KorAP: Find »[drukola/base=mișca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...833 >

20,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

i se înfățisa o priveliște cel puțin ciudată: Suki stătea pe veceu, ce-i drept; din acesta ieșea însă un tub de metal, despre care se poate spune că era o pulă, deoarece intra în pizda lui Suki. Aceasta se mișca pe pulă, gemand. Adică se futea cu veceul. Shuoke intră în baie, neobservat de Suki, care avea ca de obicei ochii închiși. Urmări o vreme gânditor ce se întâmplă. Apoi se enervă cumplit. - Ce faci? întrebă, nearătându-și însă supărarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
cântec lent, penultimul de pe al doilea CD al albumului Mellon Collie and the Infinite Sadness. Refrenul era ceva cu „dead eyes, dead eyes, are you just like me“, dar cântecul se numea By Starlight. Dansam strâns lipiți unul de altul, mișcându-ne încet. De fapt, s-ar putea spune că ne îmbrățișam. La un moment dat, cu muzica trecând prin mine, cu corpul ei lipit de al meu, am închis ochii și am sărutat-o. Un sărut la fel de lent ca melodia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

nu sta acolo, cu pantofii într-o mână și cu cartea în cealaltă. Potrivește lumina așa încât să nu-ți obosească ochii. Fă-o acum, căci, după ce te vei cufunda în lectură, n-o să-ți mai fie cu putință să te miști. Fă așa încât pagina să nu fie în umbro, o îngrămădeală de litere negre pe fond cenușiu, uniformă ca o armată de șoareci; dar fii atent să nu cadă pe ele o lumină prea puternică și să nu se reflecte pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pagini și acum ar fi momentul să ți se spună clar dacă unde am coborât eu dintr-un tren care a avut întârziere e o gară de altădată, sau o gară din ziua de astăzi; dar frazele continuă să se miște într-un spațiu nedeterminat, cenușiu, într-un fel de țară a nimănui, a experienței redusă la cel mai mic numitor comun. Fii atent: este cu siguranță un sistem pentru a te implica încet, încet, pentru a te prinde în povestire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
și viața de ani de zile. Ce-mi doresc cel mai mult, îi spun, căci acum nu mai are importanță dacă continuu să vorbesc, e să dau ceasurile înapoi. Femeia dă un răspuns oarecare, cum ar fi: - E suficient să miști acele. Iar eu: - Nu, cu gândul, concentrându-mă până când timpul s-ar întoarce înapoi. Nu e clar dacă realmente spun asta, sau aș vrea să spun asta, sau dacă autorul interpretează jumătățile de fraze pe care eu le bolborosesc. - Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
ce trebuie să existe totuși, ca atunci când începi să citești o carte și nu știi încă în ce direcție te va purta. Ceea ce ai dori e deschiderea unui spațiu și a unui timp - abstracte și absolute - în care să te miști urmând o traiectorie exactă, încordată; dar când ți se pare că reușești, îți dai seama că stai pe loc, blocat, constrâns să repeți totul de la capăt A doua zi, de cum ai un moment liber, alergi la librărie, intri în prăvălie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
zile. — Noi credeam că lucrurile se aranjaseră de o bucată de vreme între voi și familia Ozkart. Că după atâția ani ați pus cruce poveștilor voastre blestemate. Ochii lipsiți de gene ai domnului Kauderer erau fixați în gol; nimic nu mișca pe chipul lui de gutapercă gălbuie. Între Ozkart și Kauderer pacea durează numai de la o înmormântare la alta. Iar piatra pe care o punem pe mormântul morților noștri poartă inscripția: „Asta ne-a făcut-o familia Ozkart“. — Și voi?, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pagini lama urcă, deschizând deodată o tăietură verticală, printr-o succesiune fluentă de decupări, ce cuprinde una câte una filele și le seceră; cu un foșnet vesel și prietenos, hârtia întâmpină acel prim vizitator, ce anunță nenumărate răsfoiri de pagini, mișcate de vânt sau de privire. O mai mare rezistență opune latura orizontală, mai ales dacă e alcătuită din pagini duble, care necesită o mișcare lentă înapoi; atunci, sunetul seamănă cu o sfâșiere sufocată, cu note mai triste. Marginea foilor se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
