3,686 matches
-
apare mai mult ca oricând drept marele Satan 13. Să ne întoarcem de unde am plecat? Nu putem admite așa ceva. Noii activiști proclamă că „lumea nu-i o marfă”, anatemele fac furori, dar ținta vizată nu-i atât consumul-lume, cât dereglementările „ororii economice”. Ultraliberalismul, dictatele FMI-ului sunt puse la stâlpul infamiei, dar obiectivul urmărit este acela de a aduce țările în curs de dezvoltare în epoca bunăstării materiale. Distrugerea culturilor de porumb transgenic, apelurile în favoarea taxei Tobin sau a anulării datoriei
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Mizeria abundenței, obsesia Peniei: sub Edenul abundenței se ascunde un nou butoi al Danaidelor orchestrând nesfârșita frustrare a tuturor. Un neotragism a pus stăpânire pe viețile noastre: tragismul „satisfacției etern nesatisfăcute”24. Contexul economic și social s-a schimbat, ideea „ororii” consumeriste își continuă drumul. Ea este sistematic exprimată, cu mai multă sau mai puțină violență, în presă, în cadrul curentelor antipublicitare, în mișcările New Age, de către intelectualii consumofobi: ea a devenit mai ales un reflex intelectual care se declanșează cvasiautomat la
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
înseamnă izolare și nici măcar retragere din comunitate, hiperconsumatorul căutând permanent „baia de mulțime”, ambianța festivă a marilor spectacole, plăcerile live din discoteci, de pe străzile comerciale, din restaurante și din locurile la modă. „Lumea” este când un loc pe care ai oroare să-l frecventezi, când funcționează ca un stimulent și un ingredient al plăcerilor consumeriste. Hiperindividul nu-i un dionisiac, el consumă ambianță dionisiacă instrumentalizând colectivul în vederea satisfacțiilor private. Bineînțeles, în anumite cazuri, divertismentul-spectacol suscită emoții colective, creând o legătură socială
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ale vremurilor noastre. Oamenii nu mai fac chiolhanuri, ci țin regim. Galantarele supermagazinelor sunt încărcate cu alimente „bio”, cu produse degresate, „probiotice” și alte asemenea alimente considerate benefice pentru sănătate. Cât despre tradiționalele mese interminabile de duminică, ele ne provoacă oroare. Mâncatul pe săturate, cheful au încetat a mai fi o pasiune populară, acum sunt la modă mesele echilibrate, mâncarea ușoară, benefică pentru sănătate și siluetă. Acum, oamenii așteaptă de la alimente să le amelioreze sănătatea, să le sporească vitalitatea, să întârzie
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
nouă sărăcie, liberalismul sexual dă naștere unui neopauperism atât libidinal, cât și afectiv. În acest univers hiperconcurențial, doar unii profită de pe urma liberalizării moravurilor, cei mai numeroși fiind condamnați la izolare, la frustrare, la a se rușina de ei înșiși. Ca și cum „oroarea economică” n-ar fi de-ajuns, ea e dublată acum și de oroarea libidinală 61. La urma urmelor, individualismul și liberalismul cultural n-au făcut decât să izoleze tot mai mult oamenii, să-i facă egocentrici, incapabili să aducă fericire
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
În acest univers hiperconcurențial, doar unii profită de pe urma liberalizării moravurilor, cei mai numeroși fiind condamnați la izolare, la frustrare, la a se rușina de ei înșiși. Ca și cum „oroarea economică” n-ar fi de-ajuns, ea e dublată acum și de oroarea libidinală 61. La urma urmelor, individualismul și liberalismul cultural n-au făcut decât să izoleze tot mai mult oamenii, să-i facă egocentrici, incapabili să aducă fericire celuilalt. Departe de a favoriza bucuria simțurilor, revoluția sexuală a provocat o formidabilă
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
mort sau moartea însăși să ia în posesie trupul (antropologia africană ne-o confirmă și ea). Cu Gorgo, s-ar zice că masca se esențializează, purtând întipărit pe chip reflexul lumii de dincolo, reflex care exprimă, spune Vernant, „groaza cumplită, oroarea inspirată de o alteritate radicală” cu care omul se identifică, transformându-se în piatră, încremenit într-o imobilitate asemănătoare celei a colossos-ului înălțat spre cer. În context african, examinând fetișul de lemn sau de piatră, „zeul-obiect”, un antropolog ca Marc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înfățișarea lui de sălbatic, prin aspectul înfricoșător al ochilor săi arși de febră, prin privirile lui rătăcite, chipul lui Oreste îi evocă lui Menelau pe acela al unui strigoi sosit de pe alte tărâmuri. E un chip pe care se citește oroarea nelegiuirii făptuite - asasinarea mamei sale - oroare asociată delirului, nebuniei iscate de vedeniile nopții: trei fecioare semănând cu noaptea, ale căror nume