KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...90 91 92 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide le era greu să se orienteze pe întuneric - înconjurându-l și strigând avertismente încoace și-ncolo - coborâră treptat, apropiindu-se de periferia capitalei. Când șirul celor trei mii de oameni și cai ajunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-le în creier și pe față, și pe dos. Când privesc în urmă la drumul pe care l-am străbătut în ultimii cincizeci și cinci de ani, știu că n-aș fi fost atât de distrus dacă nu mă nășteam samurai. Și nici n-aș fi fost hotărât să fac una ca asta. — Și tocmai fiindcă ești născut samurai nu trebuie să ridici mâna contra seniorului tău, oricâte ai fi avut de îndurat. — Nobunaga s-a răsculat împotriva shogunului. Și toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
am străbătut în ultimii cincizeci și cinci de ani, știu că n-aș fi fost atât de distrus dacă nu mă nășteam samurai. Și nici n-aș fi fost hotărât să fac una ca asta. — Și tocmai fiindcă ești născut samurai nu trebuie să ridici mâna contra seniorului tău, oricâte ai fi avut de îndurat. — Nobunaga s-a răsculat împotriva shogunului. Și toată lumea știe câtă karma negativă a acumulat arzând Muntele Hiei. Uită-te ce-au pățit vasalii lui superiori - Hayashi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mă va considera un lux inutil. M-a pus până și sub comanda lui Hideyoshi, ordonându-mi să mă duc la Sanin. Dacă asta nu e o pronunțare a sentinței clanului Akechi, atunci altceva nu știu ce e. Am fost crescut ca samurai; am moștenit sângele mai multor generații de războinici. Crezi c-am de gând să-mi sfârșesc zilele ascultând ordinele lui? Nu poți vedea că Nobunaga e un om rău, Mitsuharu? Mitsuharu stătu o vreme tăcut, năucit, apoi întrebă: — Cui i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
construcții pentru a termina refacerea celor vreo douăzeci de clădiri, care fuseseră distruse de foc în timpul războaielor civile din capitală. Dacă un vizitator mergea în direcția Străzii a Patra, dinspre poarta principală a templului, vedea conacul guvernatorului din Kyoto, cartierul samurailor și străzile unui oraș bine gospodărit. Dar, în partea de miazănoapte a orașului, mahalalele rămâneau ca niște insule, la fel cum fuseseră și în timpul shogunatului, iar o anumită alee lungă și îngustă încă își mai merita cu prisosință vechiul nume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
că pe poartă intră un curtean. — Trebuie să fie guvernatorul. Aceia par a fi aghiotanții lui. Guvernatorul, Murai Nagato, împreună cu însoțitorii săi, se opriseră la poarta principală și păreau să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, în urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când îl recunoscură pe Nagato, samuraii se înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De îndată ce îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
însoțitorii săi, se opriseră la poarta principală și păreau să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, în urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici. Când îl recunoscură pe Nagato, samuraii se înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De îndată ce îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese înăuntru, își îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se gândește, poate, că ar trebui să înaintăm cât de mult putem în timpul nopții și în primele ore ale dimineții. — Așa ar fi cel mai bine, până ajungem în provinciile de la apus. Pedestrașii, cum era de așteptat, ba chiar și samuraii superiori lor în grad - cu excepția comandanților - încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana se puse în mișcare. Din acel moment, comandanții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar fi certat. Oare și el încerca să-și facă singur curaj? — Nici o zi nu va fi mai strălucitoare decât cea de azi. Ne vom bizui îndeosebi pe samurai pentru faptele de seamă. Chiar de cădeți azi în luptă, rudele vă vor fi răsplătit conform izbânzilor voastre. Glasul lui Toshimitsu nu se schimbă prea mult, până termină de vorbit. Știa de la Mitsuhide ceea ce trebuia să spună