3,550 matches
-
deosebite, Numai de copii trăite. Stanciu Magdalena-Gabriela, clasa a VIII-a Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Techirghiol, Constanța profesor coordonator Ciobanu Claudia Veronica Poteca timpului Iarăși am rămas Pe drumul atât de verde Și m-am oprit la jumătatea lui - Este poteca ștearsă a timpului - Și n-am avut curajul de a mă pierde Fie-ți de-acuma drumul vieții verde. Fie-ți de-acuma drumul vieții verde. Să nu ai rătăciri De-a lungul lui, Dar în poteca ștearsă a timpului
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
jumătatea lui - Este poteca ștearsă a timpului - Și n-am avut curajul de a mă pierde Fie-ți de-acuma drumul vieții verde. Fie-ți de-acuma drumul vieții verde. Să nu ai rătăciri De-a lungul lui, Dar în poteca ștearsă a timpului Să ai cândva curajul De-a te pierde. Floarea Să nu culegi, în pripă, Nicio floare. Nu vei ști, de-i rupi tulpina-n două Cât o doare. Când buchetu-alegi, Într-o clipă de uitare, Vei strivi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se ascundă de natura dezlănțuită. Vântul și ploaia măruntă aruncau asupra micii comunități un aer de pustietate. Doar cele câteva lumini care răsăreau ici și acolo ca niște licurici bezmetici trădau prezența vieții. La marginea unui colț de pădure, o potecă scurta drumul până la gară. De fapt, era o haltă unde opreau câteva trenuri vechi, destinate navetiștilor. Celelalte trenuri noi și impunătoare își continuau nepăsătoare drumul fără să ia în seamă micul popas. Alina se grăbea și de aceea a ales
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
repetate dinspre zi înspre noapte ori în diminețile răcoroase ți-ai adus aminte de mine, copila cu ochi mari albaștri, fremătând de bucurie la vederea copacilor tăi? Și vreau să rătăcesc fără țintă, ca o frunză mânată de vânt pe potecile goale, să fug fără oprire peste stânci și peste pietre, să mă opresc brusc în inima ta și să stau ceasuri întregi. Să privesc stelele, într-o noapte cu lună plină. Să aud din depărtare cum o mică vrăbiuță rupe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în aer, ce se îndepărta cu fiecare secundă. Fata îl urmă. O conducea prin pădure, în direcția opusă satului bunicilor, cu o viteză enervant de mare, mai ales când trebuia să și evite rădăcinile și crengile căzute ale arborilor. O potecă ar fi fost mai mult decât binevenită. Sidney abia mai putea respira, când văzu strălucirea oprindu-se în fața unei stânci. Stătea fără să facă nicio mișcare, așteptând ceva... dar ce? Nu conta, putea și ea să aștepte. Se așeză în spatele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
era prizonier al Metaforei. Vara s-a sfărâmat și ca un puzzle piesele ei s-au împrăștiat. Deasupra întinderii domnea liniștea acelei clipe. Fulgi de cristal au început a perdelui văzduhul, frunze de aramă acopereau pământul, iar florile parfumate pecetluiau poteca ce ducea către un univers greu de mister, universul lui „A fost odată...”. Cum pășeam stingheră pe pământul umed m-au îmbrățișat întrebări neînțelese și ajungând la poarta „celui dintâi vis al anului” am zărit-o pe Metafora care stătea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
călduță și ne stropeam din cap până în picioare. Apoi ne uscam la soare și hainele ne miroseau ca briza și ca valurile râului Jabbok. Într-o zi am mers în susul fluviului și am descoperit un pod natural, un fel de potecă făcută din pietre. Cum nu era nimeni pe acolo care să ne împiedice, am trecut pe malul celălalt și am găsit chiar locul unde fusese tata atacat. Am recunoscut luminișul pe care îl descria - cercul celor optsprezece copaci, iarba călcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
au făcut și ele cu mâna, în timp ce coboram valea, și le simțeam întrebarea în spate. Un șoim s-a rotit de câteva ori deasupra noastră. Levi a zis că e semn bun, dar mesagerul scuipa ori de câte ori umbra păsării trecea peste poteca noastră. Fratele meu m-a lăsat la ușa lui Hamor, urându-mi cu o voce foarte puternică și ceremonioasă, destinată urechilor mesagerului, „să mă port așa cum trebuie să se poarte fiicele lui Iacob”. Mai ales că eram singura, am zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
