2,868 matches
-
sclipirile chihlimbarii ale soarelui. Și apoi, dintr-odată, dispoziția i s-a schimbat. S-a apropiat de cele aproape două sute de notabilități adunate În jurul cadiului Abu Taher, a Îndreptat către grupul În care se amestecase Omar Khayyam o privire iscoditoare, neliniștită, oarecum bănuitoare. Nezărindu-i, se pare, pe cei pe care-i căuta, și-a cabrat brusc bidiviul, a tras scurt de frâu și s-a Îndepărtat bombănind niște fraze ininteligibile. Țeapăn pe iapa sa neagră, n-a mai surâs și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Hasan, dar reședința sa se află În apropiere, și doar o mică grădină Îl desparte de ceea ce a devenit cartierul general al rivalului său. Or, această grădină s-a transformat Într-o adevărată cazarmă, garda personală a lui Nizam patrulează neliniștită pe Înarmată până În dinți. Nimeni nu e mai stânjenit decât Omar. Ar dori să intervină spre a liniști spiritele, pentru a ajunge la o Înțelegere Între cei doi adversari. Dar, chiar dacă Nizam continuă să-l primească, nu pierde nici un prilej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
despre sosirea lor. Acesteia Îi revine să hotărască soarta rivalului fiului ei, dacă trebuie sugrumat sau doar orbit. Eunucul a dispărut pe lungul coridor, slab luminat, când, dintr-odată, izbucnesc țipete, chemări În ajutor și hohote venite dinăuntru. Intrigați și neliniștiți, ofițerii, care n-au putut să se abțină să nu pătrundă În zona interzisă, se izbesc de o bătrână slujnică vorbăreață: tocmai a fost descoperită, moartă În patul ei, Terken Hatun, având alături unealta crimei, perna mare și moale care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Și ce dorești? Noaptea trecută, trupele noastre s-au strecurat În Isfahan. Garnizoana ni s-a alăturat. Sultanul Barkyaruk a fost eliberat. De acum Înainte, cetatea Îi aparține. Khayyam s-a ridicat În picioare. — Djahane! Un strigăt și o Întrebare neliniștită. Vartan nu spune nimic. Expresia Îngrijorată a chipului său nu se potrivește cu Înfățișarea-i războinică. Omar crede că citește În privirea lui o monstruoasă mărturisire. Ofițerul murmură: — Mi-aș fi dorit atât de mult s-o scop, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cincizeci de bărbați Îl Înconjurau pe Fazel, singurul care nu purta pușcă. Doar un revolver, un Mannlicher austriac, care părea să nu aibă altă Întrebuințare decât să-i arate fiecăruia poziția unde trebuia să ajungă. Fazel era calm, mai puțin neliniștit decât În ajun, calm așa cum poate să fie omul de acțiune atunci când se Încheie insuportabila așteptare. — Iată, ne aruncă el cu un accent de-abia perceptibil de triumf. Tot ce anunța Panoff era adevărat. Colonelul Liakov și-a executat lovitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Înțelege. Mi-am consultat ceasornicul, era unu fără zece. Mi-am pus halatul și am deschis ușa. Coridorul era gol. Dar auzeam, la distanță, conversații purtate cu glas ridicat, puțin obișnuite noaptea, atât de târziu. Fără a fi Într-adevăr neliniștit, m-am hotărât să merg să văd ce se Întâmpla, ferindu-mă, bineînțeles, s-o trezesc pe Șirin. Pe scară, am dat peste un steward care vorbea, pe un ton lipsit de gravitate, de „unele mici probleme” survenite din Întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
abat Și-ncerc până la capăt să duc a mea povară Acum, când viața însăși, devine mai amară, Mă tot trudesc să aflu...și încă n-am aflat... De ce, trecând prin lume, nu pot ca să ajung La țărmul ce mă cheamă, neliniștit, în vise, Cu-a sale frământări, care mi-au fost prescrise Și ținta lui precisă, nu pot să i-o străpung?...
