2,788 matches
-
Rădulescu-Motru este următoarea: "Timpul aprioric, în care o conștiință în genere, transcendentală, ordonează experiența, este timpul restrâns la succesiunea cauzală mecanică, este timpul măsurătoarei matematice"168. În Estetica transcendentală a primei Critici, Kant prezintă timpul ca o intuiție pură a priori, formă a simțului intern, "condiția formală a priori a tuturor fenomenelor în genere"169. Timpul nu este obiectiv în sensul prezenței sale în afara subiectului, relativ la lucrul în sine, dar este obiectiv relativ la fenomen, adică prin raportare la orice obiect care
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
conștiință în genere, transcendentală, ordonează experiența, este timpul restrâns la succesiunea cauzală mecanică, este timpul măsurătoarei matematice"168. În Estetica transcendentală a primei Critici, Kant prezintă timpul ca o intuiție pură a priori, formă a simțului intern, "condiția formală a priori a tuturor fenomenelor în genere"169. Timpul nu este obiectiv în sensul prezenței sale în afara subiectului, relativ la lucrul în sine, dar este obiectiv relativ la fenomen, adică prin raportare la orice obiect care ar putea fi dat în experiența noastră. El
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
realitate", fie aceasta subiectivă. Totuși, dinspre filosofia transcendentală (care trebuie să răspundă următoarelor întrebări: Cum este posibilă matematica pură? Cum este posibilă fizica pură? Cum este posibilă metafizica în genere? Cum este posibilă metafizica știință?), timpul kantian, ca intuiție a priori, are sensuri care trimit la o "realitate"; el posedă o funcție constitutivă față de fenomen și este necesar în arhitectonica subiectivității transcendentale. Programul pe care și-l propune C. Rădulescu-Motru în filosofia sa este sensibil diferit de cel kantian; iar legitimitatea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
măsurare, spune el, de științele fizico-chimice. Filosoful român nu neagă timpul-instrument, dar, în manieră bergsoniană, îl consideră inautentic (ne-real). Poate că și ideea condiționării intuiției timpului de către intuiția destinului are un anume accent kantian, o legătură cu timpul-condiție a priori a intuiției empirice. Totuși, distanța dintre aceste două idei este suficient de mare pentru a limita curajul unei speculații prin care ele să fie apropiate, chiar și în condițiile unei interpretări mai "libere" a filosofiei lui C. Rădulescu-Motru. Intuiția destinului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de conștiință tocmai pentru că este fapt primar, orientează mișcările în orizont uman. Dar el se impune conștiinței și aceasta înseamnă că el reglează conștientizările, că intervine în determinarea cunoașterii (conștiința fiind "organul" cunoașterii), asemănător modului în care intervine intuiția a priori a timpului, potrivit lui Kant. Desigur, C. Rădulescu-Motru nu merge până acolo încât să afirme statutul a priori al destinului. Impunându-se conștiinței ca un fapt subiectiv, destinul creează un spațiu de autonomie pentru conștiința însăși (de fapt, pentru fenomenul uman
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și aceasta înseamnă că el reglează conștientizările, că intervine în determinarea cunoașterii (conștiința fiind "organul" cunoașterii), asemănător modului în care intervine intuiția a priori a timpului, potrivit lui Kant. Desigur, C. Rădulescu-Motru nu merge până acolo încât să afirme statutul a priori al destinului. Impunându-se conștiinței ca un fapt subiectiv, destinul creează un spațiu de autonomie pentru conștiința însăși (de fapt, pentru fenomenul uman), un spațiu care o separă relativ de natură. Determinând însă intuiția timpului și, indirect, conceptul timpului care
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
energia naturii, nici cea sufletească; principiu fiind, energia reprezintă temeiul unificator al segmentelor lumii. Energetismul este un monism fizicalist; personalismul energetic este un monism filosofic. Caracterizându-și doctrina, chimistul german o numește "monism a posteriori", diferențiind-o de "monismul a priori". Acesta din urmă pornește de la un pricipiu care nu este desprins din fapte și sfârșește ca antropomorfism. Ostwald argumentează că întreaga sa teorie pornește de la faptele pe care le procură experiența și că prin ea dezvăluie liniile de evoluție către
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
fundamentele concepției energetiste, întrucât energia pare a nu mai fi realitatea primordială: "ideea că varietatea lumii poate să derive dintr-o materie unică și omogenă este irealizabilă pentru gândire, fără a mai socoti imposibilitatea sa fizică, imposibilitate care exclude a priori ipoteza adoptată"277. Lumea este Unu, socotește și W. Ostwald, nu pentru că are o origine unică, însă, ci pentru că evoluează într-o singură direcție, către un "ideal central". Ideea evoluției finaliste întregește monismul a posteriori, devenit "doctrină a imperativului energetic
