KorAP: Find »[drukola/base=lexical & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...194 >

4,839 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proprietățile de aliniere (exemple: rusă, latină). Tipurile (a) și (b) pot coexista în aceeași limbă, de exemplu, în georgiană (Lazard 1995). Creissels (2007) arată că, din punct de vedere semantic, partiția intranzitivă se corelează cu agentivitatea și cu aspectul verbal lexical, iar, din punct de vedere diacronic, există câteva scenarii posibile: ● în limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
combină numai cu argumente externe; (b) v intranzitiv/Devenire, deficient, care nu se combină cu argumente externe și este inclus în structura inacuzativelor. Limbile ergative au cel de-al doilea tip, v deficient 66. Cazul ergativ nu este structural, ci lexical/prepozițional, asemănător cu grupul prepozițional care introduce Agentul în nominalizări (nominalizările de tip proces includ argumentul Temă, dar nu au DP cu rolul Agent; DP Agent este introdus de centrul funcțional v/Voice). În nominalizările de tip proces și în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Caz obligatoriu în sensul lui Harley (1995)67. În nominalizări, grupul cu by 'de (către)' se comportă ca grup independent care creează o relație semantică specifică, în funcție de prezența unei Teme afectate. Construcția cu by este paralelă cu Cazul ergativ (Caz lexical, prepozițional). Diferența dintre limbile ergative și cele acuzative constă în faptul că proiecția argumentelor în D-Structură este inversă 68. Numai în nominalizări și în limbile ergative Agentul este un argument intern veritabil. Autoarea reia acest subiect în Alexiadou (2001

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
grupul ergativ pot fi analizate ca instanțe ale Cauzei/Instrumentului, în adâncime, marca by fiind corespondentul mărcii de ergativitate sau al mărcii instrumentale (grupul cu by este strict paralel cu ergativul, dacă acesta este analizat ca fiind un caz prepozițional/lexical), în timp ce folosirea genitivului este similară cu marca absolutivului (Alexiadou 2001: 17, 116−117). Reluând ideea formulată de Comrie (1978) − nominalizarea este o posibilă sursă pentru ergativitate − Alexiadou (2001: 19) arată că marcarea ergativă poate fi: (a) rezultatul reinterpretării unei nominalizări

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fiind un fenomen strict sintactic, fie ca fiind unul strict semantic, fie ca fiind o proprietate sintactică determinată semantic (Levin și Rappaport Hovav 1995: 16). Levin și Rappaport Hovav (2005: 131) prezintă cele două ipoteze importante privind relația dintre semantica lexicală și sintaxă: (a) există o relație în general predictibilă între reprezentarea semantico-lexicală a unui verb și realizarea semantică a argumentelor sale, teorie bazată pe Ipoteza Alinierii Universale 1 (Perlmutter 19782, Perlmutter și Postal 19843); (b) anumite aspecte ale reprezentării lexico-semantice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipologic, se poate spune că verbele inacuzative, caracterizate prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1. DISTINCȚIA TRANZITIV−INTRANZITIV ȘI IPOTEZA INACUZATIVĂ Așa cum am arătat în Capitolul 2, 5.3., începând din anii '80 ai secolului al XX-lea, majoritatea lingviștilor sunt de acord asupra faptului că tranzitivitatea nu este un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică de factură latinistă, se vorbește

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2.2. Termenul ergativ a fost însă pentru prima dată folosit în lingvistica românească de Pană Dindelegan (1999 [1974]: 82−96), în capitolul al IV-lea, "Construcții rezultate din transformare". Pornind de la clasificarea cauzativelor propusă de Lyons (1968) − ergative, morfologice, lexicale și perifrastice − autoarea se oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă piatra, Vântul flutură steagul 5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fructele − Fructele se coc, Seceta seacă fântânile − Fântânile seacă). În realitate, construcțiile ergative sunt lipsite de sens pasiv; cele două verbe din construcția tranzitivă și din perechea ei intranzitivă nu sunt legate printr-o relație de "pasiv", ci reprezintă unități lexicale distincte (GALR II: 142/140, s.n.). Restricția semantică formulată pentru diateza impersonală (Pană Dindelegan 2008e [2005e]: 147/145, în GALR II), care nu caracterizează decât verbele intranzitive, și, mai precis, nu apare decât la verbele intranzitive nonreflexive și noncopulative, precum și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
156−157) explică existența perechilor de verbe prin cauzativizare (intranzitivul cu formă reflexivă este derivat de la verbul tranzitiv, iar intranzitivul cu formă nereflexivă este bază pentru derivarea tranzitivului), însă nu face precizări despre relația dintre cele două ipostaze (aceeași intrare lexicală sau intrări diferite). Și considerarea verbelor psihologice și a celor de percepție ca fiind ergative este discutabilă (vezi infra, 3.3.1.1.). 2.7. În discuția despre mijloacele de exprimare a posesiei în limba română, Niculescu (2008: 232−269

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de inacuzativitate. 3.2.2.3. Clasa verbelor de mișcare nu are comportament omogen (Levin și Rappaport Hovav (1995: 58, 93, 147, 162, 183, 185, 186, 189, 200). Verbele care denotă o mișcare direcționată 15 (specificarea direcției poate fi inerentă/lexicală sau se poate face printr-un grup prepozițional sau adverbial) au comportament inacuzativ. Verbele de mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor implică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
direcției poate fi inerentă/lexicală sau se poate face printr-un grup prepozițional sau adverbial) au comportament inacuzativ. Verbele de mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor implică o schimbare de localizare realizată; de aceea, nu este nevoie de un al doilea delimitator sintactic care să specifice schimbarea de stare (b): (a) Willa arrived breathless 'Willa a ajuns fără respirație' (b) We arrived (at

