KorAP: Find »[drukola/base=roti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...216 >

5,386 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

Fără să se miște și fără să se uite, simțise că nu mai era alături, pe covor, că se furișase și stă acolo, așa, statuie, ca prostu’. S-ar fi întors, să-l vadă. Stătea cu spatele la ușă, s-ar fi rotit să-l vadă. Nu-i păsa, lu’ dom’ Vancea nu-i păsa de nimic și de nimeni, dar s-ar fi întors, totuși, voiasă se rotească și să-l vadă pe prostu’ de Vasile încremenit în rama ușii. Să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
prostu’. S-ar fi întors, să-l vadă. Stătea cu spatele la ușă, s-ar fi rotit să-l vadă. Nu-i păsa, lu’ dom’ Vancea nu-i păsa de nimic și de nimeni, dar s-ar fi întors, totuși, voiasă se rotească și să-l vadă pe prostu’ de Vasile încremenit în rama ușii. Să-l privească, plictisit, pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
păsa de nimic și de nimeni, dar s-ar fi întors, totuși, voiasă se rotească și să-l vadă pe prostu’ de Vasile încremenit în rama ușii. Să-l privească, plictisit, pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la casetofon. Tolea s-ar fi putut roti, nu era nici o primejdie, n-ar fi avut de ce să-i fie frică de Vasile. Dar încremenise, țintuit, nu se putea mișca... nici când a auzit pași apropiindu-se. Nu s-a clintit și ce pași solemni avea, dintr-odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cum s-o înfrunți. Vastă, stinsă pulsație... până izbucnea în gâlgâitul robinetului sau în tremurul ferestrelor sub furtună, în țicneala dospită a după-amiezilor lungi de arșiță, vara, în lenea vinului roșu din pahare, în diafana invazie a pufului de păpădie, rotind vârtejuri suave de neant în fața ușii deschizându-se brusc, printr-un oftat neauzit al zidurilor isterizate. Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat că Dominic chiar auzise căzând o agrafă pe lavoar sau xilofonul papucilor cu toc, ciocănind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
tramvaiul. Aventuri, expedițiile cotidianului. Destul să atingi muchiile concretului ca totul să se dilate, să lunece, să se destrame, un gol măreț, cenușiu, mlăștinos, cu gingiile enorme, purulente. Vinerea ratată, rămânea miercurea următoare. Ooră lângă telefon, timpul reglementar al pariului. Rotea fără convingere, o dată, de zece ori, de optzeci de ori, discul. Chiar dacă Supremul rămâne invizibil, indivizibil, orb surd mut, totuși om e, altfel n-are cum! Dacă prinzi momentul potrivit, când l-a cuprins lehamitea, mila, sila... minune. Te-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Clic, scânteia, surpriza: ți-a răspuns. Năzuros, cu sictir și strâmbături, o dată, de trei ori, de șaizeci de ori. Nimic, numărul refuza. Miercuri plouă. Creanga arborelui din geam, o baghetă umedă. Mușcăm dintr-un măr. În stânga ținem mărul, cu dreapta rotim discul hazardului. Aruncăm cârligul, poate agățăm realitatea, poate ne agățăm de realitate și devenim reali. Un leșin, realul, atât. Ne agățăm, cu ultimele puteri, beatificăm hazardul, doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
curată, pe care avansa, lent, un tânăr șchiop, în urma unui pletos câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se rotise spre interiorul camerei, să revadă biblioteca. Perete înalt, plin de rafturi înțesate de cărți. Bătrânul avocat, fost prieten al filozofului negustor de vinuri Marcu Vancea, îl rugase să-i facă o vizită, să-i vadă biblioteca. Rămas de curând văduv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ceai indian, formidabil. Cu totul, cu totul special. Face minuni. Minuni inconfortabile, uneori, crede-mă“, bodogănea bibliofilul, retrăgându-se spre bucătărie. Îl aștepta să revină, privea peretele foarte înalt, ca la clădirile interbelice, plin de cotoare aurite și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
