6,494 matches
-
am întâlnit la Canal, cu grade de ofițeri superiori - și, bineînțeles, nu au uitat școala de la Jilava. Experiența de la Jilava nu o pot uita. Acolo, într-adevăr, în același spațiu proscris și în același timp nefast sălășluiau sfântul și criminalul, savantul și analfabetul, omul și contrariul său. După două luni am fost transferat la Pitești. A.N.: Când a fost asta? N.I.: În aprilie 1950. A.N.: La Pitești începuse deja...? N.I.: Da, experimentul începuse la 6 decembrie 1949. Transferul de la
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
personajul echivalent e Iuliu Manoilă) se molipsește ireversibil de maladia Cavalerului Tristei Figuri (protagonistul anonim al romanului, numit Studentul). Spre deosebire de faimosul său înaintaș, Studentul controlează metodic tensiunea între imaginar și real, derutându-și progresiv companionul. Nu altfel se desfășoară jocul savant - cu mutări abil calculate - în care romancierul antrenează lectorul. Din interstițiile de manevră ale planurilor, ce glisează imprevizibil unul pe altul, reînvie o lume chesaro-crăiască fascinantă, fixată în tipologii memorabile. Alt roman al lui V., încheiat înainte, dar publicat după
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
fel cum pot fi întâlniți și copii care să dea impresia că ar fi inteligenți prin modul lor de a reproduce unele informații, dar care, ulterior, se pot dovedi veritabili deficienți mintal; tipic pentru aceștia din urmă este cazul „idioților savanți” care pot reproduce texte complicate sau pot efectua cu rapiditate calcule aritmetice de o mare dificultate pentru un om obișnuit, impresionând prin stilul și modul de prezentare, dar care nu pot găsi soluții sau rezolvări eficiente în situațiile de adaptare
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
modurile de operare mintală specifice unui copil normal ajuns la vârsta de 7 ani; - atenția se caracterizează printr‑un grad crescut de instabilitate, iar memoria, de regulă, este diminuată, însă, uneori, poate apărea hipermnezia (ca în cazul așa‑numiților „idioți‑savanți”); - din punct de vedere afectiv, prezintă un grad accentuat de imaturitate și labilitate manifestate prin crize de plâns, negativism față de anturaj, indiferență, izolare, atașament exagerat față de persoanele care se ocupă de ei, puerilism, ostilitate; au o mare nevoie de securitate
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
a) arierația autistică - o formă de insuficiență mintală severă caracterizată prin deficit intelectual pronunțat, absența comunicării, posibilități reduse de educare și instruire, copiii în cauză fiind capabili doar de achiziția unor automatisme sau conduite condiționate; b) deficienții mintal prodigioși („idioții savanți”) - reprezintă cazurile cu o dizarmonie în dezvoltarea intelectuală și prezența hipermneziilor mecanice, nefiind capabili să folosească datele evocate în structuri suple, flexibile, originale; în literatura de specialitate sunt cunoscute cazuri de astfel de deficienți, apți să realizeze mintal operații aritmetice
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
și la „Jurnalul literar”. Cercetător pasionat, P.-C. descoperă și editează în 1984, la capătul unor explorări laborioase, teza de licență a lui Mircea Eliade, Contribuții la filosofia Renașterii. Provenind dintr-o perioadă de afirmare științifică și publicistică a viitorului savant și scriitor, lucrarea a avut un pandant într-o suită de aproximativ douăzeci de articole - note de călător, impresii intelectuale, relatarea cunoștinței cu Giovanni Papini, Ernesto Buonaiuti, Giovanni Gentile -, texte publicate în aceiași ani în „Cuvântul”, „Universul literar” și „Sinteza
POPESCU-CADEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]
-
turcește îi zice Demir-capi”. Din înșiruirile onomastice cu sonorități ciudate (Șahtahmuz - feciorul șahului Persiei, Miruveiz, Bengli Mustafa-pașa, Azac, Bagdat, Abdulah-pașa, Chirul și Arakis, Nasirtasi, califul Muntevechelul, Gelas, cetatea Hai ș.a.) explodează, impresionant, secvențele de erudiție care impun un frecventator al savanților celebri în lumea otomană (citează coordonatele cetății Hemedea după „tabelele gheograficești ale lui Uluc-bei gheograful [...] lungimea 83ș și lățimea 35ș”) și al scrierilor de istorie arabă („Acest Tefliz [Tbilisi] l-au fost ars odată Muntevechelul, fiind haliv la leatul turcesc
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
exegetului evoluția literaturii române moderne e totuna cu istoria eliberării de ceea ce îi era străin și a regăsirii de sine, mai întâi prin conștientizarea apartenenței latine și europene și apoi, prin romantism, a identității naționale în context universal. Mai general, savantul afirmase că „privită din punct de vedere cultural, istoria poporului român este, pentru o durată de secole, istoria eliberării sale spirituale”. Cum ar fi arătat istoria perioadei de după 1893 se poate întrezări tot din cartea din 1945. Urmând „prăbușirii idealului
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
altfel, director al unei ferme de râmători. Dramaturgul rescrie aici tragedia legată de Medeea, adusă într-un sat românesc din epoca socialistă. Un fenomen de „porcire” prezintă și piesa cu titlul antifrastic Luminile paradisului. Unul din personajele principale e un savant angajat în serviciul răului. Simbolic, laboratorul său e instalat pe o cocină, în care va fi în cele din urmă aruncat. Moartea psihică lentă, cadaverizarea progresivă e tema piesei Maimuța nudă sau Războiul de la 8 la 10. Un arbore nesfârșit
