3,713 matches
-
să se bucure din nou, ci pentru că situația de sfârșit în care se află îl indispune. Îi este antipatic Andrei Ionescu, ar vrea să-l elimine din viața sa și, cu toate acestea, îi e greu să se suporte astfel, pândindu-l pe un individ arogant și atât de mulțumit de sine. Iar Andrei Ionescu chiar este mulțumit. Îi place fața lui netedă, își iubește părul negru, răsucit după urechi în șuvițe lucioase, chiar și dinții rari i se par interesanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
gândul lui străbate fulgerător cartierul Colentina, până în apartamentul din blocul C4 în care Andrei Ionescu plăsmuiește povestea unui violator mărunțel, blond și nemulțumit până la refuz de fața lui acneică. Îl cheamă Dănuț și are 23 de ani. De trei zile pândește în holul unui bloc, așteptând o femeie singură, nu are importanță cine, o femeie care vine seara singură, intră în holul blocului și se trezește cu un cuțit la gât. Dar asta este numai ce își imaginează Dănuț și, odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
țeasta capului. Se îmbrăcase cu cămașă și pantaloni negri, ca de camuflaj. Achile a încuiat bine poarta de fier și a luat-o în jos, pe Calea Victoriei, dar după câțiva pași s-a urcat într-o trăsură. Zogru l-a pândit și în noaptea următoare, și în fiecare noapte după aceea, de fapt, se ținea non-stop după el, de parcă s-ar fi aflat în misiune. Viața lui Achile nu era cine știe ce, se scula pe la prânz, cobora în Sărindar, stătea cât stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și cu doi băieți din bloc. Emoțiile fetei îl împiedicau să fie atent și aproape că nu mai știa unde s-o caute pe Giulia. La intrare erau grămezi de morgoni, așezați ciorchine, fără să poată să intre. Stăteau și pândeau ieșirea ca să-ncalece vreun creier căzut. Abia după patruzeci de minute a văzut-o. Stăpânea un scaun, cu un picior ridicat și încoronat de amândouă brațele. Îl asculta pe Andrei Ionescu în mijlocul vacarmului, de parcă ar fi fost doar ei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu pene de aur, Și, ca prin minune, mă trezesc în razele soarelui. Se pare ca a fost doar un vis , Un vis ciudat... Lumea mea Sunt în lumea mea. O lume paralelă de cea reală. Urma pașilor mei, Mă pândește neîncetat. Se aud sunete. Sunete ce-mi răscolesc amintiri. Mă urc pe razele soarelui Și tind spre perfecțiune. O singură dorință mai am, Vreau să ating cerul. Copilărie Copilăria este ca un stol de păsări, Ce zboară spre infinit. Timpul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
izvorul cristalin, Care curge prin pădure, Multe animale vin, La apă și după mure. Căprioare, dar și cerbi, Se adapă de aici, Vin singure, câteodată, Dar, vin și cu puii mici. Vulpea vine din poiată, Încet, că este șireată, Să pândească păsărele, Din desele rămurele. Zboară sturzul pe crenguțe, Să mai caute grăunțe, Să mănânce a lui pui, Ca să fie toți sătui. Uliul de sus privește, Cu privirea ageră, Ca să prindă rozătoare, Să aibă un festin mare. Veverița prin copaci, Caută
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cumpănite decizii. După câțiva ani în care frații au condus cu vitejie și istețime împărăția moștenită, se zvonea că un ciclop uriaș rătăcește prin regat vrând să preia conducerea prin mijloace necinstite uzurpând tronul fraților împărați. Anticipând amenințarea ce-i pândea, Amirion merse și își anunță oștile să pregătească o strategie de luptă prin care să iasă învingători, iar Sturion i-a consultat pe înțelepți pentru a pune regatul în pază. Vestea surprinzătoare că ciclopul uzurpator va prelua în curând conducerea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
adevărată plăcere să înoți printre ei, să-i simți cum alunecă pe lângă tine, să-i atingi, să-i mângâi. Am aflat de la ghidă că, fiind întreaga zonă protejată și pescuitul interzis, peștii, în timp, s-au obișnuit cu turiștii și pândesc momentul când li se aruncă mâncare. După această ultimă și plăcută aventură, am poposit o oră în orășelul-port San Nicolau sau Aghios Nikolaos. Ne-am delectat cu o înghețată la una din cafenelele de pe malul Lacului fără Fund, la 50
