2,523 matches
-
Blood Diamond (SUA, 2006), de Edward Zwick Am o mică problemă, îi spune Leonardo DiCaprio la telefon lui Jennifer Connelly, în timp ce stă rezemat de o stîncă, sub soarele Africii, cu un glonte în el și cu un comando de mercenari nemiloși pe urmele lui. Galanteria lui DiCaprio e în marea tradiție hollywoodiano-hemingwayană a grației în situații limită (vitejii hiperbolice expediate cu un eufemism, probleme de viață și de moarte tratate ca niște probleme de stil) și, în principiu, ar trebui să
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
interes pentru încurajarea laturii artistice a adolescenților defavorizați. Interesul ăsta al ei nu e decît o formă de snobism (un copil sărac și talentat fiind un fel de maimuță bună de arătat la lume) : cel puțin așa apare în ochii nemiloși, dar nu chiar atît de nedrepți ai redutabilei ei observatoare. Pe de altă parte, ochii aceia nu sînt nici pe departe atît de clari cum își închipuie posesoarea lor. în scurt timp, micuța și bătrîna doamnă, pe numele ei Barbara
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Ai în vedere legământul! Căci locurile dosnice din țară sunt pline de bârloguri de tâlhari. Să nu se întoarcă rușinat cel apăsat, ci nenorocitul și săracul să laude Numele Tău! Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăvește-mă de oamenii plini de vicleșug și de fărădelege! Tu ești Dumnezeul care mă ocrotește: pentru ce mă lepezi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmașului? Vrăjmașii mei zic cu răutate despre mine: Când va
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
complicată, tulburările se extind peste tot. în târgul Pungești unde conviețuiau români și evrei, au loc incidente datorate unor elemente naționaliste. întreaga țară trece prin criza cedărilor teritoriale iar în curând va izbucni războiul, cu nenumăratele sale jertfe și cu nemiloasa ocupație sovietică. Familia Gheorghiu va fi și ea lovită de aceste evenimente, dar va reuși să le înfrunte așa cum a înfruntat celelalte nenorociri, iar prin Săndel își va realiza continuitatea în noile condiții de după 1944. în ansamblul său romanul aduce
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ai lui Maria Leonte. Astfel în cea de a douăsprezecea zi a lunii decembrie 1944, în ziua sfântului Spiridon din calendar, au fost înghițite de pământul Pungeștilor, două ființe din acelaș neam, victime a răutății oarbe dintre rude și a nemilosului război, purtat între noroade. Capitolul XXIX Plecarea lui Săndel Anii 1945 și 1946 au fost ani de cotitură pentru învățământul de toate felurile. Față de anii dinainte, viața începuse să se normalizeze, învățătorii și profesorii se întorseseră de pe front. Nu s-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
asedia Anglia pentru a avea liber în războiul și răfuiala pe care o avea cu Uniunea Sovietică, pentru câștigarea acelui spațiu vital către câmpiile și stepele întinse spre Caucaz. La noi în țară, cu granițele sfârtecate, mulțimi de oropsiți ai nemiloasei soarte se deplasau în căutarea unui loc de refugiu temporar! Polonia căzuse sub forța blindatelor germane în numai 17 zile! România a deschis granița de nord permițând convoaielor de refugiați civili și unor unități fără uniformă militară să scape de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
mănăstire. Aici este mai răcoare. Căldura din Athena ne-a moleșit toate zilele de când suntem în Grecia. Liviu încearcă să deseneze. Peisajul este foarte frumos. O mică mănăstire, înconjurată de un zid de piatră, între dealuri aride, măcinate de soarele nemilos. Anul trecut am venit pe jos până în apropiere. Era 1 septembrie, duminică. Mai aveam câteva zile și ne întorceam acasă. Acum suntem de 17 zile la Athena. Totul se consumă parcă mai lent decât anul trecut când, după ce i s-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
străpuns ici-colo de câte o lumânare, cu o canapea roșie ascunsă într-o firidă, pe care odihnea un trandafir sângeriu, și un Dracula în carne și oase fâlfâindu-și mantia neagră cu căptușeală roșie de la balconul de unde fusese aruncată stăpâna nemiloasă. Vernisajul a fost precedat de o conferință a mea consacrată lui Vlad Țepes Drăculea, ducând istoria până în zilele noastre, cu filmele lui Ford Copola și Polanski, Congresul internațional al draculologilor, traseele Dracula organizate de Ministerul Turismului și clipul de televiziune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
