3,041 matches
-
la scurt timp, de ciroză hepatică. Student eminent, șef de promoție. • Cîrdei Vasile, coleg de an cu precedentul, intern la Clinica I chirurgie, talentat în acest domeniu, după 6 ani de detenție a fost numit medic de întreprindere într-un orășel de provincie. • Grapan Victor, absolvent al anului V, condamnat la 7 ani închisoare, după eliberare încadrat ca laborant, soră medicală și felcer medical la serviciul de laborator al Spitalului Podu Iloaiei, apoi la Spitalul Socola, prestând muncă de medic de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
pe care, de multe ori, era nevoit să se întindă. De acolo, îi cuprindea pe toți cu acea privire caldă, dar răscolitoare, călăuzindu-le gândurile într-o apropiată și strânsă înmănunchere de cugete și fapte care aveau să facă cinste orășelului care era Bârladul copilăriei sale. Bârladul acelei copilării total nefericite în care a resimțit mereu lipsa nu numai a căldurii părinților ci și răceala străinilor, a camerei unde era găzduit. Avusese mereu însă, alături, cărțile... „Academia bârlădeană” a fost o
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
marele izvor de mângăiere, numai trebuie să știe omul ceti în cartea naturei și să-i înțeleagă cuvântul. Așadar, iubite cetitor, iată cu cine ai onoarea de a face cunoscință: Sunt născut la poalele munților Carpați în micul și veselul orășel Fălticeni, situat pe un platou între două râuri, Moldova și Șomuzul, și care încă de pe atunci era înzestrat cu strade largi bine prunduite, cu case albe, curate, umbrite de plopi nalți ce păreau că străjuiesc asupra locuitorilor. O mână profană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
multe niveluri a reprezentat o problemă. Și nici impactul libertății presei nu a fost semnificativ în atacarea unei astfel de corupții, cel puțin în afara Londrei, unde este baza presei naționale, și unde au apărut zvonuri despre existența corupției în câteva orășele, inclusiv Lambeth și Westminster. Presa națională este puțin interesată de relatările provinciale: costurile de investigare și riscul reclamațiilor pentru calomnie sunt mari, iar impactul asupra publicității sau tirajelor în cel mai bun caz este minim și în cel mai rău
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
era formată din frig, zăpadă, zile scurte, colinde, brazi împodobiți, sarmale cu mămăligă, cu țuică și cu vin, sănii cu zurgălăi, plugușor cu buhai, luminițe pe la toate ferestrele și pe toate străzile, sate-târguri de Crăciun apărute peste noapte în toate orășelele, cu multe prăvălioare împodobite și luminate festiv, unde miroase a vin fiert, cârnați și cozonaci. În anii copilăriei mele, iarna, în ajun de sărbători, mergeam și eu cu steaua și împreună cu alți câțiva copii de vârsta mea, cântam colinde pe la
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
de savanți slovaci, mai ales ca P. J. Šafařik și Jan Kollár. Cea mai importantă figură dintre intelectualii croați a acestei perioade a fost Ljudevit Gaj, fondatorul Mișcării Ilire. Născut în 1809 într-o familie de origine germană dintr-un orășel situat la nord de Zagreb, Gaj a fost foarte mult influențat în timpul studiilor făcute la Buda și Graz de lucrările lui Šafařik și Kollár. El a venit în contact și cu opera lui Vuk Karadžić și avea o mare admirație
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
au spus acestei stânci minunate „Piatra Fetei.” Mama îmi povestește, o urmăresc cu mare atenție și-mi spune mai în glumă, mai în serios, că-s descendent al uriașilor brăileni. Ajungem în Măcin pe la orele 11.00 și constat un orășel tare curat, cu mult, mult mai mic decât orașul Pașcani (în jur de 9000 de locuitoriă. Orașul este localizat la „confluența” a două importante unități morfologice, fluviul Dunărea cu Munții Măcinului, la o altitudine medie de 40 de metri, în
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de război. În această situație paradoxală, de țivil rămas țivil și ireduc tibil țivil În război, m-am aflat mai apoi, În Împrejurări altcum memorabile, În retragerea noastră pe valea Dâmboviței, dezas trul Armatei a II-a, și până la Târgoviște, orășelul pustiu și Înecat Într-o bură continuă de ploaie deasă și măruntă, neagră și unsuroasă de funinginea instalațiilor petrolifere În flăcări. Demența colonelului meu cu eghileți la umeri luase de data asta formele Îngrijorătoare ale unei prostrații și abulii totale
