3,443 matches
-
ta arăta ca o vacă Angus mare și bătrână, scoasă din mașina de tăiat. A fost poza în ziar. Nimeni n-a ieșit din așa ceva. E un miracol că tu... Mark Schluter se enervează puțin. Răstoarnă grătarul. Un cărbune se rostogolește și-i afumă o pată cafenie pe tenișii lui, Chuck Taylor. Bine, bine, zice Rupp. Hai să presupunem. De dragul discuției. Ce te face să crezi că tipul ăsta era...? Cine era? Ce căuta în mașina ta? Mark ridică mâinile. Toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu dublurile, se obișnuise să fie femeia aia. Era o ocazie s-o ia de la zero cu el, în timp ce cealaltă Karin se îmbunătățea atât de radical în amintirea lui. O șansă să rescrie trecutul; de fapt, două șanse deodată. Se rostogoliră pe întinderea neagră și țepoasă. Simți iarăși, la fel ca în copilărie, lipsa cruntă de copaci a locului ăstuia. Nici măcar o urmă de adăpost nicăieri. Dacă faci ceva, oricât de mic, Dumnezeu o să te vadă. Nu prea departe, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
alunecat pe pante; la sfârșit de toamnă vine coasa brumei peste plante. N-ai prieteni, n-ai copii, n-ai avut, nu ai un crez ai o casă titirez țigănesc cu-odăi pustii. Viața, care este-o trântă te-a rostogolit în vale, și-acum bufnițele cântă pe obsesiile tale. 2011 Cântând, cum cântă-n cer zefirii Există, orice-am spune, -un dor să facem peste goluri saltul, și soarele din tot înaltul să ne surâdă protector. Să fim aceiași, de-
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
cocos. Din octombrie nu m-am mai atins de ele. Nu mai cumpăr nimic de mărimea unui cap de nou-născut. Mă apucă amețeala și îmi vine să vomit. Nu mai cumpăr nimic tare și rotund care ar putea să se rostogolească la vale și să rupă, să sfâșie. Nici nu mă mai pot uita le verze. Știu unde sunt și nu trec prin fața lor. Ocolesc prin dreptul raftului cu pătrunjel, coriandru, busuioc. Cu ele m-aș putea căsători și aș fi
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
UITĂ-TE LA VIAȚA TA ! ! ! Pe moment Toma dispare din cameră, iar eu și copilul ne privim în ochi. Apoi : Două paragrafe... scrie-le și lasă-le așa o vreme. Nu te atinge de ele. Te rog eu. L-am rostogolit pe burtică și-acum îl frec cu ulei de măsline extravirgin. Asta nu-i mai place. Își bălăngăne capul dintr-o parte în alta și scâncește. Are căpățâna mare cu un moț fix în creștet, marca genetică a lu’ ta
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
gulere și o cravată. Și, totuși, În Înfățișarea lor se deslușește legenda marilor distanțe - un fel de singurătate atomică. Fiecare din ei este un grăunte de rugină umană ce se mișcă sub ochii cerului trist, plecat asupra lui, fiecare se rostogolește fără odihnă, pe Întinsul uriaș și sălbatic al pămîntului - o fărîmă de cenușiu murdar și de cafeniu mizer, agățată de barele de frînare ale unui marfar Încărcat. Este acel tăciune uman aruncat prin spațiu, gol, fără nume, fără rădăcini, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
grei, de un soi și de dimensiuni nemaivăzute, plutesc pe deasupra vasului În cercuri largi scoțînd țipete ciudate și stridente. Păsările mari se Înalță pe aripile lor puternice și lucioase cu picioarele strîns lipite de trup; sau se aruncă și se rostogolesc prin aer, lăsîndu-se pe apă cu bătăi mari de aripi și cu zarva țipetelor lor obsedante: parcă orchestrează această pustietate, dau glas singurătății, umplu inimile celor care-au venit de-o bucurie stranie. Căci, parcă În urma unor schimbări subtile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
China, oriunde! S-ar fi ridicat și-ar fi plecat dacă-l lăsam: tare ciudat om! Doamne, Dumnezeule! N-am văzut În viața mea un om atît de dornic de ducă! Pe cinstea mea! Un hoinar, o piatră care se rostogolește mereu... asta era, California, China, oriunde... veșnic pe picior de plecare, n-ar fi strîns nici o brumă de avere dacă nu mă măritam eu cu el. Atunci i-a scris Truman din California, de data asta profesorul Truman, da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bobițele din farfurie, pe care le alung din vas și le vânez pe jos, pe gresie, după ce le alerg bine-bine prin toată bucătăria. Dar dintre toate jucăriile, pixurile sunt cele mai nostime. Ele scriu, adică lasă urme, dar se și rostogolesc. Pe ele le învârt prin sufragerie. Într-o zi, unul ceva mai bleg a nimerit sub dulap și n-a mai putut ieși de-acolo. Am vrut să-l scot dar nu încăpeam și l-am așteptat să iasă singur
