3,728 matches
-
s-o mai duce pe apele locale. Am descoperit un loc de plajă mai retras, exact ce trebuie la intersecția între civilizat și privat, încât să nu te atingi deloc de spațiul celorlalți, dar nici să nu te zgribulești a pustiu. Compania Adinei și a lui Dragoș a fost exact ingredientul de dorit. Mult mai tineri și mai ludici decât noi, dar nu atât de tineri încât să fi mers cu propriii copii la plajă, mult mai republicani, dar nu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ziarele din București scriu că alegerile au fost măsluite. Ce spuneți? - Nu cred, i-am răspuns. Mă privi descumpănit. Serile îl cuprindea o teamă nelămurită, parcă ar fi trebuit să devină victima unei învăluiri politice secrete, o neliniște ca un pustiu. El care timp de patruzeci de ani se obișnuise cu aceleași așezări, cu unul și același drum, de acasă la serviciu și invers. Fără nici o tulburare. Își sfătuia soția - mai ales în ultimul timp - la prudență; ea nu pricepea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în fiecare Crăciun și Anul Nou numai la faptul că mai îmbătrânea cu un an; era singura realitate teribilă la care gândea - celelalte, ale politicii și vremii, erau date de o parte, întinderea vieții din față nu era decât un pustiu gălăgios, tăcut, vesel sau nostalgic. Și acum când tocmai gândea la asta, sunară la ușă primii musafiri ai Ajunului de Crăciun, doamna și domnul Neculce, ea casnică, el contabil la o fabrică din oraș, după care, în trei sferturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de șampanie. Se sfârșea, astfel, la masa aceea de seară prima zi a Crăciunului acelui an, căldura molatecă a camerei cuprinzându-ne ca-n povestirile lui Dickens. Ușoara tristețe a domnului Pavel: gândea, pensionar fiind, viitorii ani ca pe niște pustiuri fără nici o perspectivă... Încerca convingerea, nemărturisită, că a trăit degeaba. „Iată ce înseamnă o viață de om!” Uneori însă, gândea și altfel, anume că anii care urmau să vină poate nu vor fi un pustiu cum credea, poate se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
viitorii ani ca pe niște pustiuri fără nici o perspectivă... Încerca convingerea, nemărturisită, că a trăit degeaba. „Iată ce înseamnă o viață de om!” Uneori însă, gândea și altfel, anume că anii care urmau să vină poate nu vor fi un pustiu cum credea, poate se va ivi, totuși, un reviriment, o explozie de viață uitată undeva la o întorsătură a destinului, căci nimeni nu cunoaște căile sorții, iar soarta n-are vârstă. Doamna Pavel nu observa tristețile soțului, pentru că vedea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
zile Anul Nou - pe care-l petrecui cu ei în vechea noastră casă. Parcă era în alt secol. Crivățul se oprise, ajunse doar un vânt subțire, obișnuitul vânt al câmpiei dunărene, vremea se umezise, moină ușor friguroasă, zile șuierând a pustiu. Mergeam către sfârșitul anului, ploua și ningea, o vreme tot mai umedă pătrundea în oase împreună cu înserarea ce cădea repede, la orele cinci după amiază era întuneric; orașul, înecat în el, încerca optimismul tradițional al apropierii revelionului. Eram acum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deschisă pe jumătate, pentru a se zbengui în voie pe bulevard. Despre toate ar trebui să scriu o carte, două, nouă, ale contemporaneității acesteia aberante, începând cu camerele de gazare ale lui Hitler și terminând (oare terminând?) cu închisorile, execuțiile, pustiul lui Stalin și al uriașilor săi. Ar trebui răbdarea - am mai notat asta undeva -, știința de a străbate în adâncimile sufletului omenesc, până acolo unde fierb esențele neînțelese ale spiritualității noastre, unde se coace adevărul și se pregătește minciuna, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
suflete naive, încrezătoare, acum două zile au fost arestați doi foști comercianți, un membru al partidului social-democrat, și alți câțiva, toți ridicați în zorii zilei cu duba știută, chemați pentru a da o declarație și nu se mai întorceau. Un pustiu se așeza tot mai cuprinzător, ar trebui scrise mii de pagini despre timpul acela, continuat și acum, o societate pe temelia fricii, dar pentru toate acestea îți trebuie geniu, sau nu știu ce, o forță enormă care să cuprindă totul, toate laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
