3,270 matches
-
multe alte culturi non-occidentale, înșelătoria și minciuna sînt tratate cu severitate, argumentele deja prezentate arată faptul că această generalizare are și excepții; de exemplu, despre populația San Blas Kuna, din nord-estul regiunii Panama, se spune că "le place să se păcălească unii pe alții" (Howe și Sherzer 1986:684). De asemenea, Basso (1987:355-356) scrie despre "preocuparea pentru înșelăciune" existentă în cultura populației Kalapalo, un grup amerindian care trăiește în centrul Braziliei, și despre modul în care acestor oameni chiar le
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Howe și Sherzer 1986:684). De asemenea, Basso (1987:355-356) scrie despre "preocuparea pentru înșelăciune" existentă în cultura populației Kalapalo, un grup amerindian care trăiește în centrul Braziliei, și despre modul în care acestor oameni chiar le place să fie păcăliți. Unul dintre primii etnografi care au acordat mai multă atenție tipurilor de minciună a fost Bruno Gutmann, care a lucrat în mijlocul populației Chagga din regiunea care astăzi se numește Tanzania (Gutmann 1926:702-725; cf. Steiner 1954). Un studiu mai detaliat
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dintr-un sat musulman pe valea Bekaa din Liban în anii 1971-72, înainte ca războiul civil să ia proporții. În această comunitate, mincinoșii sînt de obicei tineri bărbați sau copii. Minciunile sînt spuse mai mult pentru amuzament, pentru a-și păcăli prietenii. Succesul minciunii depinde de istețimea fiecăruia, însă triumful final apare atunci cînd mincinosul îi dezvăluie adevărul celui păcălit, spunîndu-i victorios: "Te-am mințit și ai căzut în plasă" (Gilsenan 1976: 192). Astfel există o atitudine de concurență jucăușă față de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din sat, ei au discutat despre prețuri și materiale necesare renovării bisericii. După un timp, preotul a spus: "Vino la mine acasă să stăm de vorbă mai pe îndelete". Mai tîrziu, preotul i-a mărturisit lui du Boulay: "Așa că am păcălit comunitatea și nimeni nu și-a dat seama de asta". Pe baza minciunilor pe care le-a întîlnit pe timpul studiului său, du Boulay (1976:400-404) a trasat o tipologie, distingînd între minciunile folosite în mod defensiv și cele ofensive. În
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Totuși, du Boulay (1974:62) spune că "Săteanul nu are senzația că își trădează credința religioasă dacă minte...". Într-adevăr, pentru că loialitatea față de familie, față de "casă" se plasa înaintea oricăror alte obligații, săteanul "avea datoria morală de a înșela, a păcăli sau a se certa cu străinii pentru a-și apăra rudele" (ibid.:74). În orice caz, după cum spune proverbul, "Dumnezeu vrea ca oamenii să mușamalizeze lucrurile" (ibid.:82). În sfîrșit, există și minciuni ofensive spuse în scop negativ. Guvernul era
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
între ciobanii celibatari și bătrînii care erau capi de familie. Tinerii erau puri și "inocenți în sensul libertății față de conștiința vinovăției sau față de nevoia de a folosi înșelătoria". Ei rămîneau neafectați de influența femeilor care "erau în stare să-și păcălească soții de patruzeci de ori pe zi". Totuși, un cap de familie "avea nevoie întotdeauna să se folosească de înșelătorie și minciună". Ca protector al familiei și a turmei sale de oi, el trebuia să aibă "capacitatea de a acționa
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
demonstrate mai convingător de descoperirile unui studiu asupra culturii claselor sociale inferioare dintr-un oraș estic al Statelor Unite, realizat în 1950. Una din cele șase valori centrale identificate în această cultură era "istețimea", care se referea la capacitatea de a păcăli, de a induce în eroare, de a înșela, de a fi mai șmecher, de a învinge prin inteligență, de "a fraieri" și capacitatea concomitentă de a evita la rîndul său de a fi înșelat, păcălit sau "fraierit" de către ceilalți. (Miller
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
referea la capacitatea de a păcăli, de a induce în eroare, de a înșela, de a fi mai șmecher, de a învinge prin inteligență, de "a fraieri" și capacitatea concomitentă de a evita la rîndul său de a fi înșelat, păcălit sau "fraierit" de către ceilalți. (Miller 1958:9) Această "istețime" era prețuită mai ales de tinerii care se asociau în bande. Era o calitate dobîndită prin participarea la "jocuri de cărți sau alte activități similare, schimburi reciproce de insulte și testări
