3,143 matches
-
a pomilor zăresc mănăstirea transformată, nu de comuniști, ci de oameni de bine, de așa-zișii creștini în temniță; comuniștii, și mai profanatori, au făcut din incinta mănăstirii magazii. Era la asfințit. Soarele ardea, încă, și asfaltul era fierbinte. În spatele peronului duba ne aștepta. Ajungem la ea și gardienii îmi dau brânci: hai, urcă, urcă mai repede. Peste tot, așa procedau milițienii. Nu trebuia să vezi sau să fii văzut de vreo persoană cunoscută. Totul era secret. Cei dinafară nu trebuiau
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
tocmai pentru că mă gândeam că nu știu cât rezist și să nu spun: „Da, știa și tata! I-am spus și tatei”. Pe drum spre Miliție, dânșii au intrat la gară, la mesagerie, că aveau un colet, și eu am rămas pe peronul gării... Era Gara Veche pe atunci... A venit un milițian la mine, m-a legitimat și m-a Întrebat unde vreau să plec. Nu pleca nici un tren, e adevărat, eram singur pe peron... Era un timp urât, rece, cu fulgi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
un colet, și eu am rămas pe peronul gării... Era Gara Veche pe atunci... A venit un milițian la mine, m-a legitimat și m-a Întrebat unde vreau să plec. Nu pleca nici un tren, e adevărat, eram singur pe peron... Era un timp urât, rece, cu fulgi răzleți de ger, și Între timp au ieșit și părinții. Au venit și au spus că suntem Împreună și că suntem chemați la Miliție și ne ducem acolo și m-a lăsat. Tata
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Galați era În formă de semicerc... Acolo am stat Încă o perioadă de 10-12 zile... Ne-a dus apoi cu altă dubă, care colecta de pe-acolo d-ăștia inapți și care ne-a adus până-n București. Parcă acuma văd peronul numărul unu, cum te uiți spre dreapta... După ce a decuplat trenul și ne-a dus Înapoi pe o stradă, de-aia pe dreapta, cum intri În București. Acolo era o dubă auto, În care ne-a Încărcat și ne-a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
care era șeful Regiunii a 2-a militară. Pe tren m-a condus ofițerul de contrainformații. A zis că are și el treburi la Pitești, da’ de fapt a mers cu mine la București. Când am coborât din tren, pe peron m-am Întâlnit cu un alt căpitan de geniu. M-a salutat și m-a Întrebat ce fac la București. Eu eram Îmbrăcat civil, pentru că mă trecuse În rezervă. Zic: „Sunt chemat de generalul Jelev”. „A! Mergeți cu mine! Io
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
călări, pe bulevard numeroși sergenți de oraș sub comanda tistului Sarandi, în jurul statuii și pe trotuarul grădinii botanice agenți secreți și bătăuși.13 Pe la ora 4 publicul începe să iasă în valuri de la conferință și noi dimpreună cu publicul. Pe peron ne grupăm coloana de asalt și ne repezim. Atâta neobicinuită desfășurare de forțe militare și polițienești, cât și oarecare zvonuri puse în circulație, atrăsese un public numeros de curioși care nu înțelegeau nimic. Așa că, atunci când am ieșit de la conferință, ne-
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
se mărite. A făcut-o în anul următor cu un impiegat din Dolhasca. În Dolhasca, nod de cale ferată, trenurile stau mai mult decît în alte gări. La trecerile mele pe-acolo, am sperat, nu o dată, s-o zăresc pe peron, singură sau alături de soț. Poate că a fost, dar n-am mai recunoscut-o. Care îi era totuși numele de familie?... *La observația mea că pare împăcat cu situația în care am fost aduși, mi-a replicat în stil popular
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îl lingușeau, nu-l criticau nici la marginea județului (nu cumva să audă); acum, în mod la fel de laș, s-au lepădat de el. *Ieri, un tip beat se indigna că niște „afurisiți de copii” îi spuneau „poteră” patrulei militare de pe peronul gării. În replică, „afurisiții” l-au făcut „prost și urît”. „Nu se poate să am amîndouă calitățile!”, a protestat tipul, care, probabil, în acel moment, se credea Nastratin Hogea. În adolescență, cel mai mare număr de ore mi l-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am asistat la o ceartă între un bărbat (om de întreținere) și femeia sa. Ea se plîngea că n-are bani și că, pentru a-și hrăni copiii, vinde urzici. Atunci el, încolțit de privirile mustrătoare ale celor aflați pe peron, a adoptat figura „boierului”, obișnuită de „neamurile proaste”, aruncîndu-i cu dispreț, la picioare, un șomoiog de hîrtii de 10 lei. A așteptat ca femeia să-i culeagă, apoi a ridicat mîna asupra ei și i-a strigat: „Du-te acasă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
