KorAP: Find »[drukola/base=mărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

rostește Ștefan cu indiferență în timp ce Tăutu dă să iasă:... Și... și vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu indiferență în timp ce Tăutu dă să iasă:... Și... și vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înaintea ochilor, i-am strigat de la obraz, cât e el de ambasador al Sfântului Petru: "Domnul Ștefan nu e cu nimic supus regelui Ungariei! E de sine stătător, domn și voievod neatârnat al Țării Moldovei!" Prin mine a vorbit limba Măriei tale. Bine, Ioane! strigă Ștefan. Bine! Și-am adăugat: "Domnul Ștefan a făcut războiul împotriva turcilor din îndemnul și voința sa și-l va continua de va fi ajutat!... Iar de nu, va găsi într-alt chip de interesele sale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bogăția cu huzur a Apusului catolic și sărăcia amară a Răsăritului pravoslavnic, cuvântă Țamblac. Știu! i-o taie Ștefan. O să umplem prăpastia aiasta cu trupurile noastre și... și nu va mai fi prăpastie! Mai departe?!... Când le-am pomenit numele Măriei tale, dogele a strigat: "Ecce homo!" Și consilierii i-au ținut isonul: "Cruciatul!" "Spaima păgânilor!" "Eroul Creștinătății!" "Sabia Domnului!"... "Măscăriciul lui Hristos!" Ajunge! Și?!... Te ridicau în slăvi, dar în ochi le citeam disprețul. Hainele noastre erau ponosite, prăfuite... Cine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cunoscut disprețul și m-am simțit mândru în țoalele mele ponosite. Fiecare arată ce are mai de preț, pe el... au în el... Și aurul?! Țamblac trage mult aer în piept, se sprijină de cămin: Prin mine, a vorbit gura Măriei tale... "Aurul?! Ducații?! Ajutorul făgăduit?!" "Noi ne-am dat obolul! Adresați-vă la Roma. Părintele Creștinătății a adunat banii... Noi suntem niște bieți negustori, altă branșă", ne-a lămurit dogele. Într-adevăr, "branșa vânzătorilor"! exclamă Ștefan cu revoltă și dispreț

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un ajutor, ceva... Mihaile! Știi, cunoști vreo înjurătură pre limba lor? îl asmute Ștefan. Subito! Presto! Mascalzzoni! Macaronari! Mi-a spus un mare negustor... șovăie Țamblac, mi-a spus că de când "il pazzo valaho"... Cum, cum?! Să nu se supere Măria ta, spune Țamblac stânjenit. "De când "nebunul de valah" chiar așa a spus a momit fulgerele otomane asupra Moldovei, negustorimea navighează într-o veselie pe Mediterană". Ștefan izbucnește în hohote mari de râs, cu boierii după el, măcar că râsul lor e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fruntea. Dacă o spune "Marele Învățat", să-l credem... Dar să ne întoarcem la oile noastre... Boier Stanciule, ai poposit la Cracovia. Măritul Jagelon-Crai, tot cu țâfna scorocită-i? O ține morțiș: "Închinare și iar închinare". E foc și pară că Măria ta nu respecți "Omagiul închinării personale"... "Să fie clar! amenință el. Să fie clar: până nu pune un genunchi în pământ, ca să presteze personal "Omagiul", cum cere "Codul cavaleriei", până nu se leapădă de cârdășia cu înfumuratul de Mateiaș, tractatul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i închine țara, îl înfierează el. L-au tăiat turcii ceva mai jos de buric, rânjește Mihail, fericit să-l batjocorească. O lepădătură! S-o fi făgăduit "turcește"! nu se lasă mai prejos Duma. Un trădător! Când te gândești că Măria ta l-ai ridicat în Scaun... Și cât sânge moldovenesc și muntenesc a curs pentru aiasta, socotește sever Stanciu. Aiasta-i recunoștința omenească, filozofează Vlaicu. Corcitură, mormăie Ștefan printre dinți. Am crezut că-n vinele lui curge un strop din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Într-adevăr, un amănunt deloc de neglijat într-o bătălie, dar n-ajunge... Ștefan nu spune ce-ar mai trebui. Cu pacea ce facem? insistă Stanciu. Ce facem? se vaicăre Juga. Ne-or prăpădi osmanlâii. Turcii sunt mulți, ca năsipu' mării... Să cădem la învoială... Mai dăm noi, mai lasă ei... Pace să avem. Să ne rugăm de pace. Scuipă-ți în sân! îi propune Luca Arbure. Ne tăiem jos și ne turcim cu toții, se hlizește Mihail. Ștefan tace. Stanciu prinde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mai dăm noi, mai lasă ei... Pace să avem. Să ne rugăm de pace. Scuipă-ți în sân! îi propune Luca Arbure. Ne tăiem jos și ne turcim cu toții, se hlizește Mihail. Ștefan tace. Stanciu prinde curaj: Pace să fie, Măria ta! Să nu piară țara! Știu, e o pace cumpărată. Oricum, e mai bună decât un război nimicitor. Mi-e teamă Doamne... Ștefan dă ocol spătăriei, se frământă în tăcere... Și crezi că mie nu mi-e teamă? Că mie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-i țărâna ușoară, își face el cruce, cu smerenie. Ar trebui să-mi săruți mâinile! le spune apoi brusc pe un ton sever. Nici nu se va lumina de ziuă și Cârpă aista va fi la picioarele lui Vodă: "Iertare Măria ta! Nu eu! Ei! Ei!..." Alexa se pleacă, înghite în sec, îngână ușurat: Mulțămesc boier Isaia... Nu mi-am dat sama... Să-l ierte Dumnezău... Și... și să ne ierte și pe noi... Dracu' l-a pus să se bage

