3,087 matches
-
bine de patru decenii. În acest timp, prin viața mea s-au perindat fel de fel de cunoștințe, dar nu m-am apropiat de nimeni, pentru că nu meritau prietenia mea. Omul se cunoaște de la sine, nu-i nevoie să-l pipăi cu privirea și simțirea prea mult. Erau interesați, egoiști, invidioși, chiar răutăcioși, închiși la suflet. Iar prietenia adevărată este sfântă, are micile ei legi, care constau în cuget curat, înțelegere, bunătate, devotament, chiar sacrificiu, când este nevoie. Țuți îndeplinea toate
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ar ieși mai îmbâcsită, cu atât succesul ar fi mai mare. Dar numai pentru el, că lumea și așa nu mai citește astăzi literatură bună, d-apoi... Practic, nici nu trebuie s-o analizeze, s-o vadă, nici s-o pipăie. Dacă ar vedea-o din elicopter, așa, în treacăt, i-ar da ideea unei vagi sclipiri în neant - care ar apărea imediat în acea poezie. Și după ce ar scrie poezia, timpul ar șterge-o binișor și s-ar așterne o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
place decât tipilor din Texas sau Maroc. Unui nebun i-ar fi mai ușor; ar ieși în curtea spitalului, mă refer la cei cuminți, s-ar uita la un pom fructifer, indiferent dacă ar fi iarna, primăvara sau vara, ar pipăi scoarța copacului cu mâna și coroana lui cu privirea și ar spune simplu: "E frumoasă, dom-le!", după care ar deveni la fel de indiferent ca mai înainte. Am avut odată un prieten. I-am povestit despre ea și a exclamat. "După cum
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-și mai trăgea sufletul și am mai pus vreo două lemne de salcie, umede, pentru fum, căci țânțarii începură iarăși să-și facă de cap. M-am așezat și ne bănuiam alături. Tăceam amândoi. Apoi am întins mâna și am pipăit după o sticlă cu vin. Am pus-o la gură și am tras din ea îndelung, și când am luat-o de la gură, mi-a spus moale:Dă-mi și mie! Mi s-a părut că bea, sau nu, mi-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cuprinse gâtul cu brațele și-l trase spre sine. El reuși cu greu să se desprindă și se culcă alături. Amândoi, întinși pe spate, stătură un timp cât o veșnicie, ascultându-și respirațiile. Nedumerită, ea ridică o mână și-i pipăi ochii; simți lacrimile și o retrase speriată. Înțelegea, dar în același timp refuza să înțeleagă. Mai încercă o dată cu mâna, îi mângâie fruntea, sprâncenele, simți zbaterea genelor, lacrimile, apoi alunecă în lungul nasului spre gură. El i-o sărută, dar nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o pungă și-i dădu omului o monedă. Arabul o privi atent, apoi cu un zâmbet larg, fericit, arată spre un fel de ușă apărată de șiruri lungi de mărgele de lemn. Mihai măsură din ochi ușa și locul, își pipăi cingătoarea și, dând la o parte mărgelele, intră într o încăpere întunecoasă. După ce se obișnui cu lumina puțină, desluși în fața unei măsuțe joase doi turci stând comod pe pernele late din jurul mesei. Amândoi îi răspunseră făcând larg cu mâna gesturile
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să acopere părul tâmpla, fusese lovit cu ceva, cu un iatagan, cu o rangă. L-am chemat pe preot. Nu vroia să vină. La cei ce-și iau viața singuri nu vine popa. I am spus tot. A venit, a pipăit gaura, oasele sparte și, noaptea la lumina lumânărilor, i-a citit slujba de înmormântare, ca să nu-l vadă nimeni. L-au îngropat la marginea cimitirului. Le era frică c-o să se afle... c-au aflat. Ce aflaseră, domnia ta? Că Nicos
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a dus și el după ea de parcă ar fi vrut să-i spună: „Vezi, maică, tot eu te iubesc mai mult ca ceilalți.” Din jilțul domnesc, vodă privea cu uimire cum joacă în lacrimi ochii stolnicului în timp ce-și pipăia prin caftan documentul de la piept. Slutul Zamfirei Abia acum își dădea seama că este doamnă și se mira de sentimentul acesta nou. Se mira și se întreba unde plecase toată cumințenia ei de până atunci. Acum simțea nevoia să primească
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să intre primul după slugă. Când acesta întoarse capul Lavinia șopti turcește, arătând spre slujnică. — E din insule. Știe doar grecește. E mai prudent să vorbim turcește. Se instalară comod în jilțurile arăbești din piele de Cordova. Mihai tresări când pipăi basorelieful cu motive florale imprimat în piele. — De unde le ai? arătă el spre jilțuri. — Au trecut cu o corabie niște pirați din Alger... Deci despre cucernicul Antim. Acum este la Snagov? Da, așa îmi pare, și Mihai făcu în minte
