2,581 matches
-
paralizate parcă. Desigur că îi zăriseră și cu mintea lor de pasăre pricepuseră și de ce se oprise droșca în dreptul lor. Dar nu se mișcară, nu se împrăștiară, așa cum le va fi spus instinctul. A întins mîna după armă, o pușcă lisă, belgiană, anume făcută pentru păsăret. Era încărcată ca de obicei. Atunci l-a auzit pe țăranul de pe crupă "Doamne, mîndre mai sînt, ca niște regine". Brațul i-a înțepenit aproape fără voia sa, într-adevăr, țărănoiul recunoscuse dintr-o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
l-au sporit ca om, nu l-au înjosit, așa cum ar fi vrut-o torționarii săi. Dincolo de schimbările firești, petrecute cu dumneavoastră de la o vârstă la alta, ce anume nu s-a modificat deloc în desenul interior al băiatului din Lisa devenit un faimos scriitor român? Ce a rămas ferit de toxicitatea mediului socio-politic, ce trăsături le considerați nu numai reprezentative, dar și imposibil de șters? - Din copilăria mea, nu regret nimic. A fost o copilărie de băiat sărac, care n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
oameni. Mă întrebați „cu ce am rămas“. Cred că am rămas cu o stângăcie specifică introvertiților. Chiar și în copilărie, trebuia să fac un efort pentru a fi spontan în relațiile cu alții. V-am mai spus, cred, că în Lisa sentimentele nu prea aveau mare valoare. Eu fiind încă de pe atunci un sentimental, eram un mic complexat. Oamenii pe care îi admiram și îi invidiam erau realiști și duri. Zdrobeau mesele cu pumnul la cârciumă ori erau în stare să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
admiram și îi invidiam erau realiști și duri. Zdrobeau mesele cu pumnul la cârciumă ori erau în stare să se lupte cu urșii, dacă n-aveau încotro. De aceea nu cred că aș fi avut un viitor mai bun în Lisa decât acela pe care mi l-a rezervat „istoria“ de după mitologie. Adică, viața în București. Oricum, ceva e sigur. „Băiatul din Lisa“ aparținea, categoric, unui anumit univers, chiar dacă unele defecte îl împiedicau să se comporte, mereu, natural. Urmașul lui e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
urșii, dacă n-aveau încotro. De aceea nu cred că aș fi avut un viitor mai bun în Lisa decât acela pe care mi l-a rezervat „istoria“ de după mitologie. Adică, viața în București. Oricum, ceva e sigur. „Băiatul din Lisa“ aparținea, categoric, unui anumit univers, chiar dacă unele defecte îl împiedicau să se comporte, mereu, natural. Urmașul lui e un bătrân ursuz și - îmi place s-o repet - cam reacționar. Bravez, credeți? Deloc. Faptul că mă simt străin de lumea de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
ursuz și - îmi place s-o repet - cam reacționar. Bravez, credeți? Deloc. Faptul că mă simt străin de lumea de azi îmi dovedește cât de profunde sunt legăturile mele cu lumea de ieri. Cea care a dispărut, azi, și în Lisa. Cea în care am învățat că viața parcurge drumul de la biserică la cârciumă fără să le confunde, însă. Dacă aș fi sănătos, bănuiesc că nu m-ar deranja prea tare condiția de strigoi. Cea de „faimos scriitor român“ vă propun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
Villazon, Bryn Terfel, Joyce DiDonato și Natalie Dessay, violoncelistul Steven Isserlis. În bună tradiție, comentatorii observă numărul mare de violoniști, cel puțin zece, de clasă internațională, mulți dintre ei sub 30 de ani (Hilary Hahn, Janine Jansen, Sergei Khachatrian și Lisa Batiashvili fiind cei mai populari în clipa de fațăă. Nu este de mirare că premiul la categoria „Artist al anului“ i-a revenit tinerei violoniste germane Julia Fischer, a cărei serii de discuri la casa Pentatone s-a bucurat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
nici nu scrie texte să închidă gura papuașilor! Dar are, indiscutabil, acel feeling propriu artiștilor devotați genului în care performează; are, și transmite, energia pozitivă ce încarcă ființa ascultătorului cu senzația că este „in“, și nu „out“... Ascultați Bad Love, Lisa, Hungry, Cherry Red sau de pe albumul Black (1994) chiar piesa titlu. Producătorul, de conveniență cu casa de discuri, poate face un „produs“ comercial. (Originalitatea nu-i rezervată decât „monștrilor sacri“!) Dar nici un producător nu scoate dintr-o piesă rock ceea ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
