2,469 matches
-
șuvițe apoase de foc; picurau câte trei perechi de lacrimi și pe partea însorită a adevărului începea să plouă, iar pe partea minciunii începea să ningă. Uneori treceau unul pe lângă celălalt fără să-și dea seama și atunci, în loc de trei, picurau din ochii lor șase perechi de lacrimi și unde cădeau, acolo făceau gaură-n asfalt. O singură dată, pe partea adevărului ai fi putut zări o umbrelă roșie, iar pe partea minciunii, o umbrelă albă, din ochiul adevărului picurând în loc de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
trei, picurau din ochii lor șase perechi de lacrimi și unde cădeau, acolo făceau gaură-n asfalt. O singură dată, pe partea adevărului ai fi putut zări o umbrelă roșie, iar pe partea minciunii, o umbrelă albă, din ochiul adevărului picurând în loc de lacrimi, stropi de întuneric, iar din ochiul minciunii pietre topite, rostogolindu-se până spre seară la deal. A doua zi însă, totul reveni la normal: umbrelele, două, circulau în sensul stabilit, lacrimile picurau la momentul oportun, peste umbrela albă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o umbrelă albă, din ochiul adevărului picurând în loc de lacrimi, stropi de întuneric, iar din ochiul minciunii pietre topite, rostogolindu-se până spre seară la deal. A doua zi însă, totul reveni la normal: umbrelele, două, circulau în sensul stabilit, lacrimile picurau la momentul oportun, peste umbrela albă ploua de zor, peste umbrela roșie ningea de zor, stăruia și pe mai departe un anotimp nedefinit și suspect, iar lacrimile, unde cădeau, acolo făceau gaură-n pământ, marcând fiecare câte-un popas în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu mama, în acele subsoluri noptatice ale Securității, slab luminate, aveam doi ani și câteva luni și îmi amintesc și acum cu claritate cum m-a luat în brațe, avea barba mare și aspră și mi-a spus, cu lacrimile picurându-i pe mâinile mele: "Vai, dragul tatii, cine v-a crește și pe voi?". A fost singura clipă din viața mea când am fost ținut în brațe de propriul meu tată, știa că nu scapă cu viață, și așa a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
rămâneau de la frații mei. Vara desculță iarna cu niște bocanci vechi de-ai tatei. Și cu tașcă. De scris: Îmi făceam toc din strujan. Purtam o sticluță cu cerneală În care Înmuiam penița să scriu. Era incomod de scris. Uneori picura un punct pe caiet sau se dezlega penița și rămânea În sticluța cu cerneală. Doamne, că scump și cu multe lacrimi plăteam seara, la control, când caietul era verificat de către mama vitregă. Nu se mulțumea cu porția ce mi-o
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
simțit o durere pătrunzătoare și mi-am tras mîna. SÎngeram dintr-o tăietură adîncă de la deget. O lamă, evident. Am rupt o bucată de prosop și mi-am Înfășurat-o În jurul degetului. SÎngele a Îmbibat bandajul și a-nceput să picure pe podea. M-am Întors În pat. Nu puteam să dorm. Nu puteam citi. Stăteam Întins și priveam stoic tavanul. O cutie de chibrituri a traversat Încăperea, plutind de la ușă pînă-n baie. M-am ridicat, cu inima bătîndu-mi puternic. „Ike
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
foarte bucuros că poate sta la căldură și câștiga parale cu interesanta lui figură fără să facă nimic; dar de la o vreme, silit fiind să șadă neclintit în aceeași pozițiune, se plictisea amar, căsca, de i se rupeau fălcile, și picura de somn, încât trebuia la fiecare sfert de oară să-l scuturăm, ca să nu cadă de pe scaun. Nu știu zău dacă după câteva ședinți n-ar fi fost el mai bucuros, pentru același preț, să taie lemne decât să sufere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
om-animal în acel colț de rai binecuvântat, unde sora mamei, „mamatușa”, ne aducea de fiecare dată lapte proaspăt muls la orele serii și pâine aburindă, coaptă pe vatră, alteori turte sau gogoși însiropate. Acestea sunt primele mele imagini ce-mi picură în acest imens creuzet al amintirilor, completate de prezența bunicilor Radu și Alexandrina Tudor, părinții mamei mele. Puțină lume era în măsură să poată identifica și asocia numele de familie în mod evident și imaginea personajelor din neamul Tudorilor, de vreme ce
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
