14,398 matches
-
Monica Nistorescu Luni Încă o zi de luni Toți se pornesc ca niște nebuni Să chinuie internetul Să se întâlnească cu prefectul Să vândă pielea ursului din pădure Să rectifice bugetul Aburii pierdutei duminici se risipesc Oamenii-și drămuiesc Răbdarea , așteptarea , istovirea , mâncarea Până la următoarea Fetele își pun hainele cu sclipici în cui Se pornesc haihui Să găsească un job mai bun , Pentru că de servici , slujbă , loc de muncă Nu mai vorbește nimeni
Poezii by Monica Nistorescu () [Corola-journal/Imaginative/3368_a_4693]
-
auriu uite cât de vizibil mori în fiecare zi, în fiecare oră în fiecare clipă te zbați ca o floare tăiată și nu faci nimic. Nimic și nimic. Iar plecarea mea e foarte aproape. De mă părăsești - spusei cu glasul pierdut - va fi o rană, dar ce spun eu va fi un dezastru mai feeric decât orice apus pentru că ești atât de așezată în inimă, în sânge iar sufletul mi-i ocupat în întregime. Cum să te desprinzi? Va fi o
Topirea (Începusem să mor prea devreme) by Daniel Corbu () [Corola-journal/Imaginative/2959_a_4284]
-
fragment din Oda bucuriei mă uit pe ecran și citesc textul: diudgshj utezzhjj klooourtzust bggg diisioosidșeilllaguzrii kiorllrspeș fstezjsnhdusiold jjszzdrsette hhzareew huui i (oh!) îmi închipui: cam la fel ajunge și limbajul uman la creierul unei maimuțe, astfel muzica e limba pierdută a zeilor. sub învelișul fiecărui sunet un cuvînt moare în agonie. 55 și după Oamenii nefericiți plîng fragilitatea vieții oamenii fericiți o laudă; oamenii fericiți (dar și cei nefericiți?) plîng preamultul și îngînă preapuținul. Oamenii fericiți laudă ipocrizia ceasului care
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/3292_a_4617]
-
pui trandafirul la loc Uram și trandafirul m-a fript. Nu știu Nu știu ce am azi: sufăr și sufăr atroce de feudalism În Veneța gunoaielor mele Asemeni Maicii doar în somn mă săruți tu pe mine cu floarea în gură inocența pierdută Agrafa Fericiți ca regii gunoaielor nopții cu agrafa pierdută cândva de Fecioara Maria ne înțepăm amândoi ne unim și ne deversăm capilar unul în altul prin agrafa pierdută de Fecioara Maria Se vinde în colț la supermaket.
poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/3221_a_4546]
-
fript. Nu știu Nu știu ce am azi: sufăr și sufăr atroce de feudalism În Veneța gunoaielor mele Asemeni Maicii doar în somn mă săruți tu pe mine cu floarea în gură inocența pierdută Agrafa Fericiți ca regii gunoaielor nopții cu agrafa pierdută cândva de Fecioara Maria ne înțepăm amândoi ne unim și ne deversăm capilar unul în altul prin agrafa pierdută de Fecioara Maria Se vinde în colț la supermaket.
poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/3221_a_4546]
-
casa pe care vrei s-o clădești. Pe când mie, Poetul, Nici cel mai mare meșter din lume Nu o să-mi poată spune vreodată De câți colți de elefant am nevoie Ca să-mi ridic Turnul de Fildeș. FRAGMENT DINTR-O SCRISOARE PIERDUTĂ ...și află, bunul nostru prieten, că altfel era pe vremea lui Manole. Astăzi dacă ți-ai îngropa iubita în zid ai lua, ca popa, douăzeci de ani de pușcărie pentru crimă cu premeditare. Să ne mai mire faptul că mănăstirile
Poezie by Spiridon Popescu () [Corola-journal/Imaginative/3600_a_4925]
-
de parpuri și cruci și le trimiteam ca pe niște soli, ca pe niște arhangheli luminoși în țară străină și apoi îi chemam înapoi. Cărînd saci de pământ dintr-o parte în alta, refăceam țara noastră din vis, țara noastră pierdută, pe care dușmanii noștri nevăzuți ne-o traseră de sub picioare ca pe un preș, transformînd spinările noastre în cîrpe, în mopuri de șters murdăria și praful; cărînd pămînt cu sacii și pumnii, le arătam copiilor noștri, celor născuți și celor
Recviem pentru zaruri și vînt by Nichita Danilov () [Corola-journal/Imaginative/3182_a_4507]
-
dar și ,dascăl prost, cu puțină învățătură, un pîrlit de dascăl". Valoarea depreciativă a lui dăscălime e tipică substantivelor colective (tratarea în bloc a persoanelor e adesea minimalizatoare), dar se asociază în primul rînd cu ironia lui Caragiale, din Scrisoarea pierdută : unde partizanii lui Cațavencu sînt, în vorbele lui Tipătescu, ,dăscălimea, popa și moflujii". Utilizările jurnalistice actuale ale cuvîntului (inclusiv în texte publicate sau arhivate în Internet) sînt variabile: domină tonul familiar-ironic - ,a aburită. Dascălii au fost aburiți de comisia condusă
Dăscălime by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11074_a_12399]
-
ca o recompensă a anilor care s-au scurs", un soi de întuneric secretos și tandru. Arhanghelii nu mor este și pansarea acestor inimi de tîrg, abstracție făcînd de blocurile dimprejur, ca-n încercarea de-a recupera, în scris, tipicul pierdut al omului de interior. De salon interbelic, poate - toate detaliile acolo trimit - dar în care picioarele sofalei sînt rupte și proptite, iar eticheta pavează un abis: , Încă de atunci știam că ceea ce voi purta mereu după mine va fi o
Doi, trei, cîte cîți vrei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11069_a_12394]
-
întrebării. Opera, ca rezultat, și chinul creației rebreniene, ca efort dureros, sunt forme de autoflagelare, de autocondamnare și de ispășire, ale unei structuri psihologice masochiste. Jurnalele de creație ale fiecărui roman important, pline de grafice ale redactării dificile, cu nopți pierdute, tăieturi în text ca în propriul trup, așteptări sterile, transcrieri și retranscrieri, stau mărturie. Ele reflectă foarte bine plăcerea durerii creatoare.
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
curul tău gigantic și vibrant,// Cu bucile cum pernele și roșii,// Purtat în rochii leoarcă de lături,/ }i-l arătai, pe putini aplecată,/ Punând cu-nțelepciune murături!!!" (Suprema servitoare, pp. 10-11). Întregul poem este o mică odă închinată inocenței ireversibil pierdute, o întoarcere nostalgică în timp la mirările unei vârste când totul părea posibil, pentru că întreaga viața era încă în față. În toate versurile din acest volum al lui Emil Brumaru bate un vânt de tristețe. Este nostalgia omului care constată
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
viața era încă în față. În toate versurile din acest volum al lui Emil Brumaru bate un vânt de tristețe. Este nostalgia omului care constată că viața sa rămâne în urmă și că zăpezile de altă dată sunt pe veci pierdute. Uneori sonul poemelor sale este unul baladesc, chiar și atunci când temele abordate fac parte din cea mai banală realitate. O replică rostită pe o terasă capătă în lirica lui Emil Brumaru inflexiuni din François Villon: , Nu Carmen de la Ronda, ci
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
departe" (Amurgul evului mediu I, p. 5). În fine, există și situații în care, în joacă parcă, autorul face fulgurante trimiteri la titluri celebre din literatura lumii: ,Căci n-am nici chef, nici frișcă să mă fut/ În căutarea timpului pierdut..." (Cafeaua de cicoare-mi dă avânt, p. 13) Poezia lui Emil Brumaru ține de zona jongleriei. Cu multă dexteritate poetul mânuiește sentimente, lexic, literatura lumii, formele poeziei și chiar curentele literare. Submarinul erotic îi oferă autorului său șansa ca, în
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
durabilă ca și iubirea cea mai fidelă, și ea se referea la intensitatea trăirii, și nu atât la valoarea acesteia. Aici se amestecau căința și umilința și regretul și nevoia izbăvirii... Destul, ca să adori ființa trădată.)" P.S.: Sunt două pagini pierdute, rădăcite una de alta și pe care întâmplarea a făcut să le întâlnesc pe amândouă, unite, într-un sertar. Două fete, așadar... Dacă cititorul le recunoaște și mă anunță, încrederea mea în scris ar reînflori numaidecât...
