3,155 matches
-
prin urmare, liricizează poezia, aducând esențiale transformări. În articolul Ana Blandiana. Revelațiile poeziei, Iulian Boldea vorbește despre revigorarea, pe care anii '60 o aduc lirismului pur84. "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică. Reprezentanții proletcultismului își axează discursul declarativ, epicizant pe o relație "placentară" cu realitatea, creația lor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deconstructivism, vine să ofere o imagine, în linii foarte mari, asupra manifestării generale a acestui curent, cu precădere la nivel textual-lingvistic. Decanonizarea structurală și ideatică, realizată de neomodernism pe care am prezentat-o în această ultimă parte vine să reconsidere lirismul, printr-o atenție sporită acordată ideii de tradiție, care fusese negată în modernitate. Pornind de la o definire și de la o clasificare prealabilă a canonului, am urmărit stabilirea unei legături atât cronologice cât și conceptuale între deconstructivism și neomodernism, văzut ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-mpacă-ntre ei... acești exponenți ai generației"1. Completarea pe care, ulterior, o face Iulian Boldea, cu privire la poezia șaizecistă, vine să confirme valoarea acestui grup ideologic: "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică."2 Șansa de a se face remarcată, a Generației '60 o constituie Revista "Luceafărul", mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
expresia proletcultistă, dominată de realismul socialist, care impunea o poezie de largă inspirație, poeme ample care să cânte transformările socialiste în industrie și agricultură, așa cum dicta partidul unic, comunist și clasa muncitoare în alianță cu țărănimea, o poezie lipsită de lirism, de sentimente, de filosofie. Nu o dată, creația artistică românească a anilor '60 înfăptuiește un gest autosalvator de reluare a istoriei sale întrerupte abuziv de imixtiunea ideologiei staliniste și de proletcultism. De aici decurge o recuperare a substanței ei estetice printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ori al unor creatori ce au anunțat-o. În acest context, trebuie să subliniem importanța pe care a avut-o Cercul literar de la Sibiu și Manifestul acestuia, care îi formulează idealurile expresive și estetice, dar și însemnătatea în asumarea unui lirism novator, marcat de atracția spre cotidian, spre o viziune expresionist-simbolică a realității, a poeților aparținând așa-numitei "generații a războiului", Geo Dumitrescu și Ion Caraion, sau a unui poet ce ilustrează cu strălucire neomodernismul, pe latura sa fantast-vizionară, Emil Botta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o viziune expresionist-simbolică a realității, a poeților aparținând așa-numitei "generații a războiului", Geo Dumitrescu și Ion Caraion, sau a unui poet ce ilustrează cu strălucire neomodernismul, pe latura sa fantast-vizionară, Emil Botta. De asemenea, un rol important în redefinirea lirismului românesc postbelic l-a avut mișcarea de avangardă, continuată mai ales în varianta sa suprarealistă, reprezentată de autori altfel, destul de diferiți ca formulă și viziune poetică. O primă încercare de redefinire a liricului, la sfârșitul epocii proletcultiste, o reprezintă mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
viziune poetică. O primă încercare de redefinire a liricului, la sfârșitul epocii proletcultiste, o reprezintă mișcarea din jurul revistei "Steaua". Poeți precum A.E. Baconsky, Victor Felea, Aurel Rău, Aurel Gurghianu își propun și, în bună măsură, izbutesc să regăsească esența lirismului, refăcând legăturile brutal suspendate de dogmatismul proletcultist cu marea tradiție a literaturii interbelice. Regăsirea "din interior" a lirismului (Petru Poantă) se produce mai întâi în spațiul pastelului, în care are loc o mutație semnificativă; peisajul nu mai e un mediu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Steaua". Poeți precum A.E. Baconsky, Victor Felea, Aurel Rău, Aurel Gurghianu își propun și, în bună măsură, izbutesc să regăsească esența lirismului, refăcând legăturile brutal suspendate de dogmatismul proletcultist cu marea tradiție a literaturii interbelice. Regăsirea "din interior" a lirismului (Petru Poantă) se produce mai întâi în spațiul pastelului, în care are loc o mutație semnificativă; peisajul nu mai e un mediu artificializat, un cadru exterior, el e absorbit în țesătura poemului de către o gândire poetică ce participă la avatarurile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu absurdul existențial, cu un univers ce nu răspunde la interogațiile sale. De la elanurile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, la