o fire jovială, extrem de aplecat dialogului cu cei din jur și mai mereu consultat în problemele obștii sătești. Nu avea patima cuvintelor grele și obositoare, nu jignea, nu înjura și avea în sânge și în spirit ceea ce străbunii noștri îi picuraseră în toate cotloanele sufletului său prin har divin, fierbânțeala jocului, patima dansului. Era cel mai bun, iar la 65 de ani fusese invitat la un festival regional de dansuri și tradiții etnice, desfășurat la Galați, unde obținuse primul loc, și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
consumându-se și-un mic incident între noi copii, deoarece fiecare voia cartea cu Prâslea. Tata rezolva de fiecare dată orice stare ușor conflictuală între noi cu mare eleganță, numai că eu, fire clocotitoare și suficient de insistentă, reușeam să picur îndoiala în mintea aceea așezată, parcă ordonată analitic a fratelui meu. Râdea și tata, se amuza și-i relata mamei cu lux de amânunte „deliciile noastre verbale”, mai ales că avea un deosebit simț al umorului: Bine, s-a făcut
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
arunc cutiile de soldăței.”. Era mai mult decât suficient pentru a înțelege mesajul mamei și a ne proteja o parte din arealul de joacă. Adeseori când amintirile mă copleșesc, gândesc ca orice om în virtutea firescului din noi, că bunul Dumnezeu picură fiecăruia dintre semeni acel licăr de înțelepciune în a face noi înșine alegerile în viață. Așa s-a întâmplat și cu noi. Cine ar fi putut gândi atunci că patima unui simplu joc ar putea influența pe undeva alegerile în
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
dor”, la nici patruzeci și cinci de ani, mama rămânând văduvă la patruzeci și trei de ani, cu doi copii mari, eu studentă și fratele meu la liceul de marină. Prin natura structurii mele sufletești, a ceea ce Doamne-Doamne mi-a picurat în alveolele țesutului meu genetic, dar și comportamental, eu sunt un gen de „mélange” între arderile și vulcanismul mamei pe de o parte, dar și echilibrul și diplomația tatălui nostru de cealaltă parte. La acestea se adaugă rădăcinile și vibrațiile
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
îi umezeam buzele, iar el îmi apuca atât cât mai putea mâna și se străduia să-mi strângă articulația mâinii, spunându-mi: „Să fii cuminte, să înveți și s-o asculți pe mama.” De fiecare dată același lucru, iar ochii picurau lacrimi mari, mărgele curate și transparente pe care le tot strângeam cu mâinile mele neputincioase. A plecat să vadă cerul liber și descătușat într-o zi de duminică, iar mama i-a fost alături până aproape de sfârșit. Spun aproape pentru că
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
tata mă învățase un lucru esențial: „Tată, nu te raporta la numărul de locuri și nici la cel al candidaților; împlinirea și succesul stau în tine, în pregătirea ta, în voința ta, dar mai cu seamă în ceea ce-ți picură Dumnezeu de sus. Din cei 17, dă deoparte 10 care vin și îngroașă rândurile concurenților. Vor rămâne așadar 7, din care 4 sunt buni, 3 foarte buni. Mergând prin eliminare și prin autocontrolul voinței, vei concura practic cu încă 2
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și instruită a personalității sale. Așadar la „nana” pot stabili ca relație de echivalență, generozitatea. Doamna doctor, Rodica Manolache, medic primar specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Maternității Cuza-Vodă, Iași. Există uneori momente când privindu-l pe Mihnea-Nicolaie, gândesc că bunul Dumnezeu a picurat ceva în ecuația sa personală și din sensibilitatea doamnei doctor. Mi-a urmărit sarcina cu mare atenție și a „diluat” orice formă de neliniște și suspiciune ce apare inerent în mintea unei viitoare mame. Indice de personalitate, sensibilitatea. Doamna doctor
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
pe mai că mea pierdută În anii copilăriei; Maia, căreia i am dăruit Încă cinci ani de viață, condamnată fiind de medici pentru o dublă pneumonie, dar salvată de mine În ultimul moment și numai cu vin negru și vechi picurat În trupușorul ei cu o fiziologie ele mentară de femeie cu șapte suflete, ca pisicile; Înviată brusc și ca prin minune de acest balsam distilat din razele soarelui și de care Maia, suflet sănătos de ardeleancă din Dăișoara, sat vecin
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
