2,966 matches
-
când aveam 25 de ani și s-a făcut numai că ar avea propria casă, mobilându-și apartamentul cu câteva accesorii funcționale disparate. Nu dormea aproape niciodată acolo, poate doar din când în când, în nopțile în care eu eram plecată, iar el rămânea să lucreze până foarte târziu la birou, care se afla aproape de blocul lui. Dar Lynn avea dreptate. Existența apartamentului era ca un zid între noi, amintindu-ne permanent că între noi nu exista un angajament ferm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
treia zi de foame cumplită. După ce Omul cu ciocul de aramă îi scoase cămașa, cu gestul cu care ar fi desfăcut un obelisc de caș, dintr-un sac de pânză albă, Greta ne întoarse spatele și rămase așa, cu capul plecat, ca o pară uriașă, cu vârful înfipt în covor. - Rămân cu dânsa, îmi spuse Omul cu ciocul de aramă, înturnându-și spre mine păstârnacul morcovit de patimă și de lumina purpurie a becului electric. - Nu-l vreau, interveni speriată Margareta, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fie... ăă... mai rău. Chicotind, o Împinse Înapoi În salon. — Și când are să se Întâmple asta? Întrebă Fenimore. — Mi-am propus să mă mut pe la mijlocul lui martie, zise el, Închizând ușile de sticlă. — Ah, mă tem că voi fi plecată. — Plecată? Aproape se răsucise În loc de mirare. — Da, mă Întorc la Florența. — Dar de ce? — Nu cred că e nevoie să te conving pe tine de frumusețile Florenței? spuse ea cu un zâmbet. Nu, dar... Ezită să dea o ripostă. — M-am săturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
putea fi sigur, dat fiind că el Însuși nu avusese și nu pierduse nici una, nici alta -, dar pe marginea altor forme de suferință se putea pronunța onest și cu convingere. Oricât de profund și de sincer Îi plângeai pe cei plecați, inevitabil și treptat ei ocupau un loc din ce În ce mai restrâns În conștiința ta, odată cu trecerea timpului. Cu vreo doi ani În urmă scrisese o povestire, Altar pentru morți, despre un om care Încerca să oprească acest proces punând stăpânire pe altarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu personajele eroice cioplite în marmură, mai mari decât în realitate, sculptorii Breker și Thorak se întreceau unul pe altul, arătându-și mușchii. Lilli Kröhnert, fumătoarea a cărei privire de argint mă irita, tânăra femeie tunsă băiețește și cu bărbatul plecat, profesoara mea iubită, care-mi arăta lucrările interzise ale lui Lehmbruck, dar care-mi atrăgea atenția și asupra unor sculptori tolerați precum Wimmer și Kolbe, risca să fie turnată de elevul ei care, cum credea ea, nu era lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-i fi făcut ceva. — Unde e Beth? Nu știu. Costumul i-a dispărut. M-am gândit că poate s-a dus pe astronavă. — Pe astronavă? spuse Norman, Încruntându-se. — Tot ce știu e că, atunci când m-am trezit, era deja plecată. Mi-am dat seama că tu te duseseși În celălalt habitat, apoi am văzut calmarul și am Încercat să te previn prin radio, dar cred că pereții metalici au Împiedicat recepția. — Vasăzică, Beth a plecat? spuse Norman. Începea să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
te aflai afară? Și, după o pauză: — N-aș fi făcut asta niciodată, Norman. — Îți jur, Îi spuse Harry lui Norman. N-am avut nici o discuție cu Beth. N-am vorbit deloc cu ea. Când m-am trezit, era deja plecată. Nu era nimeni aici. După părerea mea, cred că și-a dorit tot timpul să ajungă pe astronavă. Norman Își aminti cât de repede acceptase Beth ca Norman să meargă la submarin și cât de surprins fusese atunci. „Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Bătrâna Elena Marin Alexe fiului meu, Robert... Cobor pe-o potecă, Spre-o gură de rai Și-ntreb o bătrână: - Mata, câți ani ai? S-oprește din cale Cu fruntea plecată, Proptită-n toiag, Cu vorba înceată. - Trec anii ca zorii, Abia dacă-i vezi. Sunt tare bătrănă, De vrei să mă crezi. - Sunt veche, ca lumea Prin care cobor Și tristă ca ploaia, Cea plânsă de nor. - Aștept încă ziua
B?tr?na by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83257_a_84582]
-