Fete răzlețe... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11139_a_12464]
-
vechi în lirica lui Petre Stoica. Scriam, cu un alt prilej, că poetul Petre Stoica pare a se fi născut bătrân, pentru că inclusiv versurile sale din tinerețe au un aer paseist, resemnat, se hrănesc din realitatea unei alte vârste, definitiv pierdute. Se poate vorbi, în cazul acestui poet, de un manierism al acestor teme, de o plăcere aproape masochistă de a se autocontempla în ipostaze de maximă vulnerabilitate. Trucată sau nu, singurătatea eului din poezia lui Petre Stoica este una cu
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
în spatele sonorității de orgă a unor asemenea bazaconii conceptuale, stă pitit spectrul vreunui adevăr. Promisiunea incantatorie a acestor expresii emfatice mi-a mîncat ani de răbdare și de strădanie masochistă, întregul meu chin fiind pus în slujba unei cauze dinainte pierdute: gîndirea abstractă. Al treilea simptom este strîns legat de cel de-al doilea. Dintre toatre lucrurile care ne înconjoară, nu ajungem să credem cu adevărat decît în cele care exercită asupra noastră o vrajă. De pildă, dacă tehnica a cucerit
Sindromul gîndirii abstracte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11099_a_12424]
-
și un mare susținător al culturii adevărate în anii '80. În aceste condiții, e inutil să deplîng lipsa de la bibliografia cenaclului a eseului lui Paul Cernat, esențial pentru înțelegerea instituției Păunescu în comunism, publicat în volumul colectiv În căutarea comunismului pierdut. Adrian Păunescu a reușit, prin Cenaclul Flacăra, nu să creeze mentalitate precum poezia proletcultistă, dar să dezamorseze spiritul nonconformist, provocîndu-l organizat prin false manifestări de atitudine și creînd iluzia exprimării nerestrictive. Cine avea impertinența morală de a-și ,încărca" versurile
Merge și așa? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11156_a_12481]
-
ce probleme se confruntă: Brexitul, migranții ș.a.m.d.. Ce poate spera Republică Moldova în parcursul său european? Care ar fi calea cea mai sigură? Doar reforme! Și convingerea partenerilor noștri, care au devenit extrem de sceptici, că nu e totul pierdut. Tocmai am fost la Budapesta la o conferință europeană pe probleme de securitate și tot mai mulți miniștri de externe cu care m-am întâlnit acolo m-au întrebat: cum de este posibil ca în 2014 Moldova să fi fost
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
care au amuzat-o, au răsfățat-o, au umilit-o, peste toate au ținut-o în viață, s-ar închega, pesemne, conversația știută de mult: ,Cum, doamna mea, porți ochelari?" ,Ai pleșuvit, ți-au căzut dinții"... Tachinări de modă veche, pierdute, de pildă, printre experiențe ,de colectivă", cu un student la filozofie dînd în vileag țăranii prinși la furat de cartofi. Și, într-o lume vag absurdă, ca aceea dintr-un tren de ciudați, care rătăcește aiurea, schimbînd peisaje stereotipe, de
Marele șarg by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11159_a_12484]
-
în dulcele stil je m'en fiche, cu succes nebun la damele trecute, Anghelini, muzician-profesor cu mașină bună, și Penciulescu, tînăr inginer ,de viitor", oarecum logodit cu Mona. De la aceste cîteva detalii începe, în romanul lui Cristian Teodorescu, calamburul vîrstelor pierdute. E, pe de-o parte, lumea petrecăreților de nevoie care, într-un oraș cu gene orientale, cu rahagii și bragă rece, își țin și ei rangul cum pot, la reuniuni simandicoase cu iz de baluri răsuflate. Făcînd parte din ea