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
genunchi lângă ele, să le miroși, să le spui că sunt frumoase și că le iubești. Am întâlnit și animale, urși mari și urși mici, adică ursuleți. Pe urșii mari i-am văzut de departe, vreo doi ursuleți s-au rostogolit ca niște ghemotoace pe una dintre văi. Erau tare simpatici dar cam zăpăciți. Cred că ei m-au văzut și s-au speriat de mine. Am văzut și un ciopor de capre negre care nu erau chiar negre ci un
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
comitet. Chiar în această noapte, în care scheletul a ceea ce a fost odată fortăreața clubului, scîrțîie, iar ultimele uși rămase ale șopronului gol se leagănă și se trîntesc din balamale, chiar cînd rîul își arată fața rece, mînioasă cu valuri rostogolindu-se și creste albe de spumă și șfichiuri de vînt și apă, apă care din cînd în cînd lovește platforma ca un bici, chiar acum percep rîul mai mult ca pe un aliat decît ca pe un dușman. Pentru că fața
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
brațele și lovindu-se la gleznă; apoi se încăierară și căzură. Thaw era la pămînt, însă nasul lui Coulter îi strivea fruntea; sîngele îi murdări pe amîndoi și fiecare crezu că e al lui și, înspăimîntați de rana posibilă, se rostogoliră și se ridicară în picioare. După aceea, în ciuda încurajărilor venite de la aliații lor îThaw rămase surprins să constate că are aliați de partea lui), se mulțumiră să se înjure pînă cînd domnișoara Ingram veni și-i duse la director. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
multe. Ei bine, Sam babanul stă lîngă niște tufe și aprinde o țigare, iar cînd apare careva ne năpustim din tufe și ne prefacem că-l lovim în burtă și el se repede cu pumnii la noi și toți ne rostogolim și înjurăm. De fapt, nici nu ne atinge, dar prin întuneric e al naibii de convingător. îi vezi pe flăcăi cum aleargă țipînd să vină poliția. — Și poliția nu vine? — Fugim înainte să apară. Tatăl lui Murdoch Muir e polițist. Cînd îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
colțul Paisley. Ea îi zîmbi și-l luă de braț, iar el se simțea sigur pe sine. Rînji cînd observă cum brațul său o cuprinde de talie și cum vorbele lui o fac să chicotească. Bătu din aripi și se rostogoli în aerul de deasupra capetelor lor, neajutorat și rîzînd scîrțîit, apoi își apropie ciocul de ureche și-i dădu sfaturi. Urcară pe un drum îngust, între două mulțimi care se holbau. Uneori mai recunoștea cîte o față, dar trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
brațele și-și dă seama că saltă din ce în ce mai sus pe apă. Picioarele i se sprijină pe o coamă ascunsă, talia-i vîrîtă adînc, cînd ajunge la capăt și pășește înainte în fluid. Se leagănă sub apă, tăindu-i-se respirația, rostogolindu-se în apa usturător de sărată, fără să se gîndească la altceva decît la respirație. Creierul i se umple de un zumzăit-ropot continuu și deschide ochii disperat, zărind luminițe verzi printre pișcăturile sării. Și cînd, în cele din urmă, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
decît la respirație. Creierul i se umple de un zumzăit-ropot continuu și deschide ochii disperat, zărind luminițe verzi printre pișcăturile sării. Și cînd, în cele din urmă, precum niște unghii ce nu se mai pot ține de un pervaz îngust, rostogolindu-se, își urlă ultimele rămășițe de respirație, știind că trebuie să răsufle, peste el se pogoară nu durerea, ci o dulceață nimicitoare. CARTEA A PATRA CAPITOLUL 31. Nan Lanark deschise ochii și se uită gînditor prin salon. Fereastra era din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o iau eu înainte. își luă mîna dintr-a ei, păși încet și atent înainte, cu picioarele lunecîndu-i, o prinse din nou să se sprijine și o trase cu greu în jos. Căzură unul în brațele celuilalt, apoi el se rostogoli într-o parte simțind izbiturile ritmice ale rucsacului. Cînd se opri și reuși să se ridice în picioare, pămîntul părea neted și rămase singur în ceață. Nu se mai vedea nici măcar linia galbenă. — Rima! Rima! Rima! țipă el și ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
