar unii dintre aceștia din urmă, care fuseseră capturați în zonă, își făceau curaj, legănându-se în iluzia că darurile din partea familiilor lor ar fi ajuns, mai devreme sau mai târziu, în tabăra hunilor, pentru a putea trata răscumpărarea. între prizonieri se aflau și câțiva burgunzi, puțini de fapt, și nici unul de rang. Vorbeau prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prezența sa. De îndată ce găsea un pic de loc, urca spre capătul coloanei, depășindu-i pe cei pe care îi avea în față, iar Maliban se ținea în spate lor cu Lucia, care acum dormea cu capul sprijinit pe umărul său, legănată de pasul calului. Câștigând teren încetul cu încetul, Sebastianus se gândea cum să se elibereze, înainte de a ajunge la Frediana, de prezența incomodă a Lidaniei. Avu ocazia atunci când un cavaler burgund, grav rănit, se aplecă pe gâtul calului și alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o clipă mai târziu, văzu că se apropia de el, cu coama în vânt calul pag al lui Lutgard, fără călărețul său. Hunul tocmai își potrivea altă săgeată, fără să observe însă că un alt burgund se apropia de el legănând în mână o javelină. Pe când se întorcea să-și încordeze din nou arcul, fu lovit dintr-o parte și se prăvăli din șa. Tovarășii săi, între timp, poate pentru a-și despărți dușmanii, se răsfiraseră și fugeau în direcții diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
balustradă, contemplă îngrozită peisajul de coșmar ce i se oferea ochilor. Aripa edificiului rezervată servilor era toată un rug: așa cum o anunțase Clemantius, acoperișul, cel puțin latura lui cea mai apropiată, se prăbușise în interiorul zidurilor înconjurătoare, iar bârne incandescente se legănau și cădeau într-o masă de praf și scântei; și din pars dominica se ridicau flăcări înalte și vălătuci de fum. Aripa în care se găsea loggia de la care, doar puțin mai devreme privise, împreună cu oaspeții săi, incendiul din sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la o macara amplasată pe zid: un sistem simplu și ingenios care permitea ieșirea sau intrarea în cetate în punctele mai puțin expuse. Romanul intră fără să mai stea pe gânduri și dădu semnalul celor ce trebuiau să-l ridice. Legănându-se și apropiindu-se din când în când îngrijorător de zid, cușca urcă destul de repede. în scurtă vreme Sebastianus se afla pe bastion. Se văzu, cu surprindere, înconjurat imediat nu de soldați, ci de civili cu arme improvizate, care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simți oarecum stânjenit, fiindcă până atunci își închipuise că urma să vorbească doar cu episcopul. în tăcerea plină de așteptare ce se lăsase în încăpere, nu se mai auzeau nici măcar loviturile de berbec: atacul, în mod evident, încetase. Dubritius se legănă o clipă pe picioare, își potrivi centura pe pântecele ușor proeminent, își scărpină barba cârlionțată, trăgând cu ochiul împrejur pe sub sprâncenele stufoase și, în sfârșit, vorbi: — Eudoxiu e un om ca și ceilalți și, în aparență, nu are nimic special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bătălie cel puțin atât cât vreau și eu, nu? — Bineînțeles! — Și atunci, cel mai bun mod de a o face e să folosim cât mai bine forțele pe care le avem la dispoziție. Ai, din întâmplare, un plan de rezervă? Legănându-se pe picioare, Theodoric scoase un suspin răgușit și resemnat: — Nu, admise, planul e bun. Rămâne de văzut dacă voi, în centru, o să rezistați. Rostise ultima frază cu un ton insinuant, privind ironic, pe sub sprâncene, înspre Sangiban. Acesta, firește, mușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse privirea spre reflexele indigo și aurii pe care apusul de soare le picta triumfător pe imenșii nori ce stăruiau peste întinderea câmpiei: tăcuți și maiestuoși, prietenoși, ei păreau că însoțesc coloana în marșul ei spre răsărit. îi observă îndelung, legănat de mișcarea monotonă a carului pe pavajul spart, în vreme ce în mintea sa se amestecau amintiri vagi, îndepărtate, și imagini neclare, fără legătură între ele, i se perindau prin fața ochilor, venind dintr-un trecut îndepărtat, pentru a dispărea și a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gerul se înmuiase și nu mai era frig. Vălătuci mari de ceață secreții nocturne ale lagunei înfășurau molatec birja, decupând statura masivă a scapetelui Nikolai, drapată într-o robă de catifea vișinie. Șoldurile lui prea mari și efeminate, care se legănau în ritmul monoton al trapului, se continuau fără talie cu bustul și umerii prea mici. Urma apoi o ceafă groasă, care se prelungea cu un cap mic și tuns scurt. Toată această construcție umanoidă se termina cu o șapcă de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nopții, sfâșiat din timp în timp de țipetele unor pescăruși invizibili. Fantomatice felinare cu gaz le ieșeau în cale, ca niște geamanduri luminoase, conducându-i prin măruntaiele incerte și înșelătoare ale nopții. Filip continua să urmărească spinarea vișinie a rusului, legănându-se pe capra trăsurii. Avusese acest prilej de multe ori și acum un scenariu de mult uitat se repeta aproape identic. Lucraseră mult timp împreună, angajați de armatorul grec Dimitrios, care sosea o dată pe lună în port și vroia să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
despicau vântul, șuierând. Când am ajuns față în față, mi-am dat seama că nu aveam loc să trecem amândoi, am luat-o cumva în brațe, încercând să schimbăm locurile și i-am simțit trupul fierbinte în palmă. Podul se legăna tare, scârțâind și aerul vibra parcă de dangăt de clopote, dar când mi-am ridicat privirea am văzut că de fapt lamele coaselor se ciocneau între ele deasupra capului meu. M-a privit în ochi și parcă mi-a șuierat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Berbecului, în conjuncție cu Saturn, scrijeli însemnele copilului pe trunchiul unui brad falnic din curte și îngropă placenta la rădăcina acestuia. Legă apoi cu un ștergar curat de cânepă caseta de pieptul pruncului și îl dădu maică-sii să-l legene la piept și să-i cânte. Deschise caseta și privi îndelung țâțâind din limbă, încercând să tâlcuiască felul cum se așezaseră unele față de altele obiectele; un bob de porumb, un os de broască râioasă, o cheie, o mărgea de coral
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]