sacre trebuie trecute sub tăcere. La vederea lor, Oreste începe să delireze (baccheuein), iar cauza acestei tulburări a minții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înfricoșător al ochilor săi arși de febră, prin privirile lui rătăcite, chipul lui Oreste îi evocă lui Menelau pe acela al unui strigoi sosit de pe alte tărâmuri. E un chip pe care se citește oroarea nelegiuirii făptuite - asasinarea mamei sale - oroare asociată delirului, nebuniei iscate de vedeniile nopții: trei fecioare semănând cu noaptea, ale căror nume sacre trebuie trecute sub tăcere. La vederea lor, Oreste începe să delireze (baccheuein), iar cauza acestei tulburări a minții este obsesia terorizantă a matricidului său
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o nouă experiență la fel de tulburătoare: nebunia. Alte tenebre, un alt chip al lui Gorgo. Lussa, fiica întunericului, va avea rolul de a-i lua mințile și de a dezlănțui în Heracles, prin dansul ei frenetic, acompaniat de flaut și asociat ororii unei vânători sălbatice, furia demenței criminale. Corul nu se înșală în această privință: „E Gorgo, fiica nopții, înconjurată de viperele ei cu o sută de limbi șuierătoare, e Lussa, a cărei privire te împietrește”. Ca și Gorgo, ca și eriniile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Este zeul care răstoarnă ordinea cotidiană și care, „printr-un veritabil amalgam de miracole, de fantasmagorii și de iluzii”, înclină balanța când „spre înălțimi, spre o idilică fraternitate”, când „spre adâncuri, spre confuzia haotică născută dintr-un înfricoșător sentiment al ororii”. Dionysos din Bacantele este, fără îndoială, zeul parousiei (adică al celei de-a doua veniri a lui Iisus pe pământ), al epifaniei unei alterități divine cu valoare de acces la adevăr. Fondator al unei relații inițiatice - răvășitoare, dar devenită, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului, masca se înscrie în gestica violenței războinice și a furiei ucigașe aducătoare de moarte. Eroul plin de mânie, eroul-stindard al răzbunării sau al morții are, în tragedie, chipul lui Gorgo. Locuitoare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să mai fie el însuși, devine întruchiparea unei puteri de pe cealaltă lume, putere care a pus cu totul stăpânire pe el. Cu Gorgo, omul se vede proiectat într-o alteritate radicală. Chipul lui Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu care se va identifica deplin, devenind piatră”1. Căci „să o privești pe Gorgo drept în ochi înseamnă să te trezești față-n față cu toată oroarea lumii de dincolo”; în același timp, transformându
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Gorgo este chipul Celuilalt, este Straniul, este „oroarea cumplită a unei alterități absolute, cu care se va identifica deplin, devenind piatră”1. Căci „să o privești pe Gorgo drept în ochi înseamnă să te trezești față-n față cu toată oroarea lumii de dincolo”; în același timp, transformându-te în piatră, ea „face din tine o oglindă în care își privește hidoasa față și se recunoaște pe sine în dublul, în fantoma care ai devenit atunci când i te-ai uitat drept
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care rătăcește fără țintă, în acest „despuiat și oropsit al sorții”, prezent în iconografia Evului Mediu ca una dintre posibilele figurări ale strigoiului 1? Fără îndoială însă, piesa în care „cumplita grozăvie a nopții” se desfășoară în toată amploarea și oroarea ei este Macbeth. Macbeth sau omniprezența nopții. Noaptea întâlnirii cu vrăjitoarele, noaptea gândurilor asasine și a crimei făptuite cu sânge rece, noaptea fantomelor, a somnambulismului, a nălucirilor, a halucinațiilor obsesive, „noapte impură” prin excelență, care alungă somnul și face cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
2 Rugăciune, așadar, pentru o moarte într-adevăr „frumoasă”, neatinsă de hidoșenia putreziciunii și nici de spaima fantomelor ce se întorc chemate de magicieni. Despre alianța ambiguă a iluzoriei și adevăratei morți, a morții frumoase și a celei ce stârnește oroare, alianță obsedantă pentru universul shakespearian, două piese ar putea sta mărturie mai mult decât toate celelalte: Romeo și Julieta și Regele Ioan. Romeo și Julieta este, fără îndoială, piesa în care moartea aparentă și moartea adevărată par cel mai strâns
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
oase pe care nu-i avusese cu Rubek și pe care „nu-i poți închide într-un mormânt”, adică într-o statuie. Așa se explică și dubla ei atitudine față de muzee. Pe de o parte, așa cum constată Rubek, Irene „avea oroare de ele și de morminte”, dar, cu toate acestea, i se întâmpla să dorească să se plimbe prin sălile muzeului unde, așa cum zicea ea, „mi-am îngropat și sufletul, și copilul sufletului meu”. Iar Rubek-sculptorul regretă, la rândul lui, că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