retranșarea din peisajul exterior în interioritate, poeții grupați în jurul revistei "Steaua" au reușit să dea dimensiuni și modulații noi lirismului, căci, după cum observa Petru Poantă, "construit din sugestii și notații fine, peisajul devine o stare mentală. Semnele vitalității lirice apar. Poetul se confesează prin peisaj și participă la ritmurile elementare ale naturii, având un real sentiment al geografiei și al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de această poetică a imponderabilității. Puritatea absolută, regăsibilă, în inima poeziei sale (firește, doar după ce este înlăturată mantia aridă a conceptualului), constă tocmai în această redare a emoției pure, care respinge orice încercare de intelectualizare, și care este zborul. Desigur, lirismul esențial al creației sale, mai renaște din ceva, și anume, din "natura sa romantică, de tip contemplativ și interiorizat, formată, îndeosebi, prin studierea intensă a lui Eminescu, Blaga și Novalis, a muzicii clasice și picturii"46. Deși o ființă spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
exterioară de căutare a Luminii, așa cum Tăcerea devine o cale interioară. Iar "acest tip de idealism vitalist și nu raționalist, cred că este unul dintre elementele identitare ale poetei"53. Cunoașterea poetică inițială care se realizează, printr-o "retorică a lirismului, descinzând din patosul etic al lui Nicolae Labiș, în care elanurile temperamentale se structurează, în ritmuri ample"54 se cenzurează vizibil, ulterior, transformându-se, treptat, într-o cunoaștere realizată, prin "interiorizare și densificare lirică. Meditațiile interogative asupra sensului existenței se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai mare parte, de orice emoție, aceasta încadrându-se în ceea ce Alex Ștefănesu numește poezie de idei, "care nu se aseamănă prin nimic cu ideologizarea forțată din timpul comunismului, care a creat o formă de aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur și inautentic. Ana Blandiana reabilitază, instantaneu, genul, promovându-l pur și simplu, fără să-și ia măsuri de precauție. Așa cum alți poeți visează sau plâng sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
răspunde la interogațiile sale (...) imaginile cosmosului, transcrise în manieră ușor hiperbolizantă, retransarea din peisajul exterior în interioritate"75, care sunt tot atâtea teme pe care poeta le "împrumută" de la Generația sa, reușind, astfel, împreună, să aducă "dimensiuni si modulații noi lirismului"76. Acestei dominante de factură tematică, a Generației '60, se alătură cea "a descoperirii trăirii și rostirii cu subtext etic, (dar deloc moralizator, ca înainte!)"77, în care o regăsim pe Ana Blandiana: Nu în ultimul rând, sunt vizibile, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
exemplifică Alex Ștefănescu : "Poeta știe să păstreze ideile în acea stare genuină în care nu-și fac loc încă vicisitudinile actului de cunoaștere. Ea uzează de logică, însă numai în treacăt, ca și cum și-ar trece degetele pe corzile unei harfe. Lirismul Anei Blandiana este, dacă se poate spune astfel, o mireasmă a logicii, esență rar întâlnită în creația poetică, despre care se crede că se caracterizează exclusiv prin iraționalitate, revelație, vizionarism"98. Totuși, "literatura Anei Blandiana este, însă, mai presus de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
scriitoricești prin care autoarea contribuie la creearea unei noi realități, prin intermediul poeziei sale, sunt redate, pas cu pas, în textele critice dedicate operei Anei Blandiana. Literatura română contemporană, I, Poezia 111 menționează că "Ana Blandiana debutează cu o retorică a lirismului, descinzând din patosul etic al lui Nicolae Labiș, în care elanurile temperamentale se structurează în ritmuri ample. Frenezia proliferantă a imaginii sugerând o consubstanțialitate senzorială cu lumea corespunde stării de perpetuă exaltare pasională, care caracterizează primul volum Persoana I plural
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lumii"113, care patronează primul volum, în care "structura discursivă încorpora senzațiile cele mai fruste, gesticulația, nu lipsită de retorism"114. Așa cum era de așteptat și cum fiecare autor resimte acest fapt, odată cu înaintarea în timp, și la Ana Blandiana, "lirismul debordant din volumul de debut se cenzurează vizibil în al doilea volum Călcâiul vulnerabil (1966)"115. Odată cu distanțarea de lumea paradisiacă, ia naștere un conflict între eul liric și realitatea înconjurătoare, generându-se, în consecință, dorința creării unei noi realități