eu am descoperit În primul rând marele strigăt tragic și am Înțeles nevoia de a citi tragedia cu tot trupul. Ai reținut până În repetițiile finale multe din exercițiile cu bețe, Încorporându-le ca imagini În spectacol. Apoi ai fost destul de nemilos cu tine Însuți și ai renunțat la foarte multe detalii spectaculoase, ai concentrat, făcând ca În multe momente trei-patru acțiuni să se suprapună concomitent În aceeași scenă. Am fost nevoit să reduc totul la cât mai simplu. Culoarul Îngust al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de Nabokovi crescuți cu preceptori și guvernante cunoșteau o anumită potecă din pădurile de dincolo de Batovo sub numele de „Le Chemin du Pendu“, locul preferat de plimbare al Spânzuratului, cum i se spunea lui RÎleev În societate; preferând această poreclă nemiloasă, dar În același timp eufemistică și surprinzătoare (pe vremurile acelea nu erau deseori spânzurați boierii), poreclelor Decembristul sau Insurgentul. Mi-e ușor să mi-l imaginez pe tânărul RÎleev În desișul verde al pădurilor noastre, plimbându-se În timp ce citea o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mirosurile aferente, În romanele americane moderne), numai ideea unui asemenea act ni s-ar fi părut comică și la fel de imposibilă ca și cum te-ai culca cu o femeie fără membre. Idealul nostru era Regina Guinevere, Isolda, une belle dame nu prea nemiloasă, nevasta unui alt bărbat, mândră și docilă, modernă și iute, cu glezne suple și mâini subțiri. Fetițele cu șosete și balerini curați, cu care noi și alți băietani ne Întâlneam la lecțiile de dans sau la petrecerile de Crăciun, aveau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai de folos ne-ar fi aurul, întărește și Vlaicu cu înțelepciunea lui bătrânească. Frumos ne-ar sta! se burzuluiește Ștefan. Să neguțăm hoiturile marilor pașale ce se lăfăie în haremuri de marmură pe malurile Bosforului, fericire încropită pe jaful nemilos al popoarelor asuprite cărora le ia și bucățica de la gură! Dacă au atâta bănet, ce-au cătat în țara mea săracă?! Cine poate, oase roade"... Zicala asta o avem și la greci. De pașale să ne milostivim, și pe amărâții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unchiule! Cumplit! Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează el. Aista-i războiul... Parcă pot? scâncește ea sfârșită. Gândurile se țin scai. Mă urmăresc nemiloase ca Eriniile. Dacă le înfrunt, dacă dau piept cu ele, e cumplit, dar mă descarc și asta mă ușurează... Dacă... dacă ar fi cineva lângă mine... spune ea după un moment de tăcere și-n colțul buzelor se schițează un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
două! și Ștefan îi scoate ochii cu două degete rășchirate. Păi... n-are decât unu', i-o întoarce Tăutu sigur pe el. Unde s-a mai pomenit om cu două?.. Are, logofete!... Are! Dar mâna ce-i?! cuvântă Ștefan dur, nemilos. Mâna nu-i tot mădular?! Mâna cu care le-a tăiat?! Cunoști un mai scârbavnic mădular răufăcător?! El fură! El lovește! El ucide!... "Tăia-i-se-va lui și aiest al doilea mădular răufăcător!" rostește el poruncitor. E după pravilă?! E! E după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să nu mai tremure în dosul ușilor ferecate. Când am venit în Moldova, am găsit o țară tâlhărită, chinuită, ticăloșită... Cu ce crezi c-am făcut rânduială? Cu duhul blândeții? Cu busuiocul milosteniei? Nu! Cu nemila! Cu biciul! Cu biciul nemiloasei pravile! Și de nu s-a putut altfel... și cu săcurea! "Unde-i lege, nu-i tocmeală"! Și Iisus a pus mâna pe bici... Buruienile cresc repede și înăbușe florile... Crezi că n-aș vrea să fiu "Pâinea lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
I-am aflat leacul: câte un ardei iute, mușcat, înfipt adânc, dimineața, la prânz și seara, în spurcăciune. Să se sature! Văleu!!... Nu-i mai trebuie "turcească" câte zile o avea! Vezi bine, sunt crud! Trebuie să fiu! Crud și nemilos! Când o învăța omul, singur, să păstreze omenia din buna-voia lui, îmblânzim și noi pravila. Până atunci... Tăutu, pe gânduri, încetișor: Dacă eu... pe mine... dacă m-ar dovedi Măria ta că m-am ticăloșit... că am hiclenit... te-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ce-i făceau câteva rândunele, acolo?! N-o să se mai întoarcă... Vătafului să i se dea douăzeci de bice, să i se urce mintea de la cur la cap! spune el furios. Ce idiot! Desigur, o