2,564 matches
-
Titi, să coborâm. Dă mânuțele la mine. Așa. Ținându-mă strâns de mâini, mi-a dat drumul, ușor, pe marginea șanțului, până jos. Mama și bapțea au procedat al fel cu frații mei și acum eram toți la baza tranșeei, rezemați cu spatele de malul umed, cleios și rece. Așteptam înfrigurați. Deodată cerul s-a umplut de gemetele înfricoșătoare ale bombardierelor și, după câteva momente de așteptare, exploziile au cutremurat universul. Iată, simțeam pe epiderma noastră "iubirea și blândețea" Lui. ...și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Tata, într-un acces de slăbiciune, își dăduse drumul întregii sale suferințe și acum plângea cu sughițuri și gemete venite din zonele cele mai adânci ale ființei sale. Cu mâinile încleștate pe stinghia scării fixe ce ducea spre pod, își rezemase capul de marginea ei, pe când trupul lui mare și frumos era străbătut de convulsii incontrolabile. Umerii i se zgâlțâiau, iar omoplații se mișcau parcă ar fi fost acționați de un cutremur devastator. Unde era omul puternic și tare ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Am aprins-o și i-am strecurat-o în palmă, strângându-i ușor degetele ca să n-o scape din mână. Stătea cu picioarele puțin depărtate, în bocancii militari, cu pantalonii de șiac și cămașa de tort, cu capul și spatele rezemate de gard și toporișca lângă el. Se odihnea. Se odihnea ca-n tabloul lui Ressu, "Cosași odihnindu-se". Se odihnea după o muncă și o viață de 92 de ani. Privirea lui era îndreptată spre mine, spre creștetul capului meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în care macedonenii își trăiau într-o profundă și dureroasă tăcere drama lor familială. Tabloul văzut de mama și de Mircea nu era tocmai idilic. Lena era sprijinită de umărul mamei sale și amândouă, jos, pe platforma de scândură, erau rezemate cu spatele de peretele vagonului. Țile stătea pe o țolică la căpătâiul bunicii lui dragi. Era cel mai afectat dintre toți de îmbolnăvirea bunicuței lui, de suferințele mereu mai mari și de perspectiva din ce în ce mai nemiloasă a plecării ei pe drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fără tată. Of, Doamne! Unde sunt mila, dreptatea, dragostea și înțelegerea față de cel sărman? Unde ești, "bunule samaritean"?? Răpusă de oboseala acumulată, de frământări, emoții și de perspectiva nebuloasă a zilei de mâine, mama a adormit cu bărbia în piept, rezemată cu spatele de peretele vagonului, avându-i în stânga și în dreapta sa pe cei doi mezini ai familiei, Bebi și Țuki, visându-1 pe tata întors acasă și jucându-se cu copiii pe care-i iubea atât de mult... Mama! Un monument
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și omogeniza cu galbenul ucigător al astrului solar, într-o magmă unică, atotcuprinzătoare, acoperind planeta întreagă. Unde să te refugiezi? Unde să te ascunzi? Nu era nicio tufă, niciun boschet, nici măcar o groapă unde să te aciuiezi și să-ți rezemi capul înfierbântat. Până la urmă, bordeiul a fost făcut. Am pus popii și corzile laterale, iar, din loc în loc, scânduri, șipci, lețuri și tulpini de floarea-soarelui. Peste acestea am așezat un strat gros de paie de grâu și, în final, tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
tăind, șfichiuind făptura umană care lupta disperată să ne salveze de la un dezastru iminent. Era o nouă versiune a lui Haciaturian, de dimensiuni urieșești, neobosită și impresionantă. Cu capul descoperit în vijelia vântului, așa cum se repezise de acasă, cu pieptul rezemat de horn și mâna dreaptă introdusă până la umăr, scotea cu anevoie vreascurile bine înțepenite, călcate și presate de ciori, peste care se depuseseră bucăți de chirpici dislocate de ghearele puternice ale înaripatelor negre. Amestecul acesta de pământ frământat și întărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Sahaja Yoga, mult solicitate de cei noii veniți. După spectacol, dejunul l-am servit în curtea vilei, mângâiați de un soare primăvăratic, în miresmele de pământ reavăn și... Kundalini. Așezați pe scările ce duceau în casă sau stând în picioare, rezemați de ceva sau nu, mâncam și absorbeam bucurie, trăiam fericire. Starea respectivă, bănuiesc că a fost apogeul simțirii mele din această misiune de întoarcere spre Spirit. Ne-am luat rămas bun de la primitoarele noastre gazde și am plecat cu toate
