2,886 matches
-
paștele cailor. Sau să se termine cele șase ore pe care le mai aveți. Depinde de dumneavoastră. Insch se Încruntă, Își Îndesă bomboanele Înapoi În buzunar și părăsi camera, urmat de Logan și de Watson. Pe hol, era mult mai răcoare, dar atmosfera era plină de tensiune. După ce termină de Înjurat fiecare membru al familiei avocatului, Insch Îi spuse lui Watson să stea cu ochii pe ușă. Nu voia ca vreunul din ei să scape. Ea nu păru afectată. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Într-un sac plin cu propriile gunoaie? — Păi, Începu Insch, Îndreptându-și poziția corpului și pornind Încet spre camera de interogatoriu numărul trei, presupun că va trebui să ignorăm lipsa crasă de dovezi clare și să Îl mai ținem la răcoare pe domnul Chalmers. Dar trebuie să recunosc, am o presimțire sumbră legată de chestia asta. Nu cred că vom reuși să... Se opri și ridică din umeri. Vestea bună e că Îi distrugem ziua lui Sandy Alunecosul. N-o să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
temi? Cuvintele lui păreau liniștitoare, dar erau dure și obscure, prevestind, poate, războiul civil. Germanicus se duse să se așeze în grădină; porunci să li se aducă vin tovarășilor săi, care erau cuprinși de neliniște. Dinspre mare, ajungea până la ei răcoarea amurgului. Primejdia, murmură el, vine de la cei pe care îi crezi prieteni, care intră în casa ta zi de zi... Gajus continua să-l privească; mitul copilăresc al atotputerniciei tatălui său se făcea țăndări. Existau niște forțe teribile împotriva cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
castrul de pe Rhenus, când tribunii celor opt legiuni ale tatălui său, Germanicus, strigau că aveau să-l ducă la Roma cu forța armelor, iar tatăl său tăcea. Îl întrebă prietenos pe Macro: — Mă însoțești până la bibliotecă? Acolo e plăcut, e răcoare. Macro intra în locul acela pentru prima oară; miji ochii în penumbră. — Privește, spuse Gajus trecându-și degetele prin dreptul unui raft. Toate acestea sunt opere de astrologie. Macro nu arătă nici surpriză, nici un respect de neștiutor. Gajus luă un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
probabil ca prefectul cohortelor să fi citit vreodată o carte; dacă vorbea despre istorie, însemna cu totul altceva. Macro zise: — E o întâmplare de când Augustus avea douăzeci de ani și visa să stăpânească Roma. O știu și oamenii mei. Era răcoare, dar, în mod absurd, el transpira. — La douăzeci de ani, Augustus a înțeles că din cauza urii multor senatori nu avea să ajungă la putere. Astfel, în timp ce armata lui se îndrepta spre Roma, s-a gândit că cel mai bun orator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Împins de un impuls concret, precis, aproape palpabil. Ceva mă făcea să mă opresc lângă fântâna cu ciutură, Înconjurată de tufișuri sălbatice, de bozii și mărăcinii Înalți, cu măciulii albastre. Îmi amintesc sălciile țesând deasupra o plasă verde, ademenitoare prin răcoare și liniște; scot o găleată cu apă din Întunericul adânc și, după ce mă satur să beau, Încep s-o arunc În jur, Încerc să mă stropesc, mă ud tot, de sus până jos. Atunci, deslușii un foșnet neauzit În răchitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mine intrigată. Pun un strat mai gros pe felia de pâine și mușc tacticos; Îmi place să le simt cum pocnesc plici-plici În cerul gurii, au un gust neplăcut de nămol de fund de fluviu, dar mă satisface senzația de răcoare pe care mi-o provoacă În gură. Ea se lasă pradă admirației pentru pofta mea animalică de a mânca icre negre; se aude zgomotul fălcilor trosnind de efort să facă față lăcomiei mele trucate. Brusc, A. se avântă, ia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cine a venit. Bună, draga mea. Dumnezeule, se gândi Kara, privindu-i ochii sclipitori. S-a întors. Chiar s-a întors. Se îndreptă spre femeie și o îmbrățișă, apoi trase scaunul mai aproape. - Cum te simți? - Bine. E un pic răcoare în seara asta. - Am să închid fereastra. Kara se ridică și o închise. - Credeam că nu o să mai ajungi, scumpo. - Am avut o seară agitată. Am să îți spun ce am făcut, mamă. Nu o să îți vină să crezi. - Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