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
transcendentală, capitolul al doilea din Critica rațiunii pure. 60 În această privință, a se vedea și modul în care Ilie Pârvu interpretează "teorema generală a Criticii rațiunii pure", referitoare la "posibilitatea experienței" ca temei al obiectivității "tuturor cognițiilor noastre a priori". Ilie Pârvu, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a "Criticii rațiunii pure", București, Politeia-SNSPA, 2004. 61 Semnificative pentru această chestiune sunt câteva observații din "Metodologia transcendentală" din prima Critică. Dar ideea pe care aceste observații se bazează apare cu mult mai
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Făniță, el vrea să câștige doar din adaos comercial. O caracteristică fundamentală a comunismului este preeminența producției asupra vânzării. Oamenii cumpără, pentru că n- au încotro, ce le dă producția socialistă, vânzătorul e doar un intermediar, un slujbaș inferior și a priori dubios. Conceptul de comandă a producției de către vânzător, prin analizarea pieței, prin marketing și prospecțiune, esențial în perioada postindustrială a capitalismului, îi este cu totul străin. Cât privește gogoșile și ouăle, ele reprezintă mica producție de mărfuri, care, potrivit lui Lenin
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
corpore în tribunal politic al istoriei ca ilegitim și criminal. În locul unei examinări critice, fundamentată pe o sobrietate analitică și precizie terminologică, Raportul Tismăneanu reflectă mai degrabă o pasionalitate revanșardă de a pune la punct regimul comunist. Spre deosebire de condamnarea a priori a comunismului, comisionată politic de președintele României, și livrată de Raportul Tismăneanu, asumarea reflexivă a trecutului comunist presupune abandonarea gândirii maniheiste (în care comunismul reprezintă forța răului absolut iar non-comunismul reprezintă forța binelui absolut), a bicromiei (în care lumea este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
S. H. Rigby, op. cit., p. 152. 772 Ibidem, p. 153. 211 ea însăși întruchipează valorile pe care le proclamă, cum ar fi răbdarea și iertarea, pe care dorește să le impună și soțului. Lipsindu le orice putere sau statut a priori, personajele feminine chauceriene câștigă o autoritate certă prin discursul lor, impunându-se prin moralitate și faptele ireproșabile.773 Melibeus ripostează în final citându-l pe Aristotel, care pretindea că prin sfaturi viclene femeile reușesc să-și subjuge soții. Prudenția insistă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
prin urmare, o nouă abordare a problemei centrale a filozofiei critice. Max Black, în cunoscutul său „ghid“ la Tractatus, împărtășește aprecierea că întrebările centrale ale lucrării sunt întrebări kantiene, că ceea ce a urmărit Wittgenstein a fost determinarea acelei ordini a priori care constituie cadrul pentru orice experiență posibilă.18 Încă și mai categoric este David Pears. În prima lui carte asupra lui Wittgenstein, publicată în 1971, el apreciază că mult din ceea ce constituie coloana vertebrală a Tractatus-ului a fost luat de la
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lui Wittgenstein, publicată în 1971, el apreciază că mult din ceea ce constituie coloana vertebrală a Tractatus-ului a fost luat de la Kant. Preocuparea pentru determinarea o dată pentru totdeauna a granițelor cunoașterii, ca și înțelegerea rezultatelor cercetărilor filozofice drept adevăruri necesare, a priori, sunt comune lui Kant și autorului Tractatus-ului. În ampla lui lucrare, în două volume, pe care a consacrat-o dezvoltării gândirii lui Wittgenstein, Pears face afirmații și mai concludente. Ceea ce oferă Tractatus-ul - scrie el - este o „metafizică a experienței“, o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. Ceea ce se urmărește în Tractatus este „o deducție a priori a structurii esențiale a cunoașterii empirice, în stilul lui Kant“20. Și alți comentatori au afirmat că gândirea Tractatus-ului este de inspirație kantiană, iar nu empiristă, cum este cea a lui Russell. Problematica kantiană apare în lucrarea lui Wittgenstein prin
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
elementare nu va surprinde. Surprinde însă, în acest caz, că în însemnările care au stat la baza Tractatus-ului Wittgenstein a putut semnala lipsa unor exemple drept o dificultate.37 Nucleul interpretării date de Malcolm ontologiei Tractatus-ului este că ordinea a priori, acea ordine pe care o prescrie limbajul, este reflexul unei forme fixe a lumii, independent de gândirea și limbajul omului. „Obiectele pot intra în combinații unele cu altele. Totalitatea acestor combinații posibile este forma lumii. Această totalitate este fixă, neschimbătoare