bariera filelor implică gândul la ceea ce cuvântul închide și ascunde în sine: îți deschizi drumul spre lectură, ca printr-un codru des. Romanul pe care-l citești ar dori să-ți prezinte o lume consistentă, densă, minuțioasă. Cufundat în lectură, miști mașinal coupe-papier-ul în grosimea volumului: cu lectura nu ești încă la sfârșitul primului capitol, dar cu tăiatul ești cu mult mai departe. Și iată că, în clipa în care atenția ta e complet absorbită, întorci fila la jumătatea unei fraze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
stăpânire pe lumea minerală, atât de străină și neliniștitoare, pentru a se familiariza cu acei pereți, a-i aduce în spațiul lor interior, a-i atașa de latura fizică a trăirii. Cititorule, te cunosc prea puțin ca să știu dacă te miști cu o indiferentă siguranță în interiorul unei universități, sau dacă vechi traume sau dorințe avute cândva transformă universul de discipoli și profesori într-un coșmar pentru sufletul tău sensibil și plin de bun-simț. Oricum ar fi, nimeni nu știe nimic de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu așteaptă răspuns, ca trilul ultimei păsări dintr-o specie dispărută, sau bâzâitul strident al unui avion cu reacție abia inventat, care se dezagregă pe cer la primul zbor de probă. Apoi, încetul cu încetul, ceva a început să se miște și să curgă printre frazele acestei recitări contorsionate. Proza romanului cucerise incertitudinea vocii; devenise fluidă, transparentă, continuă; Uzzi-Tuzii înota în ea ca peștele în apă, însoțindu-se cu gesturi (ținea brațele desfăcute ca niște aripioare), cu mișcarea buzelor (prin care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pentru continuarea până la capăt a grevei la fabricile de muniții Kauderer, alții pentru încetarea grevei și susținerea înarmării populare împotriva armatelor contrarevoluționare, gata să încercuiască orașul. Toate aceste linii oblice, încrucișându-se, ar trebui să delimiteze spațiul în care ne mișcăm eu, Valeriano și Irina, unde povestea noastră poate să se nască din nimic, să găsească un punct de plecare, o direcție, o intenție. Pe Irina o cunoscusem în ziua când frontul căzuse, la mai puțin de doisprezece kilometri de Poarta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu sunt foarte clare; alerg între diferitele sedii ale Statelor Majore; rareori mă aflu la cazarmă, de parcă n-aș face parte din nici o schemă a nici unui departament, și nici nu stau lipit de un birou. Spre deosebire de Valeriano, care nu se mișcă de la biroul lui. Chiar și în ziua când urc la el, îl găsesc acolo, dar nu pare ocupat cu treburile guvernului: curăță un revolver cu tambur. Surâde în barba nerasă, văzându-mă. Spune: — Ai venit, prin urmare, să cazi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
există pretutindeni - și apucă revolverul pe care Valeriano l-a montat la loc, îl deschide, lipește ochiul de țeavă ca pentru a vedea mai bine dacă e perfect curățată, răsucește tamburul, încarcă un glonț, ridică trăgaciul, ațintește arma spre ochi, mișcând tamburul. Pare o fântână fără fund. Simți chemarea hăului, ești tentat să te arunci acolo, să ajungi la întunericul ce te cheamă... — Hei, cu armele nu se glumește! fac eu și întind o mână, dar ea îndreaptă arma spre mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
femeile vor avea armele. Iar bărbații vor rămâne dezarmați? Ți se pare just, tovarășă? Femeile înarmate pentru ce? — Pentru a vă lua locul. Noi deasupra și voi dedesubt. Ca să simțiți și voi ce simți când ești femeie. La o parte, mișcă-te, du-te de partea cealaltă, du-te lângă prietenul tău îmi poruncește, ațintind mai departe arma asupra mea. — Irina perseverează în ideile ei, mă avertizează Valeriano. Nu servește la nimic s-o contrazici. — Și acum? întreb, și-l privesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
tot trecutul, trecuturile multiple pe care am încercat inutil să le las în urmă, viețile care în final se unesc într-o viață globală, viața mea, care continuă și în acest loc din care am hotărât să nu mă mai mișc, această căsuță cu grădină la periferia Parisului, unde am instalat crescătoria de pești tropicali, un comerț liniștit, care mă obligă la o viață mai stabilă decât altele, căci nu pot neglija peștii nici măcar o zi, iar cu femeile, la vârsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să fie înconjurată de multe altele, pe care le-aș putea spune și poate le voi spune, sau poate, cine știe, le-am spus deja cândva; un spațiu plin de istorisiri, poate chiar timpul vieții mele, în care mă pot mișca în toate direcțiile, ca în spațiu, găsind mereu povești noi, pe care, pentru a le povesti, ar fi nevoie să povestesc altele, așa că, plecând de la un moment sau loc oarecare, să întâlnesc aceeași densitate materială de povestit. Mai mult chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
