4,056 matches
-
aspecte fundamentale pe de o parte intuiția fenomenală a autorului în ceea ce privește necesitatea deschiderii către o nouă epocă în literatură, care însă are nevoie de creatori de valoare pentru a se impune, iar, pe de altă parte, sesizarea transformărilor cauzate de romantism la nivelul receptării artistice, transformări ce ar putea duce la imposibilitatea perceperii noii direcții drept revigorare a clasicismului. Se sugerează, în acest sens, faptul că, deși romantismul a murit, i-au supraviețuit așteptările critice, publicul receptor valorizând în continuare doar
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pentru a se impune, iar, pe de altă parte, sesizarea transformărilor cauzate de romantism la nivelul receptării artistice, transformări ce ar putea duce la imposibilitatea perceperii noii direcții drept revigorare a clasicismului. Se sugerează, în acest sens, faptul că, deși romantismul a murit, i-au supraviețuit așteptările critice, publicul receptor valorizând în continuare doar creații înscrise în coordonatele acestuia: "Dacă tradiția poeziei romantice a secat, judecata estetică romantică e încă în viață." Cu alte cuvinte, s-a creat un anumit orizont
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
creat un anumit orizont de așteptare, care cu greu poate fi modificat, existând riscul ca o poezie clasică bună să nu mai poată fi apreciată. Acest fapt generează o reacție destul de brutală din partea autorului care își mărturisește răspicat aversiunea față de romantism: "Mă opun chiar și celor mai buni dintre romantici. Mă opun încă și mai mult tipului de receptivitate romantic. Mă opun neglijenței care consideră că un poem nu e poem dacă nu e un vaiet sau un scâncet." Rândurile citate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
neglijenței care consideră că un poem nu e poem dacă nu e un vaiet sau un scâncet." Rândurile citate reflectă pregnant dimensiunea accentuat polemică pe care a căpătat-o neoclasicismul secolului al XX-lea. Este momentul în care clasicismul răspunde romantismului. Deoarece acesta din urmă a apărut ulterior celuilalt, atitudinea reacționară s-a manifestat mai mult dintr-o singură direcție, unilateral. Prin această reevaluare a principiilor clasice se produce un fel de insurgență inversă, care aruncă sub semnul negativului atribute estetice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
impersonalul devine răceală, rigurozitatea este percepută drept uscăciune, claritatea drept ariditate "Soliditatea uscată a clasicilor îi repugnă cititorului de azi. Poezia care nu e jilavă nu e poezie." Demersul lui Hulme este unul dublu de a sugera intoleranța creată de romantism la adresa clasicismului (greșeala de a construi anumite prejudecăți literare) precum și de a "ataca" maniera romantică de a scrie și a recepta poezie. Hulme vizează faptul că, din perspectivă clasică, idealurile poetice romantice par deopotrivă de ridicole și exagerate. Ceea ce deplânge
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
anumite prejudecăți literare) precum și de a "ataca" maniera romantică de a scrie și a recepta poezie. Hulme vizează faptul că, din perspectivă clasică, idealurile poetice romantice par deopotrivă de ridicole și exagerate. Ceea ce deplânge totodată Hulme este că după constituirea romantismului, clasicismul nu a mai putut fi privit de sine stătător, ci doar în ecuația dublă a raportării antagonice la curentul care l-a urmat. Astfel, se observă o încercare a filosofului englez de a restabili polaritățile corecte prin reluarea obsesivă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
greșelilor estetice romantice care au dus la respingerea unor aspecte legitime și perfect realizabile artistic: "nimeni nu înțelege că descrierea fidelă poate constitui un obiectiv legitim al poeziei. Pentru romantici versul înseamnă întotdeauna o stârnire a emoțiilor în jurul cuvântului "infinit"." Romantismul a creat impresia că poezia trebuie asociată deschiderii totale, trebuie desprinsă de contingent; mai mult decât atât, romantismul a generat ideea că acesta ar fi unicul mod de a scrie poezie. Cu alte cuvinte, romantismul a propus un alt orizont
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
că descrierea fidelă poate constitui un obiectiv legitim al poeziei. Pentru romantici versul înseamnă întotdeauna o stârnire a emoțiilor în jurul cuvântului "infinit"." Romantismul a creat impresia că poezia trebuie asociată deschiderii totale, trebuie desprinsă de contingent; mai mult decât atât, romantismul a generat ideea că acesta ar fi unicul mod de a scrie poezie. Cu alte cuvinte, romantismul a propus un alt orizont estetic care s-a impus, ducând la desconsiderarea totală a modelelor anterioare. Acesta este marele regret al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a emoțiilor în jurul cuvântului "infinit"." Romantismul a creat impresia că poezia trebuie asociată deschiderii totale, trebuie desprinsă de contingent; mai mult decât atât, romantismul a generat ideea că acesta ar fi unicul mod de a scrie poezie. Cu alte cuvinte, romantismul a propus un alt orizont estetic care s-a impus, ducând la desconsiderarea totală a modelelor anterioare. Acesta este marele regret al lui Hulme "romantismul ne-a corupt în așa măsură încât negăm valoarea oricărei scrieri care nu conține ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