edilitară - lărgirea și consolidarea drumului principal (1942) - electrificarea satului (1943); pe linie cultural-artistică: emisiunea de mărci poștale „Rădășeni” (1944) cu suprataxă În folosul Căminului cultural și zugrăvirea interioară a celor 2 biserici din Rădășeni. Nu-i străin nici de acoperirea peroanelor din gările Fălticeni și Dolhasca (1941-1942). „Generalul I. Lovinescu Rădășeni este o splendidă pildă a recunoștinței mărinimoase pe care „fiul satului” o datorează cuibului natal. Un singur fiu al satului a făcut pentru satul său mai mult decât toate instituțiile
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
programată, ne-am prezentat pe Valea Cascadelor. Până la ora șase, când s au deschis porțile, se adunaseră peste o sută de persoane. La ora opt, deși programul începea la șapte, au binevoit să apară salariatele IDMS care, urcându-se pe peronul clădirii, pe o bancă, au strigat să dea actele cei cu valută. Au fost câțiva. După aceea au urmat cei cu priorități. Da, priorități! Adică, după ce depun 70.000 de lei și-i las să zacă doi ani de zile
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
nevoie de acești curajoși care vor să se expatrieze. Fronda, disidența deschisă seamănă cu ceea ce Lenin spunea revoluție cu voie de la poliție; seamănă cu acei revoluționari germani care, vrând să ocupe o gară, mai întâi și-au luat bilete de peron. Aceste lucruri sunt totalmente inutile, bune pentru presa care umblă după minciuni extraordinare sau după scandaluri. Respectăm disidența de tip Goma, dar care este irepetabilă și a fost un act de slăbiciune al Securității. Dacă vreți, o experiență a Securității
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
altfel, curând un prieten apropiat și adorat. Din acea primă perioadă a dialogului nostru Îmi amintesc și acum o senină noapte de primăvară În gara Ploiești-Sud. Mă Întorceam dintr-una din frecventele escapade În capitală și când am ieșit de pe peron am stat o vreme năucit sub magia cerului Înstelat de aprilie. Când m-am trezit, am Înțeles că la ora aceea, după miezul nopții, nu mai avea rost să aștept vreun autobuz. Am pornit fără grabă, drum lung, spre gazda
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
și părându i-se ceva suspect i-a oprit pașaportul și i-a dat o adeverință inscripționată în trei limbi. Cu aceasta trebuia să se prezinte la poliția gării pentru a obține pașaportul. La coborârea din tren la intrarea pe peron agentul îl așteapta și îl conduce la poliția gării. De aici a primit dispoziție să-l însoțească la gara Dunav de unde plecau trenurile spre România. După ce a depus pașaportul la poliția gării Dunav, îi spune că va putea călători până la
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ai matale. Ia vezi să nu ajungi și D ta aici lângă ei ca să fiți reuniți toată familia”. în ziua de 17 mai, încărcată cu două geamantane pline, mă găseam în trenul ce mă conducea din nou la Jilava. Pe peron mă întâlnisem cu încă două fete, ce veneau cu aceeași misiune și cu familiile unor băieți. Cu toții porniserăm apoi spre închisoare. Numaidecât ne-am dat seama, că în corpul de gardă domnea o situație agitată... La un moment dat, în urma
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
cutie pătrată în care se depozitaseră felinare de semnalizare și alte echipamente folosite în subteran. În spațiile de beton dintre liniile de metrou erau înfipți niște stâlpi mici de care erau prinse felinare la intervale regulate. Acele luminițe, care de pe peron par palide de tot, mi se păreau de-a dreptul sclipitoare după atâta bâjbâială prin întuneric. — Hai să stăm puțin aici până ni se obișnuiesc ochii cu lumina, zise ea. Zece-cincisprezece minute. Apoi mai înaintăm puțin și iar stăm. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de mucegai dinainte, acum era mult mai bine. Nu aveam de ce ne plânge. Am lăsat să treacă un tren care se îndrepta spre Ginza și unul spre Shibuya. Ne-am apropiat de stația Aoyama 1-chōme suficient de mult ca să vedem peronul, dar să nu fim văzuți. Dacă ne-ar fi prins vreun salariat de la metrou, am fi încurcat-o. Mai aveam de urcat doar o scară de oțel care ducea la peron și de trecut o barieră. Totul era să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de stația Aoyama 1-chōme suficient de mult ca să vedem peronul, dar să nu fim văzuți. Dacă ne-ar fi prins vreun salariat de la metrou, am fi încurcat-o. Mai aveam de urcat doar o scară de oțel care ducea la peron și de trecut o barieră. Totul era să nu ne vadă cineva. Am mai lăsat să treacă un tren de Ginza. Ne-am uitat liniștiți la pasagerii care coborau, la cei care urcau, la conductorul care a verificat dacă totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ne-am uitat liniștiți la pasagerii care coborau, la cei care urcau, la conductorul care a verificat dacă totul era în ordine. Apoi a dat semnalul de plecare. După ce nu s-a mai văzut trenul, au dispărut și asistenții de peron. Nici pe peronul de pe partea cealaltă nu se zărea nimeni. — Să mergem! am zis. Încet, la pas. Dacă alergăm, devenim suspecți. — E în ordine! Am ieșit de după stâlp, am urcat scara de la capătul peronului, calmi și senini, de parcă zilnic procedam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
liniștiți la pasagerii care coborau, la cei care urcau, la conductorul care a verificat dacă totul era în ordine. Apoi a dat semnalul de plecare. După ce nu s-a mai văzut trenul, au dispărut și asistenții de peron. Nici pe peronul de pe partea cealaltă nu se zărea nimeni. — Să mergem! am zis. Încet, la pas. Dacă alergăm, devenim suspecți. — E în ordine! Am ieșit de după stâlp, am urcat scara de la capătul peronului, calmi și senini, de parcă zilnic procedam astfel. Am trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trenul, au dispărut și asistenții de peron. Nici pe peronul de pe partea cealaltă nu se zărea nimeni. — Să mergem! am zis. Încet, la pas. Dacă alergăm, devenim suspecți. — E în ordine! Am ieșit de după stâlp, am urcat scara de la capătul peronului, calmi și senini, de parcă zilnic procedam astfel. Am trecut și peste barieră. Câțiva pasageri din cei care se adunaseră deja pe peron ne-au privit ciudat. Probabil se întrebau ce era cu noi și de unde apărusem în halul acela. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la pas. Dacă alergăm, devenim suspecți. — E în ordine! Am ieșit de după stâlp, am urcat scara de la capătul peronului, calmi și senini, de parcă zilnic procedam astfel. Am trecut și peste barieră. Câțiva pasageri din cei care se adunaseră deja pe peron ne-au privit ciudat. Probabil se întrebau ce era cu noi și de unde apărusem în halul acela. Nu arătam în nici un caz a lucrători la metrou. Eram plini de noroi, aveam îmbrăcămintea udă, părul năclăit, ne dăduseră lacrimile din pricina luminii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
halul acela. Nu arătam în nici un caz a lucrători la metrou. Eram plini de noroi, aveam îmbrăcămintea udă, părul năclăit, ne dăduseră lacrimile din pricina luminii. Nu i-am lăsat să ajungă la nici o concluzie, pentru că ne-am mișcat repede pe peron și am ajuns la ieșire. În clipa aceea mi-am dat seama că nu aveam bilete. — Ce ne facem? am întrebat. — Le spunem că le-am pierdut și mai plătim o dată, sugeră fata. I-am spus controlorului de la ieșire că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai știu exact. O sută douăzeci sau o sută patruzeci de yeni. — Cum se poate să nu vă amintiți? — Eram cu mintea aiurea. — Sigur ați urcat la stația Shibuya? — Zău că nu vă păcălim! Nu de la Shibuya se ajunge pe peronul ăsta? am încercat eu să glumesc. Puteați foarte bine să ajungeți aici și prin pasajul inferior de nivel. Linia Ginza este foarte lungă. Din câte-mi dau eu seama, ați fi putut să o luați pe linia Tōzai de la Tsudanuma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Externe (1922-1926), Interne (1927-1928), devine președinte al Consiliului de Miniștri în noiembrie 1933. Fiind cunoscut ca un mare democrat și deci dușman al partidelor și regimurilor totalitare, este asasinat, în ultimele zile ale aceluiași an, de un comando legionar, pe peronul gării din Sinaia. Debutează în presă în 1899, în ziarul „Universul”, cu un articol de politică externă, Chestia insulelor Samos. Va fi, până în 1914, colaboratorul permanent al ziarului, precum și al revistei „Viața românească” (1906-1911), unde semnează cronica externă. Este, un
DUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286887_a_288216]