părăsit dragostea, pentru că nu aveam să mă mai oglindesc niciodată în ochii mamelor mele. Dar n-aș fi putut să mai trăiesc în mijlocul lor. Am plecat în noaptea fără lună, mi-am însângerat picioarele și mi-am distrus genunchii pe potecile dintre văi, dar nu m-am oprit până la porțile Salemului. Aveam o imagine înaintea ochilor. Aveam să-mi îngrop bărbatul și să mă îngrop și eu cu el. Trebuia să-i găsesc corpul și să i-l învelesc în pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
blocul nostru, auzindu-i cum încă râd de mine, și nu știam ce-o să-i spun mamei, goneam și-atâta tot, rugându-mă să nu mai ajung acasă niciodată. Muzică Stăteam pe o bancă, în spatele blocului nostru, pe deal, lângă potecă și mă chinuiam să bat un nit, cu o jumătate de cărămidă, în mânerul în forma de pește al briceagului meu cel nou, de când îl înfipsesem odată într-un copac sau în mai știu eu ce, îi juca lama, închizându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
era frică să nu mă tai la deget, mă chinuiam, deci, să-l repar, însă cărămida nu era destul de tare, degeaba tot ciocăneam nitul, în afară de faptul că mi-am murdărit mâna și pantalonii de uniformă, n-am reușit nimic. După-amiezile, poteca era neumblată, stăteam acolo de vreo juma’ de oră și numai pe nea Miki l-am văzut mergând spre cișmea, l-am salutat, mie nu-mi era frică de el, deși ceilalți povesteau despre el tot felul de lucruri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
chiar că n-am un chior, Prodan și-a scuturat capul, să nu mă minți, Dzsátá, a spus, apoi mi-a făcut semn cu briceagul să mă ridic de pe bancă, mi-a și arătat unde anume să stau, acolo, în mijlocul potecii, acum o să vedem dacă zornăie ceva, a spus, dă-i drumu’, sărituri pe loc, a spus, apoi mi-a făcut semn că pot să încep, sus-jos, sus-jos, am sărit liniștit, știam că n-o să-mi zornăie nimic prin buzunare, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
semn să tac, deși nu mai vroiam să spun nimic, m-am uitat în spate, peste umăr, pentru că voiam să văd de ce tăcuse Prodan așa, deodată, păi, pricina era nea Miki, se întorcea de la cișmea, tatonând cu bastonul lui alb poteca. Prodan m-a apucat de braț, să nu mă mișc, și atunci, deodată, mi-am adus aminte unde mai văzusem eu acordeonul ăsta, păi, la gâtul lui nea Miki, era acordeonul lui nea Miki, obișnuia să cânte vara în piața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Prodan, rănindu-l, iar când nea Miki s-a aplecat în față, atunci s-a înfipt în acordeon, se pare că așa s-a întâmplat, între timp nea Miki și-a luat damigeana, s-a târât în patru labe până la potecă, unde s-a ridicat și, fără baston, a luat-o spre blocuri, mergea repede, aproape alergând, Prodan s-a așezat pe jos, ștergându-și rana de la mână cu cămașa, gâfâia, apoi s-a uitat la mine și mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ca să intru în clasă, mă gândeam că n-o să scap așa ușor, eram sigur că, în drum spre casă, o să încerce să-mi vină de hac. Am plecat de la școală pe căi ocolite, luând-o spre cișmea, peste deal, pe poteca din spatele blocurilor. Lângă vechiul teren de fotbal, am părăsit poteca, pentru că nu voiam să trec pe lângă șanțul de canalizare, săpat doar pe jumătate, de teamă să nu-l întâlnesc pe muncitorul zis Csákány, fiindcă atunci când muncitorii ne-au pus odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
așa ușor, eram sigur că, în drum spre casă, o să încerce să-mi vină de hac. Am plecat de la școală pe căi ocolite, luând-o spre cișmea, peste deal, pe poteca din spatele blocurilor. Lângă vechiul teren de fotbal, am părăsit poteca, pentru că nu voiam să trec pe lângă șanțul de canalizare, săpat doar pe jumătate, de teamă să nu-l întâlnesc pe muncitorul zis Csákány, fiindcă atunci când muncitorii ne-au pus odată la muncă voluntară, au mințit, spunându-mi în glumă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o clipă, c-ar putea fi tata. Mergeam, deci, printre tufișuri, la poalele dealului, drumul era de două ori mai lung pe-acolo, dar cel puțin n-am întâlnit pe nimeni, eram ca și acasă, mai trebuia doar să cobor poteca și s-o tai prin curtea din spatele blocului, dar când să zic că ajunsesem la liman, s-a auzit un fluierat. Uitându-mă în jur, l-am văzut pe Zolika, cățărat în Marele Copac, iar de printre tufe a apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