câte una emoțiile albe încălzite în dorul meu de tine ce a rămas mai puternic în moartea mea planetară. Tu stăteai pe-un nor de pustiuri și cerul negru de singurătate îmi răsfiră cuvintele atârnate dintr-o stea tăcută peste plecata tăcere a regăsirilor noastre... Orele ne țineau împietriți, pe jumătate prefăcuți în aer pentru a nu se vedea toamna târzie a neșanselor noastre. Durerile trezite din sunetul amintirilor vibrau pe rând în glezna tenebrelor unde dorul de viață se vrea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
vroia să mă ningă din nou. Am încercat să întind brațele spre el, dar fereastra mi l-a dezvelit în toată noaptea de geruri. Au rămas numai hainele stelelor să aștepte prin camera albă. Atât de noapte e în iubireami plecată, singură încerc să mai scriu ultimele versuri despre acel ce sunt sigură că nu se va mai putea întoarce. Nici ușa și nici fereastra de vise nu-l va mai putea aștepta la fel ca ninsorile răvășite ale sufletului. PUTERILE
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
tăcere Când cerul se preface-n taine de cuvânt Îngenunchez în noaptea iubirilor de sfere. AȘTEPTAREA-I LACRIMĂ DE ZARE Nu știu de pot să uit vreodată Chipul celui ce-n vis mă face Să las iubirea pe-un țărm plecată Și-n sărutări, delirul să-l îmbrace. Nu știu de ce în amfora de dor E aceeași simfonie de iubire Ce se frământă-n șoaptele de nor Prin taine ferecate-n zile. Nimic nu mai rămâne-n univers Decât privirea nopților
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
al neprevăzutelor iubiri când nu va mai însemăna nimic pentru mine, nici doar viața din liniști sfărâmate. Voințele imposibilului au obosit și au rămas în iluzia arsă a primăverilor. Nmic nu poate fi mai trist decât această avalanșă de suflete plecate. Mă simt o fărâmă ucisă de oase și nu am decât tăcerile lumilor blânde în care am văzut spânzurat blestemul răului și scufundat într-o haotică fântână de urlet... Am văzut și ritualurile nebunilor cum își căutau prin așternutul de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ținutul fantomei de stele, El, prin sufletul lunii un eșafod de chemări, El, roua de cer rostogolită-n speranțele mele. El, mi-a inserat drumul ce-aveam de urmat, Mi-a vindecat teama de noapte, Sărăcia din himera cu capul plecat, El, dorul de viață prin nimfa de șoapte. El prin oceanul de vis, mai departe Naviga vindecat și iubit De-o ființă plecată la moarte prin pătulul dorit al hârtiei de scris. Toamna venea ca o disperare tăcută, Săruta întunericul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
geantă sport pe care s-o arunci pe podea și să nu-ți pese cine se așază pe ea. Am făcut rapid stânga-mprejur și m-am întors pe unde venisem, croindu-mi drum prin mulțimea de oameni cu capul plecat și cumva avântat, astfel că arătam cam ca un taur. Oricum, am cumpărat o grămadă de chestii. Cu toate că nu probasem nimic. Trebuia să cumpăr ceva. În fond, trebuia să-mi apăr reputația. Fusese o vreme când numele meu reprezenta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nemișcare. Apoi Adam s-a îndepărtat de mine. Extenuat și complet epuizat, a rămas cu brațele atârnându-i vlăguite pe lângă corp. —Adam, m-am aventurat eu să redeschid discuția. El nici măcar n-a ridicat ochii spre mine. Stătea cu capul plecat. Oferindu-mi o perspectivă asupra minunatului lui păr negru. —Adam, am spus eu din nou atingându-l cu blândețe pe braț. S-a încordat ușor, dar nu s-a tras de lângă mine. Nu e vorba de tine, e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Bine, am spus. Bine. Întoarce-te la hotel (hotel! ce glumă!) și aranjează să ne fie trimise actele apartamentului, da? Apoi putem să ne întâlnim mai târziu. —Bine, mi-a răspuns el tot pe șoptite. Abia așteptam să-l văd plecat. Era deja prea mult. În sfârșit, se întâmpla. Se terminase într-adevăr. Rezolvasem problema ca niște persoane civilizate. Mult prea civilizate, după părerea mea. Toată întrevederea avusese un aer de irealitate. Era oribil. —Te sun în după-amiaza asta, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