a genunchilor. Degetele se încleștaseră de bara rece a scării. Vocea amuțise. Adâncă, tânără, limpede, un jet fierbinte. „Da, am“, răspunse. „Apartamentul din dreapta. Primul de lângă scară. În dreapta.“ O voce adâncă, aburind întunericul. Un pas înapoi. Chibritul nu se aprinse. Următorul. Roti mica flacără în dreptul ochilor, spre prima ușă din dreapta.Apucase să vadă: ovalul alb alb, ochii mari mari, mlăștinoși și părul, părul roșu, scurt aspru roșu. Un halat gros, ca de baie, și un umăr alb alb. Chibritul sestinsese, dar era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
costumația de rute internaționale? Hodoroaga se hurducă, hur ducă hur du că hur, ducă hur, pe cotitele cărări noroioase. Populația e adormită, învinsă, surdomută. Doar Domnia Sa fluieră și strigă și face tumbe. Între valizele cu scamatorii, atârnat de bara trapezului, rotind fularul parizian, incendiind aerul cu nemulțumirea și jongleriile sale. Dă din mâini și din cap, pelerina flutură în arenă, fachirul n-are destul loc și aer și aplauze. Domină planeta, e singur, ca totdeauna. Mereu singur, singur pe lume. Tovarășe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
superba dispăruse. În fața teatrului, aglomerație. Spectatorul se îndreaptă spre ghișeu. În spatele ghișeului, o păpușă cu zulufi vorbește cu o păpușă cu coc. Spectatorul bagă capul în vizor. Păpușa nu se sinchisește. Spectatorul tușește, provocator. — Ce doriți? Când să răspundă, jucăria rotise deja capul, spre cea de alături. Să-mi spuneți cine este, de fapt, Fănică Olaru, era gata să bâlbâie spectatorul. N-am apucat să-l confrunt cu propriile sale versiuni, să aflu pe cine înlocuiește tovarășul. Grăbit s-o ajung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
un bilet. — La ce spectacol? — Păi, ocazie pierdută, ce să facem. Ăsta, la ăsta. — Care ocazie, care ăsta. — Păi... spectacolul de astă-seară. — Astă-seară reprezentăm O scrisoare pierdută. — Exact, exact. Scrisoarea. Da, spectacolul de azi. — Pentru azi nu mai avem. Se rotise din nou spre păpușa mecanică din stânga, căreia îi povestea despre cizmulițele pe care le-a adus libianul care trăiește cu Mariana, care i le-a vândut lui Kati, dar erau strâmte, așa că printr-o verișoară studentă au ajuns la... — Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
amețeala, dorința, indecizia. A intrat într-o cafenea. S-a așezat lângă domnul cărunt, cu frumoasa sa barbă și mustață albă, cu numele de cod Marcel. A comandat cafea, deși știa că nu cafea va primi. Ușile batante s-au rotit vesel. Două femei fosforescente. Au intrat râzând, ca într-o lume normală. Și-a scos batista, și-a șters fruntea. Nu se putea abține, se tot întorcea spre masa din spate. Femeia în roșu îi surâse. Mâinile îi tremurau, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
O strigase, se pare. O conversație veselă, se auzea râsul ei vital, luminos, de neuitat. Bărbatul nu se vedea, stătea cu spatele, mult mai scund decât femeia, se ridicase pe vârfuri să-i sărute, la despărțire, mâna. Mărunțelul s-a rotit în urma ei, arătându-și fața: leit Pușkin! Favoriți prelungi, barbă rară. — Oho, dumneata, doctore! Știam că îți place muzica la domiciliu, nu în public. — Azi e excepție, caz special. — Dar doamna? Pacientă? — Nu, nu. Nu. O cunosc de mult. Soția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
defectă, mecanismul impecabil, mare viteză, aiuritul venea bolid. La un pas de șir, viră, se îndreptă brusc spre coada șirului. Nimeni nu-i dădu atenție, apucase deja căruciorul, pardon, vă rog, dați voie. Lumea se dăduse, intimidată, în lături, Domnul rotea cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Cuplul ajunse în fața tejghelei. Patru pachete, comandă intrusul. Vânzătorul nici nu-l privi, pungile zburaseră deja spre cântar, 109 lei, se auzi. Patru pui, 109 lei, se auzi verdictul. Domnul întinse 110 lei, refuză, lehamite, restul, reapucă bara căruciorului, îl roti, eaa, aie, scânci paraliticul. Erau din nou la ușă. Pachetele cu puii decapitați zăceau pe genunchii infirmului. Flancul de clienți avu o tresărire. Vocea mulțimii se strânse în răgușeala pensionarului care sălta, sufocat de furie: Nerușinatule! Profiți de acest nenorocit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
