2,438 matches
-
să i se vorbească lung! *Aurel Stoicanu (ce-o fi fost înainte de război nu știu, acum e contabil) a trimis redacției un eseu împotriva lui La Fontaine, din care rețin: „Două sînt funestele greșeli de care îl acuz. Întîia: morala oribilă, vulgar-materialistă, mic burgheză a cărpănoasei furnici, huzurind între stocuri alimentare, care nu recunoaște meritele artei dezinteresate, lăsînd bietul cîntăreț, care a-nveselit cîmpiile și inimile cu trilurile lui văratice, să moară de foame! Ah, trădarea de confrați lafontainiană! Jalnică preamărirea filosofiei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
oficiale din Fălticeni să nu-mi dea voie!!! Până la urmă am obținut aprobarea, dar m-am scârbit și am renunțat. 638 Referire la Vasile Toporan. Dar nu era singurul: o adevărată conspirație, În care s-au pus la bătaie mijloace oribile. 991 am avut639. Neamțul are un proverb foarte bun, „Die schlechsten Früchte sind es nicht woran die Vespen nagen” și... treci peste asta! Ține-mă, te rog mult, În curent cu Iașul. Dacă te duci acolo, te rog interesează-te
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
imaginea falsă pe care o oferiți dvs. Occidentului. În acest sens, voi încerca să fiu cât mai concisă. Bineînțeles, nu este ușor, că sunt atât de multe lucruri de spus, atât amar al atâtor vieți și creiere valoroase, tocite în oribilul sistem pe care îl mențineți în România cu succes și baionete. Deci, mă voi ține de cuvânt și intru în subiect: de ce nu respectați, domnule președinte, drepturile omului? Ce înțelege domnia voastră prin aceste drepturi? România a semnat tratate internaționale în
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
le mulțumești pentru mizeria pe care ți-o oferă. Lozinci în loc de mâncare și bunăstare. Laude aduse incompetenței și prostiei, de nu-ți poți explica vremurile în care trăiești! Pumnul în gură, jargonul golănesc al păzitorilor castei care practică cel mai oribil apartheid împotriva propriului popor. Șleahtă de inculți brutali cu stele multe ca și titlurile academice. Figuri buhăite cu fălcile mai mari decât cutia craniană, plini de supremația forței lor. De câte ori pe clădirile instituțiilor sau la defilările prilejuite de sărbătorile comuniste
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
căci ideea unirii europene înlătură disputele regionale dintre statele mici, de care totdeauna s-au folosit cele mari pentru dominare. Și ungurii, și sașii, și evreii trebuie să gândească ca noi și să ne unim. Comunismul nu este românesc. Dictatura oribilă de astăzi nu reprezintă poporul român. Ei sunt o minoritate străină de existența și istoria neamului nostru. Nu vor dăinui. M-am întors. Și nu pot uita reintrarea în țară. La început întrebările, apoi scotocirea. Deci am ieșit ca român
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Îl presupune pe următorul, pentru că ți-e groază să te gândești cum, dacă s-ar rupe firul, dacă te-ar lăsa cuvintele, ai ezita, ai aluneca și ai fi Înghițit de tăcere. Dar aceasta e doar slăbiciune, doar teama de oribila nesiguranță devastatoare din tot ceea ce facem...”. Vulnerabila venetică Înțelege că „sentimentul sufletului devenise acum un sentiment al trupului - fericirea supremă”. Gradarea epică a arbitrarului și a inevitabilității aventurii („un imens egoism adâncind și Întunecând lumea”) este Însoțită, pas cu pas
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ar fi făcut greșeala de neiertat, să-i ucidă ca pe niște câini, în frunte cu Căpitanul. Era prea slab însă ca să fie în stare să se rupă de nefasta Duduie, Esthera lui, care fusese de fapt inspiratoarea acestor crime oribile, măcar în ultimul moment. Spre țară Nicolae Petrașcu, pe data de 2 Mai 1940, după o ultimă întâlnire cu Horia Sima pentru a pune la punct o serie de amănunte în legătură cu: traseul de urmat, eventuale gazde, care puteau fi folosite
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
să execute anumite ordine, ca un automat, fără rațiune, dar nu să-l schimbe în structura lui sufletească. Rămas același creștin de profunzime, același geniu filosofic și poetic în plină desfășurare, cu toate condițiile-i create de executanții Jilavei a oribilei crime, care se săvârșea asupra lui cu fiecare clipă, cu fiecare zi ce trecea, el rămâne senin în toată mizeria pe care o trăiește, socotind-o o treaptă spre devenire, asemeni sfinților. Versurile sale au apărut în 1995 la Editura