nu strică. Majoritatea pictorilor, fericiți că munca lor e văzută. Pe vecie. Și totuși - cine altcineva decât un american ar putea întinde coarda prea tare? Marea idee i-a venit lui Terry Fletcher pe când stătea la coadă să vadă Mona Lisa. Deși se apropia de tablou, acesta nu devenea mai mare. Era mai mare în manualele lui de istoria artei. Era în fața celei mai faimoase picturi din lume, și ea era mai mică decât o pernuță de canapea. Oriunde altundeva, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
propriile lucrări. Chiar și tablourile cu Rudy și cu maică-sa par fușerite, neglijente, de parcă n-ar da doi bani pe ele. În ultima vreme tot scoate versiuni diferite ale lui Kokopelli cântând la flaut, dansând. Mărește fotografii ale Mona Lisei la dimensiunile unui perete, apoi le colorează cu mâna în culori la modă în decorațiunile interioare din anul respectiv. Și totuși, dacă poartă semnătura lui, oamenii cumpără. Muzeele cumpără. Și după anul ăsta de celebritate... După anul ăla, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și m-am dus în suburbii, să mă întâlnesc cu Julie la salonul Bergdorf. Era instalată într-un fotoliu uriaș de piele din camera privată și își făcea o manichiură franceză. Durează ore întregi - în manichiură e echivalentul pictării Mona Lisei. —Hei! Sunt atât de superultrafantastic de încântată! îmi strigă ea când am intrat. Charlie e atât de scump. Îmi trimite în fiecare zi e-mail-uri super cerebral-intelectuale din care nu înțeleg nimic. Nu că-i dulce? Mă ia cu el în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mă uit la copții ăia din Egipt, să-nțeleg cum de-au înghețat ăia așa, în creștinismul lor pre-paulin câteva sute de ani. Măi tată, și la un moment dat mă satur și mă duc iar să văd pe Mona Lisa. De ce se tot holbează lumea la zâmbetul ăla al ei? Acolo, puzderie de americani, privind în neștire, descoperind că mai este și o altă cultură decât cea rezultată din încrucișarea lu’ Coca-Cola cu un hamburger. Două lucruri sunt importante în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
devreme. Oh, Dumnezeule. Tu ești acasă? întrebă Tom. Vrei să vin acolo? Rachel știe? — Tocmai am vorbit cu ea. — OK, vin acum, spuse el. — Tom, nu-mi place să te rog asta, zise ea, dar ... Vrei să-i spun eu Lisei? — Îmi pare rău. Nu pot să dau de ea. Lisa era oaia neagră a familiei. Copilul cel mai mic, abia împlinise douăzeci de ani. Lisa nu mai vorbise cu mama ei de ani de zile. — Știi pe unde e acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
vin acolo? Rachel știe? — Tocmai am vorbit cu ea. — OK, vin acum, spuse el. — Tom, nu-mi place să te rog asta, zise ea, dar ... Vrei să-i spun eu Lisei? — Îmi pare rău. Nu pot să dau de ea. Lisa era oaia neagră a familiei. Copilul cel mai mic, abia împlinise douăzeci de ani. Lisa nu mai vorbise cu mama ei de ani de zile. — Știi pe unde e acum, Tom? — Cred că da, spuse el. M-a sunat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nu-mi place să te rog asta, zise ea, dar ... Vrei să-i spun eu Lisei? — Îmi pare rău. Nu pot să dau de ea. Lisa era oaia neagră a familiei. Copilul cel mai mic, abia împlinise douăzeci de ani. Lisa nu mai vorbise cu mama ei de ani de zile. — Știi pe unde e acum, Tom? — Cred că da, spuse el. M-a sunat cu câteva săptămâni în urmă. Ca să-ți ceară bani? — Nu, doar ca să-mi spună adresa. Stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
plec. Traficul era aglomerat, pe 405. Avu nevoie de aproape o oră, înainte să ajungă în fața unui bloc ponosit, în South Acre, în Torrance. Apăsă soneria pentru apartamentul 38. Clădirea era aproape de autostradă, iar zgomotul traficului era constant. Știa că Lisa lucra noaptea, dar acum era zece dimineața. În mod sigur, era trează. Soneria sună, iar el deschise ușa. Holul mirosea puternic a urină de pisică. Liftul nu mergea, așa că urcă pe scări până la etajul trei, ocolind sacii de plastic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