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se grijește de "sângele Domnului", iar stolnicul Alexa se grijește de "trupul Domnului"! Un bobuleț, o fărâmiță cât o buburuză aruncată în cupa cu Cotnar... Simplu! Au un prăfuleț topit într-un gustos borșâșor de pește mult plăcut Măriei sale... Adio, Măria ta! Fie-ți țărâna ușoară... În Iad, cu tine, "Ștefan al Cincilea cel Mare"! De ce tocmai eu?!?! protestează vehement Negrilă, speriat de moarte. Așa-așa! îi ține isonul Alexa, nu mai puțin înspăimântat. De ce tocmai noi?!... Eu... eu nu-s

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gloaba... Primim! Altceva! Ce mai pohtește Preaslăvitul?! Pohtește: "Slobozirea prinșilor de la Podul-Înalt!" Face pe prostul! Parcă nu știe! Să și-i scurme în gorganul de cenușă și oase arse, bombăne el sarcastic. Și turcaleții ce s-au bucurat de milosârdia Măriei mele... Să și-i ia, destul mi-au împuțit temnițele și mi-au mâncat păsatul! Altceva! Ce mai pohtește Prealuminatul?! "Să fie înturnați tinerii talieni din Caffa, fugarii pripășiți în Moldova!" De unde să-i iau?! I-am slobozit! Parcă nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au fost scrise; păcat de viței, adaugă Ștefan freacându-și palmele de poale, de parcă și le-ar șterge de murdărie. Boierii, în tăcere, privesc fascinați în vâlvătaia de flăcări ce umple căminul. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la încălțările Măriei tale să le lege, se revoltă Duma. Ștefan bea, întinde cana să-i fie umplută iar. M-au aflat la ananghie, m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun, mă tem. M-a cuprins tremuriciul... Minte! strigă Alexandru. Să nu-l credeți! Ștefan Vodă nu cunoaște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de mare trebuie să fie teama din mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău, vei înțelege pentru ce se teme Tăicuță Măria ta! Pentru ce prăpădește nopțile la lumânări... Pentru ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel mai bun leac contra fricii: Mergi înainte și credința-ți va veni!". Alexandru își șterge obrajii cu palmele: Am înțeles, Tăicuță Măria ta... Ștefan îl strânge aproape, cu un glas îngânat: Săndrele, o să-ți fac o mărturisire care o să te doară... Fără lacrimă însă! Să te călești! De două ori, Mahomed mi te-a cerut ostatic, zălog de credință la Înalta Poartă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vin?... gângăvesc gurile boierilor ce tot erau căscate, că râdeau. Gherasim își trage sufletul și, mucalit, începe să se vaicăre: Du... Dumnezeule!... Într-un galop... Câți cai ai mai crăpat? i-o retează Ștefan. Hai las-o! Vorbește! Vin! Vin, Măria ta! S-au pornit! Vin cu toată puterea Împărăției! Mă așteptam, șoptește Ștefan, alb, rece. În zorii zilei de 13 mai, din Adrianopole, sub flamura verde a Profetului, povestește Gherasim cu respirația scurtă, Aliotmanul a purces în marș spre Moldova