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Română a Foștilor Deținuți Politici și Luptători Anticomuniști). Foștii deținuți politici adoptaseră, după 1989, atitudinea creștină a iertării și a contribuției astfel la crearea unei păci și liniști „sociale”, în care praful uitării să se depună încet pe istoria acestor oribile crime, săvârșite de regimul comunist. Ca urmare nu le-a cerut nimeni acestor nemernici, nici măcar să-și recunoască crimele și să-și ceară iertare, la modul general, de la sutele de mii de fii ai neamului românesc, pe care i-au
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
colonelul Crăciun din cele 303 pagini, ocupa o treime (103 pagini) cu un capitol intitulat: Aiudul temniță grea. Întreg capitolul scris de el este o pledoarie, pentru a-și susține cauza și a pune o mantie de minciună înzorzonată, peste oribila crimă de adevărat genocid, ce a făcut-o „din ordin” spune el. Într-un fel ne bucurăm de această impertinență, pentru că putem constata, că acest exponent al barbariei comuniste a avut și el mustrări de conștiință și vrea, prin ceea ce
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
descoperiseră sau pe care o aranjaseră? Ipoteza este (direct) absurdă și concluzia este că toate manevrele făcute (transmiterea știrii peste tot în țară și în străinătate, în toate mediile) nu au avut alt scop decât de a transforma crima lor oribilă în sinucidere. Pentru a putea înțelege cele întâmplate în acel tragic sfârșit de octombrie, trebuie ca toate mărturiile să fie coroborate și cu evenimentele externe, cu modul de reacție al Securității și, bineînțeles, cu structura psihică a lui Nicolae Petrașcu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
tăria lui de caracter, putea să alunece pe scara păcatelor și să săvârșească ceea ce condamnase chiar el și dogmatic era condamnat de Biserică? Desigur nu era posibil! Concluzia de nezdruncinat este foarte clară, avem de a face cu o crimă oribilă și sadică, pe care nu avea cine s-o săvârșească decât omnipotenta Securitate, din acel timp, prin criminalii ei de profesie. Se spune că securitatea avea în structura ei o grupă ultrasecretă, care trebuia să realizeze suprimarea opozanților periculoși, prin
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
nu le plac ultrasunetele, așa că stai liniștit. Deocamdată n-au curajul să se apropie, chiar dacă-i obligă Simbolatorii. Cum îi ameninți un pic, cum nu mai vin. Cu toată îmbărbătarea bătrânului, nu mă simțeam în largul meu pe întuneric, printre oribilii ăia de Întunegri despre care nu mi se spusese decât că locuiesc în subteran. Ar fi fost bine să știu măcar cum arată și ce obiceiuri au, ca să mă pot apăra în caz de nevoie. Mă mai înnebunea și tăcerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nevoie de ajutorul tău. Sigur e de rău cu bunicul. Te implor! Îmi și imaginam cum arătam în confruntarea cu Întunegrii. Mi se făcea părul măciucă numai când mă gândeam că trebuia să cobor iar în locul acela de-a dreptul oribil. — Te rog să mă scuzi, dar treaba mea este să fac calcule. Nu se prevede nimic altceva în contract. Am fost angajat în calitate de Computator. Îmi ajung problemele pe care le am pe cap. Îmi este peste puteri să mă lupt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cred că au urcat din subteran, spuse fata. — Crezi că este opera Întunegrilor? — Nu, nu Întunegrii. N-aveau curajul să urce până aici. Și dacă ar fi fost ei, mi-aș fi dat seama după miros. — Ce miros? Un miros oribil, scârbos de tot. Ceva între pește și noroi. Nu, categoric nu e opera lor. Au fost aceiași care au devastat și apartamentul tău. Seamănă perfect modul în care au acționat în ambele locuri. — Cred că ai dreptate. Am privit atent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
transformare a undelor sonore în cuvinte. Probabil că l-au făcut Simbolatorii. Și bunicul meu ar fi putut inventa așa ceva, dar n-a vrut. — De ce? Pentru că nu voia să vorbească cu ei. Sunt niște creaturi dezgustătoare și vorbesc o limbă oribilă. Îți zgârie pur și simplu timpanul. Nu mănâncă decât putreziciuni și gunoi. Beau doar apă stătută. Pe vremuri locuiau sub morminte și se hrăneau cu carnea morților. Înainte de a se practica incinerarea. — Nu mănâncă oameni vii? — Nu, dar dacă te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aflăm acum, își desfășurau ceremoniile religioase. Conform credinței lor, aici își aveau sălașul Zeii lor. Aici stăteau preoții și vrăjitorii și-i chemau pe Zei pe întuneric. Le aduceau și jertfe. Vrei să spui că Zeii lor sunt peștii ăia oribili cu gheare? — Da. Conform legendei, ei i-au adus pe strămoșii Întunegrilor aici. Ei guvernează ecosistemul, prezența diverselor lucruri, ideologia și sistemul valoric, viața și moartea... și multe altele. A îndreptat lumina lanternei spre picioare și mi-a arătat ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Efgvén - gthôuv - bge... Bătrânul demon s-a așezat pe o piatră la marginea drumului unui sat finlandez. Demonul avea zece mii, sau poate douăzeci de mii de ani și părea cumplit de obosit. Îmbrăcămintea și încălțămintea îi erau prăfuite, iar barba oribilă. „Unde te grăbești așa?