să se zică iarăși că sunt nemilos: "Pentru niște păsări acolo..." Să nu te mai milogești! Nu las mai ieftin! Am poruncit: douăzeci! Le merită! Să se facă strigare: joi, în zori de nu dau tatarii joi deci, ținem "Scaun de judecată domnească!" poruncește după ce sa mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ură neputincioasă, până și-a făcut sama aruncându-se din turnul cel mai înalt al Cetății. Ștefan, ajuns Vodă, dădea acatiste peste acatiste "pentru iertarea păcatelor", doar-doar o potoli mânia Cerească și ardoarea stafiei "iubitului frate Iliaș" ce-i bântuia nemilos, nopțile... Nu s-a liniștit decât atunci când Roman, fiul lui Iliaș cel Orb, l-a răzbunat tot cu ajutor leșesc și trădare boierească. L-a măcelărit pe Ștefan Vodă despicându-l în două ca pe porci de i-a rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău, vei înțelege pentru ce se teme Tăicuță Măria ta! Pentru ce prăpădește nopțile la lumânări... Pentru ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel mai bun leac contra fricii: Mergi înainte și credința-ți va veni!". Alexandru își șterge obrajii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care eram terminați! Așa, ei sunt mai mulți, noi suntem mai isteți! Închipuiți-vă: un șarpe ce zic eu -, un balaur cu cap și o coadă nesfârșită, ce șerpuiește târându-se moleșit, nădușind prin pulberea fierbinte, sub arșița unui soare nemilos, timp de șapte-opt săptămâni... Și-n urmă, scârțâind alene, un uriaș convoi de tunuri, harabale, calabalâcuri, poloboace, turme de cămile, cai, vite, oi... Și toată această puzderie de omenire și dobitoace cere apă, hrană, nutreț, cere somn, umbră, odihnă, cere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca zidirea să dăinuie, trebuie ca o ființă omenească, de bunăvoie -, să se lase zidită de vie la temelie... Numai așa zidirea va avea suflet și va dăinui... Zidit... de bunăvoie... îngână Ștefan cu privirile pierdute. ...Să dăinuie... Să dăinuim... Nemilos destin... Împotriva ăstui destin nedrept m-am răzvrătit! Prea am fost de tot singuri... Totdeauna am fost singuri. "Numai Marea cea mare ne-a stat alături prin nemărginirea ei"... Dar, să nu fiu nedrept, și Dunărea... Și Dunărea ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
audă toți spectatorii - ca în caz de mare dificultate luptătorul respectiv să lovească de două ori cu pumnul în pământ, în semn că își recunoaște înfrângerea. Așa s-a și întâmplat: trântit cu umerii de pământ și strâns de gât nemilos, unul din combatanți a fost nevoit să execute, precipitat, cele două lovituri. Drept urmare, meciului i s-a pus capăt imediat. Poate că lupta din arenă era trucată și atleții niște jalnici impostori. Pe mine însă m-au „durut” cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
frățesc. Ne apar deodată în față, trec pe lângă noi - și noi pe lângă ei (o! de ce nu avem curajul de a ne opri și de a ne vorbi...) - și se duc, ne ducem, ei într-o direcție, noi în alta. În virtutea nemiloaselor legi ale conviețuirii citadine în marile orașe e aproape sigur că n-o să-i mai vedem niciodată. „Poate doar în cer”, după cum mi-am spus cândva. Dar poate că nici n-o să-i uităm vreodată. Oricum, în urma acestor „întâlniri” (minuscule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Pe Slavici, domnu’ Preda?! Adică, să-l bagi la închisoare pe însuși Slavici, părintele prozei ardelene, una din temeliile literaturii române moderne? - Da, domnule, pe Slavici... A meritat-o!...” Montându-se, Marin Preda se supăra din ce în ce mai tare pe Slavici, justificând nemiloasa sentință. Dar nici Raicu nu se lăsa, rostindu-și, la intervale bine măsurate, de efect, implacabila replică, devenită celebră: „ - Pe Slavici, domnu’ Preda?!!” Au ținut-o așa, mi s-a povestit, multă vreme, fiecare apărându-și, cu egală îndârjire, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-mi facă o întreagă teorie despre relația dintre oameni și arbori - că ar trebui reconciliați arborii și oamenii, că ar trebui redați orașelor arborii, altfel păsările vor muri, și dacă păsările vor muri, vor muri și oamenii zdrobiți de betonul nemilos. Am fost foarte impresionat de cuvintele bătrânului grădinar, regăsind în ele multe din ideile discuțiilor dintre Corbusier și arhitecții sovietici din anii ’20. Îmi dau seama, din păcate, că n-am putut să-ți ofer o imagine mai vie despre
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]