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
bastonașul aurit în mâna stângă și întinse precaut dreapta spre pietre, întorcând întrebător capul spre cei doi negustori. Cu un aer trist, amândoi aprobară balansându-și bărbile lungi și rare. Gestul voievodului era mai degrabă mângâiere decât o cercetare prin pipăit, lua pe rând gemele mai mari, le examina spre lumina ferestrei, făcându-le să arunce pe covorul de jos fascicule de raze colorate, le cântărea apoi în căușul palmei, se uita întrebător spre spătar, apoi spre Ștefan și le punea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
decât al celorlalți, pentru că măria sa nu termina nici un fel de mâncare. Să fie oare iarăși bolnav? Pylarino se sculă discret de la locul lui și, printre cei ce turnau vinul în pocale, se strecură în spatele voievodului, îi șopti ceva și îi pipăi atent încheietura mâinii stângi. — Păreți sănătos, măria voastră, spuse doctorul printre dinți, abia auzit, mă mirasem văzând că nu prea mâncați, și se întoarse la locul lui. Brâncoveanu nu mâncase aproape deloc și abia dacă își înmuiase buzele în vinul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
zidul dinspre miazănoapte, între piatra de mormânt și pardoseală, se cască neastupată o crăpătură de lățimea unui deget. Se trase spre zid și vârî iscoditor degetul arătător, nu întâlni nici o opreliște, așa că scotoci rapid în boccea, scoase o scrisoare, îi pipăi pecetea, o netezi atent și-i dădu drumul în crăpătură punând urechea pe piatră. Până să numere la doi, auzi zgomotul pe care-l făcea pecetea lovindu-se de podeaua mormântului. Deci, socoti prințul, adâncimea mormântului depășește bine un stat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Doamne miluiește! — Nici foame nu mi mai este, mănânc pentru că așa se cade..., doar sete, aș bea apă rece și aș tot bea. Părintele Gherasim se șterse grăbit pe mâini, frecă puțin o palmă de alta, până le încălzi, apoi pipăi îngrijorat fruntea și gâtul voievodului: Credeam că arzi. Brâncoveanu izbucni în râs ca un copil. — Ei asta-i, cum o să ard? N-am nimic! Călugărul privi picioarele cu rănile sângerânde, mâinile cu degetele învinețite și pe piept carnea supurândă, jupuită
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
supranaturală a acestei facultăți creatoare, a fost remarcat faptul că între inspirația artistică și mistica religioasă există o serie de asemănări, ca și între trăirile artistului și cele ale credinciosului "convins că, în extrema încordare a contemplației sau a extazului, pipăie cu întregul lui suflet strălucirea divină"208. Conform sistemului eliadian de gândire, Creația divinității reprezintă modelul absolut și ideal al oricărui act creator uman. În această comuniune, inspirația constituie o punte de legătură între lumea sacrului și cea a profanului
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
spune el. Nu avea bani. Ce mai noutate! Parcă avusese vreodată!? Parcă îl auzise cineva spunând, chiar dacă avea brâul plin (și se întîmplase să-l aibă) că are? N-am! Asta parcă chiar și gândea în clipa când mâna lui pipăia miile foșnitoare în chimir. Că să mă duc și eu la noroc, continuă el, intru la școală și spun că n-am acuma bani de taxe și de internat, dar că voi avea, o să primesc de-acasă și să stau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
minte doar amenințarea la adresa evreilor, că o să li se taie curând labele lor pistruiate... - Așa a zis?! - Da. - Hm! Or s-o și facă! Avem și noi semne... Și îl văd că pune mâna pe umărul, apoi pe părul femeii, pipăind... - Te-ai coafat azi, îl aud că îi spune. - Da, i-a răspuns femeia. A mîngîiat-o... - Unde e ziarul acela de alaltăieri, Buna-vestire? L-ai lăsat aici sau l-ai luat? - Nu, i-a răspuns femeia, ai nevoie de el
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Cerurăm bere și debrețini calzi, cu muștar. - De fapt cât costa ce-am luat? îl întrebai curios. - La Taica Lazăr cam atât costă, zise el. Dă-i nabii, adăugă, le iau și ei de ocazie. Și puse mâna și-mi pipăi stofa. Dădu din cap: E cam subțire, dar e bună. - Tu cât ai dat pe-al tău? Tot de la Taica Lazăr l-ai luat? Al lui era mai frumos, culoare bej, parcă mai bine croit, cu altfel de nasturi... îmi