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structurile de tip (b) să fie derivate din cele de tip (a), așa cum nu există niciun motiv tematic pentru a distinge structural aceste verbe de alte verbe care selectează [+c]. Verbele din construcțiile de tip (b) trebuie să accepte reducerea lexicală a rolului [+c], exact ca în cazul perechilor tranzitive ale inacuzativelor. Rezerva autoarei, formulată pe baza datelor din limba neerlandeză, este următoarea: chiar dacă au proprietăți comune cu inacuzativele, aceste verbe reduse pot apărea numai la forma reflexivă. Bennis (2004: 88

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acest fapt este că verbele în discuție nu conțin intrinsec informația "mișcare direcționată". Unele dintre aceste verbe denotă modul de mișcare, fiind incompatibile cu un grup locativ care să indice direcția (exemplele de sub (e)), altele sunt împiedicate de sensul lor lexical să accepte grupuri direcționale (exemplele de sub (f)). Deși unele dintre aceste verbe acceptă un grup locativ care indică direcția (exemplele de sub (g)), există două argumente care le exclud din clasa inacuzativelor: subiectul controlează acțiunea și nu este posibilă adjectivarea participiului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
semantică, precum și de diferențele și asemănările dintre limbi, pe care studiul inacuzativelor le-a scos la iveală în beneficiul evoluției teoriei lingvistice. Froud (2006: 1631) inventariază și ilustrează cu studii reprezentative abordările teoretice ale inacuzativității: inacuzativele sunt rezultatul unor operații lexicale (Reinhart 1996), procese morfologice (Pesetsky 1995), determinate în principal sintactic (Burzio 1986, Borer 2004) și/sau legitimate semantic (Levin și Rappaport Hovav 1995). Levin și Rappaport Hovav (1995: 5), care aleg o cale de mijloc, prudentă și fără atitudini radicale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limba finlandeză, în care Cazurile au realizări morfologice specifice − obiectul marcat cu acuzativ are citire definită, iar obiectul marcat cu partitiv are citire nedefinită −, autoarea ajunge la concluzia că, în această limbă, Cazul partitiv este inerent (atribuit de un cap lexical odată cu rolul tematic grupului nominal pe care îl guvernează, la nivelul S-Structurii), iar Cazul acuzativ este structural (atribuit tot la nivelul S-Structurii, dar nu împreună cu rolul tematic). Această observație permite rafinarea definiției verbelor inacuzative: Un verb este inacuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
observație permite rafinarea definiției verbelor inacuzative: Un verb este inacuzativ dacă îi lipsește capacitatea de a atribui Cazul acuzativ structural. Belletti (1988: 6) adaugă că și verbele cu morfologie pasivă pot fi considerate inacuzative în același sens ca și inacuzativele lexicale − le lipsește capacitatea de a atribui acuzativ structural. În finlandeză, verbele pasive păstrează capacitatea de atribui partitivul, de unde rezultă că atribuirea unui Caz inerent nu e suspendată de morfologia pasivă. Prin urmare, Generalizarea lui Burzio e valabilă numai pentru verbele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasivul absoarbe Cazul acuzativ, și nu absoarbe rolul tematic extern, așa cum au susținut Baker, Johnson și Roberts (1989)37. Toate limbile trebuie să marcheze cumva morfologia pasivă. Reinhart (1996: 49) arată că, spre deosebire de saturare, reducerea "reduce" valențele verbului. Toate operațiile lexicale au efect unic: imposibilitatea verificării Cazului de către DP. În limbile analizate de autoare, Cazul relevant este întotdeauna acuzativul. Reinhart (1996: 49) aplică Generalizarea lui Burzio la operațiile lexicale: Dacă o operație lexicală se aplică unui verb cu două locuri, un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1996: 49) arată că, spre deosebire de saturare, reducerea "reduce" valențele verbului. Toate operațiile lexicale au efect unic: imposibilitatea verificării Cazului de către DP. În limbile analizate de autoare, Cazul relevant este întotdeauna acuzativul. Reinhart (1996: 49) aplică Generalizarea lui Burzio la operațiile lexicale: Dacă o operație lexicală se aplică unui verb cu două locuri, un Caz (acuzativul) trebuie eliminat. Autoarea (Reinhart 1996: 50) observă că engleza nu păstrează nicio urmă a acuzativului originar, nici în structura reflexivă (Lucie washed 'Lucie s-a spălat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
spre deosebire de saturare, reducerea "reduce" valențele verbului. Toate operațiile lexicale au efect unic: imposibilitatea verificării Cazului de către DP. În limbile analizate de autoare, Cazul relevant este întotdeauna acuzativul. Reinhart (1996: 49) aplică Generalizarea lui Burzio la operațiile lexicale: Dacă o operație lexicală se aplică unui verb cu două locuri, un Caz (acuzativul) trebuie eliminat. Autoarea (Reinhart 1996: 50) observă că engleza nu păstrează nicio urmă a acuzativului originar, nici în structura reflexivă (Lucie washed 'Lucie s-a spălat'), nici în cea inacuzativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pierdut distincția dintre specificator și complement; diferența structurală dintre subiectul inergativelor și subiectul inacuzativelor a fost exprimată prin postularea unei asimetrii în privința categoriei semifuncționale v/Voice: subiectul inergativelor este introdus printr-un centru semifuncțional v, pe când argumentul inacuzativelor aparține verbului lexical. Acest tip de reprezentare redeschide calea prin care sintaxa reflectă în mod direct descompunerea lexicală. Chomsky (1995: 173 − cap. 3, publicat inițial în 1993) propune următoarea structură a propoziției, în care nu există v, și în care nodul responsabil de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]