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cu realitatea.“ 2.223: „Pentru a stabili dacă o imagine este adevărată sau falsă trebuie să o comparăm cu realitatea.“ 2.224: „Considerând doar imaginea nu putem determina dacă este adevărată sau falsă.“ 2.225: „Nu există imagine adevărată a priori.“ Interpreții care propun puncte de vedere diferite asupra a ceea ce sunt „obiectele“ cad totuși de acord că așa-numitele „enunțuri ontologice“ ale Tractatus-ului constituie cadrul în care autorul răspunde la întrebarea centrală a cărții: „Ce se poate spune?“ sau „Ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Faptul că anumite combinații de obiecte, anumite stări de lucruri atomare există sau nu există spune ceva despre „forma logică“ a lumii. Căci existența sau inexistența stărilor de lucruri atomare, pe care o exprimă propozițiile elementare, reprezintă cadrul dat a priori în care are loc descrierea faptelor. În 2.034 există o indicație clară în această privință: „Structura faptului constă din structurile stărilor de lucruri atomare.“ Această structură „se arată“ în propoziții, dar despre ea nu se poate spune nimic. Propozițiile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
american Wilfrid Sellars. „Wittgensteinul Tractatus-ului - scria Sellars - este un caz deosebit de interesant deoarece deși se integrează, în anumite privințe, în mod clar în tradiția lui Hume, el concepe totuși sarcina filozofiei ca fiind aceea de a da o relatare a priori a ceea ce înseamnă că ceva este obiect al cunoașterii empirice. Sub acest aspect, el aparține tradiției lui Kant pentru care, în măsura în care este avută în vedere rațiunea teoretică, sarcina filozofiei este tocmai aceea de a lămuri conceptul obiectului experienței. Atât Kant
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
el aparține tradiției lui Kant pentru care, în măsura în care este avută în vedere rațiunea teoretică, sarcina filozofiei este tocmai aceea de a lămuri conceptul obiectului experienței. Atât Kant, cât și Wittgenstein cred că este posibil să se dea o relatare a priori despre ceea ce este un obiect al cunoașterii empirice. În mod evident, relatările lor diferă în puncte interesante, care reflectă resursele conceptuale de care au beneficiat.“65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
târziu drept „esențialism“. Prin această calificare era vizată, în primul rând, distincția rigidă dintre forma logică și fapte, dintre ceea ce este necesar, neschimbător și ceea ce este contingent și variabil. Ideea unei forme logice a limbajului și a lumii date a priori, independent de fapte, cea a existenței a ceva absolut simplu, și ideea unei forme generale a propoziției sunt tot atâtea expresii ale acestei distincții. Unele dintre observațiile lui Malcolm au fost reluate de acea autoritate în exegeza wittgensteiniană care este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că pentru el Tractatus-ul era deja de pe atunci „filozofie în sens tradițional“28. În sfârșit, Stephen Toulmin, care a fost studentul lui Wittgenstein în anii 1946-1947, aprecia că în măsura în care dezvoltă un demers transcendental, adică urmărește să identifice trăsături necesare, a priori, proprii limbajului în genere, Tractatus-ul, în contrast cu opera mai târzie, nu se desprinde pe deplin de ideea kantiană a „rațiunii pure“. Toulmin a respins în mod direct sugestia că distincția dintre ceea ce se poate spune și ceea ce nu se poate spune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Tractatus-ului dintre ceea ce se poate spune și ceea ce se arată. În discuțiile sale cu Schlick și Waismann, în decembrie 1929, el insista asupra deosebirii dintre enunțuri ale fizicii și enunțuri ale logicii și sublinia că nu există enunțuri sintetice a priori. Acele enunțuri care nu descriu stări de lucruri și nu reprezintă tautologii le califica, la fel ca în Tractatus, drept „nonsensuri“. Ele ilustrează ceea ce numește acum „alergarea spre granița limbajului“. Enunțurile eticii sunt exemplare în acest sens. „Alergarea“ însăși indică
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și metoda prin care noi ajungem la el.“77 „Metoda filozofiei“, caracterizată în acest fel, nu mai este cea a Tractatus-ului. Iar notele luate la lecțiile din anul universitar 1931-1932 conțin alături de considerații cu privire la propoziție, semnificație, judecăți empirice și a priori, limbaj și realitate următoarea observație surprinzătoare: „Stau, oare, cuvinte ca «gramatică», «limbaj», «propoziție», «regulă», «calcul», «matematică», «logică» ș.a.m.d. pe un alt plan decât alte cuvinte? Aceste cuvinte sunt cele pe care le discutăm în filozofie, dar nu cuvinte
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
unul de maxime comentate, datorat lui Tudor Vianu. În aceste lucrări se explică pe larg și cu exemple originea multor cuvinte și expresii celebre. Iată, În cele ce urmează, o listă cu cele mai uzuale expresii de acest fel: a priori (lat., „din cele precedente”, „din ceea ce este mai dinainte”); ab ovo (lat., „de la ou”, adică de la naștere, de la Început); Acta, non verba (lat., „Fapte, nu vorbe”); ad calendas graecas (lat., „la calendele grecești”); ad litteram (lat., „literă cu literă”, „cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]