KorAP: Find »[drukola/base=pușcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...220 >

5,478 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

se plângă, lunga agonie pe care i-o hărăzise soarta. După câteva clipe, pe când călăul feciorului ei se îndepărta încet, nici fericit, nici mândru, spre cămila care îl aștepta, bătrâna cea știrbă intră în cea mai mare jaima, luă o pușcă, o încărcă, se duse lângă fiul ei ce se chircea de durere fără un geamăt și ținti spre capul acestuia. Mubarrak deschise ochii și ea putu citi în privirea lui infinita recunoștință a unei ființe pe care urma s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
seama bucuros că instinctul lui de vânător îl ajutase încă o dată, pentru că în fund, mestecând iarbă ori dormind sub soarele de după-amiază o familie de animale frumoase cu coarne lungi și piele roșcată, părea că îl invită să tragă. Scoase pușca, încărcând-o cu un singur cartuș, căci în felul acesta evita tentația, dacă greșea primul foc, să încerce încă o dată, când agilele animale ar fi luat-o la fugă cu salturi mari. Gacel știa din experiență că cel de-al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mai tânăr să-i ocupe locul și să apere femelele, îi spusese tatăl său. Când omori o femelă, îi omori și puii, și puii puilor lor, care i-ar hrăni pe fiii tăi și pe fiii fiilor tăi.“ își pregăti pușca și ochi cu grijă piciorul din față, în dreptul inimii. La distanța aceea, un glonț în cap era, neîndoielnic, mai eficace, dar Gacel, ca orice bun musulman, nu putea mânca din carnea unui animal a cărui beregată nu a fost tăiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și sfidători, și le îngăduiau femeilor lor să umble peste tot cu fața descoperită, cu brațele și picioarele goale, fără să le pese că oamenii aceia nu se bucuraseră de o femeie de ani de zile, și puneau mâna pe pușcă și pe ascuțitele lor pumnale încovoiate dacă cineva încerca să depășească măsura. De aceea, după ce doi războinici și trei soldați muriseră într-o încăierare, „Fiii Vântului“ preferaseră să ocolească postul militar în drumurile lor, dar acum acel călăreț solitar înainta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
început ai fi zis că da: — Ca să poată crea poporul imohag. Malik zâmbi amuzat. — Adevărul e... - zise. Adevărul - arătă spre pulpa de antilopă - e că nu-mi place carnea prea făcută. Așa e bine. Gacel dădu la o parte vergeaua puștii, scoase cele două bucăți de carne, îi oferi una și cu ajutorul pumnalului său ascuțit, începu să taie felii groase din cealaltă. Dacă vreodată ești la ananghie, spuse, nu găti carnea. Mănânc-o crudă. Mănâncă orice animal pe care îl găsești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
bogățiile ei, și dormea atât de adânc, că nu-și dădu seama că o umbră înaltă se profilă pentru o clipă în cadrul ușii, ca să alunece apoi, fără cel mai mic zgomot, până la pat, să lase jos, sprijinită de perete, o pușcă veche și greoaie din vremea când sanusi se răsculaseră contra francezilor și italienilor și să scoată un hanger lung și ascuțit, proptindu-i încet vârful sub bărbia sa. Gacel Sayah se așeză pe marginea mindirului și apăsă ușor arma, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Chiar dacă e ucigaș, tot oaspetele meu era. Numai eu avem dreptul să judec. Făcu o mișcare din încheietura mâinii și îi tăie jugulara dintr-o singură crestătură. Contemplă scurta sa agonie, își șterse mâinile cu cearșaful murdar, luă revolverul și pușca și se apropie de ușă, de unde aruncă o privire afară. Santinela era la fel de adormită ca la venire și nici o adiere de vânt, nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