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Prieten prietenului, dușman dușmanului" Aliotmanului. Câteva clipe, Ștefan rămâne mut. În cele din urmă, bolborosește: Și el?... Încă un pumnal... Încă... Boierii izbucnesc: Trădătorul! Vânzătorul! Un nemernic. Iudă! Când te bagi în haită, urli ca lupii! Când te gândești că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie Ștefan. Niciodată n-am rămas dator. Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să întind și obrazul celălalt. Păzește-mă, Doamne, de tovarăș, că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să întind și obrazul celălalt. Păzește-mă, Doamne, de tovarăș, că de dușman mă păzesc singur, spune Vlaicu. Trecând prin Țara Românească, povestește Gherasim, am mas la tovarășii din pribegie ai Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul Laiotă Basarab mi-a trimis vorbă să șoptesc Măriei tale că vine siluit, cu inima frântă, că se va strădui să nu verse sânge de frate, că mult se bucură când oștenii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de tovarăș, că de dușman mă păzesc singur, spune Vlaicu. Trecând prin Țara Românească, povestește Gherasim, am mas la tovarășii din pribegie ai Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul Laiotă Basarab mi-a trimis vorbă să șoptesc Măriei tale că vine siluit, cu inima frântă, că se va strădui să nu verse sânge de frate, că mult se bucură când oștenii lui fug în munți, ca să nu meargă cu păgânii... O să-i plătesc eu. După faptă și răsplată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică Stanciu, unde o fi căzut nasul Măriei tale? Nasul meu?! Cred că l-am și pierdut, spune Ștefan cu o voce obosită, răgușită. Ne hăituiesc ca pe fiare... Grăiește, Radule! Radu Gangur, legat cu feși la cap, la umăr, răsuflă greu, cu glas sugrumat: Tatarii, în hoardă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oprit cu ascuțișul sulițelor. Lăsați-i! poruncește Ștefan. Țăranii, niște vlăjgani mustăcioși, cu plete și ochi de sânge, cu căciulile în mâini, dau buzna, se bulucesc, cad cu fața la pământ, se târăsc în genunchi la picioarele Domnului, strigând, bolborosind: Doamne!! Mă... Măria ta!! Bat pământul cu palmele, îl sărută, bolborosesc... Măăă!! Ce dați buzna la Măria sa?!?! Nu vă e rușâne?!?! îi bruschează Duma. Lasă-i, spune Ștefan cu îngăduință, încruntat însă. Oameni buni! Ce vânt rău v-a culcat la pământ? Au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu pricepea. Slo.. slo... slobozenie, mormăie voci înăbușite în căciulă. Să vă slobozesc?!?! De la oaste?!?!... strigă Ștefan, vânăt, cu fălcile încleștate de îi zvâcnea sângele în creieri. Ta... tarii!... Tatarii, Doamne!... Tatarii!... se vaicăre ei prinzând limbă. Ne ucid pruncii, Măria ta! glăsuiește careva din mulțime, cu glasul înecat în lacrimi. Ne batjocoresc, ne pângăresc muierile!... Le... le duc în robie!... Ne pun foc!... Și... și nimeni nu-i apără!... Nimeni!... Ștefan fierbe, îl sufocă mânia, își aude inima ce-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scăpa, și tu și eu, și, de-oi mai freca cu șezutul Scaunul acela de la Suceava, să vii, să mă cauți. Am o vorbă cu tine... Năică, înviat din morți, cu ochii lui albaștri luminoși, îi zâmbește îngânând: Vin... vin Măria ta... Vin Să trăiești Doamne! dă Toader să-i sărute mâna iar. Să trăiască Ștefan Vodă!! strigă țăranii. Stați-stați, că nu s-a terminat! spune Ștefan încruntându-se. Pentru... pentru obrăznicia de a-l fi înfruntat pe "Măritul Ștefan Vodă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]