Bătrîna-ntinerește by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11206_a_12531]
-
ca lumea să-și iasă cu totul din țâțâni, trebuie reabilitată puterea cuvântului. Oamenii să comunice prin acest mijloc ce le-a fost dat numai lor. A vorbi coerent divulgă și o disciplină a gândirii, valoarea primejduită, dacă nu chiar pierdută. Deși specializarea strictă a dus la despărțirea retoricii politice de cea judiciară, de cea a științelor și de oratoria sacră, nevoia de a se studia organizat valorile generale ale elocinței, măcar în facultăți, dacă nu și în licee, se resimte
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
iar dublul poetului atârnă într-o spânzurătoare. Generatorul de imagini al lui Baudelaire e însuflețit de același combustibil ca și al lui Salvador Dalí, o materie de o nostalgie neliniștită ce se hrănește în continuare din imaginile prezente ale paradisurilor pierdute, chiar în timp ce lumea a luat-o pe un drum care face ideea în sine de paradis sau de utopie, de exemplu, fie rizibilă, fie de un gust îndoielnic. Baudelaire descrie peisajul dalinian cu o precizie stranie: un peisaj antropomorf în
Andrei Codrescu - Scandalul de a fi geniu by Rodica Grigore () [Corola-journal/Journalistic/11148_a_12473]
-
suspinau împreună", dar acum nu dintr-o alegere liberă sau din motive ori considerente artistice. Un biograf va evidenția ironia lui Dalí, refugiat în America de războiul care făcea ravagii în Europa, îmbogățindu-se în vreme ce privea de departe o lume pierdută. Chiar mai mult, modul de viață decadent al lui Dalí și al Galei din anii '60 nu seamănă nici în formă și nici în conținut cu acele nobile începuturi rememorate atât de emfatic. Tocmai aici se află diferența dintre mediocritatea
Andrei Codrescu - Scandalul de a fi geniu by Rodica Grigore () [Corola-journal/Journalistic/11148_a_12473]
-
de sugestiile călinesciene. Poezia lui Goga se vrea regia unei suferințe ridicată la rang universal: este o suferință a lumii sau, cu exprimarea din Rugăciune, "jalea unei lumi". Ea are revelația ființei răvășite, a universului pustiit, cu echilibrul și armonia pierdute. Frântura finală de vers din Apostolul: "Ardealul n-are Dumnezeu" e în măsură să dea rezonanță extraordinară lamento-ului. Afirmația nu trebuie speculată în sensul transcendenței goale. Ar fi exagerat. Credința religioasă e fundamentală în poezia lui Goga. Dumnezeu pune
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
de un suflet ultragiat, ce contaminează totul până la zbuciumul universal, a cărui propagare o întreține mereu. Tremurul, fiorul, învolburarea, jalea, cutremurul, frenezia, lăcrimarea, clocotul, murmurul, strigătul, frământul, plânsul sunt forme de difuziune tragică a suferinței. Sunt semnele unui echilibru interior pierdut - răsfrânt devastator asupra întregii lumi, a cărei credință este greu pusă la încercare. Universalizarea suferinței se realizează printr-o enormă rezonanță. Un stigmat al răului ce trebuie extirpat apasă nu doar o individualitate, nu doar o parte geografică a lumii
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]