auzi decît marea în depărtare. O clipă, se simți îngrozitor de pierdut. Scoase lanterna din rucsac, o aprinse și descoperi linia galbenă la un metru de el, apoi își aminti că, dacă Rima ar fi căzut peste linie, s-ar fi rostogolit în direcția opusă. Gîndul era îmbucurător, pentru că făcea ca evenimentele să pară logice. Se întoarse și urcă dealul, cu lanterna în mînă, și după un efort considerabil, ajunse în vîrf, unde auzi un plînset. O găsi la zece pași, stînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și pe măsură ce ochiul urmărea panta cu miriade de culori, de la confluența abruptă cu apa, pînă la vîrful ce se topea în albastrul fără nori, îți era greu să nu-ți imaginezi un potop de rubine, safire, opale și onixuri aurii rostogolindu-se tăcute din cer. Doamna Macfee luă o altă conservă și pompă un miros de pansele. — Rahaturi sentimentale! țipă Macfee și răsuci cu violență un buton. Interiorul deveni parte a unei decapotabile roșii care gonea pe o autostradă cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
detaliile). Oricum, în cele din urmă, închizi ochi avînd în față statuia lui John Knox - simbol al tiraniei gîndirii, simbol al acelei erecții masculine îndelungate care poate provoca moarte, nu tandrețe - care se prăbușește cu tot cu coloană în valurile care se rostogolesc așa cum se rostogolesc... de multă vreme. Ce zici de sfîrșitul ăsta? Indexul se sfîrșește într-o euforie hiperutopică — Al dracului de cretin, zise Lanark. N-am citit cît ai citit tu, n-am avut timp, dar ori de cîte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cele din urmă, închizi ochi avînd în față statuia lui John Knox - simbol al tiraniei gîndirii, simbol al acelei erecții masculine îndelungate care poate provoca moarte, nu tandrețe - care se prăbușește cu tot cu coloană în valurile care se rostogolesc așa cum se rostogolesc... de multă vreme. Ce zici de sfîrșitul ăsta? Indexul se sfîrșește într-o euforie hiperutopică — Al dracului de cretin, zise Lanark. N-am citit cît ai citit tu, n-am avut timp, dar ori de cîte ori am vizitat bibliotecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să fac imediat pipi. Făcu asta între două balustrade și fu dezamăgit să-și vadă jetul de urină la cincizeci de centimetri înainte și apoi prăvălindu-se drept în jos. Pe cînd eram băiețaș cu burtică, strigă el, și mă rostogoleam ca popicele în păpușoi, pișatul meu avea un arc de trei metri jumate. Acum, cînd sînt cărunt și cu burtă moale din cauza abuzului de băutură, nu pot stropi dincolo de umbra mea. Pișat. Un cuvînt ale cărui sunete seamănă cu înțelesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tufărișul înfundă fluviile și astfel ajung să se întindă în pămînt mlăștinos. Nu există poteci largi sau cîmpii împrejmuite cu garduri, nu sînt nici drumuri și nici orașe. Singurul semn de om este acolo unde marginea vestică a globului se rostogolește în umbra nopții. Se zăresc cîteva luciri depărtate pe acea curbă întunecată, focurile vînătorilor din poienile pădurilor, ale pescarilor la gurile rîurilor, ale celor care mînă cirezile fără țintă și ale plantatorilor aflați pe solul subțire dintre deșert și junglă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se aflau afară. Deschise ochii. Priveliștea îl descumpăni și-și pierdu și mai mult echilibrul încercînd să și-l recapete. Alexander îl sprijini: — încet, tată. O mulțime dezlănțuită, formată mai mult din copii păziți de mamele lor, luneca și se rostogolea pe deal spre o poartă mare deschisă. Dar dealul era piața orașului. Felinarele înclinate care luminau scena, clădirile înclinate pe ambele părți, fleșa înclinată a catedralei indicau faptul că întregul peisaj era înclinat ca o tablă. — Ce s-a întîmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un singur led nu a clipit demonstrând că ea ar avea cunoștință de crima pe cale să se producă în chiar prezența sa. Gosseyn se târa frenetic pe gazon când îl atinse primul glonț. Fu lovit în umăr și impactul îl rostogoli pe traiectoria unei raze de energie incendiară. Carnea și veșmintele îi fură cuprinse de flăcări. Trupul ce-și continua rostogolirea fu lovit de alte gloanțe, care-l sfârtecară în mii de bucăți care continuau să ardă cu furie. Dar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]