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dintre ele. Străzile nu păreau să aibă grădini, culori și nici alte lucruri care fac viața mai bună. Cumva, Menna a recunoscut o stradă de alta și ne-a dus la ușa casei fratelui său, unde un băiețel stătea și pândea. Când ne-a văzut, l-a strigat pe taică-su și cel de-a doilea fiul al lui Meryt, Hori, s-a repezit în stradă, cu amândouă mâinile încărcate cu pâine caldă. A alergat înspre Meryt, a ridicat-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
eu am observat că pe sub peretele cabinei se poate trece dincolo, unde se îmbrăcau femeile, un om în toată firea n-ar fi putut trece pe-acolo, dar eu am reușit și m-am ascuns după o perdea, la dușuri, pândind astfel vreo cincizeci de femei, iar când m-am strecurat înapoi era să fiu prins, dar pentru că eram plin de săpun, le-am alunecat printre mâini, și atunci Feri m-a întrebat dac-am văzut și blonde sau roșcovane, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
într-o cârpă, pe asta am scos-o repede, așa cum era, cu tot cu cârpă, apoi am pus la loc sertarul, dinspre bucătărie nu se mai auzea nici o mișcare, aș fi vrut să știu ce face mama, n-avea obiceiul să mă pândească, dar n-aș fi vrut să-mi descopere ascunzătoarea asta, de aceea am împins la loc sertarul, la fel de grijuliu cum îl scosesem, pe urmă m-am ridicat, mi-am pus creioanele colorate și rigla lângă caiet, de parcă într-adevăr îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dar mi-a zis numai să am răbdare, continuând să fluiere, între timp mie mi-a venit în minte ce auzisem de la băieți, că mănâncă pisici și câini, își injectează pălinca singur, cu seringa, nopțile se cațără pe balcoanele blocurilor, pândind locatarii prin geam, deși nu prea credeam toate astea, mă gândeam, totuși, că n-ar trebui să merg cu el, și-ar fi mai bine s-o șterg acasă, însă în același timp eram și destul de curios, Csákány n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu greu plictiseala. Doar Juliette, care profita ca să facă pe furiș schimb de priviri cu tînărul Ronan, părea cu adevărat emoționată. În scîrțîitul pietrișului sub picioare, oamenii se Îndreptau În grupuri mici spre poarta cimitirului. Marie văzu că Gwenaëlle o pîndea și se desprinse de ceilalți. Pricepu că șovăia s-o abordeze, așa că se duse În Întîmpinarea ei. - L-ai văzut cumva pe Loïc noaptea asta? Gwen păru șocată. - Nu face mutra asta, chiar dacă sînteți discreți, eu știu de mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și a lui Nicolas, dar Jeanne o convinsese să amîne. În felul ei. Lapidar. Ei nu mai au nevoie de tine, trebuia să te gîndești la ei Înainte. Înainte. Înainte. Cuvintele Îi bubuiau În cap ca un leitmotiv, amețeala o pîndea, poate că era pe cale să-și piardă mințile. - Ești lumina mea... viața mea... Își pierduse mințile. Vocea aceea caldă și gravă murmura chiar În spatele ei. Christian! Se răsuci și dădu de privirea azurie, de părul blond care făcea bucle pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dat de mine? - Tatăl tău mi-a spus unde veneai cînd erai necăjită... - A făcut bine... * * * Yvonne, pitulată Într-un ungher al scării, stătea complet nemișcată. Cu privirea fixată parcă asupra unei prăzi, cu o strîmbătură involuntară de dezgust, Îl pîndea pe Pierric care se agita Într-un mod Încă și mai dezordonat decît de obicei. Își legăna frenetic capul mare, cuprins de o excitație neobișnuită. Cu stîngăcie, labele lui mari traseră dintr-o ascunzătoare de sub pretențioasa placă de marmură de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
eu, da... Fata lui Kermeur și-a luat repede gîndul de la marinarul ei... Liniștea biroului În care se Încuiase o făcu să se simtă bine. Concentrată asupra ecranului computerului, Marie lansa cuvinte cheie pe site-ul ziarului Télégramme de Brest, pîndind orice articol pe care l-ar fi putut lega de o eventuală pradă. După numeroase Încercări, se Încumetă să Înscrie două intrări: mai ’68 și aur. Apărură cîteva scurte articole, printre care descoperi unul În chenar care o electriză. