3,372 matches
-
cal roib Circumscriere - parafrază 2262 flori albe de cireș - - perseci, meri bob mirosul pelinului liliac - gutăi frunzele de prun coada șoarecelui caise Umbra nucilor văduvă-i lumea de Dumnezeu zodii alți oameni, buni oameni 2265 Lene cu trebi 2269 Roman Priveliște politicească Astrologie 2270 după plac pe plac cotoarele chitanțelor 2275B liude pintre călărași; a rămas pe jos (liuzi // călări) 2278 o ladă * ESPRESII COMUNE a se târși a se screme a-și pișa ochii popa-belea borcănos 2279 {EminescuOpXV 112} 2284
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
mai ales că mă prind într-un târziu că este vorba de cei doi pantofi ai mei, plini de noroi, încă uzi înăuntru, aceiași pantofi, care, lucioși și curați ieri, de fapt, alaltăieri dimineață, se desfătau de sub pat cu o priveliște de invidiat. Imaginează-ți puțin, în ce loc strategic, dar nu de tot băgați, doar cât să ciupească din călcâiul puțin "subpat", i-am așezat. Ei s-au împrietenit primii cu chiloții Monicaăi, pentru că este vorba de camera din care
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
am fost atât de țăran să-i descalț forțat. Ca să nu mai vorbesc de ce au auzit de sub pat. Te-ai gândit vreodată ce univers și ce orizont de observație au pantofii în general? La ce pot fi ei martori? Ce priveliști pot obține vara, dacă discret întinzi picioruț între picioarele ei? Ca să nu mai vorbim de șansă, șansa aia, unică dintr-o sută de mii, când ea pleacă prea grăbită de acasă, sau dacă, pantofii ar putea să vorbească, ce spioni
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
intrll Roșa cu cei de la Salvare. înțeleg frânturi din întrebările puse. Casa se mișcă cu mine, apoi apare cerul. Foarte albastru. Imaculat. Simt și poarta pe care ies, după care acoperișul Salvării, în care presupun! că sânt băgat, îmi fură priveliștea cerului ăsta albastru, parcă mail frumos ca niciodată. Sau poate că nu l-am mai privit de mult. 01 aud pe Roșa întrebînd la ce spital mergem. Cineva trântește uși fâl Salvării. Mi-aduc aminte de "zăvorulălamare". Nu știu de ce
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
au crescut mai înalți decât blocul de opt etaje, ascunzând cu totul Circul de Stat și Fabrica de pâine "Pionierul". Dincolo, în față, a fost lărgită șoseaua și vizavi s-a înălțat un bloc mai înalt ca al nostru, așa că priveliștea orașului nu ne mai era accesibilă. Mă apucă uneori jalea și disperarea: ani și ani și ani din unica mea viață pierduți între zidurile astea de beton fără istorie, fără enigmă, fără suflet. Arhitectura lu 'pește, din care n-o să
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în familie, holbîndu-ne la "Planeta giganților", auzeam deodată cîte-un răcnet uriaș, îndepărtat, ca un talaz marin. Știam atunci că se mai dăduse un gol pe "Dinamo". Când am mai crescut, tata mă lua la meci și puteam vedea atunci o priveliște tipică anilor '60: un stadion întreg plin cu bărbați în cămăși albe, cu mânecile suflecate. Parcă trăiam într-un televizor alb-negru. Doar terenul, cu fotbaliștii în tricouri mohorî-te, aducea oarece culoare. Și uriașul cer azuriu de deasupra. Era o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
lui față de sine și de copiii lăsați departe acasă, peste mări, era să prade tot ce se putea prăda după ce stăpânii, căpeteniile și sutașii luau lamura prăzii. Soldatul nevolnic ce se încînta peste măsură de nurii femeilor străine sau de priveliștea locului străin, fără să prade, rămânea flămând și sărac: și aducîndu-și la foame copiii și femeia, era arătat de toți ai lui cu degetul și luat în râs ca un nătărău. Când după luptă sutașul încuviința prădăciunile, cine nu se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cuvinte decât trebuia, sau în mai puține, și niciodată în atâtea de câte era nevoie. Se gândi bine și văzu că nu venise nechemat. Ieșise din cort să se uite la sclavul Auta... Ba nu, nu la sclavul Auta: la priveliștea deșertului, și pe Auta îl zărise din întîmplare. Numai zărindu-l pe Auta și privind deșertul a putut fi văzut de Puarem... Dar dacă ieșise din cort anume pentru că se gândise Puarem să-l cheme?... Cine putea ști? Stând nemișcat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și să semene ogoarele umede și negre, și după ei păstorii mânau peste semănături turmele de oi, ca să intre sămânța în pământ, să n-o spulbere vântul și să n-o usuce soarele. Auta și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii rome pentru dumnezeiescul lor Hapi: Când se revarsă Hapi, sclipește pământul. Pe toți oamenii i-a cuprins bucuria. Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul. Ochii lui spuneau, pentru cine s-ar fi putut uita atunci în ei, că înăuntru arde o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de oricalc cu sclipiri de flăcări vii și semnul Zeului Apelor: o amforă din care curgeau apele în valuri, tăiată cu meșteșug dintr-o piatră sticloasă și albastră ca apele mării liniștite. Iahuben se uita cu încîntare la toată această priveliște pe care înainte o cunoscuse numai de jos, neputînd-o cuprinde vreodată întreagă în ochi, așa cum putea acum. Se uita apoi la grădina care înconjura palatul pe dinăuntrul brâului de ziduri, sau ochii lui dezmierdau cu mulțumire toate amănuntele acestui palat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ierburi uscate, aprinzîndu-l cu două bețe pe care le-a frecat până l-au trecut sudorile. La lumina lui jucăușă și sfielnică, sutașul văzu că cele două străji zăceau sugrumate. Buimăcit de somn și de căzătură, dar mai ales de priveliștea neașteptată a celor două leșuri, ieși lângă foc și răcni deznădăjduit: - La arme! Soldații erau însă lângă el. Numai unul, în mână cu un fel de făclie dintr-un băț rășinos care abia pâlpâia, ieșind tocmai atunci afară din peștera
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de pe pământ. Acum știa că iar urcă. Bătrânul străin (ce greu îi venea lui Auta să-l socotească bătrân, chiar dacă-l știa în vârstă de trei veacuri și jumătate!) îi ceru sfatul, întrebîndu-l ce e mai bun de văzut ca priveliște. Auta îi vorbi despre Marele Oraș. - Dar de aici nu se mai vede nimic. De ce zburați așa de sus, unde nu ajung nici vulturii? - Ca să nu fim văzuți de jos și să nu-i speriem pe oamenii voștri fără rost
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
unde nu ajung nici vulturii? - Ca să nu fim văzuți de jos și să nu-i speriem pe oamenii voștri fără rost. Orașul îl vom vedea altă dată. Voi aveți munți, am vrea să cunoaștem munții. Pe planeta noastră astfel de priveliște nu se poate găsi. Ar fi vrut să-i întrebe dacă au numai câmpie, dar era dator să răspundă repede, ca să nu zboare în zadar. Totuși, nici Piscul Sfânt nu fu pe placul străinilor, când aflară că acolo locuia stăpânul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
marea de sclavi care se sculaseră și tălăzuia în valuri negre și roșii și galbene pe coasta muntelui, spre pisc. Luntrea îi urmări tot drumul în largi rotocoale. Drumul dură câteva ceasuri, însă nimeni din luntre nu se simți plictisit. Priveliștea fusese măreață, chiar pentru ochii obișnuiți cu toate minunile ai oamenilor veniți din planeta îndepărtată. Iahuben îl tot întreba pe Auta dacă mai este mult până în pisc. Auta însuși, care văzuse atâtea mii de robi purtați în corăbii pe mările
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îndepărtată. Iahuben îl tot întreba pe Auta dacă mai este mult până în pisc. Auta însuși, care văzuse atâtea mii de robi purtați în corăbii pe mările lumii sau în convoaie fără capăt prin nisipurile fierbinți, era acum îmbătat de această priveliște nemaivăzută. Și nimeni dintre pământeni nu știa mai bine ca el ce preț nemăsurat are libertatea. Se uita cu nesaț la mișcarea pe munte a miilor de spinări și se bucura că lunga tristețe a robiei l-a adus totuși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și nici luntrea asta așa de grea? - Pasărea dă din aripi, luntrea noastră are văpăile pe care le cunoști. Și pasărea și luntrea... Dar în aceeași clipă cârmaciul strigă: - Priviți! Și luntrea începu să coboare în cercuri line deasupra unei priveliști care pentru acești străini era cu totul nouă. Mai jos de peșterile sclavilor se întindea o câmpie. Acolo, o oaste atlantă parcă fără număr ieșea în calea oștirii de robi. Cele două armate se opriseră și stăteau față în față
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