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Nityananda. Fragmente din acest poem au apărut În numărul de la 6 octombrie 1913 și În câteva următoare, Însoțite de note explicative din care aflăm că autorul acestei epopei indiene a trăit prin veacul al XV-lea Înainte de Christos Într-un orășel din Ceylon, ducând o viață de ascet, după ce cutreierase toată India ca răzvrătit. [...] Indianismul era o modă pe acea vreme, când Premiul Nobel Îl făcuse cunoscut și celebru pe Rabindranath Tagore, pe care astăzi nu-l mai citește nimeni, dar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
gemea de lume. Toți puștii din oraș erau acolo, unul nu lipsea. Și zău, merită să fii pe pârtie. Dar ce zic eu pârtie! Strada principală este pârtia, tot orașul este o pârtie, un derdeluș nemaipomenit. Trebuie să precizez că orășelul nostru este așezat puțin în pantă, cu străzi paralele și perpendiculare. A fost croit așa de un inginer neamț sau francez, nu-i mai țin minte numele, în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, când „în Principatele Unite începuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lângă sobă și-mi deapănă tot felul de istorii pline de învățăminte, de miez...) Și fiind strada principală în pantă și fiind, în plus, dreaptă ca trasată cu o riglă, noi pornim pe săniile noastre din capătul de sus al orășelului, din dreptul băcăniei numite Căsuța Albă, și nu ne oprim decât în capătul celălalt, jos, lângă poștă, aproape de port și de feribot. Mașinile nu ne stau în cale. Nici într-o zi obișnuită nu circulă prea multe mașini, le poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în primazi a anului, nici una dintre toate aceste mașini nu se încumetă să iasă pe străzi, nu ne deranjează (la capitolul ăsta, mama a avut dreptate: adulții rămân în casă de Anul Nou), iar noi am devenit stăpânii absoluți ai orășelului, ai orășelului ce seamănă astăzi cu însuși paradisul, un paradis de un alb imaculat, plin de râsetele și de chiotele noastre fără griji. Observ că am prostul obicei să cam deviez de la subiect, să cam bat câmpii: e cazul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a anului, nici una dintre toate aceste mașini nu se încumetă să iasă pe străzi, nu ne deranjează (la capitolul ăsta, mama a avut dreptate: adulții rămân în casă de Anul Nou), iar noi am devenit stăpânii absoluți ai orășelului, ai orășelului ce seamănă astăzi cu însuși paradisul, un paradis de un alb imaculat, plin de râsetele și de chiotele noastre fără griji. Observ că am prostul obicei să cam deviez de la subiect, să cam bat câmpii: e cazul să revin... Bun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
conving pe acesta, oricât de caraghios și de puțin prietenos ar fi. Oricum, după ce i se luase prăvălia, circula zvonul că se cam scrântise. Iar în ultimele luni, devenise chiar eroul unor povești care mie-mi plac grozav; însă adulții orășelului nostru aveau reacții diferite la aceste istorii cu domnu Toma: pe unii se pare că îi înfuriau la maximum, iar pe alții îi distrau la maximum, aceștia își băteau joc de domnu Tomiță, nu-l luau deloc în serios. Aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
niciodată într-un adult, m-aș simți îngrozitor!... Nea Tomiță nu se dumirește cine suntem și ce vrem la ora asta târzie, de ce facem atâta tărăboi. Intimidat de înfățișarea lui complet diferită de mutrele cel mai adesea banale ale locuitorilor orășelului nostru, Mircea caută să explice cu glas pierdut: Nea Tomiță, sunt io, Mircea, băiatu lu dom Popescu... Aaa, zice nea Tomiță. Și ce doriți la ora asta? Biță, care e mai deștept, aduce lămuriri: Am căzut când ne dădeam cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ca ei, ceea ce era mișto, le venea apa la moară. A treia boacănă a fost că, târziu (era deja începutul lui noiembrie, dăduse bruma, ba într-o dimineață chiar se formase o pojghiță subțire de gheață pe bălțile de la marginea orășelului nostru...), m-am luat după Cornel, un puști mai mare doar cu un an decât mine, dar care fuma, ba chiar fugise pentru o zi și o noapte de acasă, m-am luat după el și am făcut baie în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Dunării, mă plictiseam de moarte (chiar dacă, insist, aveam și am un vocabular bogat, chiar dacă mă captivează poveștile...) și ajunsesem să nu-l sufăr deloc pe domnul Stamatiad, altfel o persoană respectabilă, și ajunsesem să-mi doresc să se mute din orășelul nostru, fiindcă în capul meu el era totuna cu acea vorbire păsărească, în care mă încurcam ca într-un labirint. 3 TC "3" \l 1 Am învățat la școală: în ’48, se făcuse în fine dreptate - fabrici, ateliere fuseseră luate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în fine dreptate - fabrici, ateliere fuseseră luate de la nesuferiții de exploatatori nemiloși, de la clasa burghezo-moșierească, fiind trecute în proprietatea întregului popor, a clasei muncitoare, detașamentul de avangardă. Chestia e că domnul Toma scăpase de naționalizare cu cizmăria lui din centrul orășelului nostru. Scăpase ca prin urechile acului. Era un cizmar neîntrecut, se zvonea despre el că în tinerețe învățase meserie și lucrase într-un atelier de lux din orașul Praga. De altfel, nu e potrivit să fie numit cizmar, el e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
