KorAP: Find »[drukola/base=marmură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...210 >

5,243 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

de reflect trandafiriu asemenea [cu] al luminei serei. Sânul ei era acoperit numai c-o ușure cămașă de gaz care trăda mai mult decât acoperea piepții cei mai rotunzi, mai albi, mai mici, ce păreau sculptați {EminescuOpVII 194} într-o marmură de argint de mâna unui sculptor orb, căci, văzând, n-ar fi putut decât să sfarme de gelozie opera sa. Ea juca pe-un înger, într-o feerie fără de înțeles cu dei ex machina, care plăcea și era frumoasă numai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cântec ce suia la cer, ea s-ar fi urcat încet, încet, nemișcată și tristă, ca sufletul unui înger suind, la ceruri, purtată ca pe nesimțite de aripele ei albe - argintii. Eu stam și-o contemplam. Voluptatea acelui sân de marmură, visătoria acelei fețe palide îndreptate spre cer, acele mâni mici și albe unite ca pentru rugăciune, acele brațe rotunde, goale, fragede, lăsate în jos ca și când ar fi denunțat desperanța, acel corp ce sta să-ngenunche, acele aripi ce stau să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ale râului, ajunsei la malul insulei. Aicea totul tăcea, nu cântau păseri, nimica, numai din biserică s-auzea un cântec încet, trist, mormântar, ca bocetul cel înădușit lângă patul murindului. Intrai, pin portalele de aur ale bisericei, înăuntru, Pe jos, marmură albă ca laptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... iconostasul cu icoane nalte și palide de sânți și îngeri de-o frumusețe suprapământească, ce păreau suflate pe pânze de argint, în altar - o masă de marmură cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
jos, marmură albă ca laptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... iconostasul cu icoane nalte și palide de sânți și îngeri de-o frumusețe suprapământească, ce păreau suflate pe pânze de argint, în altar - o masă de marmură cu sfintele Taine... în biserică nu era nimeni jos, ci numai sus în cor cântau călugărițe cântece de mort... Când dintr-o ușă văzui intrând cu lumânări de ceară albă-n mână chipuri palide cu văl lung, alb, ce acoperea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fața rătăcită și trasă, lumânarea sa ardea și el privea în ochiul lumînărei cu buzele strânse și cu ochii fixi... Mie-mi părea că-l cunoșteam. Răzimată de-o coloană, drept în fața mea, stătea o fată palidă cu fața ca marmura cea vânătă... ea-mi zâmbi trist și-mi făcu cu mâna... Era Poesis... Poesis! strigai eu... și deschisei ochii. Focul nu era încă potolit... fereastra însă deschisă, și o vântoasă sufla cumplit pin el. Gândeam c-o fi deschis - o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
părete sta răzimată fata lui, palidă ca varul, cu marii ei ochi negri înfundați, încongiurați cu mari cearcăne vinete, rătăciți ca ochii unei nebune, Buzele vinete și apăsate, părul negru ca noaptea, despletit, ce flutura împregiurul gâtului ei alb ca marmura cea moartă... haina lungă și neagră de matase îi dădea aspectul unei furii a durerei, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci și priveau într-o disperare demonică și nebună asupra acelor oameni roșii de beție, cu ochii străluciți și murdari

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lin și curat al arpelor de argint în mînele unor îngeri ce pluteau în haine de argint, cu aripi lungi, albe, strălucite, prin întinsul acel imperiu de aur. Pluteau ca genii abia văzute, umbre mai transparente, cu pielița vânătă ca marmura ce pare moale, cu ochii mari albaștri, cu lungi bucle negre ce-ncongiurau fața lor albă și cădeau pe gâturile marmoree și pe hainele de argint în falduri lungi ce muiau corpurile sublime cu albețea și moliciunea lor. Prin acei îngeri