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o calitate dobîndită prin participarea la "jocuri de cărți sau alte activități similare, schimburi reciproce de insulte și testări reciproce ale capacității de a fraieri". Aceia care dovedeau o mai mare istețime față de prietenii lor, pe care reușeau să-i păcălească, se plasau pe o poziție superioară în cadrul bandei. Deși forța fizică era de asemenea apreciată, un lider isteț cîștiga mai mult prestigiu decît unul puternic, reflectînd, spune Miller, "un respect general al clasei inferioare pentru inteligență în sensul istețimii". Miller
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
considerate mai grave decît acelea spuse unui străin sau unui coleg (Maier și Lovrakas 1976: 577). Studii americane similare, efectuate în 1980 ,arată că studenții dezaprobau mai degrabă minciunile spuse în folosul propriu decît pe cele spuse în folosul celui păcălit (Lindskold și Walters, 1983). Într-un studiu recent efectuat în nord-estul Statelor Unite asupra atitudinii medicilor față de înșelătorie, majoritatea au afirmat că ar fi fost mai înclinați să inducă în eroare companiile de asigurări sau soțiile pacienților, decît pacienții în sine
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
eroare companiile de asigurări sau soțiile pacienților, decît pacienții în sine (Novack et al. 1989). Aceste descoperiri sugerează că unul dintre factorii care influențează evaluarea minciunii este gradul de încredere care există sau ar trebui să existe între mincinos și păcălit. Totuși, viziunea asupra încrederii și a pretențiilor la sinceritate în relațiile altor oameni pare să difere de viziunea proprie a fiecăruia. În special minciuna, mai ales cea defensivă și protectoare, nu este percepută de către mincinos neapărat ca o trădare a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o "conștiință a nedreptății înșelării unor oameni la fel ca noi și din senzația de rușine de a fi descoperit". Granița între cunoscuți și necunoscuți, definită de comunitatea morală, poate să varieze astfel în funcție de context. O persoană care poate fi păcălită într-o situație în care joacă rolul necunoscutului poate deveni, în împrejurări diferite, un prieten care nu trebuie mințit. Nu toți membrii unei comunități morale sînt tratați în același fel; trebuie să se țină cont de statutul relativ din cadrul comunității
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu însă și conținutul secretelor". Aici nu este vorba deci despre o minciună directă sau o complicitate la minciună, ci mai degrabă despre o înțelegere împărtășită de către toți membrii că se vor face afirmații false, unele fără intenția de a păcăli, și care nu vor trebui interpretate ca dovadă a neîncrederii. Alianțele în înșelătorie pot fi temporare sau permanente, sau pot ceda presiunii unor împrejurări diferite. Un exemplu care ilustrează complexitatea atitudinii înșelătoare este oferit de Gilsenan (1976:205), într-o
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi fost obligat să-și ucidă soția și să-și provoace adversarul la luptă". În loc să facă aceste lucruri, bărbatul și-a luat obiceiul de a-l vizita pe presupusul rival, "jucînd rolul prietenului". Restul familiei s-a prefăcut a fi păcălită de purtarea lui; atitudinea lor față de cei doi soți era neschimbată, ca și cum nu se întîmplase nimic. Totuși, într-o zi Gilsenan a vizitat una dintre rudele acestora, care îi purta pică soțului întors în țară. Ruda băuse cam mult și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adopte aceleași strategii pentru a evita certurile. Buna înțelegere aparentă creată în acest mod poate induce în eroare un străin, nu însă și un membru al comunității. Și nici nu se poate spune neapărat că există o intenție de a păcăli din partea acelora care pretind că se înțeleg foarte bine, cînd în realitate nu sînt de acord unii cu părerile altora. Respectul față de superiori poate fi înșelător dacă persoana aflată într-o funcție superioară îl ia drept o atitudine independentă de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
acest capitol, am încercat să arăt că, pe lîngă diferențele care se ivesc din cauza presiunilor sociale specifice diverselor domenii și medii culturale, există și alte constrîngeri asupra tipurilor de minciună care își au rădăcinile în relațiile structurale dintre mincinos și păcălit. Într-o anumită măsură, aceste constrîngeri se leagă și de diferențele sociale și culturale, însă manifestarea lor depinde de acestea. De exemplu, minciuna poate fi pretutindeni o armă folosită de către cei slabi, însă atașamentul celor puternici față de "neadevăruri... care să
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
B, pot spune "m-am mințit singur". Însă aceasta este cu siguranță o eroare, nu o înșelătorie; poate că am fost informat greșit sau poate am făcut o alegere nefericită, însă nu se poate spune că am încercat să mă păcălesc singur, numai în cazul în care știam "într-adevăr" că drumul ducea la B, însă dintr-un anume motiv am refuzat să accept realitatea (cf. Trivers 1988:viii). Într-adevăr, noțiunea de autoamăgire implică posibilitatea unui dialog interior sau a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