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-și arunce nici măcar o privire. Același sînge curgea prin venele lor. Aceeași carne, chinuită de trufie, cimentată de ură. Ce păcat. Nu era singura care trăgea cu coada ochiului la Gwen. Deși clipa Îndemna la reculegere, numeroși fură cei care pîndiră reacția amantei lui Loïc, dar se obosiră de pomană. Susținută de Philippe, a cărui fermă apăsare pe umăr era mai degrabă un mod de a o rechema la decență decît un gest de compasiune, Gwen Își zăgăzui emoția și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui ’76 avea să rămână În istorie. Fetele purtau rochii scurte și transparente, pe care transpirația le lipea de piele. Umblă zile Întregi, cu ochii exorbitați de dorință. Se trezea noaptea, străbătea Parisul pe jos, se oprea pe terasele cafenelelor, pândea În fața discotecilor. Nu știa să danseze. Îl tortura o erecție permanentă. Avea senzația că Între picioare are o bucată de carne asudată și putredă, devorată de viermi. De mai multe ori, Încercă să agațe fete pe stradă; se alese doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai scriem ce vrem, azi, despre anumite subiecte... Un text ca ăsta mi-ar aduce mari necazuri! Crezi că n-am destule necazuri? Crezi că dacă sunt la Gallimard fac ce vreau? Sunt cu ochii pe mine, păi cum? Îmi pândesc orice greșeală. Nu, nu, o să fie greu. Ce-ai mai adus? A părut realmente surprins că nu aveam alt text. Îmi părea rău că-l dezamăgesc, mi-ar fi plăcut să fiu băiețelul lui naiv, să mă ducă la dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
trezit că intru Într-o mocirlă care sorbecăia sub pășitori. Broscoi nenumărați prinseră să cârâie, iar o pasăre strigă ascuțit Înainte să-și ia zborul din fața mea, fâlfâind agale din aripi. Blestemate locuri! Murdare și puturoase, lăcaș de ființe care pândeau! M-am strecurat printre trestiile ce-mi tăiau umerii și m-am trezit că mă afund În mocirla din ce În ce mai puturoasă. - Măi, Krog, măi! Mai bine nu vroiai să fii fiul Tatălui din Cer și făceai cu Siloa ceea ce ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bețiv e? - se enervă uscățivul. Dacă am pierdut, cumva, clipa potrivită În care trebuia să fi plecat la drum ucigașul de Krog? Cum adică: să pierzi clipa potrivită? - m-am Întrebat. Clipa asta potrivită aducea Într-un fel cu vânătoarea. Pândeai capra care se adăpa. Capra bea apă cu guri mici. Între două guri, totdeauna ciulea urechile după cel mai mărunt zgomot. Dacă te grăbeai și azvârleai sulița Înainte să bage botul În apă, te auzea, o lua la fugă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
hm. Ce mai trimis! Și ce mai frate am și eu, of, of! Aș mai fi rămas În casa aceea răcoroasă care mirosea proaspăt, dar Moru cel uscățiv m-a Îndemnat să plec mai departe, spunându-mi că nu degeaba pândea el acolo. Așa fusese lăsat de când se puseseră la cale cuvintele - să stea În smârcuri și să-l aștepte pe trimisul Tatălui. - Lui Moru cel uscățiv n-ai de ce să-i spui că oamenii lui trebuie să Învețe să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
asta din felul În care acreala mirosului lui abia dacă-i acoperea izurile dulcege ale cărnii. Of, of. Omul speriat e În stare de mult rău dacă Îl stârnești, așa că m-am prefăcut că nu-mi dau seama că sunt pândit și am pornit iarăși la drum. Pământul era din ce În ce mai uscat și, până și ciulinii se răreau din ce În ce. Am simțit o boare răcoroasă care Îmi bătea din față, semn că eram pe drumul cel bun, după cum Îmi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să râd de unul singur și am dat clisa jos de pe mine. Apoi, am rostit În minte, cât de tare puteam: - Hei, tu! Ia vino lângă mine, că se lasă seara și putem să legăm frăție! Mirosul celui ce mă pândea se făcu mai acrișor. Iar se Înfricoșase. De data asta am adulmecat cum știam eu mai bine. Omul nu era departe. Abia dacă Împlinise verile cât să meargă la vânătoare cu ai lui. Era slab, dar vânjos. Stătea Întins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ucidă pe cel ce-l Însoțea. M-am pregătit să-i fac de petrecanie, că doar așa știam cel mai bine să scap de griji, numai că Enkim Îmi puse degetul pe buze. - Șșșt! Acolo, În spatele copacilor! Trei oameni. Ne pândesc și țin În mâini lucruri nemaivăzute! - se căzni Enkim să rostească pe gură. 9. De văzut, Îi vedeam bine pe cei trei, dar din gândurile lor nu se auzea decât un murmur prea slab. Erau altfel decât oamenii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]