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
îi cunoștea într-o seară, iar a doua zi îi și uita. Nopți la rând doar bea fără oprire, bea până nu mai putea nici să vorbească, până nu mai putea să articuleze bine o nenorocită de consoană ; abia stătea rezemat de spătarele scaunelor șubrede, departe de a fi conștient, ascultând povești la fel de pline de alcool ca și el, fără niciun farmec și nicio noimă. Zile și nopți în care nu câștiga nimic și arunca averi pe ficatul său. De multe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ar fi trebuit să trăiască povești de dragoste acum, nu povești cu gloanțe și sânge. Cristi își întinde picioarele pe scaunul din față al lui Marian, iar Marian și le pune și el pe scaunul lui Cristi, și amândoi se reazemă de geamul rece al compartimentului, în timp ce afară se înnopta peste câmpurile reci și goale ale Rusiei. Cei doi se privesc în ochi și își zâmbesc. Fețele lor sunt schimbate după atâția ani de război. Fețele lor sunt aspre, iar privirile
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
baie și, după ce m-am asigurat că nu era nimeni înăuntru, am trecut pragul în pas de dans și am tras zăvorul. Era așa de liniște înăuntru că ai fi putut crede că suntem singurele ființe din casă. S-a rezemat de perete - dezinvoltă, șireată, nu întru totul acolo. Am tras un gât lung din cutia de bere, apoi am scuipat păianjenul de lămâie. - Credeam că n-o să vii, am zis eu acuzator. - Ei bine, nici eu... Făcu o pauză. - Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
colorate în galben și verde de becurile lămpilor de la nivelul solului. Nadine își încheie strâns haina cu toate că era destul de cald afară (deși nori de ploaie începuseră să acopere luna), apoi își termină vinul și fără să scoată un cuvânt se rezemă de mine, iar eu am lăsat-o. Era o femeie frumoasă, arătând foarte bine pentru vârsta ei, și am privit-o în timp ce își trecea degetele peste șuvițele mai deschise din părul ei. Și cum tot nu spunea nimic, mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Apoi, brusc, a încetat să mai chicotească. Făcu un gest larg cu mâinile, imitând o pasăre mare, beată. Se aplecă și începu să vâslească. Neverland...ca în Peter Pan. Acolo-s băieții furați. Imitatul păsării o obosise considerabil, așa că se rezemă de zid fără să se uite spre mine. Fața ei - pierdută și puternic machiată, cu ochii migdalați lipsiți de expresie în seara asta - Era pe jumătate verde în lumina lămpii de la nivelul solului. - Și...care-i chestia, Nadine? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
okay. Era 3.40. Din momentul în care lumina ne orbise și până acum totul se petrecuse într-un interval de o oră. Am condus-o pe Marta la ieșire și i-am șoptit „Mersi“ în timp ce i-am deschis ușa. Rezemându-mă de ușa pe care tocmai o închisesem m-a năpădit un gând: Scrisul te va costa o soție și un fiu, de aceea Lunar Park va fi ultimul tău roman. Am deschis imediat minibarul și am băut o sticlă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Rămân puțin în urma lui VITALIE CIOBANU și a lui Nicolae Prelipceanu (primul, întotdeauna, merge alergând, pe al doilea îl obligă la un pas mai mare constituția fizică) și încerc să schimb câteva vorbe cu o doamnă în vârstă, care stă rezemată cu coatele pe pervaz și privește în stradă. Nu știe engleză, dar este interesată de dialog, așa că își cheamă în ajutor soțul, un ochelarist cu o expresie încremenită, care seamănă cu un contabil pensionat. Omul înțelege că e vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cvasianimalică: o exultare a instinctelor, dorința de a reveni la sânul naturii-mamă, de a te simți, măcar pentru o bucată de timp, un element al său. Bulgăroaica Verginija Zacharieva, „țigăncușa din Trenul Literaturii” - cum o dezmiardă prietenește Corinne Desarzens -, stă rezemată de tulpina unui copac, nemișcată, cu ochii închiși și mâinile strânse la piept ca pentru rugăciune. Știam că e o feministă convinsă, dar constat că are și înclinații naturiste. Alte grupuri sau perechi de convorbitori dau târcoale aleilor lungi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