recunoaște în sinea lui că este înșelat, ar putea prefera să ia parte la minciună pentru a salva aparențele sau pentru a evita să fie obligat să admită adevărul și față de ea. În acest context, Ekman se referă la cel păcălit spunînd că acesta "îl ajută în mod complice" pe mincinos să mențină aparențele înșelătoare, iar Bailey (1991) își intitulează unul dintre capitole " Complicitatea la minciună" (cf. Kovar 1974:148-149). Totuși, eu consider că termenul "complicitate" este nepotrivit; situațiile discutate de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
scăzut al populației țării". Acestea, după părerea ei, sînt minciuni, însă în care autorii lor au crezut cu sinceritate. Politicienii de mai tîrziu sînt puși în contrast cu "cercul restrîns de diplomați și oameni de stat" care, în vremuri trecute, "îi puteau păcăli pe alții fără să se mintă pe ei înșiși". Poate că acest contrast este exagerat, însă eu cred că ea are dreptate cînd comentează (Arendt 1968:254) că "numai auto-amăgirea poate crea aparența adevărului..." și că "pe măsură ce un mincinos are
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mintă pe ei înșiși". Poate că acest contrast este exagerat, însă eu cred că ea are dreptate cînd comentează (Arendt 1968:254) că "numai auto-amăgirea poate crea aparența adevărului..." și că "pe măsură ce un mincinos are tot mai mult succes și păcălește tot mai mulți oameni, cresc și șansele ca el să ajungă să creadă în propriile minciuni" (Arendt 1972:34). Un proces oarecum similar poate afecta persoanele păcălite care sînt complice la minciunile care li se spun. Epstein (1989:217) dă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
celor două vapoare germane de luptă, Bismarck și Tirpitz. Aceste vapoare ar fi trebuit să se conformeze limitelor specificate în tratatul anglo-german din 1935; misiunile de recunoaștere aeriană ale britanicilor au arătat că ele fuseseră depășite. Germanii încercau să-i păcălească pe britanici, însă ofițerii Marinei britanice nu voiau să admită că erau mințiți. Drept urmare, nu au ținut cont de dovezi, argumentînd că nu erau destul de evidente și au adoptat atitudinea "unor avocați ai integrității persoanelor cu care încheiaseră înțelegerea". Epstein
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
făcea este un indiciu că se prefăcea. De asemenea, dacă Arendt are dreptate și conspiratorii din Pentagon chiar au început prin a crede adevărate afirmațiile lor cu privire la desfășurarea războiului din Vietnam, au avut ei atunci o intenție reală de a păcăli? Probabil au încercat doar să convingă publicul să accepte ceea ce spuneau. Dacă, pe de altă parte, au ajuns să creadă treptat în propriile minciuni, atunci inițial au avut intenția de a înșela publicul. În aceste împrejurări este derutant să continuăm
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de ambele părți, și astfel facilitînd inducerea în eroare a altora" (Trivers 1985:165). Trivers asociază favorizarea auto-amăgirii cu îmbunătățirea, prin selecție naturală, a "capacității de a minți și de a depista minciuna", deoarece: Auto-amăgirea face inconștientă intenția de a păcăli, ascunzînd astfel față de alte persoane semnele subtile ale cunoșterii de sine, care ar putea să dea de gol atitudinea persoanei în cauză. (Trivers 1985:395) Această descriere a noțiunii de autoiluzionare, termen mai potrivit decît auto-amăgirea, se aplică mai degrabă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
avem de-a face cu autoiluzionarea. Deși acesta ar putea fi considerat un exemplu de colaborare, o formă mai evidentă și poate mai bine definită se întîlnește în situația în care nu este vorba de o alianță între mincinos și păcălit, ci de o înțelegere între mai mulți mincinoși. Minciunile primare și cele care implică o complicitate, conform termenilor lui Bailey, sînt spuse de mai mulți mincinoși, care se pot auto-amăgi sau auto-iluziona cu ușurință. În sfîrșit, complicitatea apare atunci cînd
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
puțin, acesta era felul în care Werth și Flaherty caracterizează ceea ce s-a întîmplat. Însă este evident că termenii "înșelătorie" sau "minciună" sînt folosiți aici în două moduri diferite. Este de presupus că soțul a avut intenția de a o păcăli pe R2 cu privire la aventura lui cu altă fe- meie; e posibil să-i fi spus și minciuni. Însă nu putem presupune că R2 a avut intenția de a se minți pe sine însăși în același mod. Trebuie să considerăm soția
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]