așeză, apucă ceașca, sorbi, o puse la loc. — Vezi că te așteaptă cineva, mormăi tenorul, din spatele ziarului pe care îl citea. — Arăți ca poetul romantic, atacă Tolea. Ca decembriștii, în preajma arestării, ca Bălcescu la Palermo... ca Pușkin înaintea duelului. Marga roti ochelarii și ochiul sănătos spre ușă. — O, surpriză! Tu, aici... m-ai prins într-un moment cam... ia loc, Tolea, ia loc. Comisii și comitete, ce să fac. Terminăm curând, nu mai avem decât puțin... Se ridică, aduse scaunul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
N-ai văzut, miroase a mort. Îi dăm gradul doi și îl trimitem la expertiza neurologică, de acord? De acord, veni fumul dinspre doctorul Florin. — Să intre Costache Viorica, scandă dintre dosare micuțul Marga. Liniște. Marga înălță capul, ochelarii se rotiră stânga dreapta. — A, uitasem, Ortansa nu-i aici... Dominic dădu să se ridice, să facă pe aprodul, dar Marga i-o luă înainte. N-avu însă timp să ajungă laușă, ușa se izbise de perete. În cameră năvălise o uriașă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
pune la îndoială. Dar regret. Bine, altă dată. Să zicem, vineri, vrei? Treci pe seară. Sau ia-mă de la spital, văd că știi adresa spitalului. Tolea se aplecă spre șofer. — La hotelul TRANZIT! Știi unde e? Pe Splai... Taxiul se roti, o luă la stânga, reintră în bulevard, făcu rondul la Pache, întoarse. — A, deci nu sunteți bucureștean? Stați la hotel... sunteți în trecere. — Păi, cum... în trecere, sigur. În trecere, marea trecere. Toți suntem în trecere, nene Ostap. Dar eu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cu o cicatrice peste sprânceana stângă. Leit șoferul de autobuz! Cicatricea, zâmbetul umil și rău, ochii iuți. Bătrânul se apleca, îi spunea ceva, dar vocea nu i se auzea. Tânărul aproba, răspundea, repetând spusele turistului, dar sonorul nu pornise. Se rotiră acum, amândoi, spre stewardesă. Dreaptă, în rochie lungă, de voal, transparentă. Goală, sub rochia transparentă. Aștepta, cu tava întinsă. Sticle colorate, pahare colorate, etichete colorate. Dreaptă, goală. Bucle blonde, mâini lungi, albe, chip suav, de băiat. Cearcăne de fard vânăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
sever în hainele sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos, una din mănușile superbe, de piele fină, care căzuse lângă canapea. Marcu Vancea tăcea. Nu răspundea, tăcea ca un mort. Fiul se rotise, enervat, spre dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde ridicase mănușa elegantă, a elegantului oaspete. Aștepta și cealaltă, perechea, semn că ar putea porni. Dardura prea mult așteptarea, se rotise spre dulapuri, avansă spre ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
ca un mort. Fiul se rotise, enervat, spre dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde ridicase mănușa elegantă, a elegantului oaspete. Aștepta și cealaltă, perechea, semn că ar putea porni. Dardura prea mult așteptarea, se rotise spre dulapuri, avansă spre ușă, continuând să bodogănească. Știa că fantoma se afla în spatele său, îmbrăcată la fel ca dânsul, până în cele mai mici amănunte, gata de pornire. — Păi cum... păi cum. N-am nici pe dracu’, musiu. Numai cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
când spre doctor, când spre Ianuli. Privirea lui Ianuli: fixă, neclintită. Chipul lui stins, fără reacție. Și doctorul volubil, mereu în exces. — „Noi locuri nu vei afla și nici alte mări./ Orașul te va urma: pe aceleași străzi te vei roti, prin aceleași cartiere vei îmbătrâni:/ și sub același acoperiș îți va albi părul./ Mereu vei sfârși în acest oraș. Cât despre plecare/ nu spera/ nici un vapor pentru tine și nici un drum./ Așa cum ți-ai ruinat viața în acest ungher/ pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și Irina râde, înveselită. Pune receptorul în furcă, stânjenită, amețită. Speriată de ce spusese sau de excesiva ei grabă de a ridica receptorul sau de șansa care s-a dovedit falsă sau de risipa serii care se taraște perfidă, încetinită. Se rotește pe un picior, să se explice. — Domnul Gafton! Să mă felicite. E foarte atent, nu uită în nici un an să mă felicite. — Deci, îl cunoști pe Mauriciu! Asta nu bănuiam, mormăie doctorul, aplecat să-și șteargă ochelarii, dar grijuliu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]