“ îl întrebă demonul pe țăran. „Mi s-a rupt sapa și trebuie s-o repar, răspunse țăranul.“ „N-ai nici un motiv de grabă. Soarele e încă sus pe cer și nu-i cazul să muncești atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
încetaseră. Și cutremuratul pământului, și huruitul, și bubuitul... În urechi îmi vâjâia doar un hiu hiu hiu. Răsuna strident în beznă. Parcă ne pândea nerăbdător un animal de pradă, gata-gata să pună laba pe noi. Sau mii de insecte subterane oribile, având aceeași țintă, se dilatau și se contractau precum burduful unui acordeon. Indiferent ce-o fi fost, era un zgomot pe care nu-l mai auzisem în viața mea. M-au trecut fiori. Ceea ce mi se părea însă cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și am călcat în picioare nenumărate lipitori. Era cât pe-aci să cădem de mai multe ori, dar ne sprijineam unul de altul și-am reușit să scăpăm cu bine de fiecare dată. Din fundul gropilor se înălța un șuierat oribil, lăsându-ne impresia unor tentacule uriașe care ne împrejmuiseră și care băteau aerul cu putere. Am ciulit urechile și am auzit ceva care semăna cu hioo hioo. Ca horcăitul unor creaturi decapitate. — Se apropie apa, mă anunță ea. Lipitorile au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
paginile ziarelor. Mă săturasem până peste cap de întuneric, de lipitori, de gropi, de Întunegri. Fiecare bucățică a trupului meu tânjea după lumină. Lumină adevărată. În timp ce mă gândeam la toate astea, mi-am simțit stomacul contractându-se și un miros oribil în gură. De pizza cu salam stricat. — N-ai decât să vomiți după ce scăpăm de-aici. Abține-te până atunci! strigă fata, strângându-mă de cot. Stai liniștită! N-o să mă vezi vomitând. Înghițeam salivă tot mai des. — Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
termine lumea. Nu știu ce altceva mai bun aș fi putut face în douăzeci și patru de ore. Să fac baie, să mă îmbrac frumos... și cam atât. — Ai grijă! exclamă ea. Trecem imediat pe lângă cuibul Întunegrilor. Le aud glasurile și le simt mirosul oribil. Ține-te aproape de mine! Mi-am ciulit urechile, am încercat să miros în jur, dar n-am auzit și n-am simțit nimic. Mi s-a părut că aud niște sunete vagi, dar nu le distingeam prea bine. Indivizii știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pește uriaș ale cărui intestine erau mâncate de viermi. Se mai auzeau Întunegrii. Sunete cumplit de neplăcute ce veneau dintr-un loc din care n-ar fi trebuit să se audă nimic. Îmi vâjâiau urechile. În gură simțeam un gust oribil și-mi venea să vomit. Cu toate acestea, picioarele mi se mișcau din reflex. Reușeam să mă concentrez ca să pot înainta. Ea mă mai striga din când în când, dar nu-i mai distingeam cuvintele. Cred că toată viața nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acestea, picioarele mi se mișcau din reflex. Reușeam să mă concentrez ca să pot înainta. Ea mă mai striga din când în când, dar nu-i mai distingeam cuvintele. Cred că toată viața nu-mi voi putea șterge din memorie sunetele oribile pe care le scoteau Întunegrii. Vor rămâne o obsesie permanentă. Ca și întunericul, de altfel. Probabil că tot vor pune ei labele pe gleznele mele. Nu-mi dădeam seama de câtă vreme trăiam coșmarul acela. Dispozitivul de înlăturare a Întunegrilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sub o streașină și-am privit îndelung peisajul din jur, de parcă admiram o acropolă. Intersecția udă de ploaie gemea de mașini de toate culorile, din toate direcțiile. Nici nu-mi venea să cred că sub picioarele mele mișunau Întunegrii aceia oribili. Bine că plouă! zise ea. — De ce? Dacă ar fi fost senin, ne-ar fi durut ochii și ar fi trebuit să așteptăm mai mult până ne obișnuiam cu lumina zilei. — Da, ai dreptate. Ce facem acum? — Mai întâi să bem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]