rămas câte o catedră, ici-colo, ajunge, ar fi însemnat pătrunderea unei părți din marea cultură a Occidentului aici, unde nu mai era nevoie de nimic. Imperiul de la Corneille la François Villon, de la Kant se vedea, din unghiul voit, ca un pustiu nisipos, bătut de valurile ritmice, fără sens, de milioane de ani, ale Oceanului Atlantic și Mării Baltice. Peste ani de zile, datorită unor conștiințe trezite târziu, aceste catedre se vor reînființa; biruința de neînlăturat a spiritului. Acum tânăra profesoară preda Limba și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bat la ușa lui atâtea destine omenești, batjocorite, aruncate în lanțuri sau ucise, că nu mai pot alege, fiecare cerându-și întâietatea. Am ieșit din noaptea lagărelor de concentrare, a camerelor de gazare, îmi spuneam, ca să intrăm în alta, a pustiului și cenușii. „Ce e de făcut? mă întrebam. Nimic, îmi răspundeam. Keti se ivi lângă mine: - „Nu e adevărat! îmi spuse. N-ai voie să-ți uiți tinerețea, puritatea de-atunci. Nu le poți schimba pe nimic; nu-ți este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându-se în arcuri fine, deasupra ochilor. —Te miri tare, bădiță? zise șerpoaica; ai crezut că te afli în pustiu. Ghiujul naibei, ticălosul de bărbatu-meu, s-a îmbătat ca un muscal și s-a culcat în șură... Nu poți avea nici o credință într-însul! Eu am fost la târg de am adus câte ceva pentru dugheană, chiar acu’ vreo jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bătrâni cu cânturi aspre și veșnice; nici cucul nu cântă de noroc, când șuvoaie vin rostogolindu-se înspumate pe treptele costișelor, când luncile se umplu de flori și de oaspeți cântăreți. Acolo se aude, iarna, suflarea crivățului viforos într-un pustiu fără sfârșit, pe o nemărginire de zăpadă, sub care zac, triste și rare, sate zvârlite în întindere; iar vara privești ori pământuri goale, ori lanuri mari, în care soarele varsă aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai petrec, călătoream spre una din stațiile mici, roșii, pierdute în buchete de salcâmi, în lungul drumului-de-fier, drept, fără sfârșit. Dam de câte-o crâșmă singuratică, în care, în răstimpuri rare, se auzea zarvă de glasuri, iute copleșită de tăcerea pustiului. Pe urmă ajungeam la stație, așteptam un tren, care venea de departe și trecea în depărtarea fumurie a răsăritului. La un geam, în verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
verdeața care căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de mult în asfințitul vânăt, trimetea încă luciri trandafirii nourilor nemișcați deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
colț cortelul de doc și pe un pat pălăria-i cenușie și începea să umble morocănos, mormăind, prin odaie. —Asta-i casă? bombănea el pe nas. Vin eu flămând și năcăjit, de pe toate drumurile, vai de capul meu, și găsesc pustiu... Nici tu o bucățică de pâne, nici tu o leacă de mâncare caldă... Îmi vine să lăs tot, să mă duc dracului! Acu nici capul nu-l pot scoate afară, în lume, cu cinste; știe toată lumea de pătărania mea; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în momentele de stângăcie) îl aduc înapoi, î.Hr. El știe, mai mult sau mai puțin, ce se va întâmpla, și încearcă să-i explice fetei cu sărmanele lui resurse de vorbe și gesturi. Și iată-l pe Spunk, rămas în pustiu, în bătaia vântului pe piscul cel golaș. Se încruntă, se încordează - se uită-n hăul fără fund. Fata e acolo, murmură, și tremură, cu ultima ei țigară și o brichetă electrică. Genericul. Eram profund mișcat. Mișcat? Am avut o cădere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu-ți fie teamă - Ascultă cum greu, din adâncuri, Pământul la dânsul ne cheamă... Rar Singur, singur, singur, Într-un han, departe - Doarme și hangiul, Străzile-s deșarte, Singur, singur, singur... Plouă, plouă, plouă, Vreme de beție - Și s-asculți pustiul, Ce melancolie! Plouă, plouă, plouă... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine - Și de-atîta vreme Nu știe de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vă rămâne vouă - Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veșnic, veșnic, veșnic, Rătăciri