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
aduseră cei legați și se legară țapăn de grinzile groase cari rămăsese din acoperământul devastat. Atunci li se descăluși la fiecare din cei legați gura. - De ce ne-ai vîndut? strigă bătrânul, rece și teribil, uitîndu-se cu fața unei furii de marmură în ochii morarului. Sasul încremenise și amuțise de spaimă. Gura lui nu mai putea să [zică o vorbă... neci de grație, neci de ură, fălcile i se-nfundase și tremura, ochii turburi ca [a] unui nebun, limba bâlbâia fără să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
atmosfera nădușitoare ți-am scris ceea ce vezi. Apoi, șezând lângă piano, începui a cânta valsul cel molatec, dulce, pe care l-am cântat când capul tău cel negru și genial dormea în poalele mele. Să mai mângâi acea frunte de marmură nu mai puteam spera. Așa-i că tu mă ierți? De-ai fi fost numai tu și eu în lume... ce mult ne iubeam eu și cu tine. Traversam codrii cei verzi până muream amândoi unu-n brațele altuia, pentru ca

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei? Astfel am văzut-o și eu, îmbrăcată în negru, cozile căzând pe umerii de atlas negru străluceau ca unde despletite, mînele ei albe și mici se-nalța în sus, îngenunchease, un trist și despletit înger al durerei, pe treptele de marmură albă. Am văzut-o și mi se părea că sufletul meu se-nrudise cu-al ei, că aș putea-o iubi ca pe-o soră. Dar, Dumnezeul[e], altfel cugetasem și altfel a fost să fie. Altădată am văzut-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
espresivă de cum era totdeuna. Am aflat în urmă cumcă nu dormea nopțile, cumcă adesea, visând reverii infinite pe clapele pianului, ea amesteca, într-un solfegiu nemărginit, numele meu. Îmi părea rău de acest copil inocent care părea a deveni de marmură, care nu mai surâdea decât când i se pronunța numele meu, care, cu fața visătoare, combina în aer cu lumina ochilor ei stinși o singură figură. Ea spunea doicei sale cumcă adesea, când e să adoarmă, atunci i se țese

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Așa de frumoasă, așa de inocentă, cu toate astea eu n-o puteam iubi. Ea nu era decât o idee-n fantazia mea, un amor al sufletului, nu al inimei. O iubeam cum sufletul iubește icoana unei sânte, statua de marmură a unei martire, crucea de fier de-asupra apei sânte - nu altfel. Amorul meu era asemenea ființei sale - sunt. Deodată notele se schimbară și deveniră serioase, nalte. Astfel se roagă o stea universului, un împărat lui Dumnezeu, o-mprăteasă Madonei. Acele

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și, aruncîndu-se de gâtul meu, buzele ei încrețite și setoase căutau gura mea. Apăsai o sărutare lungă și înfocată pe acea guriță {EminescuOpVII 232} mică asemenea unui boboc de roză și, luîndu-mi pălăria, zburai ca nebun pe treptele cele de marmură cenușie a palatului tătine-său. Ajunsei în umila mea locuință de vis-a-vis și, nebun de instincte stârnite cu nendurare în pieptul meu, mă aruncai întins pe pat și-mi ascunsei fața aprinsă în perini. Când mă-ntorsei, luna lumina prin fereastră

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Pin flacările-nfiorate ale căminului marmoreu învinețea în trăsuri aeriene fața cea tristă a lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe amândouă laturile cu câte - un alb 5 înger de marmură, zace sicriul deschis... pe o perină de atlas alb brodat cu negru zăcea capul cel palid cu răsfiratele bucle negre ale moartei. Caii îmbracați în negru mergeau în pas după melancolicu [l] tact al marșului de moarte preoți în haine

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu, până ce mai era șase pași departe de sicriu; în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și adânci, surâsurile voluptoase a buzelor coapte de tinereță... undoirea delicioasă a evantaliului în limba mistică a amorului... De ce nu? De ce nu?... Scrisorele parfumate împleau buchetele marchizului, întinerit de atâta prevenire... Și ce frumoasă era Ella...! Ella avea frunte de marmură, cu părul de aur cenușiu, cu ochii mari, în care cerul se-namorase... gândeai că universul înstelat se uită asupra pământului numai de dragul ochilor ei. Și mînele ei de crin și umerii ei de zăpadă... Un poem... și totdeuna când

