2,468 matches
-
cere mai mult, Acum înțeleg mai bine de ce-ul acestei înclinații a dumneavoastră către anarhism, mitralie ministrul de interne, mai devreme sau mai târziu întotdeauna sfârșiți prin a debita nostimada. Prim-ministrul ajunsese la sfârșitul hârtiilor sale. Clincăni ușor cu pixul în paharul de apă, cerând atenție și liniște și spuse, N-am vrut să întrerup interesanta dumneavoastră dezbatere, din care, deși probabil v-am părut cam distrat, cred că am învățat destule, întrucât, așa cum trebuie să știm din experiență, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
amintiri, o fotografie de grup, alta cu dedicație, un inel din fire de păr, o statuetă a zeiței fericirii, o ascuțitoare de creioane de când era în școală, un cec înapoiat, o scrisoare anonimă, o batistuță brodată, o cheie misterioasă, un pix ieșit din uz având numele gravat, o hârtie compromițătoare, altă hârtie compromițătoare, dar aceasta pentru un coleg din biroul de alături. Câțiva dintre aceștia, gata să plângă, bărbați și femei care abia reușeau să-și domine emoția, se întrebau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
necesare pentru pacificarea spiritelor și pentru liniștea străzilor are, cu siguranță, o masă mare în jurul căreia se așezau pe comode scaune tapisate și pe care era imposibil să nu se afle sticle cu apă minerală și pahare corespunzătoare, creioane și pixuri de diferite culori, carioci, rapoarte, volume de legislație, blocnotesuri, microfoane, telefoane, arsenalul obișnuit în locuri de acest calibru. Trebuie să existe lustre suspendate din tavan și aplice pe pereți, trebuie să existe uși capitonate și ferestre cu perdele, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu s-au mutat în acești trei ani. Comisarul își plimbă privirea prin micul living, întârzie asupra televizorului, ca și cum ar fi sperat să-i vină o inspirație de la el, apoi spuse, Agent, dă-i domnului carnețelul dumitale și împrumută-i pixul ca să scrie numele și adresele celor despre care ne-a vorbit, cu atâta amabilitate, adineauri, mai puțin ale puștiului cu strabism, care, oricum, n-ar folosi la nimic. Mâinile bărbatului tremurau când primi pixul și carnetul, continuară să tremure în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
domnului carnețelul dumitale și împrumută-i pixul ca să scrie numele și adresele celor despre care ne-a vorbit, cu atâta amabilitate, adineauri, mai puțin ale puștiului cu strabism, care, oricum, n-ar folosi la nimic. Mâinile bărbatului tremurau când primi pixul și carnetul, continuară să tremure în timp ce scria, își spunea lui însuși că nu avea motive să fie speriat, că, dacă polițiștii se aflau aici, era pentru că, într-un fel, el însuși îi făcuse să vină, ceea ce nu reușea să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mâinilor cuvintele se citeau cu greu, Pot să folosesc altă foaie, întrebă el, Câte vreți, răspunse agentul. Caligrafia începu să iasă mai fermă, nu avea să-i mai fie rușine de felul în care scria. În timp ce agentul își lua înapoi pixul și înmâna carnețelul comisarului, bărbatul se întreba cu ce gest, cu ce cuvânt ar putea să-și atragă, fie și în ultima clipă, simpatia polițiștilor, bunăvoința lor, complicitatea lor. Deodată își aminti, Am o fotografie, exclamă el, da, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
poate că voi reconsidera hotărârea de a nu o bea și pe a doua. Medicul și soția sa terminaseră deja. Nici unul dintre ei nu se atinsese de fursecuri. Comisarul scoase dintr-un buzunar exterior al sacoului carnețelul de notițe, pregăti pixul și-și lăsă glasul să curgă pe un ton neutru, inexpresiv, ca și cum nu l-ar fi interesat cu adevărat răspunsul, Ce explicație mi-ați putea da, doamnă dragă, pentru faptul că nu ați orbit acum patru ani, când a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
capătă un luciu de noblețe, chiar dacă sunt ușor imbecile. Și slujitorii Inchiziției erau convinși că servesc binele și adevărul. Să-l prețuim totuși pe omul actual. Nu se știe ce ne va aduce viitorul. Nu scriu la calculator. Contactul cu pixul mi se pare un gest senzual. Fără iluzii, parcă am fi marțieni. Chiar crezi că îți iartă Dumnezeu păcatele dacă dai ceva mărunțiș unui cerșetor bețiv? Uneori iubirea este drumul modernizat spre deziluzii. Am crezut că reușim să-l transformăm
