2,788 matches
-
mă simțeam atât de liberă... mă simțeam în elementul meu. Când turul se termina și coboram pe pod la Iuju, purtam în suflet o ușoară părere de rău. Mă prindea însă tumultul și uneori era atâta gloată, încât cu greu răzbăteam prin mulțimea fremătătoare într-o înghesuială gen -om la om-, care se unduia ca valurile marii și te purta cu ea... Parcă îl și aud pe nenea Nicanor Croitoru, un prieten de-al tatălui meu din Bosanci, strigând ca un
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
-ți plouă cu rugină pe haine. Încarc copiii În spate, Îl țin pe Ben fixat de genunchiul meu și cu mâna liberă sun de pe mobil la o agenție de dădace. O fată din Sloaney, care are o voce făcută să răzbată peste smârcuri populate de cerbi, Îmi spune că și-ar dori să mă poată ajuta, dar e un moment foarte prost pentru dădacele temporare. E vacanța de vară, știți. Da, știu. Toate dădacele au fost luate cu mult timp Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ar fi să dispară, să zicem, aproape toate celelalte lucruri, să nu mai rămînă decît Dumnezeu și sufletul său. 2. La Dumnezeu trebuie să meditezi mereu pentru a-I venera măreția; și trebuie să meditezi și la sine pentru a răzbate nehotărîrea și nimicnicia. 3. Creștinul trebuie să aibă înscrise în minte motivațiile nimicniciei sale, mai întîi acelea care fac dovada nimicniciei tuturor lucrurilor; apoi cele care smeresc în mod deosebit omul și în al treilea rînd, cele ce îi smeresc
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
că pot vedea lucrurile cu atâta claritate. Asta-i partea genială a introspecției. Te cufunzi în ea pierdut ca un tăițel chinezesc într-o lasagna siciliană și ieși din ea cu gânduri mai drepte decât Fifth Avenue. Vocea lui Julie răzbătu până la mine: —... Deci, cam asta am auzit despre el. Nu-i un bărbat de treabă. Se pare că i s-a dus vestea că-i un ciudat care-și torturează prietenele psihologic. Iubito, poate chiar e psihopat. Nu iese fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
din zona West End.##); distribuția de amatori urma să fie consolidată cu cîțiva foști profesioniști ai scenei. Mugurii verzi ai unei culturi metropolitane uitate răsăreau prin ghipsul și palplanșele dezvoltatorilor imobiliari. În scurta pauză dintre două răpăituri de ciocane, a răzbătut pînă la mine un motiv muzical din Giselle (##notă - Balet clasic (1841) pe muzică de Adolphe Adam și un libret de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Théophile Gautier.##); venea dinspre sala de gimnastică, unde o trupă de balet amator compusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cu capul sprijinit aproape de umărul meu. În copilărie, Frank adormea deseori sprijinit de mine cînd Îmi făceam temele. Crawford, cu figura lui neconturată și cu sprîncenele blonde, semăna cu un adolescent uriaș; mi-l Închipuiam jucîndu-se În incinta catedralei Ely, răzbătînd cu privirea lui inocentă și vizionară dincolo de cîmpia mlăștinoasă, către lumea din jur care-l aștepta. Se trezi cu o grimasă pe chip, surprins că ațipise. — Charles, Îmi pare rău... am picat ca bolovanul. — Arăți cam obosit. Dormi acolo, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și că Frank era În continuare nevinovat. Dar cînd am Întors cheia am auzit clinchetul cu care mecanismul de Închidere centralizată descuia cele patru uși. Am ridicat mînerul, am deschis portiera și am aruncat o privire În interiorul mașinii, din care răzbătea un miros stătut, la hărțile rutiere și la mănușile pentru condus de pe locul din dreapta, la ghidul turistic al Calabriei de pe polița din spate. Mă năpădi o senzație de pierdere și extenuare, ca și cum mi s-ar fi scurs tot sîngele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
spun, Charles, cu sînge se plătesc festivalurile tale de artă și mîndria civică... M-am așezat În mașina lui Frank, cu mîinile pe volan, În vreme ce Andersson ridica mîna În semn de salut și urca rampa către lumina după-amiezei tîrzii ce răzbătea de afară. Paula stătea lîngă Jaguar, uitîndu-se la mine prin parbriz și așteptînd să-i răspund. Dar eu mă gîndeam la Frank și la anii copilăriei noastre petrecuți Împreună. Înțelegeam cum de căzuse sub vraja lui Crawford, convins de logica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tehnicilor de reprezentare. Însă acele tehnici au apărut cu timpul și mi se pare că nu poate fi ceva mai relevant decât neputința unor pictori precum Pisanello și Dürer de a sesiza realitatea sălbăticiei - și asta În ciuda hotărârii lor, ce răzbate, de pildă, În portretistica umană, de a privi natura drept În față. Nici nu Încape Îndoială că acești doi observatori atenți și excelenți desenatori ar fi reușit s-o redea din punct de vedere tehnic; și totuși, au fost Împiedicați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