aici. Ridică ziarul și îi puse în față o pagină de mijloc, pe care era expusă fotografia unui om cu cătușe la locul unei crime. Titlul era „Victor în cătușe” - Le-ai spus agenților de acolo să îl ducă la răcoare? - El... - Așa le-ai spus? - Cred că da, domnule. Marlow spuse: - Susținea că el căuta supraviețiutori. - Supraviețuitori? articulă cu vocea gâtuită, simțind cum o umflă râsul. Era o șandrama de trei pe trei aceea care a fost nenorocită când mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
abia s-au cunoscut la începutul verii. Probabil că el a început să se simtă cam neliniștit din cauza “iubitului ei secret” imaginar și s-a decis — corect, firește — că o mică atenție ar înclina balanța în favoarea lui. — E neobișnuit de răcoare astăzi, nu-i așa? zicea femeia. — Hmm. Ajunge cu pălăvrăgeala! Adrianei îi venea să urle. Vreau Cadoul Meu! — Ei bine, draga mea, te întrebi probabil de ce te afli aici, spuse ea. Subestimarea secolului, își zise Adriana. — Domnul Baron m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
dealurile Doftanei. Peisajul se mișcă. El Îți intră În ochi sub formă de amintiri. Amintiri despre peisaj și excursie. Ca un fel de vis. Astfel Îți vezi visul cu ochii. La Doftana e soare și e bine. În Închisoare este răcoare. Mulți au fost Închiși aici În regimul burghezo-moșieresc. Te doare măseaua. Iei un piramidon și În continuare vizitezi celula H pe care ai mai văzut-o la Muzeul P.M.R. din București, fost Lenin și Stalin. În continuare atelierul expoziției. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ești valet... ... Stai liniștit În cimitir. Cimitirul de locomotive. Ești Încă tânăr, norii curg pe cer, e iulie, curg ca și locomotivele În Încă nescrisele tale scenarii. Bărbatul cu trup atletic țâșnește și, Împins de puternicul resort al setei de răcoare, se aruncă În cap și sparge oglinda lichidă a micului lac din lunca Târnavei. Apa, rece și adâncă. Stuful, pe margini, verde, cu frunza tăioasă ca oțelul. La fel de fulgerător precum a țâșnit, bărbatul iese la suprafață și Înoată cu mișcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
exotice și fructe de mare, fazani, pulpe de porc și vițel În glazuri arămii, pești uriași zăcând În sosuri onctuoase, brânzeturi fine, torturi, prăjituri sofisticate, lichioruri mov și dulci, icre negre și roșii, sticle de șampanie și vinuri Îmbătrânite În răcoarea subteranelor, asemeni arhitecturii luxuriante a unui Brillatt de Savarin transfigurat Într-un Dalí furios, banchet de culori și mișcări care Împing parcă vaporul ce leagă Constanța de Însoritele depărtări unde, peste câteva ceasuri, vor acosta fericiți pasagerii ai acestui „Orient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Eram nemișcat, țineam ochii închiși, picioarele puțin desfăcute, mă lăsam legănat de curent. Poate dedesubt era vreun peștișor care scruta chila trupului meu. M-am întors și am coborât cu ochii deschiși în strălucirea care străpungea albastrul, am coborât până la răcoare, și am rămas pe fundul apei, unde nisipul se agita ușor. Am mișcat buzele în surzenia apei. Am violat o femeie, am strigat. Și m-am întors sus, împreună cu bulele de aer, spre lumina care placa suprafața apei, ținând brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din grădina blocului, căutând o cale de ieșire. Mă uitam la ea în timp ce se oprea să se odihnească, aproape luptând cu greutatea aerului foarte cald, care se întunecase brusc. În scurtă vreme va începe să plouă. Am rămas afară așteptând răcoarea care poate se apropia. Scaunul, deși tapițat, nu era deloc confortabil. Un fâlfâit negru de aripi îmi trecu pe deasupra capului, pasărea reușise în sfârșit să-și ia zborul spre cer. În curte aerul era din nou nemișcat și greu. Furtuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
detestat pentru neglijența aceea. — Hai să dormim, te rog, a spus. M-am întins lângă ea, fără să-mi scot măcar pantofii. Acum vom dormi. Vom dormi așa, îmbrăcați, iar mâine ea se va simți bine, vom pleca devreme, pe răcoare. Ne vom opri să luăm micul dejun într-un bar, voi cumpăra ziare, lame de ras. Vinul băut în grabă stagna în corpul meu întins, îmi lipsea vocea Italiei, îmi lipsea trupul ei, simțeam că o doresc și mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jos și deschisă, și, îndreptându-și ochii spre cer, rămase o clipă încremenit în această atitudine statuară și augustă. Nu însemna că lua în stăpânire lumea exterioară, ci că observa dacă plouă. Și când primi pe partea dorsală a mâinii răcoarea burniței lente, încruntă din sprâncene. Dar nu pentru că l-ar fi deranjat ploaia aceea măruntă, ci