și, probabil, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vă schimb apa. Pajii erau îngroziți. Unul din ei ridică, temător, mâneca albă a lui Nobunaga, de la spate, în timp ce altul scoase apă proaspătă. Un al treilea luă un prosop, pe când îi îngenunchea la picioare. În același timp, oamenii din locuințele samurailor părăsiră corpul de gardă pentru noapte și începură să deschidă ușile pictate dinspre curte. Chiar în acel moment, însă, auziră un zgomot neobișnuit, care provenea din direcția templului principal exterior, urmat de reverberația unor pași furioși alergând spre curtea interioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
însuși ieși, strigându-l: — Ranmaru! Unde te duci? — A, aici erați, stăpâne, răspunse Ranmaru, îngenunchind mai-mai să cadă pe jos. Dintr-o singură privire, Nobunaga simți până pe suprafața pielii că ceea ce se întâmpla nu era doar o simplă încăierare între samurai sau o ceartă între grăjdari. Ce s-a întâmplat, Ranmaru? Ce-i cu toată agitația asta? întrebă el repede, iar Ranmaru nu întârzie nici el cu răspunsul: — Clanul Akechi a comis o mârșăvie. Afară sunt mulți războinici răsculați, agitând steaguri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lor serviciu nevăzut, în curând începură să răsune răcnete triumfale de pe culmea zidurilor Templului Honno: — Eu sunt primul! Ceilalți ajungeau atât de rapid la zid, încât era greu să se distingă cine era primul și cine al doilea. În interiorul zidurilor, samuraii clanului Oda care alergau deja de la corpul de gardă de lângă poartă apucau toate armele pe care le găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
tot ce-i cădea în mână. Un maestru al ceaiului și un alt om prezent mânuiau și ei săbiile, luptând vitejește, cot la cot cu pajul. Și, cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup de samurai nu putea păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
copitele în pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră, în sfârșit, scândurile transversale care blocau intrarea și se repeziră violent afară. Alergând înnebuniți, năvăliră în galop în mijlocul forțelor clanului Akechi, în timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii de la grajduri își părăsiră posturile, alergând să apere treptele curții unde fusese văzut ultima oară Nobunaga. Stabilindu-și acolo ultimul bastion, cu toții fură loviți și căzură împreună. Până și grăjdarii, care ar fi putut să scape, rămaseră pe loc, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
om e orânduită dinainte, așa că nici măcar după propria lui viață nu-i părea rău. Ceea ce regreta era că pierdea marea operă a vieții sale. Templul Myokaku se afla în apropiere. Conacul guvernatorului era și el în vecinătate. Și mai existau samuraii încartiruiți în oraș. Dacă, prin cine știe ce noroc, se lua legătura cu exteriorul, ar fi fost posibil să scape, își spunea Nobunaga. Pe de altă parte, acea inspirație sau mai bine zis conspirație, fusese plănuită de acel cap de kumquat, Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
concluzie. Avea o șansă dintr-o mie, iar decizia de a-și miza viața pe acea unică posibilitate i se vedea pe fruntea hotărâtă. — Unde e acum mesagerul? îl întrebă Hideyoshi pe Asano, aproape imediat ce pajul plecă. — I-am ordonat samuraiului să-l pună să aștepte lângă templul principal, răspunse Asano. Hideyoshi îi făcu un semn lui Hikoemon: — Du-l la bucătărie și dă-i ceva de mâncare. Dar ține-l încuiat într-o cameră și nu-l lăsa să discute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hikoemon că se ridica în picioare, cu o încuviințare din cap, Asano întrebă dacă putea să plece și el. Hideyoshi clătină din cap: — Nu, pentru tine am un alt ordin, așa că, mai așteaptă un moment. Asano, vreau să alegi câțiva samurai de sub comanda ta, care au urechi agere și picioare iuți, și să-i postezi pe toate drumurile dintre Kyoto și domeniul clanului Mori. Nici măcar apa să nu răzbată. Arestează pe oricine pare suspect. Și, chiar dacă nu par suspecți, cercetează-le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ei s-ar fi strecurat printre gărzi, îndeplinindu-și misiunea, a doua zi dimineață clanul Mori ar fi știut despre moartea lui Nobunaga. Falsul ascet nu fusese trimis de Mitsuhide, dar omul care se dădea drept muzicant orb era un samurai al clanului Akechi cu o scrisoare de la Mitsuhide pentru Mori Terumoto. Plecase din Kyoto în dimineața zilei a doua. Mitsuhide mai trimisese, în aceeași dimineață, încă un mesager - pe mare, de la Osaka - dar furtunile l-au încetinit și a ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