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și deasupra mlaștinii. A optat pentru crematoriu. Dacă are în el ceva din Pasărea Phoenix...? Alcoolul stimulează simțurile, nu și fiorii metafizici. Tiranii au impresia că puterea poate anestezia și teama de moarte. Ca orice naiv incorigibil, mitraliez haita cu pixul. Aurul nu ține nici de foame, nici de sete. Semnează Regele Midas. Suntem noi, românii, geniali, dar nici așa cum spun criticii literari când își prezintă amicii. Unici suntem toți. De neînlocuit nu e nimeni. Iluziile seamănă tot mai mult cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
a lungul garniturii. Numai stâlpii din beton, care susțineau rețeaua de energie electrică, se succedau în liniște unul după celălalt, stropiți de lumina roșiatică a unui soare gata-gata să se ascundă încă pentru o noapte. Văzuți prin fereastră, păreau niște pixuri din piatră ceva mai mari. O termocentrală și un cunoscut combinat chimic în stânga; în dreapta un mare cartier de locuințe format numai din blocuri, ce nu se deosebesc între ele precum chinezoaicele în fața europenelor; toate cu parter plus patru etaje. Numai
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
s-ar lăsa atinse de el. E o plăcere să-l privești. În comparație cu el este imposibil să nu te simți om"... O ninetistă face cruci grăbite. Pitu cade în mirare și admirație: "Să n-am parte! Onuț era prieten cu pixul, oameni buni!"... Eu privesc spre nea Onuț. Oho! Mi se pare mie sau chiar zâmbește? Mare pișicher, nea Onuț! Nici mort nu tace... "Plotonierul majur Cocea: un rahat cu ochi. Burtă, pumni cât maiul, cap de taur, creier mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că o să le fie dor de el și vor să aibă multe poze de-ale lui. Devotatul șef face semn către unul care zice mereu, ca un roboțel stricat, ruginit: "Trăiți! Am înțeles!" Roboțelul scoate iute niște hârtii și un pix; stă în așteptare. Proces-verbal... Devotatul prim merge prin apartament cu mâinile la spate și dictează ca Napoleon. E serios rău, gândește de i se încrețește și fruntea, privește către ceilalți de parcă ar fi niște pigmei... Una bucată plic Fiii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
supărare, la nea Onuț. Chiar dacă trage din greu la aghioase, nea Onuț zâmbește. Și tata. Și Pitu. Mama e stană de piatră... Dumnezeii cui te-o lepădat... Nea Onuț își vede de somn; zâmbind... Roboțelul ruginit muncește din greu. Ține pixul ca pe un târnăcop. Nu scrie nici măcar așa cum scriam eu în clasa întâi. Parcă izbește fiecare literă cu târnăcopul. Aha! Acum m-am prins: omul urăște literele. Parcă ar vrea să le ucidă. Când reușește să aștearnă una pe hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a creat anumite îndoieli. Mai precis, pe unde trece Vasile ăsta, cel care căuta pe acolo după plecarea lui, aproape invariabil, nu mai găsea nimic. Ar fi fost oare posibil? Un om curățel ca Datcu, la costum, cu stiloul și pixul într-o cutie de firmă, cu inele pe aproape toate degetele, cu ochelari fumurii și cu geantă din piele, s-ar putea preta să fure cutia cu pixuri de pe birou? Eu cred că, probabil, femeia de serviciu a aruncat, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
oare posibil? Un om curățel ca Datcu, la costum, cu stiloul și pixul într-o cutie de firmă, cu inele pe aproape toate degetele, cu ochelari fumurii și cu geantă din piele, s-ar putea preta să fure cutia cu pixuri de pe birou? Eu cred că, probabil, femeia de serviciu a aruncat, din neatenție, buclucașa cutie la coșul de gunoi. Tot așa credea și directorul Zăbavă și, în consecință, a inspectat coșul. În coș erau hîrtii, chestii, socoteli, dar nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
buclucașa cutie la coșul de gunoi. Tot așa credea și directorul Zăbavă și, în consecință, a inspectat coșul. În coș erau hîrtii, chestii, socoteli, dar nu și cutia aceea specială pusă la "protocol". Adică, cei care veneau, își luau un pix "souvenir", cu însemnele firmei, cu tricolorul și cu înscrisul apăsat "director Zăbavă Iulian". Vasile Datcu era un om foarte deștept, adică așa îl credeau mulți și reușea pe loc să dea soluții doar pe jumătate. Jumătatea cealaltă, de obicei, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