forței și valorii ei de adevăr, făcând din ea spațiul emblematic al artistului de astăzi, ce-și înfruntă temerile nu cu vajnicele arme ale anticului erou tragic, ci „ca un biet om dezarmat, care a ales să dea piept cu oroarea, cu spaimele, de bunăvoie și fiind pe deplin conștient de asta”. El iese în întâmpinarea lui Gorgo cu mâinile goale, am putea zice. Dar, deși lipsit de apărare, artistul rămâne totuși același demiurg și magician de odinioară, capabil „să aibă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
inițieze experiența mai degrabă decât să o împărtășească într-adevăr cu pacientul. (Prin „co-experiență” sau „rezonanță” înțelegem că terapeutul nu observă pur și simplu durerea evidentă a pcientului, ci mai degrabă că terapeutul trăiește cu adevărat experiența durerii, fricii sau ororii împreună cu pacientul, chiar dacă la un nivel mai scăzut. Atunci când această „co-experiență” este esența experienței abreactive pacientul nu se simte singur și în general poate gestiona o confruntare mult mai puternică”. Vor exista oricum momente în care este bine să atenuăm
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
confruntată cu un eveniment sau evenimente care au implicat moartea sau rănirea sau a fost amenințată cu moartea sau rănirea, sau cu o amenințare la integritatea sa fizică sau a altora, iar răspunsul persoanei a implicat teama intensă, neajutorarea sau oroarea. Foa, Davidson și Frances (1999Ă enumeră simptomele cheie din SSPT după cum urmează: Re-trăirea evenimentului traumatic, indicată de: Reamintirea intruzivă și stresantă a evenimentului; Flash-uri (sentimentul că evenimetnul reapare în stare de vegheă; Coșmaruri (evenimentul sau alte imagini înfricoșătoare apar
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
Diotim stoicul; se culcă cu toate femeile din școala sa; își prostituează propriul frate; colecționează cocotele și nu rezistă tentației libidinale; își însușește filosofia altora - atomismul lui Democrit din Abdera, hedonismul lui Aristip din Cirene; nu este cetățean atenian - ce oroare!; îi frecventează pe cei puternici; proferează neîncetat obscenități; vomită de două ori pe zi din cauza exceselor alimentare; cheltuie zilnic averi pe mâncare; se dedă, noaptea, unor practici sectare; îi detestă pe toți ceilalți filosofi; ce-i drept, n-a omorât
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și a câmpurilor lui de luptă. Nu pentru a se bucura de morții în bătălie sau de brutalitatea sălbatică a înfruntărilor, ci pentru a valoriza metafora: să fii cruțat de negativitate, iată una dintre sursele majore ale pozitivității. Să vezi oroarea, dar să fii scutit de ea - ce voluptate! Evitarea tulburărilor, durerilor, suferinței și fricii îți arată direcția pe care trebuie s-o urmezi pentru a te bucura de tine însuți. Hedonismul nu presupune egoismul, nici măcar bucuria răutăcioasă, ci edificarea sinelui
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
În loc de sirop eroic În vine; cei care Îi plăteau pânzele din ariergardă Îl considerau nepractic. Apoi, ștafeta a preluat-o fotografia. Fotografiile tale, Faulques. Și ale altora. Dar până și asta și-a pierdut onoarea, nu-i așa? Să arăți oroarea În prim-plan e de-acum socialmente incorect. Până și copilului cu mâinile ridicate din vestita fotografie făcută În ghetoul din Varșovia i-ar acoperi azi fața, privirea, ca să nu Încalce legile privitoare la protecția minorilor. În plus, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
camera foto să mintă. Azi, toate fotografiile unde apar persoane mint ori sunt Îndoielnice, cu sau fără legendă. Au Încetat să mai fie o mărturie și au intrat În scenografia ce ne Înconjoară. Oricine poate să aleagă comod fragmentul de oroare cu care să-și Împodobească viața, emoționându-se. Nu crezi? Ce departe suntem, te-ai prins, de vechile portrete pictate, unde chipul omenesc era Înconjurat de o tăcerea care odihnea privirea și trezea conștiința. Acum, simpatia noastră din oficiu, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
situații, chipuri de fotografie din obligație cum puteau fi, În altă ordine de idei, Parisul, Taj Mahalul ori podul din Brooklyn: nouă din zece fotografi abia sosiți respectau ritualul, căutând instantaneul care să-i Înscrie În clubul select al turiștilor ororii. Dar acesta nu fusese nicicând cazul lui Faulques. El nu avea pretenția să-și justifice caracterul prădător al fotografiilor, precum cei ce dădeau asigurări că voiajau prin războaie fiindcă le urau și voiau să le pună capăt. Nu aspira nici
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]