limpezirea vorbirii sale: el, care totdeauna avusese probleme insurmontabile cu exprimarea corectă în limba română, acum, inexplicabil, vorbea bine, vorbea nuanțat, avea capacitatea de a exprima idei subtile și totul se petrecea de la sine, ca și cum cineva nevăzut i-ar fi picurat pe buze cuvintele potrivite... Avea acum convingerea că trăiește prin voia Celui de Sus și că datoria lui cea mai mare este să lupte împotriva răului absolut pe care și el îl întrupase. Așa se cuvenea să-i mulțumească el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-n cer ne-ai dăruit Prin ucenicu-ți mult iubit: Ioan. Când ceasul însă a venit Ai expirat Pământul s-a cutremurat, Văzduhul s-a întunecat Complet. Cu-o lance coasta ți-au străpuns Focar de-amor; Si apă, sânge-au picurat Din coasta-ți, Miel nevinovat, Isus. O, Doamne, fă-ne nouă-un loc În coasta ta; Și-aprinde-ne cu focul tău Să lăudăm pe Dumnezeu În veci. Fr. Martin Mihoc (Viața, almanah 1940, p. 100-101) Ruga La tine ocrotire, Și milă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
bucoavnei scripturilor sfinte, Aprinde în beznele vremii irize de vii curcubeie, Și-aievea și pacea-ntre neamuri veni-va prin graiu-ți cuminte, Ca boarea cea blândă în liniștea serii-n câmpii elizee. Și, Doamne, ce sfântă-i povața ce-o picuri în inima frântă Din ’nalte amvoane, din scunde chilii unde lucri izbăvire!... Cum crește în suflet nădejdea, când dreapta ta binecuvântă Norodul ce-și duce povara cu gândul la dezmărginire!... În zariștea sumbră, când cumpăna lumii se frânge-n epave
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
am impresia că aș fi un om foarte, foarte bătrân, ale cărui rude, prieteni, toți, toți, au murit unul după celălalt, iar el a rămas uitat și singur, ocolit de moarte. În casă e o liniște de mormânt, doar afară picură de pe streșini prima zăpadă ce se topește... O, dacă ar fi numai împrejurul meu această singurătate, n-ar fi nimic, aș putea să fug de dânsa! Dar e în mine, înăuntru, și trebuie s-o rabd, căci a o nega
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cumpărasem ca proasta, doar pentru că trecusem pe lângă piață, o pungă cu cireșe. Nu mi-a dat altceva prin cap decât să vâr mâna în pungă, să scot două cireșe și să i le pun moartei pe locul unde ochii îi picuraseră în cap. Am plecat de acolo și până la ieșirea din cimitir n-am mai scos o vorbă nici unul din noi, abia dacă ne mai puteam mișca picioarele. Buruienile erau insuportabil de frumoase, le simțeam că flămânzesc după mine. Păreau că
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de o manieră inconștientă" (Gregorio Maranon). Nenorocite lecturi la ceas mic de noapte, când ai impresia că un al treilea ochi interior se deschide în ființa ta. În plus, ascult la radio Dire Straits, cu "Why Worry", o melodie care picură nostalgie pe rănile studenției mele din România, terminată prea abrupt, fără nici un fel de satisfacție profesională. 17 iunie 1998 A existat o perioadă în viața mea (plasată cam pe la sfârșitul studiilor politehnice din Galați) când lăsam colegilor mei impresia că
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
terminarea programului). În restul timpului, proprietarii libanezi (îmbrăcați mereu în cămăși albe, impecabile, ce le pun în evidență pântecele proemint, par a fi niște porumbei voiajori gigantici) stau lungiți pe teancurile de covoare și lasă muzica orientală lascivă să le picure în cap din difuzoarele ascunse în tavanul fals de rigips. Obosit să nu fac nimic, am luat o carte cu mine și am început să citesc și eu întins pe un covor de Buhara. Unul dintre proprietari a venit către
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cu voce tare ce excese a făcut în viață și regreta amarnic. Didactica suferinței. Sau faptul că am fost obligat, la nici 24 de ore după operație, să cobor scările ținând într-o mână un flacon de glucoză care îmi picura în venă, iar cu cealaltă încercând să mă prind bine de balustradă. Hai curaj, că ești soldat, ia uite la iel' cum tremură pe picioare, mă încurajează amical o soră obeză de la capătul culoarului. Și, în final, minunatul, sublimul gust
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Culcandu-si trupul gol în albele dantele Tresare-nfiorata de-acelasi simțământ... Pe umerii ei albi ai părului inele Căzând, o-mbratiseaza-n pudicu-i veșmânt... Pe geam blând o privesc a stelelor izvoare Ce-și picura argintul în părul ei bogat... Un braț că de zăpadă lăsat e pe covoare Pe sanu-i mic și tare tresare-nfiorat... Surade-n somnu-i dulce și candid de fecioara Copil-acum pierdută în vraja unui vis... În ceasu-acest al nopții un tainic
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93336]