generat ideea că acesta ar fi unicul mod de a scrie poezie. Cu alte cuvinte, romantismul a propus un alt orizont estetic care s-a impus, ducând la desconsiderarea totală a modelelor anterioare. Acesta este marele regret al lui Hulme "romantismul ne-a corupt în așa măsură încât negăm valoarea oricărei scrieri care nu conține ceva vag." Pe de altă parte, din dorința de a reabilita norma clasică, Hulme comite aceeași greșeală ca și romanticii aceea de a privi în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
întâi din sfera antitezei considerată drept o "împerechere de termeni care aparțin politicii literare."266 Desigur, aceasta este o afirmație făcută la maturitate, căci nici scrierile de tinerețe ale lui Eliot nu sunt ferite întru totul de relaționarea polemică la romantism, după cum vom demonstra într-un subcapitol ulterior. Acest aspect denotă faptul că apropierea în timp de tulburările romantice a creat necesitatea unor răspunsuri mai violente, a unor luări de poziție mai agresive, explicabile, până la un punct, în contextul nisipurilor mișcătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
însă la teoriile lui Hulme, acesta continuă să așeze în paralel cele două dimensiuni subliniind raportarea diferențiată la realitate clasicismul presupune o ancorare în limitele realului, o reflectare a naturii, după cum sugerează unul dintre principiile cele mai importante ale sale. Romantismul însă valorifică aspirații, idealuri care sunt mai mult rodul imaginației, depășind cu mult granițele realului. Viziunea romantică vizează o desprindere de contingent și de tot ce înseamnă limită de aceea poate a înflăcărat atât de mult cititorii. Hulme afirmă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
idealuri care sunt mai mult rodul imaginației, depășind cu mult granițele realului. Viziunea romantică vizează o desprindere de contingent și de tot ce înseamnă limită de aceea poate a înflăcărat atât de mult cititorii. Hulme afirmă, în acest sens, că romantismul are puterea unui drog este o comparație reușită în măsura în care onirismul romantic duce la eliberarea de constrângerile ontologice "teribilul rezultat al romantismului e însă că, odată ce te-ai obișnuit cu lumina lui stranie, nu mai poți trăi fără ea. Are efectul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tot ce înseamnă limită de aceea poate a înflăcărat atât de mult cititorii. Hulme afirmă, în acest sens, că romantismul are puterea unui drog este o comparație reușită în măsura în care onirismul romantic duce la eliberarea de constrângerile ontologice "teribilul rezultat al romantismului e însă că, odată ce te-ai obișnuit cu lumina lui stranie, nu mai poți trăi fără ea. Are efectul unui drog."267 Dependența aceasta îngreunează considerabil încercările de a revigora formula clasică, privită în acest context drept nelegitimă. Având în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sugeram în deschiderea capitolului. Totodată, deși aceste coordonate au existat, revalorificând până la un punct trăsături clasice, nu au fost recunoscute ca atare, după cum a anticipat Hulme. În eseul O filosofie conservatoare, scris în 1912, autorul reia problematica celor două paradigme romantismul și clasicismul, de data aceasta extinzând aria de aplicare a celor două noțiuni și îmbogățind-o cu idei privind conceptul păcatului originar: "Încerc deci să argumentez că în spatele oricărei dihotomii, și ne putem referi la o întreagă serie de subiecte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
termenului atitudine sau a sintagmei punct de vedere vizează de fapt perspectiva asupra unor stări de lucruri, două tipuri de comportament sau de relaționare la un punct stabil destinul uman. În acest context, autorul nuanțează ideile exprimate deja în articolul Romantism și clasicism, mai ales cele cu privire la raportarea la limită "Omul e, prin natura lui, limitat și incapabil de ceva extraordinar. Nu poate atinge perfecțiunea din cauză că, fie prin natura sa, fie din cauza păcatului originar, sau ca rezultat al evoluției, închide în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
încă să "suporte cu seninătate ideea unei lumi absolut constante." În acest sens, autorul consideră că adoptarea ideii de progres cu orice preț, alături de alte concepte precum dinamism, ritm, viață se subordonează mai mult unui anumit snobism intelectual declanșat de romantism, decât unor convingeri profunde. Din păcate, Hulme nu a mai reușit să-și finalizeze programul privitor la înlăturarea prejudecăților create de viziunea impusă în secolul al XIX-lea, articolul său rămânând neterminat, datorită circumstanțelor biografice și sociale. Moartea lui T.