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
până la întîi februarie. Absența mea însă nu fu observată, nici măcar subdirectorul Lascăr nu-mi spuse nimic. A doua sau a treia zi după rebeliune, mi se povesti, intraseră prin clase militari cu căști de oțel pe cap și făcuseră percheziție pipăindu-i pe fiecare dacă n-au pistoale, căutară și prin bănci și pe sub saltelele din dormitoare. Nu găsiseră nimic. Pedagogul verde, care înființase în școală "frățiile de cruce", dispăruse și nu se mai întorsese. Nimeni nu spuse nimic elevilor care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și vocea de bărbat: - Mamă, mamă, ce s-a Întâmplat? Deschid ochii și-l văd pe fiul meu care mă ridicase de jos și mă sprijinea să nu cad. - Nu știu ce s-a Întâmplat, cred că am căzut. Sunt Întreagă? Mă pipăi și văd că nu s-a Întâmplat nimic decât că simt dureri În coapsa dreaptă și la glezna de la piciorul drept. Mă sprijin de fiul meu și mergem În casă. - Mamă, m-ai speriat! Nu te astâmperi deloc! Dacă nu
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
DE PIERDERE ATÂT DE MARE ÎNCÂT I SE PĂREA CĂ TOT CE FĂCEA ERA LIPSIT DE SENS. NU MAI ÎNSEMNA NIMIC. ERA DOAR O PATĂ DE NEBUNIE ÎN CONTINUITATEA SPAȚIULUI ȘI A TIMPULUI. CA ÎNTR-O AGONIE, RIDICĂ MÂNA ȘI PIPĂI OCHELARII LUI TRASK: EL, CARE AVEA O PRIVIRE ASCUȚITĂ CA DE VULTUR! ÎȘI AMINTI CÂT DE REPEDE OBOSISE ÎN TIMP CE ALERGA ȘI CÂT DE MULT DURASE OBOSEALA. PRIN COMPARAȚIE, CORPUL DE OȚEL AL LUI DAVID MARIN ERA CA O MAȘINĂ INEPUIZABILĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
Privea cu ochii întredeschiși ramurile copacilor care se prefăceau în oameni, în cei pe care îi știa sau avea să îi cunoască. Mintea îi era atentă la vorbele vântului, inima bătea o dată cu cea a pământului pe care stătea culcată, mâinile pipăiau pântecul... Ar fi vrut să stea acolo o veșnicie. Să o acopere frunzele toamnei, să crească iedera prin părul ei, să simtă bruma ușor pe buze, să o strângă zăpada sub pătura ei, iar primăvara, ... primăvara să nu mai existe
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mă doare. - Doar cucul își lasă puiul să-l legene altul în locul lui. Scoală-te, fată, trebuie să plângă în brațele unei ființe vii... Simțea cum vântul nu o iartă și prin vorbele sale tăioase o trimite acasă. Își pipăi fața, să vadă de mai trăiește, apoi își lăsă lin mâna peste pântec. Degetele se mișcau în bătaia vântului de toamnă. Inima pământului tresări prin inima ei și atunci simți cu adevărat că-l iubește. Se iubeau. Când a văzut
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fi pielea ei, cu ochii roșii de plâns și plini de fericire, cu vântul șoptindu-i la ureche, Anica întinse mâinile. Avea să primească și să înceapă o nouă viață. De vorbă cu tata Retezate de hârleț, subțirile rădăcini au pipăit dureros lemnul ce l-au întâlnit în cale. Era lipsit de viață, așa că s-au retras spre rădăcina mamă, care își făcea tot mai puternic drum în jos, pentru a găsi hrană și a se adăposti de frigul ce simțea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și lăsă crucea să se prăvălească în dreapta ei. Se întinse apoi lângă ea și închise ochii. O cuprinsese oboseala, deși nu își terminase treaba. Câteva furnici, încurcate de piciorușele fetei, o mușcară. Întinse mâna să aline senzația de durere, apoi pipăi lemnul crucii, ca să vadă dacă e acolo. Fața nu mai era în bătaia soarelului și deschise ochii speriată. Nu era nimeni, doar un norișor. Se ridică, spijinindu-și palmele de pământ, și se uită în jur. Văzu pentru prima dată crucile
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Janine! Tresări la chemarea bărbatului ei. Îi trecu și de data asta prin minte cât de ridicol era acest nume pentru o femeie ca ea, puternică și înaltă. Marcel voia să știe unde se află mica valiză cu eșantioane. Ea pipăi cu piciorul locul gol de sub bancă și, dând peste ceva, socoti că trebuie să fie acolo. Nu putea să se aplece fără să i se taie răsuflarea. În liceu, totuși, fusese prima la gimnastică, și pe vremea aceea nu știuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]