întrebat cine e doamna Cameniță, tata mi-a răspuns încurcat și vag că înainte de a fi doamna Cameniță, soția tovarășului Cameniță, această frumoasă femeie fusese un fel de artistă. Cine este tovarășul Cameniță știu foarte bine, cum știe oricine din orășelul nostru: tovarășul Cameniță este omul cel mai puternic din orașul, din raionul nostru, este primul-secretar al raionului nostru, conducătorul Partidului în raionul nostru. Doamna Cameniță avea și are o slăbiciune deosebită pentru pantofii eleganți, iar domnul Toma este cel capabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ani, din ’48 până în vara lui ’55, proprietar al atelierului din strada mare. Anul trecut însă, la începutul verii lui ’55, s-a petrecut inevitabilul: tovarășul Cameniță a fost brusc promovat la regiune și s-a auzit la noi în orășel că a și fost trimis în Uniunea Sovietică, o jumătate de an, la specializare, chiar în capitala Uniunii Sovietice. În locul lui, aici, în raionul nostru, au rămas Gârmoci și Fanache, așa zicea tata în șoaptă, cu o undă de ironie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Cameniță, oho, Cameniță are stofă de zbir, o matahală de om, mută munții dacă-și pune-n cap, trece prin zid, tatei i se părea că descoperise la el vocația aceea rară de tiran adevărat, pentru unul ca el scena orășelului nostru era în chip evident prea strâmtă, nu-i dădea prilejul să-și manifeste toate disponibilitățile, mai adăuga tata, tot pe șoptite. La trei zile după ce se înscăunaseră stăpâni ai orașului, Gârmoci și Fanache i-au luat domnului Toma cizmăria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pierduse orice rost. Două luni s-au scurs astfel, apoi domnul Toma a dat primul semn că s-a scrântit. Un semn mare. Era defilarea de 23 August, la tribună se aflau tovarășii Gârmoci și Fanache, înconjurați de toate mărimile orășelului, prin fața lor se perindau detașamentele de pionieri, oameni ai muncii, soldați, alaiuri disciplinate care fluturau steaguri, flori, scandau lozinci și intonau cântece revoluționare cu un entuziasm bine controlat. Ei bine, tot aranjamentul ăsta grozav, de care tovarășii Gârmoci și Fanache
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
toți, limpede, ce a rostit domnul Toma amenințător: Dumnezeu s-a supărat pe noi. Deasupra orașului s-au adunat nori negri, ploaia sfârșitului a început, vine potopul, eu plec. Uitați-vă spre slăvi, două armate se luptă în cer, deasupra orășelului nostru, armata făpturilor de lumină și cea a făpturilor de întuneric, sub comanda lui Apolion, soarta bătăliei e pecetluită... După ce și-a încheiat micul discurs, pantofarul s-a înclinat spre tribuna oficială ca un actor la finalul spectacolului și și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să aplice nici una dintre soluțiile care se prefigurau. Încă o dată, domnul Toma a avut noroc. Iar îngerul său păzitor a fost încă o dată doamna Cameniță, soția tovarășului Cameniță. Chiar în ziua aceea, poștașul le-a adus celor doi conducători ai orășelului nostru o depeșă tocmai de la Moscova, de la tovarășul Cameniță. Însuși tovarășul Cameniță le scria câteva rânduri, cu scrisul său butucănos de om care trecuse repede și aproximativ prin școală: „Bă, salutări de pe-aci ș-aveți grije la ce vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
avut încotro, și-au șters cu palmele nădușeala de pe față și au mușamalizat cazul. Tovarășul Fanache, ca șef al Securității, s-a-ngrijit să-și țină toți gura, să nu comenteze nimeni și mai ales să nu respire dincolo de hotarele orășelului nostru povestea despre sminteala pantofarului. Drept care domnul Tomiță și-a continuat traiul în urbea noastră fără ca gestul său de nesupunere să aibă vreo urmare negativă pentru el. A executat ireproșabil comanda de la Moscova, iar în perioada care a urmat chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]