ADEV?RUL by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83740_a_85065]
-
ca doi buni prieteni...“ — Domnișoară Bloomwood, întâmplarea face că tocmai v‑am scris o scrisoare... zice Derek Smeath, în clipa în care o chelneriță îi pune un expresso dinainte. Vocea lui devine brusc serioasă i‑ar eu mă simt brusc neliniștită. O, Doamne, ce‑oi mai fi făcut acum? — ...dumneavoastră și tuturor celorlalți clienți ai mei, adaugă. Ca să vă spun că plec. — Cum? Îmi las ceașca de cafea jos, aproape spărgând‑o. Cum adică plecați? Plec de la Banca Endwich. M‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
apropie de mine, strângându‑și halatul în jurul ei și se uită îngrijorată la mine. Of, Bex. Își mușcă buza. Nu știu ce să zic. — E OK, zic. Sunt bine. Serios. — Bex... Zău, sunt bine. Îmi feresc privirea, înainte ca, văzându‑i chipul neliniștit, să izbucnesc în lacrimi și încep să‑mi scotocesc prin geantă. Uite...ți‑am luat chestiile alea de la Clinique de care mi‑ai zis, și chestia aia specială pentru ten, pentru mama ta... Îi dau sticluțele și continuu să scotocesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu vorbim despre asta. — Da? zice Suze. Păi... OK. Dacă ești sigură că asta vrei. — Asta vreau. Trag aer în piept adânc. Serios. Sunt bine. Tu ce faci? Și eu sunt bine, zice Suze și îmi aruncă iar o privire neliniștită. Bex, ești foarte palidă. Ai mâncat ceva? — Mâncare de avion. Știi cum e. Îmi scot haina cu degete tremurătoare și o atârn în cuier. — A fost... OK zborul? zice Suze. — De vis! spun, cu voioșie forțată. Ne‑au pus ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
așa de bine. Ba nu! Zău, Suze... — Ți‑ai cheltuit toți banii pe ramele mele. Începe să‑i tremure vocea. Toți banii. Și acum ai datorii. — Ba nu! Dacă nu erai tu, nu aveam așa mare succes. — Ba da! spun neliniștită. Ba sigur că ai fi avut. Suze, faci cele mai frumoase rame din lume. Zău... uite la asta! Înșfac cea mai apropiată cutie și scot o ramă din material de blugi prespălat. Aș fi cumpărat asta chiar dacă nu te cunoșteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și... o fi imaginația mea de vină, sau cineva i‑a făcut un machial prea palid? O să fie galbenă ca lămâia în lumina reflectoarelor. Chloe, mă gândesc și‑mi ascund cu greu un mic surâs. — A, zice Clare, părând destul de neliniștită când mă vede, bună, Becky. — Bună, Clare, zic. Nu ne‑am văzut de mult. — Da. Ei. Își împreunează mâinile. Mi‑a părut rău când am citit despre problemele tale. — Mersi, spun lejeră. Totuși, parcă bate un vânt rău, nu, Clare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să spună Derek Smeath. Ce i‑o fi spus Derek Smeath, oare? — Așa că vedeți, nu am nici cea mai mică problemă, adaug. De fapt, niciodată nu mi‑a fost mai bine ca acum. Aha, spune Emma. Înțeleg. Are o privire neliniștită, și știu că Barry îi urlă probabil ceva în cască. — Dar, chiar dacă situația ta bănească s‑a reglat temporar, viața ta e probabil distrusă. Se apleacă iar spre mine, cu compasiune. Nu ai serviciu... prietenii te‑au părăsit... — Din contră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de Michael n‑a suflat un cuvânt. Se încruntă. Și n‑am putut să stau cu mâinile în sân și să te las să dispari. Își împinge paharul pe masă absent, de parcă ar căuta ceva, și mă uit la el neliniștită. Ai avut dreptate, zice brusc. Am fost obsedat de ideea de a reuși la New York. A fost un fel de... nebunie. Isuse, am făcut numai rău în jur, nu? Ție... nouă... afacerii... — Haide, Luke, zic stângace. Nu e cazul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
am știut asta decât atunci când nu te‑am mai avut lângă mine. De când ai plecat, nu mă gândesc decât la ce mi‑ai spus. Despre ambițiile mele. Despre relația noastră. Chiar despre mama. — Despre mama ta? Mă uit la el neliniștită. Am înțeles că ai încercat să‑ți stabilești o întâlnire cu ea... — N‑a fost vina ei. Ia o gură de Pernod. A intervenit ceva și n‑a putut să vină. Dar ai dreptate, ar trebui să petrec mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
momentul pe care îl iubesc cel mai mult în noua mea meserie. Provocarea inițială. Uite problema - găsește‑i soluția. Preț de câteva clipe nu zic nimic, desenând mii de steluțe și lăsându‑mi mintea să lucreze, în timp ce Lalla mă privește neliniștită. — OK, zic în cele din urmă. Am găsit. Pantalonii tăi Helmut Lang pentru ședințele de prezentare, rochia Jill Sander pentru prânz și o să‑ți găsim ceva nou pentru cină. Mă uit la ea cu ochii mijiți. Poate ceva pe verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
