4,413 matches
-
dezechilibru în întregul cosmos. Acțiunile sale nefaste atrag după sine cutremure de pământ, inundații, secetă și foamete. Pământul secătuiește, refuză să mai dea roade, anotimpurile se amestecă, iarna luând locul verii, iar vara pe cel al iernii. Dereglarea ritmului vieții pământești este însoțită de răsturnarea tuturor legilor cerești. Lactanțiu introduce o serie de prodigia tipice literaturii „de criză” a autorilor latini păgâni, care abundă, de asemenea, în Oracolele sibiline. Minuni nemaivăzute, săvârșite în cer, vor arunca spiritele oamenilor în cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cu toate acestea, chiar și în versiunea unui „radicalism moderat”, credința rămâne, după cum am văzut, relativ inedită în sânul tradiției creștine. Irineu, de la care Chiril preia mai multe idei teologice, distinge clar între cele două personaje malefice, stăruind asupra biografiei pământești a Anticristului. Acesta se va naște în tribul lui Dan, va avea o descendență bine stabilită, va purta un nume, ca orice muritor, și va avea o anumită evoluție ale cărei etape vor putea fi schițate dinainte, grație datelor oferite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vede în confruntarea dintre Cristos și Anticrist unul din momentele războiului de lungă durată purtat de diavol împotriva lui Cristos. Astfel, Anticristul devine o figură importantă, un personaj‑cheie al istoriei mântuirii, în măsura în care apariția sa constituie cea din urmă manifestare pământească, fățișă, a lui Satan. În privința activității cuplului Satan‑Anticrist nu avem alte mărturii canonice explicite, în afara celor oferite de Apocalipsă. Fragmentul din 2Tes. menționat de Chiril, se referă la caracterul diabolic al lucrării Anticristului, fără a preciza totuși legătura dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cu alte cuvinte, biografia tiranului eshatologic este salvată grație unei reveniri la vechiul registru mitologic, primejdios de echivoc. Cum se produce această alunecare, acest derapaj? Lacuna majoră a materialului de care dispune Chiril se află, după cum am spus, în biografia pământească a personajului. Predicatorul se vede obligat să abstractizeze, mai bine zis, să remitizeze figura adversarului eshatologic, apropiind‑o până la identificare de figura tradițională a îngerului răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Cel de‑al doilea impuls în procesul de „demonizare” cvasitotală a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu face parte din canon. Astfel, predicatorul este nevoit, o dată în plus, să îl identifice cvasiintegral pe Anticrist „organului său”. În felul acesta, dispariția unuia echivalează cu dispariția celuilalt. În concepția lui Chiril, nici diavolul, nici Anticristul nu aparțin lumii pământești, ci sunt ființe „extra‑terestre”, asemenea lui Cristos care, să ne reamintim, va veni, la a doua parusie, nu de pe pământ, ci din cer. Riscul unei astfel de „analogii” nu scapă percepției catehetului. În capitolul 17, el îi admonestează pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unui leu, tot astfel Scriptura a profețit despre diavol de această dată prin natura tiranică și sălbatică [a aceluiași animal]. Înșelătorul vrea să imite în toate pe Fiul lui Dumnezeu. Leu, Cristos, leu, Anticristul. Rege al tuturor celor cerești și pământești, Cristos; rege al pământului, Anticristul. Ca miel a fost închipuit Mântuitorul; celălalt se va arăta și el în chip de miel, dar lup pe dinăuntru. Domnul a primit tăierea împrejur; celălalt se va naște de asemenea sub legea tăierii împrejur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pierzării care cutează să se așeze în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept Dumnezeu”, potrivit 2Tes. 2,3‑4. Apoi, „în Imperiul Roman, din pricina Anticristului, toate împărățiile vor fi distruse deopotrivă; nu va mai exista atunci nici o împărăție pământească, nu va mai fi decât dreptatea sfinților și venirea Fiului lui Dumnezeu în slavă” (7, 11). Partea cea mai amplu dezvoltată a comentariului se referă la profeția celor șaptezeci de săptămâni care se întind de la distrugerea primului templu până la moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urmă va fi fiul sau trimisul Demiurgului malefic și a fost anunțat de toate profețiile mesianice ale Vechiului Testament. Isus, Cristosul creștinilor, s‑a făcut cunoscut ca adevăratul Mesia, exclusiv prin minunile pe care le‑a săvârșit în timpul vieții sale pământești (3, 3). Nașterea sa nu a fost naturală (adică, din femeie), iar moartea sa nu a fost decât una „utilitară”, ca să spunem așa, în sensul că ea a fost acceptată de Isus, cu scopul de a duce vestea cea bună