pentru că era nevoit să deschidă umbrela. Era atât de elegantă, atât de zveltă, pliată și în husa ei! O umbrelă închisă e la fel de elegantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Răsare pe-acolo, nițel mai la stânga piscului Peña de Aya, Cele Trei Coroane, și de-aici, din camera mea, contemplu în poala umbroasă a muntelui acea coadă de cal, cascada Uramildea. Cu cât jind îmi umplu din depărtare vederea cu răcoarea acelui torent! De cum mă voi putea întoarce în Spania, mă voi duce, Tantal eliberat, să mă scufund în apele acelea consolatoare. Și văd soarele apunând, acum, la începutul de iunie, peste contrafortul Jaizquibel-ului, deasupra fortului de la Guadalupe, unde a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ținea pe David de mână, Betsy avea degetul în gură, deși o dezvățasem de obiceiul ăsta cu ani în urmă. Tremurau în pijamalele lor subțiri de vară. Voisem să îi apăr de mine. Nu puteam să îi protejez nici măcar de răcoarea unei dimineți de vară. „Biografia unui om este și povestea lui.“ „Povestea americană a Jurnalului Annei Frank“, de Judith E. Doneson, în Anne Frank: Reflecții despre viața și moștenirea ei, editată de Hyman A. Enzer și Sandra Solotaroff-Enzer 16tc "16
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
care Îl moștenise de la Yael și paltonul, reușind de astă dată să evite cu abilitate capcana mânecii, mestecă o pastilă contra arsurilor și coborî În stradă debordând de bucuria responsabilității, sărind scările două câte două. Vioi, sprinten, energic, indiferent la răcoarea nopții, amețit de liniște și pustietate, Fima Începu să mărșăluiască În josul străzii, parcă În sunetele unei fanfare militare. Nu Întâlni nici țipenie de om pe străzile ude. Ierusalimul Îi fusese predat lui, ca să-l apere de sine Însuși. Blocurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dat în vileag că nora își spionează socrul! Și totuși, într-o după-amiază de primăvară, m-am postat pe o străduță laterală și am așteptat să se arate, îmbrăcat de sus până jos în negru, cu pălărie și pardesiu. Era răcoare și umezeală, pentru că plouase, și el se mișca într-un fel - cum să spun? - așa cum nu se mai vede în ziua de azi. Da, măsurat - dar nu țeapăn - și nu mergea așa, în doru’ lelii, dar, în același timp, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
brodată cu motive românești, netezea pânza țesută din bumbac, „pânza“ - și, în timp ce făcea asta, simțea probabil pielea cu care erau capitonate banchetele trăsurii, încinse de soare, auzea rumoarea pantofilor în foaierul hotelului Athénée Palace când se anunța dineul, o năpădea răcoarea cojii de pepene din care, cu patru împunsături iuți de cuțit, era scos un obelisc roșu strălucitor, pe care vânzătorul ți-l întindea să-l guști. Mama aluneca, în timp ce privea și pipăia pânzele și penele, în amintirile tinereții ei, răscolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
așezaserăm, după aperitivul de scoici cu creier, o friptură de vițel și desertul de rigoare, la o cafea în grădină. Razele calde făceau și mai plăcută zăbava în aer liber, chiar dacă în jurul copacilor bătrâni se simțea deja un abur de răcoare. Armin era cu un an mai mare decât mine, să tot fi avut zece sau unsprezece ani. Era băiatul administratorului și vecin cu fata lui Onkel Rodolph, un adolescent cu ochi pătrunzători de culoare închisă, cu un păr des, pieptănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
nu are încă douăzeci de ani împliniți, am fost încredințat că nu mă minte, deși la început îmi părea mult mai în vârstă. Mă împrietenisem cu ea, pe nesimțite, în ceasurile liniștite de după-amiază, în prăvălia plină de umbră și răcoare, în care pluteau miresme de cuișoare și cafea. Sus, paralel cu tavanul de stejar, odihneau, suspendate skiurile ei enorme, în așteptarea iernii, când Matilda le suplinea bicicletei, ca să parcurgă ci dibăcie de adevărată campioană cei cincisprezece kilometri dintre casa ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și căzu pe dușumea, amețit de lovitură. Pe covor, odihnea trupul gol al Margaretei, zgribulit de răcoarea dimineții. Cu macatul de pe pat i-am acoperit goliciunea, îndepărtându-mă apoi hoțește, cu ghetele în mână, ca să pornesc prin gangul cu miros de mucegai spre ulița cu casele din piatră cenușie, scorojite și parcă mâncate de lepră. ă Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]