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
bolnavul amurg; Și s-a făcut batista Ca frunzele ce curg. Altfel Omul începuse să vorbească singur... Și totul se mișca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea... Și-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, - Și-nvinețit de gânduri, cu fruntea în pământ Omul începuse să vorbească singur... Panoramă Plângea caterinca-fanfară Lugubru în noapte, târziu... Și singur priveam prin ochene, Pierdut în muzeul pustiu
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
caterinca-fanfară O arie tristă, uitată... Și stam împietrit... și de veacuri, Cetatea părea blesemată. Finis Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub gaza de argint visa în vasta gală... Iar sânul ei pierdut în mortuara gală - Pe veci oprit, înmărmurise falnic. Pustiu... Departe, în cetate viața tropota... O, simțurile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lugubrul sălii pufneau în râs sarcastic Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat. Plumb de iarnă Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
grea agonie. Par casele triste castele... Amorul, aici, a murit Și poate că plâng la clavire Fecioare cu păr despletit... Trec singur... și tare mi-e teamă... Și, unde mă aflu, nu știu- Vai, plopii detună orașul... Clavirele plâng în pustiu... * Vae soli... Te voi aștepta, într-o zi, sau într-o noapte oarecare Pentru ca să văd dacă mai pot să am o preocupare, Voi trece iar pe lângă ape, și-n unda lor voi apărea, Voi sta pe lângă vreo ruină, va plânge
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
cu greul său bloc... E numai vedere... nu mai pot să vorbesc... Romanță Parfumul rozelor ude, Tomnatic suspin, În zori, în tăcutele trude, Te cheamă pe tine, puțin. O tristă poemă de foi Îmi spune-o poveste de noi... - Adio, pustiu, și fior. Va fi poate-odată, amor. SFÎRȘIT George Bacovia " Ștanțe burgheze (1946) " * SIC TRANSIT Acolo, unde nu-i nimeni, Nici umbre Unde se duc Mulțime de ani, Și zgomotul zilei, Și tăcerea nopții ... Unde toate sunt știute ... Acolo, spun călătorii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
îndrumător ticălos? Când stăpânul îți este sluga batjocurii altora? Când frica te-nvață tăriile curajului și curva îți este iubirea-ți pustiitoare? Cum să împaci toate acestea în tine, spre a descoperi tăria în tine, puterea de a te da pustiului? A uitării ultime, în care, poate, ruga ta să fie într-adevăr însuși sufletul tău. Nu-i atât de plin sufletul meu de iubire, încât povara ei să mă ducă în pustia izbăvirilor, în arșița atât de liniștitelor împăcări, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am plecat de acolo cu o colecție de toarte de felurite oale și ulcele. Din tot ce spărsese istoria străveche, strămoșii mă ademeniseră cu cioburile acelea, tocmituri ale țărânii, dintr-un tărâm cândva împoporat, acum devenit goliciune de stepă și pustiu hălăduit de scaieți. Toarte vechi, păstrate ca printr-o minune a veciei, spre a aminti încă de mâini care le-au purtat, care le-au dezmierdat. Uneori, ștergându-le de praf, simt parcă, încă vie, căldura strânsorii mâinilor de peste timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
visurilor pe care ni le făceam privind zborul acelui fluture, a închipuirii noastre urmându-l în marile lui înălțări spre niciundele doar de el știut. În astfel de clipe simți toată zădărnicia și mizeria acestei Lumi, nedreapta ei rânduială și pustiul în care te-ai amăgit că îți poți face un rost sufletesc. Înțelegi, dar la ce-ți ajută, că întotdeauna, oricâte ți s-ar fi întâmplat până atunci, tot mai este ceva doar al tău, care te va lovi când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am început să urlu... 34tc "34" ...Am urlat o săptămână? O lună? Habar nu am. Mai mult ca sigur că urletul a fost totuși ieri-noapte. Ningea, parcă. Ninge și acum. De aici, de la fereastra rezervei mele, nu văd decât un pustiu de alb. Nu știu cum au aranjat decorul, peisajul, cum le-au potrivit în așa fel că nu se vede nici un copac, nici o casă, nici un desen de munte. Un cât de firav contur, să dea profunzime spațiului nesfârșit în care m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]