erau bine ascunse. Tovarășii de navă n-au pătruns dincolo de ceea ce plutea la suprafața lui Parker, n-au prins nici un semn a ceea ce fierbea înăuntru. Lambert folosea mai mult inspirația visătorilor, deși nu era o visătoare. În hipersomn, meditațiile ei neliniștite se mulțumeau cu releveuri parametrice și factori de sarcină anulate imediat sau bifate de considerații arzătoare pe care trebuia să le rezolve numaidecât. Câteodată imaginația îi mai stârnea structurile mentale rigide, fără a ațâța cât de cât pe ceilalți. Parker
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Laboratorul de știință. Ce este, Ripley? ― Este urgent, Ash. (Vorbea împiedicat, în pragul isteriei.) Am reușit să sustrag ceva din bancă, prin ECIU. Informația asta a ieșit brusc, nu știu. Dar nu asta contează. ― Complimente. ― Lasă asta, i-o tăie neliniștită. Se pare că Mama a descifrat o parte a transmisiei străine. Nu este complet afirmativă în deducțiile ei dar, după ce am citit, mi-e teamă că acest semnal nu este un S.O.S.! Ash nu vorbi. Când se hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
sus, Dallas se întoarse către Lambert. ― Cât timp mai avem până la apus? Ea își controlă instrumentele și declară: ― Douăzeci de minute. Apăsă pe aceste cuvinte cu o privire semnificativă. Fără comentarii, Dallas se aplecă iar deasupra puțului, continuându-și observarea neliniștită deși nu vedea nimic. Fascicolul strălucitor al lămpii lui Kane dezvăluia alte forme nemaivăzute, lipite ca niște ventuze pe planșeu, spre centrul încăperii. Se duse într-acolo și, făcu un tur, păstrând o distanță respectuoasă. Observă unele din specimene. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-i place, au ba! Lambert se aplecă deasupra puțului și încercă să străpungă întunericul. ― Nu văd nimic. Dallas lumină peretele cu lanterna. ― Nici eu. Dar greutatea urcă mereu. Încet, dar cablul se ridica din adânc, trecând prin fața a două figuri neliniștite. Se scurseră mai multe minute până când cercul de lumină dezvălui o formă atârnată de capătul firului. ― Iată-l! ― E nemișcat, zise Lambert, care căuta cu înfrigurare un semn de viață în corpul atârnat. Un gest... orice... o obscenitate chiar... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Un răspuns puternic răzbătu în difuzoare: ― Mă duc eu. Era Ash. ― În sala mașinilor, Parker și Brett ascultau cu mare atenție conversația. ― Inconștient! repetă Parker. Știam eu că într-o zi Kane o s-o-ncurce. ― Așa-i. Brett părea neliniștit. ― Nu-i băiat rău, adică, ca ofițer îmi place mai mult decât Dallas. Nu dă ordine cu una cu două. Ce s-o fi întâmplat afară? ― Habar n-am. Aflăm cât de curând. ― Poate, continuă Parker, că a căzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
electrice și aruncătoarele de flăcări. Pe de altă parte, monstrul îi răpise prietenul apropiat. Și cunoștea posibilitățile armei cel mai bine. ― Parker ți-ai dorit întotdeauna o primă substanțială la sfârșitul călătoriei, dacă-mi aduc bine aminte. ― Și? răspunse inginerul, neliniștit. ― Intră-n gaură. ― De ce eu? Dallas se gândi să-i înșire mai multe motive, dar preferă să se limiteze la cele mai simplu. ― Vreau neapărat să te văd cum îți câștigi cinstit pâinea. Parker scutură din cap și făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
incredibilă îi rată piciorul. Se vârî la locul ei, fără să fie observată de Dallas care după câțiva metri, se opri. ― Acum e mai bine, Lambert? M-am deplasat. Mă prinzi mai clar acuma? ― E clar, da, răspunse ea, foarte neliniștită. Dar obțin tot un semnal dublu. Cred că sunt distincte. Nu știu care este al tău. Dallas se răsuci, explorând întregul tunel, plafon și pereți, planșeu și conducte. Apoi se uită în jos la calea pietonală și sala de întreținere, fixând locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
morții. În Despărțire sau în De câte ori, iubito, mișcări temporo-spațiale în opoziții polare exprimă imposibilitatea reapropierii sufletelor: Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,/ Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț/ Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți". Tipice pentru universul în neliniștită expansiune sunt poezii precum Dintre sute de catarge și Stelele-n cer, în care spațiul se lărgește continuu prin mișcarea elementelor: valurile, vânturile, stelele, trecerile toate. Deseori infinitul devine interior ca în Peste vârfuri. Aici unduirea, începută de freamătul frunzelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
concluzia că omul este azvârlit într-un cerc destinal de intercondiționări care se neagă una pe alta și din care nu poate ieși: "Dragostea învinge omul, virtutea învinge dragostea, moartea învinge virtutea, gloria învinge moartea, timpul învinge gloria". Michelangelo, marele neliniștit al Renașterii, care a zugrăvit pe plafonul Capelei Sixtine Creația ca pe o învingere de către divinitate a neliniștii sale de a fi singur, iar pe Adam neliniștit că s-a născut, scria într-unul din sonete: "Când sufletul mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]