forfotea puhoiul, l-au repezit pe cel de al treilea, pe Cărare, înapoi, după un clește-patent sau un topor de pompier, ca să taie sârma la coloana de burlane de aeraj, să culce burlanele pe apă și mergând pe ele, să răzbată, până la noi, să ne salveze Iar când Cărare, cel de-al treilea, s-a depărtat, nu mai mult de vreo 30 de pași, a răbufnit năprasnic un curent de apă, dând iureș altă viitură, cu care, cât de voie, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vâltoare, așa echipați, fără a mai ține cont cu ce era pe el, dar oricum fiecare avea trase în picioare cizmele de cauciuc pe care le purtăm noi, minerii, în subteran Treaba este că mie, așa, încălțat fiind, mi-a răzbătut prin talpa de cauciuc un cui dintr-o bârnă, pe care mă sprijinisem din întâmplare, spărgându-mi tare piciorul N-am avut cum să aflu în ce stare era cuiul care m-a vătămat: ori că era ruginit, ori că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
am avut grijă să las sângele să curgă, preventiv, mai îndelungată vreme, astfel ca să nu mi se infecteze rana Într-un târziu, careva dintre căutători a dat de moale, strigând: aici! și bălăcindu-se pe întunericul în care abia mai răzbătea lampa noastră de miner, a scotocit și a cobâlțăit în negre cotloane, până l-a extras pe Pamfil, aburcându-l șiroind de apă, moale și năucit, sus, pe geamblacul de unde căzuse, pe când se temenea, închinându-se la înjghebarea lui de Religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lent sub vremuri, nu mai există la locul lor, schelete de ziduri, cu contururi roșcate, aproape gingivale, asamblează un labirint al obstinării, care dizolvă, de cu seară și pe tot parcursul nopții, orice instinct de orientare. Tentativa pietonului de a răzbate undeva, prin acest anapoda și ostil hățiș, e cu atât mai dificilă, cu cât ar vrea să o scoată la capăt, după o topografie ieșită de mult din uz din orice uz în această lume, croită din coline de moloz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de coarde vocale, un refren despre o viperă neagră, cu ochi de jeratic și cu o limbă / ca o seringă / gata să ți-o-nfingă... În precipitarea sa, Mircea ocoli precaut un balcon sprijinit precar pe aripi de amorași dolofani și meditativi, răzbătu printr-un portal de ipsos și teracotă, înfundat cu spărturi de faianță și de fructe de piatră, având prăbușit, alături, un propriu corn al abundenței, desprins de zguduitura violentă a vreunui utilaj de excavare, amintindu-și cu nostalgie de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
antrenați la o fastuoasă și veselă petrecere a unor turiști, care păreau de la mic la mare de aceeași generație și arătau a fi purtați de aceleași resorturi ale amintirii și ale nostalgiei. Vorbeau discret într-o limbă neînțeleasă, dinspre care răzbătea către ei numai un murmur incert. Doamnele în rochii de seară, cu eșarfe și coliere sclipitoare și bărbații în redingote festive fură conduși de însuși patronul restaurantului în salonul de onoare, separat printr-un perete mobil de lemn, manevrabil în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de la apartamentul Andreei, o scoate din buzunar pe casa scării. Urcăm cu pași mari, tăcuți, aprindem lumina, de-abia ajunși În fața ușii. Eu pregătesc camera, Leac descuie ușa, tăbărâm Înăuntru. Miroase frumos, a pepene. E mult fum, dar mirosul ăsta răzbate. Lumină nu prea, doar o aplice aprinsă În colț, după ușă. Leac mă lasă pe mine să intru primul, Încerc să o fac ținând camera lipită de ochi, dau cu genunchiul Într-un colț de masă, Înjur de durere. Iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