zise. Dar peste o lună nici n-or să-și mai amintească de existența mea.“ Către amiază se opri, obligă mehari-ul să îngenuncheze într-o mică zănoagă pe care apoi o înconjură cu pietre, înfipse în pământ spada și pușca, întinse pătura ce îi slujea drept acoperiș, oferindu-i umbra atât de necesară la acel ceas, și se ghemui dedesubtul ei. După un minut dormea și nimeni n-ar fi putut să-l descopere de la o distanță mai mare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea plămânii. Observă că targuí-ul obligase cămila să îngenuncheze și îl aștepta în picioare, lângă ea, cu pușca pregătită, și la mijlocul drumului regretă ce făcuse, pentru că sudoarea i se prelingea pe tot corpul, trecându-i prin uniformă, iar picioarele păreau pe punctul de a refuza să-l mai susțină. Ultimul kilometru a fost, fără nici o îndoială, cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în timp ce se îndepărta obosit, sprijinindu-se în parul ce slujise de băț drapelului, și se îndoi că avea să reușească să ajungă la marginea acelei sebhka fără să facă o insolație. La rândul lui, înfipse în sarea dură takuba și pușca, își făcu un acoperiș și se adăposti sub el, dispus să aștepte răbdător să treacă cele mai grele ceasuri ale zilei... N-a dormit, privind fix spre locul unde vehiculele lansau spre soare sclipiri metalice, observând cum, de la un minut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
un tip foarte deștept - făcu o pauză. Poate că cel mai bine ar fi să intrăm să-l căutam... — Probabil că asta vrea, răspunse. Dar amintește-ți că e vestit pentru măiestria lui de trăgător. Are o cămilă și o pușcă, așa că acolo jos am fi la discreția lui. Să așteptăm! Și așteptară toată noaptea, cu armele pregătite și atenți la cea mai mică mișcare suspectă, recunoscători luminii lunii. Nu s-a întâmplat nimic, iar când soarele s-a ridicat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
acolo, în fața lui, și acolo avea să rămână până când, la lăsarea serii, țânțarii o vor împinge din nou spre interiorul erg-ului. Zâmbi, încercând să-și imagineze ce mutre ar face dacă ar putea ști că-i avea în bătaia puștii, și că la acea oră a zilei putea foarte bine să se târască asemenea unei reptile din stâncă în stâncă, să se apropie prin spate, să-i taie gâtul santinelei și apoi fără nici o primejdie, să le taie beregata celor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
îi devora caprele, un animal feroce, sângeros și viclean, ce părea că presimte pericolul sau că era protejat de o ființă malefică, care ataca păstorul dezarmat când își păzea turma și dispărea ca înghițit de pământ când sosea Gacel cu pușca lui. De acea, stătuse îngropat în nisip timp de trei zile înainte ca feciorul lui cel mai mare să sosească cu turma, așteptând răbdător ca fiara să-și facă apariția. îl văzuse venind, strecurându-se din tufiș în tufiș, atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
întoarsă pentru a fi înapoi în zori. Sergentul major Malik-el-Haideri nu îngădui nimănui să-i ia locul și, înainte ca țânțarii să înceapă să se trezească, porni pe urmele lăsate de fugar pe malul salinei și coborî în ea, cu pușca în bandulieră, convins că împuțitul de „Fiu al Vântului“ o ștersese. Când o făcuse sau unde se găsea în acel moment nu putea ști, și se întreba cum s-o fi descurcat ca să scape, pe jos și fără apă, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
privind marea, se afunda în amintirile copilăriei sale; admirând stelele noaptea, se simțea în pace cu el însuși, cu trecutul, prezentul și aproape în pace cu propriul său viitor. Deodată s-a ivit din întuneric, și strălucirea metalică a țevii puștii sale a fost primul lucru pe care l-au putut distinge. L-au privit neîncrezători. Nu murise, nici nu se transformase într-o statuie de sare în mijlocul acelei sebhka. Era acolo, în picioare, în fața lor, ținând strâns arma în mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de primejdie. — Apă! ordonă. Locotenentul făcu un gest de încuviințare și unul dintre soldați, cu o mână tremurândă, îi întinse plosca. Targuí-ul se dădu înapoi doi pași, își ridică un pic vălul și, fără să-i slăbească din ochi, ținând pușca doar cu o mână, bău cu poftă. Locotenentul abia schiță o timidă mișcare înspre tocul pistolului aruncat pe scaunul mașinii, dar gura țevii se îndreptă direct spre el și observă degetul care se încorda pe trăgaci. Rămase foarte liniștit, regretând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