rezoluții pe hîrtii. Trece un minut, trec două, zece și omul meu tace. Puțin jenat, ridic tonul: Vă rog, ce doriți? Aștept să terminați... Dar eu nu termin nici în cinci ore, așa că... Nu-i nimic, aștept, răspunde precipitat. Las pixul din mînă, îl fixez rece, îmi îngruzesc puțin fruntea și spun răstit: Numai că eu n-am nevoie de companie... Spuneți repede, n-am timp de pierdut. Se uită roată, se saltă de pe scaun și, vădit incomodat, mă anunță: Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Doamna E. acoperă receptorul cu palma. Îi aruncă o privire rea. Apoi dulce și degajată: Sigur. Oricînd. De-ai ști cît mă bucur să ne vedem... da, chiar săptămîna asta... te așteptăm, pa, pa. În odaie se așterne liniștea. Doar pixul domnului D. se mișcă ordonat pe foaia cu pătrățele. Doamna E. Își vede de treabă la bucătărie. Se apropie și Niki de cincizeci și face pe tinerelul Îi dă mîna, mașină atelier la Șosea vad bun clientelă selectă cine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Să te saturi privind expoziția de artă culinară de la Ambasador și să scrii o frumoasă epopee despre fazanul de aur și cei șapte samurai prefăcuți În pommes frites. Oare ce versuri știe pe de rost designerul care a prospectat prototipul pixului cu care scriu? O singură Întrebare Într-un test pentru ocuparea unei poziții cheie: Ce preferați: Coșbuc, Dinescu sau Ezra Pound? ar rezolva simplu problema „omul potrivit la locul potrivit“, cum se spune pe la noi. Chiar, vorba lui Bacovia. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
La această scară a fost ridicată În luna mai a anului 1987, prin donația poetului și animatorului cultural George Almosnino, antena pentru captarea posturilor de televiziune bulgare. O cafea, o țigară și iar aceste foi albe sub ochii mei, sub pixul care se supune docil ca o ordonanță la toate capriciile creierului. Aseară, Înainte de culcare am răsfoit un volum de eseuri de Dieter Wellershoff - la pagina 279, unde s-a deschis cartea din Întîmplare, am citit că soția lui James Joyce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cerebral... În atîta sterilitate, În atîta senectute, ar mai răspunde ele bacantele, s-ar mai umfla strugurii lor de neastîmpăr, ar mai mușca ele un organ dezacordat și ce muzică ridicolă, ce muzică falsă ar Începe să picure din acest pix care mutilează hîrtia? „e un nor sub țeasta bătrînului general tace și spumegă altfel piciorul cui ar bate această grenadă În peretele din spate al catedralei visez În clipa În care părul meu se Împletește cu părul unui munte vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
completați. Am lipăit până la biroul de recepție, am lăsat geanta jos, am pus cușca motanului lângă telefon, mi-am ridicat mânecile hainei încercând să controlez picuratul apei, apoi am întors hârtia cu fața spre mine. Ea mi-a dat un pix și eu m-am întins să-l iau. Atunci am observat că femeia nu era scundă, ci stătea într-adevăr jos. Într-un scaun cu rotile. Motanul n-a părut impresionat. — Tanti Ironside, așa-mi zice, i se adresă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din Naxos pe care nu le vizitaserăm încă. — Nu mă simt bine, am zis. Vocea mea părea groasă și stranie, ca un sunet care țâșnește dintr-o bulă de aer, într-un loc adânc și ciudat. — Știu, zise Clio, rozând pixul, fără să ridice privirea. Ăsta-i efectul pe care-l are și asupra mea. Se referea la Paul Auster - citeam Inventarea singurătății. — Clio, am zis, vrând să încep o propoziție, dar rămăsesem fără cuvinte. Ea puse ghidul jos și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ce e? Am pus cușca lui Ian jos și m-am apropiat de locul în care Scout stătea îngenuncheată. Îmi întinse ceea ce găsise, un colț rupt dintr-un ziar, cu jumătate dintr-o parte acoperită cu litere șerpuitoare, scrise cu pixul. Un fel de formulă. — Ne apropiem, spuse. — E a lui Fidorous? — Mda, e caligrafia lui. M-am holbat la hârtie, trecându-mi cu degetul mare peste literele mici și albastre ca să simt ușoara adâncitură lăsată de pixul lui în timpul scrisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
șerpuitoare, scrise cu pixul. Un fel de formulă. — Ne apropiem, spuse. — E a lui Fidorous? — Mda, e caligrafia lui. M-am holbat la hârtie, trecându-mi cu degetul mare peste literele mici și albastre ca să simt ușoara adâncitură lăsată de pixul lui în timpul scrisului. O să ajungem azi? — O, da, zise Scout, pornind-o din nou printre rafturi. S-ar putea să ajungem într-o oră. Se întoarse și zâmbi. Dacă ai cât de cât habar să citești o hartă. — Să citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]