după care a continuat cu o voce cântată, ca de băiețel, genul de băiețel pe care-ți vine să-l ucizi: —„Am Făcut o Greșeală.“ Ești mulțumită așa? —Ăăăă, mulțumesc, i-am spus politicoasă. Nu voiam decât să-l văd plecat. — Sigur că dacă ai de gând să continui să fii ranchiunoasă și să-mi faci reproșuri, atunci nu mai are nici un sens să rămân aici, nu? m-a întrebat James. Dacă așa stă situația, atunci mă duc direct la aeroport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
măiestru monede din găletușa cu donații, cu un ochi la magazinul de băuturi alcoolice de vizavi. Stomp spuse: — Uite ce e: tu vrei informații, iar mie-mi trebuie bani. Mickey și Davey Goldman sînt la pîrnaie și cît sînt ei plecați, de treburi se ocupă Mo Jahelka. Mo se ține de fleacuri și nu are nimic de lucru pentru mine. Jack Whalen nu mă angajează nici mort și de la Mickey nu am mai primit nici un plic. — Nici un plic? Mickey e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
zilele pustii. Și doar speranța-mi pâlpâie în suflet, Că într-o dimineață-ai să revii. Când razele m-or săruta pe gene Și visul va fugi spre zări mirat, Voi lăcrima gândindu-mă la tine, Copile drag în depărtări plecat. Am să te-aștept sub vișin în tăcere, Cu gândul răvășit de dorul greu. Îmbrățișez în taină cu durere Cămașa ce o port de dorul tău. Rămân cu gândul dus în depărtare, Adun din nouri flori de liliac Și ți-
Am s? te-a?tept sub vi?in by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83302_a_84627]
-
lugubru mi-a ucis speranța. O, daca as găsi cheia să dau drumul cuvintelor, ele s-ar preface în armonie divină și voi, împătimiții de sublim, ați asculta cea mai frumoasă simfonie născută din șoapte împletite cu durerea inimii. Dacă plecați, nu luați și cheia cu voi !
?nchisoarea cuvintelor by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83317_a_84642]
-
mult apreciam această mărinimie, ea nu înlocuia posibilitatea de a o revedea pe Alice și în rarele ocazii (trei sau patru) când am fost personal la birou, am întrebat întotdeauna de ea. Soarta a vrut ca Alice să fie mereu plecată, ba la masă, ba în concediu, ba era ocupată cu alt autor. Și totuși și acum, în mod absurd, la opt ani după ce am văzut-o ultima oară, am simțit un dulce fior de nostalgie sexuală când am intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de lung ca să-ți înfigi ghearele în tatăl meu. Câți bani ai stors de la el, aș vrea să știu. Și mai clar, de ce a murit? Nimeni nu pare să vorbească despre asta. Nu știu exact, spuse Phoebe, dând înapoi. Eram plecată când s-a întâmplat. — Ascultă, ne pierdem vremea, spuse Dorothy. Să se ducă cineva să-l aducă pe Henry și să-l anunțăm ce se petrece. Li se păru tuturor o idee foarte logică. — Dar unde e? — În vechea cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
iubito, în lunga noapte dormi. Privesc la lumânarea ce pâlpâie ușor Și-ncetul mă cuprinde asprimea clipelor de dor În noaptea lungă și geroasă Stau singur și uitat într-un ungher de casă. În noaptea lungă mă gândesc la cei plecați: Părinți, prieteni, rude și la frați. În șoaptă parcă le răsuna cântul Împrăștiat apoi în zare, când pornește vântul. Acum sunt trist și-adorm cu tine-n gând Și te zăresc mergând pe o alee suspinând. Se-aude iar în
Lunga noapte by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83186_a_84511]
-
nu trebuie să Îi zic „doamnă“, greșeală pe care o făcusem cu o săptămână În urmă și din cauza căreia era cât pe ce să fiu concediată. — Da, Miranda, Îmi pare rău, am răspuns eu cu voce domoală și cu fruntea plecată. Și În clipa aceea chiar Îmi părea rău, Îmi părea rău că vorbele ei nu Îmi rezonaseră În creier cu trei zecimi de secundă mai devreme, că Întârziasem să spun „Biroul Mirandei Priestly“ o fracțiune de secundă peste cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
disperată să ajung Înapoi la birou și să stau jos, dar am cumpărat câte un cappuccino pentru Emily și pentru mine. Tocmai când plăteam cafeaua a sunat telefonul. Naiba s-o ia, femeia asta era imposibilă. Nesătulă, nerăbdătoare, imposibilă. Eram plecată doar de vreo patru minute; imposibil s-o fi apucat din nou pandaliile. Din nou, am apucat punga cu o mână și am scos cu cealaltă telefonul din buzunarul hainei. Hotărâsem deja că un asemenea comportament din partea ei justifică pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]