i se simți umorul când spuse: — Să se îngroape în nisip. Te apără de frig și te ajută să slăbești. Razman își duse mâna la frunte într-un salut lipsit de chef, porni motorul și aprinse farurile, dar imediat țeava puștii i se afundă în coaste: — Fără lumini! Le stinse, dar clătină din cap pesimist: — Ești nebun! mormăi necăjit. Complet nebun. Așteptă să i se obișnuiască iarăși ochii cu întunericul și în cele din urmă demară încet, aplecându-se cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
trei ore, până când Gacel i-a spus că poate aprinde farurile, apoi înaintară mai repede, iar urmarea acestui fapt fu că făcură aproape imediat o pană de cauciuc. Locotenentul transpiră și înjură în vreme ce schimba roata, păzit tot timpul de țeava puștii, și trebui să facă un efort ca să nu profite de ocazie, să-i dea o lovitură cu cheia franceză și să provoace o luptă corp la corp care să pună capăt acelei situații jenante. Dar își dădu seama că targuí-ul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și să provoace o luptă corp la corp care să pună capăt acelei situații jenante. Dar își dădu seama că targuí-ul era mai înalt și mai puternic, și chiar în cazul puțin probabil că ar fi putut să-i ia pușca, adversarul său mai avea un revolver, o spadă și un hanger. Singurul lucru pe care-l putea face era să-și ia rămas-bun de la o rapidă înaintare în grad și să se roage ca lucrurile să nu se complice și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cumpărat unul. A cărat două luni cărămizi ca să-și ia ceva care sună și face zgomot! Așa m-ați găsit, nu? Locotenentul Razman încuviință în tăcere. Gacel întinse mâna, apucă receptorul și-l smulse, aruncându-l departe. Apoi, cu patul puștii făcu zob ce mai rămăsese din aparat. Nu e drept, spuse. Eu sunt singur, voi sunteți mulți. Nu e drept ca, în plus, să folosiți și metodele francezilor. Locotenentul își dăduse jos pantalonii și se ușura stând pe vine la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că tu ai comis o crimă și trebuie să plătești pentru asta. Nu poți să ucizi fără să fii pedepsit. Gacel îl imitase, coborâse din vehicul și se lăsase și el pe vine la o oarecare distanță, fără să lase pușca din mână. — Asta i-am spus eu căpitanului, răspunse. Nu trebuia să-mi ucidă oaspetele, făcu o pauză. Dar nimeni nu l-a pedepsit pentru asta. A trebuit s-o fac eu. — Căpitanul îndeplinea niște ordine. — Ale cui? — Ordine ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
peretele neted, negru și lucitor, ce se asemăna cu zidul unui castel de ciclopi. Chiar ai de gând să te cațeri pe-aici? Gacel încuviință în tăcere, sări jos și începu să îndese în ranițele soldaților mâncare și muniții. Descărcă puștile, se asigură că nici una nu avea vreun glonț rămas în culată și studie puștile regulamentare, alegând-o pe cea mai bună, în vreme ce pe-a lui o lăsă pe scaun: — Mi-a făcut-o cadou tatăl meu când eram copil, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Chiar ai de gând să te cațeri pe-aici? Gacel încuviință în tăcere, sări jos și începu să îndese în ranițele soldaților mâncare și muniții. Descărcă puștile, se asigură că nici una nu avea vreun glonț rămas în culată și studie puștile regulamentare, alegând-o pe cea mai bună, în vreme ce pe-a lui o lăsă pe scaun: — Mi-a făcut-o cadou tatăl meu când eram copil, zise, și niciodată n-am folosit alta... Dar e veche și pe zi ce trece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
n-am folosit alta... Dar e veche și pe zi ce trece e tot mai greu să găsesc muniții de calibrul ei. — O s-o păstrez ca piesă de muzeu, răspunse locotenentul. O să-i pun o plăcuță pe care să scrie: „Pușca lui Gacel Sayah, «banditul-vânător»“. — Nu sunt un bandit. Surâse, liniștindu-l. — E o glumă... — Glumele sunt bune seara, la foc, cu prietenii. Făcu o pauză. — Acum o să-ți spun ceva: nu mă mai urmări, pentru că dacă te mai văd o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
vorbă tăioasă. — Sunteți un inept, domnule locotenent, spuse și se întoarse spre el cu un zâmbet mai potrivit pentru niște felicitări decât pentru o jignire. Dacă nu vă ajunge o duzină de oameni ca să capturați un fugar înarmat cu o pușcă veche, de ce aveți nevoie? De o divizie? — N-am vrut să risc viața oamenilor, Excelență. V-am mai spus. Cu pușca lui cea veche ne-ar fi omorât unul câte unul, fără să ne permită să ne apropiem de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]