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sugerează o sensibilizate sacralizată, tulburătoare totuși prin intimitatea dialogului (...) Senzuală în esență, tensionată până la crispare de obsesia extazului și a lucidității, poezia Anei Blandiana se recompune potențial într-un spațiu de pură sugestivitate lirică. Potențarea retorică a tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana, devine, paradoxal, seducție stilistică. Farmecul acestei poezii ține, oricât ar părea de neașteptat, de un oarecare manierism, dar nu la nivel formal, ci la nivelul trăirii poetice. E ceea ce am numi un manierism al confesiunii, în care etica
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
clare" i se substituie "lumina moale, lumina bună", ori "bezna tandră", într-un univers somnolent"123. Volume ale maturității, cum le numește Nicolae Manolescu, "aceste volume, în mod esențial, nu mai schimbă mare lucru (...), în afară de dobândirea acelei fluențe profunde a lirismului moral care face din Ana Blandiana din anii '70 o poetă incomparabil superioară celei din deceniul debutului ei și una dintre cele mai de seamă ale literaturii noastre contemporane"124. Construindu-și o nouă realitate, nu prin crearea unei imagistici
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
limbajului și a jocului cu acesta, poetul șaizecist se autorefugiază în sine însuși, sinceritatea tulburătoare fiind ea însăși o formă de luptă contra durerii. Confesiunea lirică devine pentru aceștia nu doar o consecință a victoriei emoției asupra rațiunii, sau a lirismului asupra dogmatismului, ci o victorie a lor înseși, a limbajului poetic, a poeziei, asupra vieții și asupra morții. Subordonată acestei viziuni, poetica Anei Blandiana suferă, însă, o modificare, odată cu volumul Stea de pradă (1985): "pe de o parte, ochiul retrece
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca un manual analitic-descriptiv, fiind însoțită de o antologie de texte literare teoretice și de extrase de receptare critică. Valoarea acestui studiu o dă faptul că Iulian Boldea surprinde contextual valoarea lirică a poetei, "în raport cu cadrul proletcultist al vremii, resurecția lirismului Generației '60, anticipată de Nicolae Labiș și reprezentată de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Ana Blandiana fiind privită ca un factor pozitiv"132. Monografia cuprinde două părți, prima parte aplecându-se asupra analizei tematice a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care o să mă aplec/ Din talgere vis mut sau faimă?// Între tăcere și păcat/ Ce-o să aleg cirezi sau lotuși?/ O, drama de-a muri de alb/ Sau moartea de-a învinge totuși...//"( Știu, puritatea). Toate acestea, în ciuda faptului că lirismul debordant din primul volum începe să se cenzureze, din ce în ce mai vizibil, odată cu cel de-al doilea volum: Călcâiul vulnerabil, 1966. Versificând, patetic, "obsesia unui absolut al purității, văzut ca o condiție paradisiacă, pierdută prin naștere și în alte poeme precum Intoleranță
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vine, de asemenea, să susțină această nouă viziune asupra iubirii. "Senzuală, în esență, tensionată, până la crispare, de obsesia extazului și a lucidității, poezia sa se recompune potențial, într-un spațiu de pură sugestivitate lirică. Potențarea retorică a tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana devine, paradoxal, seducție stilistică. Farmecul acestei poezii ține, oricât ar părea de neașteptat, de un oarecare manierism, dar nu la nivel formal, ci la nivelul trăirii poetice. E ceea ce am numi un manierism al confesiunii, în care etica
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sine, cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta grațioasă și solemnă a stilului, care dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți aduci aminte plaja? Așteaptă să vină octombrie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta grațioasă și solemnă a stilului, care dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți aduci aminte plaja? Așteaptă să vină octombrie, Dacă ne-am ucide unul pe altul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
umbre pe care ea nu îl înțelege și nici nu îl acceptă și pe care îl pune pe seama cruzimii trecerii timpului și a blestemului societății în care este nevoită să trăiască. Cruzimea devine cu atât mai mare, cu cât resorturile lirismului care o conțin "sunt declanșate de vibrația senzației intelectualizate, care asigură transmiterea pulsului vieții elementare, ce cuprind mișcările cosmic"128: "Crezi că nu știu/ Că în dosul/ Acestui mirific incendiu/ Al pădurii căzute în roșu/ Nu e decât timpul/ Laș
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]