mortului, care o privea prin albul ochilor larg deschiși. Cât despre mine, luat prin surprindere, cu reacțiile fizice declanșate de capul lor, preferând evident să asculte de ea și nu de sufletul meu îngrozit, fără a avea nevoie să mă mișc, căci ea avea grijă de asta, ei bine, am înțeles în acea clipă că ceea ce făceam noi era o ceremonie căreia Bernadette îi dădea o semnificație specială, acolo, sub ochii mortului, și am simțit că o menghină moale și tenace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
îndelung în camerele pustii, și din nou sunt sfâșiat între nevoia și imposibilitatea de a răspunde. În fiecare dimineață, înainte de ora de curs, fac jogging timp de un ceas, adică îmi pun treningul și alerg, căci simt nevoia să mă mișc: doctorii mi-au recomandat mișcare ca să combat obezitatea care mă chinuie, și ca să-mi descarc nervii. Aici, în timpul zilei, dacă nu te duci în campus, la bibliotecă, să asculți cursurile colegilor, sau la cafeneaua Universității, n-ai unde să mergi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu ești neapărat lacomă, dar ideea de a mânca seara două ouă la tigaie te-ar întrista); dacă statul pe lângă cuptor pentru tine e o necesitate penibilă sau o plăcere (bucătăria minusculă e dotată și organizată astfel încât să te poți mișca cu ușurință și fără prea mult efort, căutând să nu petreci prea mult timp acolo, dar nici să nu stai în silă). Aparatele electrice sunt la locul lor, animale utile ale căror merite nu pot fi uitate, dar cărora nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
O cheie se învârte în broască. Tu taci, de parcă ai vrea să-i faci o surpriză, sau să-ți confirmi ție însuți și ei că e natural să te găsești aici. Dar nu sunt pașii ei. Încet, un bărbat se mișcă prin vestibul, îi vezi umbra pe perdele, o haină de piele, pași obișnuiți cu topografia casei, dar întârziind, căutând parcă ceva. Îl recunoști. E Irnerio. Trebuie să hotărăști imediat ce atitudine să iei. Ești contrariat să-l vezi intrând în casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
îmi luase locul și-mi lăsase doar rolul de imagine reflectată? Îl evocasem, oare, pe Stăpânul Tenebrelor, iar el mi se prezenta sub chiar înfățișarea mea? Pe podeaua de oglindă zace un trup de femeie, legat. E Lorna. De cum se mișcă, trupul ei dezbrăcat se întinde pe toate oglinzile. Mă arunc asupra ei, s-o eliberez din lanțuri, să-i scot călușul, s-o îmbrățișez; dar ea se-ntoarce împotriva mea, furioasă. Crezi că mă ai la mână? Te înșeli! - și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
toate elementele care fac ca ceea ce scriu să fie recunoscut ca aparținându-mi mie, mi se par o cușcă ce-mi limitează posibilitățile. Dar dacă aș fi doar o mână, o mână retezată ce apucă creionul și scrie... Cine ar mișca mâna aceasta? Mulțimea anonimă? Spiritul vremurilor? Subconștientul colectiv? Nu știu. N-aș vrea să mă anulez pe mine însumi pentru a deveni purtătorul de cuvânt a ceva definibil, ci doar pentru a transmite ceea ce poate fi scris și așteaptă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
soția lui și la mine, ci la fiica lui care ne privea. În pupila lui rece, în cuta fermă a buzelor sale se oglindea spasmul doamnei Miyagi, reflectat în privirea fiicei sale. A văzut că-l priveam. Nu s-a mișcat. Am înțeles în clipa aceea că nu avea să mă întrerupă, nici nu avea să mă gonească din casă, că nu avea să amintească niciodată de acest episod, nici de altele care s-ar fi putut întâmpla și repeta; am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

colțuri... Arătam îngrozitor de rău, ca o stea de mare la care-ai cusut o coadă de cal. Și-atunci secretarul literar a găsit soluția asta... Stau în pijama, buimac, nu reușesc să scot nici un sunet, deși fac eforturi să-mi mișc fălcile, ca un chitic înghesuit în grilaj, la doi pași de cișmeaua din care picură apă. Îhhh... Abia acum bag de seamă că are o coadă jalnică și cam scurtă, de sfoară împletită. Și coama e rară, a adăugat cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]