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
preluarea idealurilor clasice, care se face oarecum gradat și din mai multe direcții mai întâi prin intermediul cursurilor ținute de Irving Babbitt (important critic literar american) la Harvard, cursuri suprasaturate de aversiunea față de Rousseau și influența sa considerată ca generatoare a romantismului, apoi prin lectura articolelor lui Charles Maurras sau Pierre Lasserrre, ideologii Acțiunii franceze, și în al treilea rând, prin adoptarea ideilor lui Hulme.270 În ceea ce privește raportarea la Charles Maurras, s-a afirmat în nenumărate rânduri că triada clasicism-monarhism-catolicism a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Cu alte cuvinte, privirea care se aruncă asupra istoriei culturii trebuie să fie una care să desconsidere criteriul cronologic (în sensul unei evoluții temporale) și să aibă în vedere doar un criteriu de valoare care legitimează atât clasicismul cât și romantismul, de exemplu, chiar dacă ultimul are o poziționare superioară din punct de vedere al curgerii timpului. Revenind la articolul lui Eliot, se susține în continuare faptul că un scriitor nu își poate construi valoarea în afara unei erudiții solide. Această idee este
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
să-și formuleze limpede punctele litigioase."283 În viziunea lui Eliot una neoclasică critica trebuie să se ridice deasupra polemicilor minore și a "măruntelor ciudățenii personale", devenind astfel întru totul obiectivă. În continuare, articolul urmărește câteva aspecte ale dihotomiei clasicism romantism ca răspuns dat lui Middleton Murry, critic britanic al primei jumătăți a secolului al XX-lea, care sugera că între cele două curente nu există diferențe majore: Cu formularea domnului Murry despre romantism și clasicism nu pot fi de acord
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
articolul urmărește câteva aspecte ale dihotomiei clasicism romantism ca răspuns dat lui Middleton Murry, critic britanic al primei jumătăți a secolului al XX-lea, care sugera că între cele două curente nu există diferențe majore: Cu formularea domnului Murry despre romantism și clasicism nu pot fi de acord: deosebirea mi se pare a fi mai curând aceea dintre complet și fragmentar, dintre adult și imatur, dintre ordine și haos" afirmă Eliot, exprimând clar prin trăsăturile alese și dispunerea lor, admirația pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
autorul stabilește câteva justificări și explicații în preambulul textului mai ales în ceea ce privește faptul că demersul său nu urmărește înlocuirea sau eliminarea din accepțiunile consacrate ale noțiunii de clasic. Totodată, Eliot afirmă că nu intenționează să așeze termenul în antiteză cu romantismul, deoarece aceste împerecheri țin mai mult de "politica literară", subliniindu-se doza mare de subiectivism pe care ar presupune-o analiza, dintr-o parte sau din alta, a dihotomiei. Astfel, a numi clasică o operă poate însemna fie cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o propune în deschiderea argumentării sale, însoțind-o de o altă afirmație la fel de puternică, dar poate oarecum exagerată, având în vedere absolutizarea pe care o implică: "...marea literatură este în fond aceea de stil clasic, iar ce este măreț în romantism, baroc, aparține tot ținutei clasice." De precizat că noțiunea de clasic la care se referă Călinescu nu vizează semnificațiile generale ale asocierii cu ideea de model, valoare superioară pe care le putem aplica oricărui tip de operă, indiferent de curentul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
S. Eliot sau Jean Cocteau, și-au asumat o dimensiune clasică pe care au promovat-o. Nevoia întoarcerii la ordine și la obiectivitatea calmă a clasicismului a fost, desigur, dublu motivată de oboseala cauzată de zbuciumul și sentimentalismul exacerbat al romantismului precum și de conștientizarea crizei estetice pe care o cauzează orice perioadă de tranziție. Acea "renaștere clasică" de care pomenea T. E. Hulme și pe care toți acești autori menționați aici au dorit-o, reprezenta soluția ideală a ieșirii dintre nisipurile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
viziune însuflețește spiritele pașoptiștilor români care la aproape două secole distanță de înflorirea clasicismului francez încă îl mai percepeau drept o soluție viabilă pentru diminuarea decalajului cultural față de Occident, împletindu-l, însă, într-o manieră aproape paradoxală cu elemente ale romantismului contemporan. În ceea ce privește secolul al XX-lea, se impun câteva nuanțări, în sensul în care regenerarea clasică este percepută, de această dată, ca un remediu, nu doar pentru o criză culturală ce definește orice perioadă de trecere, cum este cea de la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]