alți cîțiva cu care Împărțeam secretul, locul Își vînduse sufletul de multă vreme. Cu prețul sîngelui. Lăsasem sătucul departe În urma mea și am ajuns acolo unde Începuse totul. În colțul cel mai nordic al insulei. Cel mai sălbatic. Ty Kern. Poteca vameșilor mergea de-a lungul unei faleze, care cădea vertical În mare și se termina printr-un golf plin de recife la fel de ascuțite ca niște săbii de abordaj, Întrerupîndu-se la o mică punte de piatră care ducea spre far, azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
impunători decît În acel clarobscur În care se iveau precum niște mase Întunecate gata să prindă viață. Fără ca nimic tangibil să justifice acest lucru, atmosfera părea Încărcată de prevestiri funeste. Și cele șase siluete fantomatice Își făcură apariția, ieșind de pe potecă, siniștri mesageri. Mergeau una În spatele celeilalte, cu mers regulat, trecură printre menhiri fără să se oprească și se făcură nevăzute una cîte una Îndărătul dolmenului, Înghițite parcă de lespedea plată tăiată În granit. O a șaptea siluetă sosi la rîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În cameră, ferm decisă să uite că același coșmar Îi mai bîntuise deja nopțile cînd era foarte mică. Trei ceasuri mai tîrziu, incapabilă să pună geană pe geană, Încă se mai gîndea la coșmar, În timp ce alerga cu pași mărunți pe poteca vameșilor. În mod normal, alergatul o ajuta să scape de gînduri. Acum, gîndurile se Întorceau În cerc, obsedante, ritmîndu-i pașii. Pescărușul. Vălul. Spuma. SÎngele. Pescărușul... Și urletele stridente care sfîșiau noaptea... Marie bătu pasul pe loc, dîndu-și seama că Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Gildas. Ea. - Ieri seară, luna era În creștere. Cuvintele, rostite abrupt, o făcură să tresară. Se răsuci și dădu de privirea cenușie a ochilor lui Ryan. El anticipă Întrebarea pe care ea se pregătea să i-o pună. - Eram pe poteca vameșilor, dar n-am văzut nimic, explică el. În afară de Pierric Le Bihan care se agita În mod ciudat În fața menhirului. Marie aruncă automat o privire mutului care se Îndepărta cu mersul lui sacadat, cu grămada de cîrpe strînsă sub braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la fel și cel de haine. Bucătăria fusese curățată cu grijă, aparatele, frigiderul și congelatorul, fuseseră conștiincios debranșate. Doar un sac mare marinăresc, pus pe jos, arăta că plecarea lui Ryan nu era poate definitivă. Marie urcă rapid pînă la poteca vameșilor și tresări remarcînd o vedetă ancorată la vreo zece metri de podul de piatră. Îl văzu pe Ryan care arunca un sac În micul cockpit, apoi coborî Într-o barcă pe care o Îndreptă spre piciorul farului. Ascunsă privirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dar nu vedea decît landa și ferigile Înecate În penumbra vătuită. Un trosnet o făcu să tresară iarăși. Scotoci cu privirea Împrejurimile, În van. Grăbi pasul, chinuită de o neliniște difuză care sporea. Foșnete furișe. Pași rapizi. Respirația cuiva? Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei, Începu să alerge, indiferentă la ramurile care Îi biciuiau obrazul. Pașii se auzeau mereu, se apropiau, avea impresia unei suflări calde În ceafă. Ajunse gîfÎind la malul estuarului. Vederea Zodiacului ancorat la pontonul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spre Nathaniel, sperând pe jumătate ca vorbele mele să-l impresioneze. Ăsta e mesteacăn, zice, arătând din cap spre copac. A. Da. Nu cunosc nici o poezie cu mesteceni. Am ajuns. Deschide o poartă veche de fier și-mi arată o potecă de piatră spre o căsuță cu perdele cu flori albastre la ferestre. Vino să-ți fac cunoștință cu cea care te va învăța să gătești. Mama lui Nathaniel nu e deloc așa cum m-am așteptat. Mi-o imaginam ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
încă... Urmează o pauză. Îmi dau brusc seama că mă uit prea intens la mâinile lui care strâng sfoara. Am venit după niște... rozmarin. Arăt către coș. Ai ? — Sigur că da. Îți tai imediat. Sare de pe scară și pornim pe potecă, spre grădina de verdețuri. Aici, departe de casă, e o liniște absolută, în care se aud doar câte un bâzâit de insectă și pietrișul scârțâind sub picioarele noastre. Încerc să mă gândesc la ceva de spus relaxat, dar am creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]