4,723 matches
-
ochi. Da, le văzuse deja, într-o zi, într-un alt oraș. Într-o altă viață. S-a trezit, surprinsă că nu mai aude nici cel mai mic zgomot. Tancurile părăsiseră strada. Liniștea asurzea. Și, în întunericul acela compact și mut, Charlotte revedea ochii răniților din primul război mondial. Perioada spitalului de la Neuilly s-a apropiat dintr-o dată. „Parcă era ieri”, s-a gândit Charlotte. S-a ridicat și s-a dus la fereastră ca să închidă un geam. Gestul ei s-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Am să mai fac un ceai... Astăzi, la piață, se vindeau pepeni verzi din Uzbekistan...” Indicibilul! Era tainic legat, înțelegeam acuma, de ceea ce e esențial. Esențialul era indicibil. Incomunicabil. Și tot ce, în lumea asta, mă tortura cu frumusețea sa mută, tot ce se putea lipsi de vorbe îmi părea esențial. Indicibilul era esențial. Ecuația aceasta a creat în mintea mea fragedă un fel de scurtcircuit intelectual. Și, grație conciziei sale, în vara aceea, am dat de un adevăr teribil: „Oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
greierilor când ne opream în gări mici și somnoroase. Iar pe dealuri, cât vedeai cu ochii, se întindeau lanuri de lavandă... Da, soarele, greierii și albastrul acela intens și mirosul care intra o dată cu vântul pe ferestrele deschise... Mergeam alături de ea, mut. Simțeam că, de acum înainte, „Cucușka” avea să fie primul cuvânt din noua noastră limbă. Din limba care avea să spună indicibilul. Două zile după aceea, părăseam Saranza. Pentru prima oară în viața mea, tăcerea din ultimele minute dinaintea plecării
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
funebră și patetică: „După lupte eroice și înverșunate, armata noastră a predat orașul Kiev... a predat orașul Smolensk... a predat orașul...” și toate chipurile încremeneau, urmărind înaintarea inexorabilă spre Moscova... Trăia ca în anii în care vecinii schimbau o privire mută, arătând printr-o mișcare de sprâncene înspre o casă - noaptea, o întreagă familie fusese îmbarcată într-o mașină neagră... Purta o broboadă mare, cafenie, un palton vechi de postav ordinar, iarna - cizme de pâslă, vara - pantofi închiși, cu talpă groasă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
talazul acela omenesc fata căreia tocmai îi atinsesem în treacăt sânii. I-am urmărit un moment traiectoria de la un partener la altul... Simțeam că, în rezumat, iureșul acela îmi amintea insidios de ceva. „Viața!”, mi-a sugerat brusc o voce mută și buzele mele au repetat tăcut: „Viața...” Aceeași vânzoleală de trupuri mânate de dorință și care o ascund sub nenumărate fandoseli. Viața... „Și unde sunt eu în clipa asta?”, m-am întrebat, ghicind că răspunsul la această întrebare avea să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Am ghicit că tovarășa mea juca o comedie amoroasă pregătită de multă vreme - un joc ce trebuia să-i demonstreze partenerului că ea nu era oricine. Dar, în beția ei, confunda urmarea acelor mici interludii. Iar eu, actor prost, rămâneam mut, subjugat de prezența feminimă deodată atât de accesibilă și, mai ales, de halucinanta ușurință cu care trupul acela avea să mi se ofere. Întotdeauna crezusem că dăruirea va fi preccedată de o lungă evoluție sentimentală, de mii de vorbe, de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu știu de ce, în amintirile mele, Charlotte se îndeletnicea întotdeauna cu cârpitul unui guler de dantelă)... I-am auzit vocea. Nu era un cântec, ci mai degrabă o recitare lentă, un murmur melodios, întretăiat de pauze, ritmat de șuvoiul gândurilor mute. Da, era un cântec pe jumătate fredonat, pe jumătate rostit. În toropeala încinsă a serii, notele lui dădeau o impresie de prospețime, asemănătoare cu sunetul delicat al unui clavecin. Am ascultat cuvintele și, câteva secunde, am avut senzația că aud
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de lac îi făceau mersul puțin încordat. Îmbrăcămintea la modă, machiajul și mersul sacadat dădeau apariției sale pe strada pustie un aer suprarealist. Dar mai ales preaplinul carnal, aproape bestial, al trupului, al mișcărilor sale! În după-amiaza aceea de căldură mută. În orășelul acela ațipit. De ce? În ce scop? Nu m-am putut stăpâni să nu arunc o privire furișă înapoi: da, pulpele ei groase, lustruite de bronz, coapsele ei, cele două emisfere ale crupei mișcând suplu la fiecare pas. Năucit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