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-un salon... Deodată murii se-ntoarseră ca-n țîțîne și dispărură și se prezintă o sală frumoasă cu covoarele moi, cu mari candelabre de argint, cu mobile îmbracate-n catifea vișinie, cu mese de lemn de nuc lustruit... Un cămin de marmură cu focul arzând era-ntr-un colț al salei... - A, zise Angelo, apropiindu-se de foc, ce dulce căldură... Cum te cheamă, frumosul meu demon... Misticismul era elementul lui... el nu mai simțea nici o frică. - Cezar sau Cezara, zise demonul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
alb ca omătul, cusut cu frunze verzi întunecate și cu flori vișinii și strălucitoare. În candelabre mari ard lumânări de-o ceară ca zaharul, cu flacăre diamantine. Aerul salei e argintat, cald de miroase, strălucit de oglinzi cu privazuri de marmură neagră... Cu părul disfăcut poetic, pale trec copile pin ninsoarea aerului și de razele albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele lor albe și goale, hainele lungi, cununile de roze în

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de flori proaspete și împupite care împleau c-o dulce răcoreală sala, într-un loc era un joc de ape cari sticleau ca [argintul] izbucnind în sus și recăzând în bazinul lor de marmură albă în snopuri înalte de fire de diamant... Angelo ședea în jilțul lui și se uita cu mirare la această zi de primăvară îngropată-n noaptea pământului. Toți amicii întunericului purtau câte o mică jumă [ta]te de mască de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lună... Pe scena ce reprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori, cu boschete tainice și cu șiruri de trandafiri, ieși Cezara într-un domino negru a cărui glugă era lasată pe spate... Era frumoasă astfel... fața ei de marmură contrasta cu dominoul de mătase neagră și părul ei propriu care cădea în șuvițe lungi, strălucite, negre pe umerii ei... din mânici se iveau mânuțele ei de regină cu degețelele lungi. De sub poalele dominoului se iveau picioarele mici în botinele

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și mari în fruntea lui. Ochii lui de un întunecat albastru se luminară ca cerul... umbrele lor lungi se ridicau ca și când ar fi vrut s-o fixeză pe Cezara în locul în care sta, încît să încremenească, un sublim demon de marmură... Poza lui proprie părea tăiată în fier... Nici o mișcare în acele membre zvelte și nalte... numai fața lui roșită de nebunesc * entuziasm, numai buzele lui subțiri se mișcau în declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brațe, care era

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
zise el încet. - Nici pin gând nu mi-a trecut... Aide, dispruțuitorul femeilor... Și bucată cu bucată el îi luă hainele... Până ce, tremurândă, ea rămase goală, reflectată de oglinda cabinei... Ochii lui se primblauși cuprindeau cu sete acel corp de marmură, ar fi voit s-o prindă-n brațe... dar o mișcare rece a mînilor ei îl opri. - Sunt demonul amorului, nebunule! De ce te-njosești înaintea mea [? ]... - Nu mă-njosesc de fel... dar eu sunt om... Lasă-mă să recapăt putere

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
legă ochii, ei ajunseră iarăși cu sania în curtea descrisă deja. Coborâră scările în suteranele amicilor întunericului... De Lys îl lăsă singur... El își luă legătura de la ochi... Se afla într-un cabinet mic, tapisat cu negru... Un cămin de marmură roșie, cu foc, o oglindă-n părete... covoare moi pe jos, o masă c-un sfeșnic de argint, două jilțuri cu sprijoane nalte... Cezara intră... - De Lys m-a mințit, îi zise el cu imputare, iartă-mă... dar n-am

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
subție buzele și Ioan o sărută cu foc. Ea îl [ținea] la piept și-l strângea, până ce adormi în brațele lui. Sub candela cu lumină trandafirie el dezveli încet acea figură cerească, de-o curăție și de-o fineță ca marmura, îi sărută picioarele ei în ciorapi a jour și se uită ceasuri întregi la ea, cum dormea atât de lin, încît nu i se auzea răsuflarea de loc și numai ridicarea regulată a sânului și o ușoară îmflare a nărilor

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mari cari înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]