În acest răstimp se petrecuseră mai multe întîmplări, dintre care unele l-au făcut pe Auta să se întristeze, altele să se bucure. Într-o zi, pe când ședea de vorbă cu Hor, pe o stâncă sub care se deschidea o priveliște largă a mării și câmpiei de la poalele muntelui, zări urcând din vale spre ei o ceată de oameni. Erau încă departe ca să se fi putut vedea bine fețele lor prin ochean, însă Auta își dădu seama că sunt robi, de vreme ce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai buni deslușiră însă o ață tremurătoare și roșiatică ce se încolăcea deasupra și atunci unul dintre ei strigă: - Muntele de Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării erau liniștite și călătorii se bucurau de priveliște, când deodată Mpunzi le arătă cerul, rostind cu glas înăbușit de tulburare: - Vine zeul! Și toți văzură lunecând ușor și domol pe cerul din ce în ce mai limpede, un trup lung și argintiu ca de pasăre ciudată strălucind în razele soarelui care abia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
preoții ședeau în jilțuri plăcute pe puntea cu umbrar a corăbiei bătrânului. - Mi-ați istorisit tot, zise el, dar urechea mea n-a putut să se bucure de frumusețea cuvântului. Vreau să-mi spuneți, dacă ați văzut-o, cum arăta priveliștea nenorocirii. Preoții rămaseră muți. Numai unul spuse: - Slăvite, avem un slujitor care a văzut începutul nenorocirii și știe să povestească frumos. - Aduceți-l! În scurtă vreme, o barcă se duse și se întoarse cu acel slujitor. Pe o masă dintre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și Gomorra, nici nu putea ști că, în noaptea în care cei doi oameni ciudați poposiseră la Lot, Marele Preot se strecurase cu oamenii de credință spre țărmul mării. Sus, pe podișul Baalbek, Auta, Uh și celălalt străin găsiră altă priveliște neașteptată: oameni numeroși lucrau în jurul unui tura larg, ce se alcătuia din lespezi uriașe de piatră pe care o mie de oameni n-ar fi putut să le ridice, dar care erau ridicate cu ușurință de un singur ins: de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o pizdoasă zveltă, cam unu șaișcinci și exact la fel de blondă ca el. Ai zice că sunt frate și soră. De fapt nu m-aș mira cine știe ce dacă puțoiuăla deșănțat s-ar fute cu sorsa! — Ce bucățică bună, spune Ray, remarcând priveliștea. Toată cocaina aia pe cario ia tot nu l-a făcut să fie tensionat sau să-i slăbească vigoarea. Încă. — Micuța-i de bază. Îi vorba de sex cu minori. Ce zici? Ray se uită la ea, Îngustându-și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Am pornit în trombă spre locul stabilit lăsând în urmă Parcul și Grădina zoologică de la marginea orașului, am privit halele semețe ale Fabricii de rulmenți. Pe șosea, de o parte și de alta lanuri de grâu și porumb dădeau o priveliște de basm, iar plopii falnici stăteau înșiruiți ca niște oșteni. Drumul a fost străbătut în pace și veselie. Dealuri semețe se opuneau în calea razelor de soare, iar în depărtare stoluri de păsări zburau înălțându-se spre cer. Am oprit
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
care sînt admirate florile de cireș obișnuite printre oamenii simpli sau de rang Înalt, tineri sau bătrîni; japonezii vîslesc În bărci de plăcere pe mare sau pe lac pentru a privi luna plină; ei urcă pe dealuri pentru a admira priveliștea “lumii de argint” a zăpezii; privesc rîurile În Întuneric pentru a contempla licuricii; urcă adesea munții Împăduriți pentru a se delecta cu bogata broderie a chiciurei așezate pe frunzele de arțar; ei asculta uneori În extaz cîntecul broaștelor, despre care
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
tun. Sintagme mai puțin consacrate sau specializate, folosite cu deosebită abilitate, dobîndesc dublu sens În poemele lui Vasile Conioși-Mesteșanu: tablou de iarnă - bătrâna-nmărmurită lângă factură noapte albă - În jurul bufetului drum alunecos Tabloul de iarnă este Înțeles atît ca o priveliște hibernală, posibil mirifică, cît și ca unul al necazurilor financiar domestice prilejuite de costurile neverosimil de mari ale Încălzirii. E firesc ca bătrîna să rămînă tablou În fața facturii. În al doilea poem, noaptea albă este o noapte de iarnă cu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]