praf - gândul acela mi-a părut ca o minunată ieșire din joc. Mi-am amintit asta câteva zile mai târziu... Eram așezat pe o bancă, în mijlocul unui bulevard mustind de burniță. Prin toropeala febrei, simțeam în mine ca un dialog mut între un copil speriat și un bărbat: adultul, el însuși îngrijorat, încerca să-l liniștească pe copil, vorbind pe un ton de falsă veselie. Vocea încurajatoare îmi spunea că puteam să mă scol și să mă întorc la cafenea ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Sionului, rupt-am de pe mine hainele de aur și le-am aruncat pe ele... iar chitera mea de aur am zdrobit-o de stâlpii de marmură a bisericei. Răsuna biserica luminată de făclii de ceară albă, numai sufletul meu era mut și sterp și turbăciunea cruntă rânjea din fundul gândirilor mele. Solomoane, împărat al iudeilor! Tu, înțelept, muiai degetele tale molatece în sunetele sfinte a arfei lui Dumnezeu și coardele sale [de] aur lăudau pre Domnul... Ge-ți păsa ție de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vreme, Semnau cu zile albe de glorii și rezbele,... Zile-albe însă stinse, ce se uitau din noianul lor La soarele mărirei ce le-a lucit odată, Ce-acum, de iarna vieței albit și înghețat, Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Dar în curtea Domniei fierbea, ca-n unda mărei, Inima stinsei glorii, mândra oștime-a țărei. Cum regele pustiei din moarte stânci se scoală Așa s-ardică Ștefan din scaunu-i de fală, Cum luna-neacă lumea cu alba
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
albe de glorii și rezbele, Zili albe însă stinse ce, din trecutul lor, Priveau la acel soare ce le-a lucit cu dor, ]2 Ce-acum, de iarna vieței albit și înghețat, {EminescuOpVIII 177} [2Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Dar în curtea Domniei fierbea, ca-n unda mărei, Inima stinsei glorii, mândra oștime-a țărei. Cum regele pustiei din moarte stânci se scoală Așa s-ardică Ștefan din scaunu-i de fală, ]2 Cum luna-neacă lumea cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
în altare; Urlete de biruință, țipete, strigări și vaier Cu-ale clopotelor glasuri se amestecă în aer; Clocotea întreg orașul prins de spaimele pierzării Și prin țipătul mulțimii urlau valurile mării, Numai bolțile înalte ș-ale zidurilor creste Stăteau marturile mute peste vaietele-aceste. Mohamed dormea, ci visuri negre sufletu-i frămînt', {EminescuOpVIII 207} El pe frate-său [î]l vede... Vânăt iese din mormânt Și-și arată gîtul: "[Haide], vino, vino de zugrumă, Tu, ucizător de frate și zugrumător de mumă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nourii sorbeau gândirile lor, ca să-nsuflețească creștetele Carpaților. Suindu-se ca creieri de munți, ei răsuflau în fulgere și esprimau în tunete ideile furate de la străbunii Romei. Toți munții era înviați, numai dasupra tuturor sta sura lor diademă, împăratul Carpaților, mut, rece, mort ca eternitatea. Ce-a decis părinții? Să trimeață sufletul tatălui lor Mart să-nvie stînca-împărat. Vorbit, făcut. Luna scoase din negrii nouri galbena-i față și zugrăvi în creștetul stîncei diademă de aur... Stânca trăia... Vulturii-ncongiurară, crezând că
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
s-arunce mănușa în fața statuei, cade-n genunchi) Iertare, marmură sfântă... iertare, părintele meu... da, îți cer iertare... mă voi atârna de poalele tale, mă voi tîrî peste pietrele înfiorate de durerea mea, voi fi ușure, o iasmă a disperărei mute, pînă-mi vei zice că nu-i adevărat ceea ce-ai zis... Spune, te cred... minte, te cred... Este așa... tu spune că nu-i așa... Voi fugi apoi, voi duce pustiurile sufletului în pustiurile pământului... voi muri... dar fă-mă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de-a te plânge al clopotelor cânt, Nainte de-a-ți așterne în galbenul mormânt, Pe drumul care duce din leagăn la sicriu, Moartea să te cuprindă în brațele-i de viu! În suflet să-ți domnească un seraf surd și mut Și-o secete cumplită în capul tău tăcut! De viața ta mizeră moartea să nu se-atingă, Dar mintea ta senină s-o-ntunece, s-o stingă, Să intre-o noapte vană cu aer amorțit În inima stârpită, în capul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