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sa conduită se supune călăuzirii acestora” (Ep. 33, 1). - Concluzie: autoritatea episcopală este însăși autoritatea lui Cristos. Identificând autoritatea episcopală cu însăși autoritatea lui Cristos și făcând din Petru mijlocitorul privilegiat între Dumnezeu și episcopi (cei care veghează asupra Bisericii pământești și cerești), Ciprian pune bazele teoretice (sau, mai bine zis, ideologice) ale puterii episcopale, sub pretextul unei pretinse „unități a Bisericii”. Potrivit acestei logici, orice creștin care nu respectă regula fidei garantată de episcop devine, evident, un schismatic și implicit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Augustin se află mult mai aproape de a doua venire decât contemporanii apostolilor, de exemplu, dar ei sunt mult mai departe decât generațiile viitoare. Eshatologia augustiniană ar putea fi reprezentată prin imaginea unui fluviu al cărui izvor se află în viața pământească a lui Isus. Malurile acestui fluviu imprimă istoriei omenirii un sens precis și ireversibil, pe măsură ce apele se apropie de gura de vărsare. Fluviul este același, de la izvor, până la vărsare, dar apele de la izvor, de exemplu, se află mult mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Apocalipsă și să situeze stăpânirea lui Anticrist ulterior stăpânirii sfinților. Potrivit viziunii ioanice, Anticrist declanșează persecuțiile înainte și nu după instaurarea împărăției de o mie de ani (cap. 19), momentul victoriei asupra tiranului fiind cel care marchează așezarea lumii pământești sub stăpânirea aleșilor lui Dumnezeu. Augustin răstoarnă dintr‑o mișcare această ordine a lucrurilor, devenită tradițională, fapt care îl angajează într‑o serie întreagă de ipoteze, chiar tururi de forță exegetice. Procedând astfel, el trădează Apocalipsa care se află la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Prin mare [ca simbol], Daniel ne vorbește despre valurile acestei vieți” (cartea 7; PG 81, 1413). Metaforic, figura Anticristului încarnează deci această lege a „vanității” care conduce lumea. Domnia sa, deși îngrozitoare, va fi de foarte scurtă durată, iar ultimul rege pământesc, culmea nelegiuirii, va avea aceeași soartă ca predecesorii săi mai vrednici de stimă. Prin mitul Anticristului, Theodoret sugerează opoziția fundamentală existentă între cele două niveluri ale realității, cel al istoriei omenești și cel al veșniciei dumnezeiești. Această idee a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
poporului sfinților Celui Preaînalt; împărăția Lui este împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji Lui și pe El îl vor asculta. Aici este sfârșitul cuvântului” (Dan. 7,27). Într‑adevăr, acesta este sensul ultim al tuturor lucrurilor vieții: împărățiile pământești vor trece, iar împărăția cea veșnică va fi dată sfinților Celui Preaînalt; cei care stăpânesc acum se vor supune și vor sluji Lui cu bunăvoință, căci împărăția Sa este veșnică, fără sfârșit. „Auzind acestea”, spune el, „eu, Daniel am fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de „conform cu doctrina Bisericii universale” (n.t.). . Potrivit credinței milenariste, înaintea sfârșitului lumii va avea loc o înviere, a sfinților care, timp de o mie de ani (Apoc. 20,2), vor domni împreună cu Cristos pe pământ. Împărăția milenară este deci pământească, amintind de domnia mesianică a iudeilor. Milenarismul își are rădăcinile într‑un mediu asiatic, „în care creștinismul a fost foarte influențat de iudaism și a îmbrăcat nuanțe evident materialiste” (M. Simonetti, „Milenarisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme ancien, Paris, 1990
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Despre văduvia cetății Ierusalimului, cf. Is. 49,21; Testamentul lui Dan 5, 13; Psalmii lui Solomon 2, 20‑22. . P. Geoltrain, La Bible. Écrits intertestamentaires, Paris, 1987, nota 26, p. 1440. . Cf. de asemenea 5 Ezdra 2,1‑32. Ierusalimul pământesc spune copiilor săi: „V‑am crescut cu bucurie și v‑am pierdut cu doliu și tristețe, pentru că ați păcătuit înaintea Domnului Dumnezeu și rău ați făcut înaintea mea. Acum însă, ce mai pot face pentru voi? Căci văduvă sunt și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu Afrodita și cu Artemis. Origen vede în ea unul dintre simbolurile diavolului (Hom. in Jer. 17,1‑3); cf. de asemenea, Physiologus 18, 1. . Adu. haer. V, 25, 4. . Spre deosebire de Hipolit, Irineu accentuează faptul că este vorba de Ierusalimul pământesc (ibidem). . Cateheza XV; cf. capitolul referitor la Chiril al prezentei lucrări. . 57, 1; 58, 1.2. . Cf. comentariul lui Norelli, op. cit., pp. 252‑253, și lucrarea lui H. Rahner, Symbole der Kirche, Salzburg, 1964, cap. „Antenna crucis”. . Potrivit spuselor lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