întâlnirea lor din Hachisuka, cu vreo douăzeci de ani în urmă, când Hikoemon încă mai era căpetenia unei bande de ronini și purta numele Koroku. În timpul șederii sale la conacul lui Hikoemon, Ekei auzise, pentru prima oară, de un extraordinar samurai tânăr, numit Kinoshita Tokichiro, care, ulterior, fusese luat în slujba lui Nobunaga, la Castelul Kiyosu. În acei ani de demult, când Hideyoshi încă avea un rang mult inferior generalilor lui Nobunaga, Ekei îi scrisese lui Kikkawa Motoharu: „Domnia lui Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la ultima întâlnire. Nu pot decât să-mi declar, încă o dată, poziția, replică Ekei. Dacă Mori cedează cinci dintre cele zece provincii ale sale, iar viața lui Muneharu nu este cruțată, va însemna că nu au reușit să urmeze Calea Samuraiului. — Totuși, după ultima noastră întâlnire, nu i-ați întrebat ce intenții au? — N-a fost nevoie. Clanul Mori nu va fi niciodată de acord cu moartea lui Muneharu. Prețuiesc loialitatea mai presus de orice altceva și nimeni, de la Seniorul Terumoto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Ekei se sfârșise printr-un eșec. Călugărul revenise de la tabăra clanului Mori cu puțin timp înaintea întoarcerii lui Hideyoshi, dar răspunsul adus de el nu se schimbase: Dacă-l lăsăm pe Muneharu să moară, nu vom fi la înălțimea Căii Samurailor. Nu vom accepta un acord de pace care nu va cruța viața lui Muneharu. — Cheamă-l totuși pe Ekei aici, ordonă Hideyoshi. Nu părea deloc descurajat; ba chiar, devenea tot mai optimist cu fiecare minut. Îl invită pe călugăr într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nici un moment, voința să lupte. Dimpotrivă, după această descoperire, luaseră hotărârea clară de a muri. În dimineața celei de-a patra zile din Luna a Șasea, santinelele de pe zidurile castelului zăriră o bărcuță care se apropia dinspre țărmul inamic. Un samurai vâslea, iar singurul pasager era un călugăr. Ekei venise pentru a-i cere lui Muneharu să-și facă seppuku. Generalul ascultă în tăcere argumentele călugărului. Când Ekei termină, având tot trupul scăldat în sudori reci, Muneharu vorbi pentru prima oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
celelalte două, din considerație față de sacrificiul lui Muneharu. Dacă nu apare nici o neînțelegere, va trimite un angajament scris imediat ce va asista la seppuku-ul Generalului Muneharu. La scurt timp după plecarea lui Ekei, Muneharu își anunță hotărârea. Unul după altul, toți samuraii din Castelul Takamatsu trecură prin fața seniorului lor pentru a-i cere permisiunea de a-l urma în moarte. Muneharu protestă, glumi și mustră, dar nu reuși să-i înduplece. Nu mai știa ce să facă. Dar, în cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vasalii lui Muneharu își urmară stăpânul în moarte. Când ajunse la Templul Jihoin, Mosuke raportă actul de seppuku al lui Muneharu și-i depuse capul în fața scaunului de campanie al lui Hideyoshi. — Ce păcat, se lamentă Hideyoshi. Muneharu era un samurai excelent. Niciodată nu păruse mai mișcat ca atunci. Dar, nu peste mult, îl chemă pe Ekei. Când călugărul sosi, Hideyoshi îi arătă imediat un document. — Tot ce mai rămâne acum de făcut e schimbul de declarații. Priviți ceea ce am scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
acum, pe loc, mai ales ținând seama de slăbiciunea ariergărzii. Dacă facem asta, vom deveni conducătorii imperiului. Nu, nu. Nu sunt de acord, interveni Kobayakawa. Hideyoshi este singurul om care poate restabili pacea și ordinea. Iar o veche zicală a samurailor spune că nu se atacă un inamic aflat în doliu. Chiar dacă ar fi să rupem tratatul și să atacăm, dacă supraviețuiește, va reveni să se răzbune. — Nu putem lăsa să ne scape ocazia asta, insistă Kikkawa. În ultimă instanță, Kobayakawa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]