10,420 matches
-
a venit,/ În vis liniștit,/ Bucură-te, bucură/ Și tu, și ceilalți/ Oamenilor-pomilor,/ Femei și bărbați,/ Beți și mâncați,/ Cântați și jucați/ Că Ana n-a răpus,/ E numai dus, e numai întors/ În lumea ce-a fost... M-a mângâiat pe creștet și pe ochi, ca și cum m-ar fi descântat, mirosul ei de Mama Ploii, mirosul ei de lapte îmi acoperea durerea, o să treacă, dragul mamei, o să treacă, ai muncit atâta pentru Teatru, eu pentru Teatru te-am pregătit, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu mai vrea, e destul. Intră pe podețul de peste șanțul din fața porții mari. Bătrâna e lângă el. — Sărut-mâna! — Să te pupe mama. Îl ia de gât, se ridică pe vârfuri și-l sărută pe un obraz, apoi pe celălalt, îi mângâie fața, ți-ai lăsat barbă?, pentru piesă îmi trebuie, că altfel n-o lăsam eu, mă îmbătrânește!, da, te îmbătrânește, se văd firele albe, ai un cap de bătrân, n-ai mai vopsit nici pletele, nici sprâncenele, așa trebuie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
transforma pe oricine într-o mumie aurită - se uită lung de-a lungul drumului pe care nu trece nimeni. E liniște. Rămasă în grădină, sub măr, pe fotoliul de nuiele împletite, Frumoasa Neli, obosită și ea, întinde o mână și mângâie cepele coapte din funia agățată în măr: ce lume, ce ocină și ce moșie mi-a arătat stăpâna mea, ce vorbe mânuiește, cât am umblat în cruciș și-n curmeziș, câte mi-a arătat, Doamne, am uitat cu totul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
faci o vizită. — Cui? — Lui Monsignor Darcy, Amory. Dorește să te vadă. El a fost la Harrow și după aceea la Yale - a devenit catolic. Vreau să vorbească puțin cu tine... simt că te poate ajuta foarte mult... (I-a mângâiat ușor părul castaniu.) Dragul meu Amory, dragă Amory... — Dragă Beatrice... Așa se face că, la Începutul lui septembrie, Amory, Înzestrat cu „șase seturi de lenjerie de corp de vară, șase seturi de lenjerie de iarnă, un tricou sau T-shirt, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
jumătate Întins pe o canapea acoperită cu rogojini, ținând Între degetele-i lungi și subțiri, de artist, o țigară În timp ce asculta cum chitarele acoaniază, pe strune melancolice, un vechi bocet castilian, iar o fată oacheșă, cu buze de carmin, Îi mângâia blând părul. Aici putea trăi Într-o litanie stranie, mântuit de bine și de rău și scăpat de dulăii raiului și de toți zeii (cu excepția acelui Dumnezeu exotic mexican, care era și el destul de Îngăduitor și dependent de parfumuri orientale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
domnul Popa, ușor amețit, plângea în brațele doamnei Popa, la fel de amețită. - Cum se duce viața asta, suspină el. Acum ești tânăr și fericit și dup-aia gata, stai și te întrebi ce s-a ales de tine. Doamna Popa îl mângâia tandru pe chelie. Și deodată, uitându-se cu duioșie la lucrușoarele lor strânse cu trudă timp de exact douăzeci și cinci de ani, îi veni așa o căldură la cap, deschise gura și revărsă peste chelia bărbatului ei o boare de ceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
prea amețiți ca să mai ajungă acasă la mire), doamna Popa află de la un Mișu energic și nud că domnul Popa dispăruse. - Cum să plece el așa, în condiția în care sunt? Doamna doctor nu știa ce să răspundă. Se gândea, mângâindu-și mustața, că dacă ar fi ea în situația asta delicată, Anna Karenina ar păli în uitare. Vedea deja pe prima pagină a ziarelor: „Doamna doctor s-a împușcat în cap, trădată și nefericită”. Ce să-i spună ea prietenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
părea subțire și gol. În jurul gâtului Contesa ținea o pisică albă cu un safir la propriul gât. Colierul colierului. - Astăzi vom învăța, spuse Contesa așezându-se pe marginea patului în care se lățise Popa, să iubim animalele. Sărută pisica, o mângâie ușor sub safir și o lăsă pe pat. Pisica se apropie încet, mirosindu-l superior pe Popa. Apoi se întoarse și se tolăni aproape de șoldul cald al Contesei. Domnul Popa strănută: avea alergie la pisici. - Dar eu iubesc animalele, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