42: De populo absconso sancto omnipotentis Christi dei uiui. Pentru mai multe detalii, cf. Anexa 1, „«Poporul cel sfânt ascuns» din scrierile lui Commodian și tradiția iudaică a celor zece triburi dispărute”. . Este scenariul absolut al credinței milenariste: instaurarea raiului pământesc pentru o perioadă de o mie de ani, înaintea sfârșitului definitiv al istoriei. . Salvatore reliefează mai multe puncte comune, foarte semnificative, între Carm. apol. și Regula războiului de la Qumran. 1 Qm 1, 4‑5: dușmanul care vine din Nord; 1
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vie del documento cristiano (IV‑VI secolo), Studia Ephemeridis „Augustinianum”, Rome, 2004. . Cf. „Inventar al principalelor referiri la Anticrist în literatura creștină a primelor secole” de la sfârșitul volumului. În legătură cu semnificația celor patru regate, Ieronim scrie: „Cele patru regate au fost pământești și cum toate au ieșit din pământ, în pământ se vor întoarce” (cf. Eclez. 3,20). Sfinții însă vor avea o împărăție cerească și nu pământească. „Să nu ni se mai spună, așadar, povestea celor o mie de ani (cesset
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfârșitul volumului. În legătură cu semnificația celor patru regate, Ieronim scrie: „Cele patru regate au fost pământești și cum toate au ieșit din pământ, în pământ se vor întoarce” (cf. Eclez. 3,20). Sfinții însă vor avea o împărăție cerească și nu pământească. „Să nu ni se mai spună, așadar, povestea celor o mie de ani (cesset ergo mille annorum fabula).” Cf. F. Glorie, S. Hieronymi presbyteri commentariorum in Danielem, libri III <IV>, Turnholt, 1964. Am folosit traducerea lui P. Bareille, Œuvres completes
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
venit întâi, prin 1633 sau 1635, Doamna Elena (o văduvă) și Ilinca, a doua fiică a ei, la chemarea lui Matei Basarab. Mai târziu, prin 1640, se va repatria și domnița Ancuța. Ea (văduvă tânără) va aduce cu sine rămășițele pământești ale tatălui și ale soțului ei (mort și el prin 1627). Radu Șerban, fost mare paharnic al lui Mihai Viteazul, și fiul Voievodului tuturor românilor își vor afla odihna la Mănăstirea Comana, ctitorie a lui Vlad țepeș. Pe Ilinca Matei
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Matei Basarab. Ancuța (care încă la Viena se măritase cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, după ce trăise experiența unei logodne nefericite cu Mihail Movilă) se va repatria mai târziu, prin 1640, și va aduce cu sine - am văzut - rămășițele pământești ale tatălui și ale soțului ei (mort și el prin 1627, căci suferea cumplit de podagră: „ex nimis morbi passionibus totus contractus et lecto affixus”143. Marele paharnic al lui Mihai Viteazul, figură însemnată a istoriei noastre 144, și fiul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de succesoare (își zicea „Celsissimi Mold. Principis relicta vidua ac principissa”, deși recunoaște ilegitimitatea statutului: „non sit per leges legitima uxor”). Dar a fost contestată. Ea a fost aceea care, până la urmă, a obținut permisiunea să aducă în Moldova rămășițele pământești ale fostului Voievod. Le-a îngropat la Mănăstirea Cașin, ctitoria lui. Omorâți într-o țară inospitalieră Dar nu întotdeauna replierea către miazănoapte prin Polonia, a Domnilor maziliți (de obicei din Moldova) ori aflați în pericol să-și piardă scaunul (cale
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dacă cară dintr-însele iaste mai frumoasă. însă să judeci drept, și fieștecarea îți făgăduiaște pentru plata judecății prin mine plată nemincinoasă. Că de vei face pre Iunona stăpână mărului, ia te va face împărat mai mare preste toți împărații pământești. Iară de vei face pre Palada, preaînțelepciune vei lua de la dânsa. Iară de vei face pre Afroditei, îți va aduce o cocoană prea frumoasă din Grețiia și de mare neamț. Atuncea am zis lui Mercurie: «La aceasta eu nu pociu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Moldovarum exeqhiis” (al XIX-lea din Cartea a II-a. „Canoanele Bisericii orientale - spunea Cantemir - sunt cele care dictează împlinirea celor cuvenite morților”. Bisericii îi revenea, într-adevăr, cuvântul hotărâtor în desfășurarea ritualului rezervat celor ce se despărțeau de viața pământească, discursul religios - cu secvențe specializate - era determinant, dar în același „ansamblu” funerar se făceau auzite și alte „tipuri de discurs” (cel folcloric cu deosebire). „Pseudo - M. Costin”, de pildă, nu s-a dat în lături de la efortul de a se
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Așa cred că stau lucrurile cu piatra de pe mormântul comun al lui Vodă Radu Șerban și al ginerelui său, Nicolae Pătrașcu, de la Mănăstirea Comana. Doamna Ancuța fiica lui Radu Șerban, a fost cea care le-a adus - prin 1640 - rămășițele pământești în țară, (soțul ei murise în 1627) și tot ea cred cea care a poruncit (aproape că își face loc și în inscripție) să le fie nemurite în slavă faptele (pe o piatră de mormânt fără ani): „Aici odihnescu-să oasele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]