negru ca și al unui lucrător într-o mină de cărbuni. Din blocul operator ies mai mulți brancardieri și medici care se apropie în pas alergător de arătările fantomatice care odată se chemaseră oameni. Câte un strigăt slab și epuizat răzbate peste forfota generală: "Apă ... vă rog, apă!". Grăbiți, șoferii dau și ei o mână de ajutor personalului medical care se agită ager și precis. Mai multe garnituri sosiseră de pe front și alți nefericiți îi așteptau să se întoarcă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de toamnă. Holul strâmt, în penumbră, îl întâmpină cu aer răcoros în care se simte miros de busuioc și mentă. Remarcă patru uși, din care două etalează lacăte mari de fier. Ezită un moment, apoi apasă clanța celei din spatele căreia răzbate un murmur neclar de voci și râsete puternice. Așezat confortabil în spatele unui birou ros de vreme, șeful de post, un plutonier în vârstă, se întreține mai mult decât amical cu doi foarte tineri piloți americani, înalți și bine făcuți. Hohotele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
roșii și castraveți, care împrăștie un miros proaspăt de grădină. Dinspre un clondir cu lichid transparent, dar cu multe grade judecând după mulțimea mărgeluțelor, așezat la îndemână într-un colț al mesei, lângă telefonul la fel de bătrân ca și restul mobilierului, răzbate un "parfum suav" în stare să amețească o turmă de elefanți maturi. Marius trece nepăsător cu privirea peste sticla aproape goală, evaluează doar ca simplă informație numărul țigărilor fumate ca fiind foarte considerabil, dovadă scrumiera plină, apoi se adresează plutonierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
el în viteză, ca în oricare altă zi de pace. Din restaurantul pe lângă care trece aude râsetele unei voioșii etilice. Într-o echilibristică precară, o pereche își face loc pe ușă. Prin perdelele groase de pluș ce camuflează perfect interiorul răzbate muzică de dans. Își aduce aminte că în urmă cu o săptămână golise câteva sticle de vin pe terasa localului în compania plutonierului Caraiman. Intrase să își cumpere țigări și întâmplarea a făcut să îl zărească așezat la una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Lasă în jos geamul pentru a permite aerului încă plăcut răcoros al dimineții să pătrundă înăuntru. Din coroanele bogate ale copacilor care trec în fugă pe lângă ei se aud cum câteva vrăbii ciripesc flămânde îndemnuri către suratele lor. Dinspre grădină răzbate mirosul suav al trandafirilor și roua din iarba îngrijită a gazonului strălucește sub razele încă plăpânde ale soarelui în străfulgerări de cleștar. Automobilul oprește în fața scărilor de marmură albă și majordomul, impecabil ca ținută chiar și la o oră atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
verde, acum murdară și căzută pe alocuri. Ascultă cu urechea lipită de tăblia subțire de lemn, străduindu-se să prindă cel mai mic sunet din interior. Renunță. E imposibil să distingă ceva cu tot zgomotul din jur. Din celelalte camere răzbat voci gălăgioase și râsetele groase ale unor masculi pofticioși. Un patefon răgușit dat la maximum deapănă o romanță melancolică prin vocea catifelată, dar viril convingătoare a lui Cristian Vasile. Undeva, zgomotul ritmic al arcurilor unui pat interferează cu gâfâitul excitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
soarta neplăcută pe care sigur ai fi avut-o în prizonierat. Din păcate sunt într-o situație critică care nu-mi permite decât să vă ofer un automat cu muniție și dorința sinceră să găsiți o breșă prin care să răzbateți către o zona liberă. Misiunea noastră este să menținem acest obiectiv până ce trupele române înaintează și ajung la noi. Orice se poate întâmpla în acest răstimp deoarece cu siguranță nemții vor depune toate eforturile să lichideze pătrunderea noastră. Nu. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mîini, să plutesc sau nici atît. Ea avea tăria fixității cu care mă privea și căreia cu greu mă puteam sustrage, doar numai În frînturi de timp. „Cine ești?” Întrebai, dar de data asta numai În gînd. Cuvintele nu mai răzbăteau la suprafață. Tot ce se Întîmpla mi se părea În afara realității. Poate chiar era. Nu mai știam dacă trebuie să-i vorbesc la plural ca pînă atunci sau la singular - pluralul cu care-i vorbisem se transformase, brusc, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
rînd pentru el, cu nostalgia depărtării În glas, restaurantul așa cum fusese Înainte de război, orchestra cu luminile și podiumul de dans cu lumea „bună”, cu veselia aceea pudică, toate și În anii războiului, dar Înăuntru sub draperiile camuflajului nici o lumină nu răzbătea În afară, oaspeți pe o nacelă Înainte de sfîrșitul lumii. - Ce vremuri, Doamne! vorbi către Ana, care asculta privindu-l În ochi, În timp ce fiica, visînd, Îi auzea cuvintele, fără a fi atentă la substanța lor, Însoțind, distrată, cu degetele tactul muzicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]