alură de rugbist, Giorgi Achwlediani. În grupuri mai mici, cei care aleargă pe patine cu rotile, echipați uniform: șorturi negre, tricouri de culoare roșie, cotiere și genunchere din piele neagră. Muzică, accente arabe. Câțiva tineri așezați pe bordură, cu bărbia rezemată pe genunchi, nemișcați și cu privirea absentă. Cred că sunt drogați. „Peisajul” îmi displace profund și caut pe hartă o gură de metrou situată în apropiere, pe unde să dispar. Cât cercetez harta, se apropie de noi un individ cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și Stendhal! În acest amalgam, descoperindu-i, apoi, pe cei mari, pe cei „necesari”, pe cei ce „mi se potriveau” și la care reveneam tot mai des, nu rareori „întrebându-i” când aveam nevoie de un sfat sau de un reazăm pe care nu puteau să mi-l dea nici cei puțini care încă mi-erau aproape, în ciuda „exuberanței mele excesive ideatice” sau a „gafelor mele sociale”. Nu, nu numai că nu m-am plâns - fapt rar într-un climat social
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mâine s-o facă suportabilă pe cea de azi. Același dominican, topograf riguros și ghid excelent, care răspunde la întrebările mele cu o neobosită gentilețe, a pus punct avânturilor interpretative pe care mi le inspira până acum o mică scăriță rezemată în exterior de o cornișă, ducând la etajul întâi al fațadei Sfântului Mormânt, în partea dreaptă. O scară de lemn sub un vitraliu, expusă intemperiilor, ca și cum lucrările de renovare n-ar fi fost terminate. Într-un loc atât de sacru
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
voinicie rară. Ori era voinic ori nu. Nu se punea nimeni cu el. Odată s-a dus în fața Râștei în pădure și a tăiat un copac gros ca o mijlocie și lungă ca de 2 m și ceva și a rezemat-o de un copac. Și vine pădurarul și-l întrebă: Cine a tăiat copacul ista mă ? ".Gavril Veleșcă răspunde: "Eu ! ". Dă toporul încoace ! "zice pădurarul. Veleșcă zice: "Ți-l dau numai mută tu lemnul cela și-l razimă de cellalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
s-a urcat într-o barcă cu o altă femeie, foarte frumoasă. Eu stăteam pe mal, într-un cadru de ușă. Nu știu ce rol avea ușa, căci nu era prinsă în vreun zid. Mi-am aprins o țigară și m-am rezemat de cadrul ușii. Mă gândeam că trebuie să mă culc cu prințul ca să-mi salvez copiii. El a început să o sărute pe femeia aceea, peste tot și să facă dragoste cu ea. Între timp se uita la mine dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu prisosință sacrificiile ce am face acum". Și A. Fătu încheie: "Arunci am vedea, într-adevăr, născându-se în România un progres serios și sigur, care, odată deșteptat, nu ar mai putea fi stăvilit de nici o împrejurare, pentru că s-ar rezema pe forțe reale și nu pe planurile ideale ale metafizicii politice". Referindu-ne la problema educației copilului, în concepția lui A. Fătu, trebuie să remarcăm că, în calitatea sa de medic, el se preocupă, mai întâi de condițiile psihologice și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
lipsa de lumină, hrana proastă și insuficientă, 50 de grame de pâine și 250 de grame turtoi rece, rația zilnică, ca și vârsta destul de înaintată, suferința fizică și morală îl copleșiseră. Ajutat de niște ceferiști binevoitori, l-au așezat jos, rezemat de zidul gării, iar la sosirea trenului alți oameni l-au urcat, l-au băgat în prima cabină a vagonului de dormit, mai aproape de toaletă, poate să aibă nevoie de ea. După o noapte de călătorie cu trenul, V. Voiculescu
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
un incident curios ce s-a întâmplat și lui Rosetti, la una din goanele noastre din județul Vaslui. În momentul pornirei haitașilor se aude o împușcătură, pe urmă nimic, timp de mai bine de o oară. Cum sta Rosetti așa rezemat de copac în așteptarea vânatului, vede deodată o vulpe scăpărând în fuga mare pe dinaintea lui la distanță de vro 20 de pași. Iute o ochește, dar pușca îi clănțănește în mână fără să ieie foc, și cu toate acestea, vulpea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
e vânător care să nu fie iubitor de natură. Alecsandri a zis odinioară că tot românul e născut poet, eu adaog că e născut și vânător. În adevăr, puțini sunt aceia care nu cunosc puternica emoțiune ce simte omul când, rezemat de copac în pustiul codrului, cu pușca în mână, cu ochii mari deschiși, așteaptă în bătaia inimei apropierea dihăniei. Acelora le lipsește cea mai armonioasă coardă de la liră. În zadar a zis un glumeț că, pentru a fi vânător, trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]