peste pământul sclav. (Demoni înebuniți se rostogolesc cu ochi roșii prin aerul cernit) {EminescuOpVIII 288} POVESTEA 2262 [GLASURILE] POVESTEA, [POETUL], POESIS, [UMBRA LUI ȘTEFAN CEL MARE] [POVESTEA] Eu vin din Miazănoaptea steloasă, nevăzută, Care răsfrânge aștrii în marea ei cea mută, Care-și petrece-n visuri de iarnă a viață Și doarme[-n] valuri triste și [î]n ruini de gheață, Îngână a ei cântec eternul ei acord Cu stelele polare din diadema regelui Nord Ce tronă pe o stâncă, picioare
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Ce râde și veghează ca umbra d-înger sunt Și se înmoaie *-n vălu-i ca luna-n nor de-argint. 7 2254 Nainte de-a-ți așterne-n mormântul cel de lut Voi să domnească-n tine un înger surd și mut, Surd ca o nebunie și mut ca leul care Flămând ochii-i închide când în pustiuri moare. 8 2276 - Îmi pare bine, Măria Ta, că, nu-ți place! - Cum ***? - Credeam c-ar putea fi... {EminescuOpVIII 300} 9 2254 E rău
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
d-înger sunt Și se înmoaie *-n vălu-i ca luna-n nor de-argint. 7 2254 Nainte de-a-ți așterne-n mormântul cel de lut Voi să domnească-n tine un înger surd și mut, Surd ca o nebunie și mut ca leul care Flămând ochii-i închide când în pustiuri moare. 8 2276 - Îmi pare bine, Măria Ta, că, nu-ți place! - Cum ***? - Credeam c-ar putea fi... {EminescuOpVIII 300} 9 2254 E rău pentru că e rău, nu pentru că vrea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-ți rămâne. Las' tu lasă, măi jupîne, știu eu bine ce-am să-ți fac, Să-mi [cazi] tu o dată-n labe ș-apoi las' că-ți vin de hac. [ANA] Bum, frumos! Dă-i înainte, suduie ca un muscal! [MUȚI] Singură ai spus, mamaie, că Homer îi natural Și ne-ai zis să spunem toate așa precum se grăiește, Ș-apoi tot eu îs de vină? [ANA] Natural, nu mojicește. Spune tu, Bibi... [BIBI] Mămucă, eu știu tocmai cum e
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-n corabie suind, Merge la preotul Chrisse, fata-n mînile lui dând; I-a adus taina de jertfă și comori [de] la ahei Ca preotul cu Apolo să-i împace iar pe ei. [ANA] Vezi, măi badeo, cum se spune? [MUȚI] Ce mai treabă, a-nvățat-o pe de rost din fir în păr. [ANA] Tu nu știi să-nveți tot astfel?... Te oprește cineva? Dară nu vrea cuconașul, asta-i... Spune, fata mea. [BIBI] Crainicii lui Agamemnon, ei asemeni se
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Briseis să o aducă... dar Achil stătea afară, Lângă cort, și să i-o ceară frică li-i și nu le vine. Ci Achil nu-i mai încearcă, ci cu ea de mână vine Și li-o dă în samă... [MUȚI] Prostul, numa gura [î]i de el! De-o iubește pe Brizeis de ce-o dă ca un mișel? I-aș fi dat eu lui mireasă... să fi fost eu acolo [Î]i umpleam de bodaproste de nu știau încotro
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
răspunzi. Povestești prost... Din franceză mai că n-ai știut nici bechi, Doamne, cum nu ai un dascăl, să te tragă de urechi! Mergi, Bibi, la Marioara ca să-ți deie azi plăcinte, Iară leneșului celui chiar nimic, să ție minte. [MUȚI] Da' de ce a dat pe Brizeis, spune numai, îi cu drept? Să fi fost a mea, mămuță, eu cu toții dădeam piept. Ai spus singură că dânsul pe Brizeis o iubea... Cîtu-i lumea și pământul n-o luau din mâna mea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pământul n-o luau din mâna mea. {EminescuOpVIII 337} [ANA] Eu ți-am spus-o ș-o spun încă și ți-oi spune vreme multă Cumcă omul cel de treabă numai mintea ș-o ascultă Judecă întotdeuna, nu se îndărătnicește. [MUȚI] Minte, minte! Să i-o deie daca-atîta o iubește... [BIBI] Judecata totdeuna decât dragostea-i mai sus", Asta-i zis-o mai deunăzi... vezi, țin minte ce mi-ai spus. [ANA] (o sărută) Draga mamei... Ești de treabă... Și înveți
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Judecata totdeuna decât dragostea-i mai sus", Asta-i zis-o mai deunăzi... vezi, țin minte ce mi-ai spus. [ANA] (o sărută) Draga mamei... Ești de treabă... Și înveți așa frumos, Nu ca cela cu pîrporul, îndărătnic și lenos. [MUȚI] Spune, mamă, cîte-i spune, că eu totuși ți-oi răspunde, Mintea, nu zic ba, frumoasă-i, numai că eu nu știu unde-i Dară vezi tu, mămucuță, eu vin iar la vorba mea: De eram Achil pe Brizeis nimeni nu mi-o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]