strâns la spate. Părea supărată. — A sunat nenorocita, zise ea. — Mama? — M-a trezit din somn, nenorocita. Se întoarse pe loc și intră în apartament. Tom o urmă. Credeam că ești băiatul cu băutura. Apartamentul era într-o dezordine totală. Lisa intră în bucătărie, căută printre tigăile și farfuriile îngrămădite în chiuvetă și găsi o ceașcă de cafea. O clăti. — Vrei cafea? El negă din cap. — La naiba, Lise, spuse el. Locul ăsta e o cocină. — Știi că lucrez noaptea. Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Credeam că ești băiatul cu băutura. Apartamentul era într-o dezordine totală. Lisa intră în bucătărie, căută printre tigăile și farfuriile îngrămădite în chiuvetă și găsi o ceașcă de cafea. O clăti. — Vrei cafea? El negă din cap. — La naiba, Lise, spuse el. Locul ăsta e o cocină. — Știi că lucrez noaptea. Niciodată nu-i păsase de cele din jur. Chiar și când era copil, camera ei era tot timpul în dezordine. Iar ea părea să nu observe. Tom se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pana mea. — Ce ți-a spus mama? Voia să știu dacă mă duc la înmormântare. Și ce i-ai spus? — Să se ducă dracului. De ce aș merge? Nu era tatăl meu. Tom oftă. Era o ceartă veche, în familia lor. Lisa era convinsă că nu era fata lui John Weller. — Nici tu nu crezi asta, îi spuse ea lui Tom. — Ba da. Tu spui doar ce vrea mama să spui. Lisa lua un muc de țigară dintr-o scrumieră plină ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de paternitate. — Lisa. Nu începe cu asta. — Nu încep. Termin. Nu o face. Promite-mi că n-o vei face. Haide. Tata e mort, mama e necăjită, promite-mi. Ești un laș nenorocit, știi? În momentul acela, Tom văzu că Lisa era gata să izbucnească în lacrimi. O cuprinse cu brațul și ea începu să plângă. O ținu în brațe, simțind cum tot corpul i se cutremura. — Îmi pare rău, spuse ea. Îmi pare atât de rău. După plecarea fratelui ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
-ngheață apele. Nu, mamă. Tu ești mincinoasa. John Weller nu este tatăl meu, iar acest test o dovedește. Am știut-o întotdeauna. — Mai vedem noi, zise mama ei și închise. Jumătate de oră mai târziu sună fratele ei, Tom. — Bună, Lise. Foarte liniștit, cu un ton indiferent. Tocmai m-a sunat mama. — Da? — A spus ceva despre un test. — Mda. Am făcut un test, Tom. Și, ia ghici? — Am auzit. Cine a făcut testul, Lise? — Un laborator de aici, din Long
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
târziu sună fratele ei, Tom. — Bună, Lise. Foarte liniștit, cu un ton indiferent. Tocmai m-a sunat mama. — Da? — A spus ceva despre un test. — Mda. Am făcut un test, Tom. Și, ia ghici? — Am auzit. Cine a făcut testul, Lise? — Un laborator de aici, din Long Beach. — Cum se numește? — BioRad Testing. Aha, spuse fratele ei. Știi, laboratoarele astea care-și fac reclamă pe Internet nu sunt prea demne de încredere. Știi asta, nu? — Au garantat rezultatul. — Mama e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
garantat rezultatul. — Mama e foarte supărată. — Asta e, zise ea. Știi că acum o să facă și ea un test? Și că vor fi niște procese? Pentru că tu o acuzi de infidelitate. Știi ceva, Tommy. Nici nu-mi pasă. E clar? Lise, cred că asta produce o grămadă de probleme inutile în jurul morții tatei. — A tatălui tău, zise ea. Nu al meu. Capitolul 9 Kevin McCormick, administratorul principal al Spitalului Long Beach Memorial, ridică privirea spre individul dolofan care intră în biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ca atunci când fusese îngropat, cu o săptămână în urmă, cu excepția bucăților de noroi care cădeau de dedesubt. — Totul e atât de înjositor, spuse Emily Weller. Stătea țeapănă lângă mormânt, însoțită de fiul ei, Tom, și de fiica ei, Rachel. Bineînțeles, Lisa nu era acolo. Ea era cauza pentru tot ce se întâmpla, dar nu se deranjase să vadă ce îi făcuse bietului ei tată. Sicriul se legăna ușor în aer, în timp ce groparii îl dirijau spre partea îndepărtată a gropii, sub conducerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
aer, în timp ce groparii îl dirijau spre partea îndepărtată a gropii, sub conducerea patologului de la spital, un omuleț mic și nervos, pe nume Marty Roberts. Era normal să fie nervos, își spuse Emily, dacă el fusese cel care-i dăduse sângele Lisei, fără să ceară permisiunea cuiva. — Ce se întâmplă acum? întrebă Emily, întorcându-se spre fiul ei. Tom avea douăzeci și șase de ani, era îmbrăcat într-un costum elegant, cu cravată. Avea un masterat în microbiologie și lucra pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]