coaiele lui. Mici pungulițe de viață care, da, la cincizeci de ani, dăduseră rod. Acesta era penisul lui, care o făcuse pe nevastă-sa fericită. Care-l făcuse pe Mișu fericit. Care îl făcuse pe el fericit. Domnul Popa își mângâie ușor burta, pielea fină, poposi în gaura buricului, alunecă ușor în pădurea de păr creț unde se scărpină puțin și apucă mica excrescență călduță. Domnul Popa își trecu limba pe deasupra mustății de trei zile. Închise ochii. Se lăsă ușor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
care va dansa până la sfârșitul veacurilor, o lumină care îi va gâdila buzele și pleoapele și sfârcurile și linia spatelui și vârful urechii și cerul gurii. Mariana murea încet, dezvelindu-și sânii în liniștea de mormânt. O răcoare plăcută îi mângâia trupul, iar razele reflectoarelor îi aprindeau părul ca pe o mare lumânare care ardea în sine, pentru sine. Mariana murea dansând îmbrățișată de amintirile ei, de prima păpușă, de rochița de mătase violet de la serbarea din clasa a V-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
comun. Doamna Popa lăsă pe măsuță poza Contesei și împinse peste ea, cu un hârșâit crispant, ceașca de cafea. - Buf! Caput! Tramvai! Contesa... și își duse o mână la gât. Finiș! Ochii lui Smith se umeziră și o lacrimă îi mângâie duios mustața. Undeva în buncărul F.B.I.-ului, camaradul lui Smith o sună pe nevasta acestuia, amintindu-i cu un glas grav să aibă grijă de Lucky. Will Smith nu putea încă să plece acasă. Avea pistele lui. * Undeva în New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mult pe Maica Tereza. Pentru prima dată în viața ei senină, Contesa se simțea singură. - Vreau să te rog ceva. - Orice, Contesă! Contesa se întinse pe pat în toată splendoarea ei. Popa era pregătit pentru aproape orice. Se prefăcea că mângâie pisica, acoperindu-și cu ea mica erecție. Pisica îl zgârie. Popa scoase un urlet de durere. Contesa, cu ochii închiși, îl rugă să se întindă alături de ea. - O să dormim împreună. Gândește-te la mine. Ne vom întâlni acolo, în vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
care urma să ne temem mai departe ca de o marțafoaică înfiorătoare. Se uita lung la noi, sforăia oarecum nervos, ca un cal nădușit de efort, și îndată uita de tot, râdea și trecea maiestuos printre noi, flendurind chica unuia, mângâind obrazul alteia, sărutând o mână de artistă mare și făcând ghiduș cu mâna unei cabiniere la care se interesa așa, în treacăt, dacă mai avea rețeta aceea fabuloasă de murături. Când, într-un târziu, m-am ridicat să plec, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fermă, nu prea isteț, așa că trebuia să dea din mâini, să arate cum a făcut, să construiască pentru auditoriul său lumea despre care vorbea. Învăț eu vorbele, îmi fac mișcarea și vine seara. Toți se poartă cu mine prietenește, mă mângâie - o, Doamne, uite că-mi amintesc -, Chiril Economu și Petruț, parcă îi văd, mă îmbărbătează, au încredere, îmi spun tot felul de vorbe. Intrăm în scenă, ne ocupăm locurile pe paturile suprapuse, liniște, se ridică încet cortina, se aprind lămpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Hans și‑a întins deja ghearele în direcția banilor, iar firul subțire de salivă din colțul gurii sugerează discret lăcomia. Da, da, imediat, i se adresează Rainer. Îți stă bine când bați pe cineva, se gudură Anna pe lângă tânărul muncitor, mângâindu‑i bicepșii, așa cum mama lui nu l‑ar mângâia niciodată, pentru că oricum nu i‑ar veni niciodată în minte că ar putea s‑o facă. Mișcarea asta, în care se ascunde un dublu înțeles, devine astfel mai mult decât pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
iar firul subțire de salivă din colțul gurii sugerează discret lăcomia. Da, da, imediat, i se adresează Rainer. Îți stă bine când bați pe cineva, se gudură Anna pe lângă tânărul muncitor, mângâindu‑i bicepșii, așa cum mama lui nu l‑ar mângâia niciodată, pentru că oricum nu i‑ar veni niciodată în minte că ar putea s‑o facă. Mișcarea asta, în care se ascunde un dublu înțeles, devine astfel mai mult decât pare a fi. Îmi placi mult (Anna către Hans). Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vorba. Nu vrei să vii și tu o dată să jucăm tenis? Rainer spune că el nu joacă decât pe teren propriu. Ochii Sophiei alunecă dincolo de el. Rainer îi spune că trebuie să țină cont de faptul că plăcerea de‑a mângâia se transformă în plăcerea de‑a fi mângâiat. Vrei să‑ți simți trupul înflorind până la dezgust. Oare Sophie o fi simțit vreodată așa ceva? Dacă nu, atunci îi arată el cum vine asta. Sophie iese. Mi‑e silă de toate, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să jucăm tenis? Rainer spune că el nu joacă decât pe teren propriu. Ochii Sophiei alunecă dincolo de el. Rainer îi spune că trebuie să țină cont de faptul că plăcerea de‑a mângâia se transformă în plăcerea de‑a fi mângâiat. Vrei să‑ți simți trupul înflorind până la dezgust. Oare Sophie o fi simțit vreodată așa ceva? Dacă nu, atunci îi arată el cum vine asta. Sophie iese. Mi‑e silă de toate, în special astăzi, spune Anna. Când o să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sunt egali și ca atare nimeni nu poate reprezenta ceva deosebit. Dacă ar fi într‑un Mercedes nu s‑ar putea apropia nimeni să întrebe cum îl cheamă pe băiețel sau cum o cheamă pe fetiță. Și nici să‑i mângâie pe cap cu niște mâini pe care se vede clar că aparțin unor muncitori. Și care nu‑și dau seama că micuțul astfel mângâiat poartă deja în inimă otrava individualismului pe care e gata s‑o împroaște. O dată Anni a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se aciuează, însă, de preferință în locurile ferite de vânt, adolescenții palizi și moleșiți caută mai degrabă spațiul închis al barurilor de la subsol; afară, la lumina zilei, te apucă dorința de a ajuta orbii să treacă strada sau de‑a mângâia un cățeluș. Ce‑i gălăgia asta, Witkowski unu și doi, vă rog să vă țineți gura sau vă consemnez pe amândoi în caietul clasei! Ba n‑o să consemnați nimic, poate doar greșelile dumneavoastră personale, în caietul dumneavoastră personal. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu veșnica ta frică de contact fizic, nu poți să dai mâna cu nimeni, nici să privești pe cineva degajat în ochi, spune Sophie și‑l evită pe Rainer, care tocmai vrea să‑i dea mâna degajat, ca s‑o mângâie sau s‑o atingă într‑un fel sau altul. Sophie are experiență în a‑l evita pe Rainer. Lasă‑mă‑n pace, de ce trebuie să mă palpezi mereu? Se vorbește cu gura, nu cu mâinile. Dar cu gura se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
piept. Ăsta n‑ar observa nimic nici dacă i‑ai pune o bombă. Nu par a fi mulți, dar oricum e o bucurie, îți poți lua destule cărți cu banii ăștia. Te rog, apasă puțin, fetițo, freacă un pic, strânge, mângâie, fii drăguță, îți mulțumesc, soția de acasă nu‑mi mai face deloc așa ceva, dar eu sunt recunoscător orice‑ar fi. Îmi permiteți să vă revăd, frumoasă domnișoară? Un picuț mai sus, așa‑i bine. Cum te mai pricepi. Deși eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a fost vorba mai înainte, asupra Annei și o sărută pe gură. Dinții lui scormonesc cu premeditare acolo înăuntru și limba face același lucru. Ca tehnică nu‑i nemaipomenit, dar e năvalnic și se potrivește unui bărbat. Anna apucă, pipăie, mângâie, se folosește de dinți și de unghii. Acestea din urmă nu sunt prea lungi - trebuie să fie tăiate scurt pentru pian - ceea ce e un minus. În schimb, dublează viteza. Durerea pe care n‑o provoci se compensează, astfel, prin viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
el nu s‑ar fi străduit oricum din răsputeri să‑și dea drumul. Dar se pleoștește mereu, e agitația de dinaintea acestui eveniment important, la el e prima dată și, în anumite condiții, asta te marchează pentru multă vreme. Ea îl mângâie în continuare și‑i șoptește cuvinte dulci, destul de banale, de altfel - a produs ea texte mai bune - e total schimbată, fiindcă în momentul de față nu‑i decât femeie, și, prin urmare, nu prea originală. Spune că‑l dorește foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
era încă un nimeni, ceea ce este o notă bună pentru inima și caracterul ei, adică pentru lucrurile care contează cu adevărat. Buclele kitsch ale spectatorilor se leagănă ritmic, ca o coadă de cocoș, și așteaptă cu bucurie clipa în care - mângâiate de mâinile unor fete care sunt fie ucenice coafeze, fie viitoare secretare - vor apărea drept ceea ce sunt de fapt, și anume buclele kitsch ale unor ucenici și tineri funcționari. Morala este că nu‑i bine să vrei să pari mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]