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
ocuparea țării de către ruși, abdicarea regelui, comunizarea țării, încercarea de suprimare a unei părți a intelectualității românești; al doilea strat se naște din consemnarea zvonurilor care circulau în București despre evenimentele ce se precipitau, iar al treilea rezultă din încercările savantului de a adăugi și revizui postulatele propriei filosofii sub asaltul unei noi realități. Prețioase sunt și notațiile privind familia, formația intelectuală a tatălui sub oblăduirea părintească a lui Eufrosin Poteca, ce i-a lăsat, prin testament, cărți și acte. Sub
RADULESCU-MOTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
vânătoarea de oameni”) ș.a. Discutabilă este - cum au observat toți comentatorii cărții - interpretarea relației poetului cu Titu Maiorescu, nu o dată ironizat de biograf. Lucrarea a obținut sufragiile entuziaste ale lui Mircea Eliade („pentru întâia oară înțeleg viața lui Eminescu”, mărturisește savantul într-o scrisoare) și Edgar Papu (prima „biografie metafizică a poetului”). Seria deschisă de Viața... trebuia să continue cu biografia interioară. O primă aproximare a acesteia e de găsit încă în Sub semnul lui Aristarc și se cuvine așezată la
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
Cluj), folclorist și etnograf. Este fiul Ecaterinei (n. Pitiș) și al lui Candid Mușlea, învățător. Face liceul la Brașov și studii universitare la București și Cluj (1918-1922). Se specializează la Școala Română din Paris (1923-1925), urmând și cursurile unor mari savanți ai vremii, între care Joseph Bédier la Collège de France și Mario Roques la Sorbona. Devine doctor al Universității din Cluj, cu teza Obiceiul junilor brașoveni (1927). Lucrează la Biblioteca Universitară clujeană, între 1925 și 1929 ca bibliotecar și între
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
monumentala sa lucrare învie o lume. Umanitatea dacică și autoproiecția acesteia în divin e adusă spre a se bucura de singura nemurire considerată reală de istoric, cea în virtutea căreia dispăruții trăiesc viața ideală în conștiința urmașilor. Mai mult ca probabil, savantul a proiectat peste lumea dedusă din extrem de săracele izvoare literare ale Antichității și mai cu seamă din laborioasele investigații arheologice întreprinse o lume a propriului spirit. În viziunea lui P. dacii erau un popor de țărani, harnic, pașnic și drept
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
slăvire lui Gebeleizis-Zalmoxis, zeul suprem, stăpânul cerurilor. Viziunea va fi contestată de arheologi de nediscutată autoritate. C. Daicoviciu respinge, în La Transylvanie dans l’Antiquité, aserțiunea lui P. potrivit căreia Zalmoxis ar fi fost o divinitate uranică, acreditând opiniile unor savanți străini, vehement combătute în Getica, după care geto-dacii s-ar fi închinat, din contră, unei zeități htoniene. De aceeași părere era, dintre nespecialiștii de seamă, și Lucian Blaga care, într-un studiu din „Saeculum”, contestă explicit teza lui P. Creator
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
observă în stilul de lucru al lui Brâncuși - va fi și stilul său de a polemiza. Numai H. Sanielevici, dintre criticii români, a mai pus o notă atât de colorată în articolele sale de polemică pe teme de antropologie. Locul savanților „cu ardeiul în dos” de acolo este luat aici de „teoreticienii moftangii”, ilfovenii strecurați în spațiul culturii, „homunculuși livrești” etc. În sfera politicii caracterizările sunt ultimative și colorate ca o injurie: Hitler este un actor ratat, cu o „natură histrionică
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
în Bugeac, publicând și lucrări istorice și politice pe această temă. SCRIERI: Gânduri revărsate, Bolgrad, 1936; Iubirea de țară și de Rege, Bolgrad, 1939; Bugeacul. Entitatea lui românească, București, 1941; Vitalitatea, biruința și podoaba neamului românesc. Profesorul Nicolae Iorga, titanicul savant român, București, 1941. Ediții: Antologia Bugeacului, Bolgrad, 1938. Repere bibliografice: Predescu, Encicl., 653; Scarlat Preajbă, Scurt istoric al regiunii și revistei „Bugeacul”, „Bugeacul”, 1941, 66-68; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 102-103. M.C.
PETRESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288783_a_290112]
-
Pumnul din Cernăuți. La rubrica „Scriitori bucovineni” se publică versuri de Mircea Lutic, Grigore Bostan, Simion Gociu, Ilie Motrescu, Constantin Hrehor, Ion Beldeanu, Ion Cozmei ș.a. O rubrică, „N-oi uita vreodată, dulce Bucovină”, prezintă medalioane și profiluri de scriitori, savanți, oameni de artă, politicieni originari din Bucovina, dar stabiliți la Chișinău. „Eveniment editorial” și „Cronica literară” (susținută de criticul literar Ștefan Broască) sunt destinate cu precădere vieții cultural-literare din zona Cernăuți, exprimând dorința redactorilor de a trezi forțele locale la
PLAI ROMANESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288834_a_290163]
-
componentă importantă a activității lui P. o formează critica poetologică, domeniu care îl situează printre cei mai de seamă exegeți români clasiciști. În Formarea ideilor literare în Antichitate (1944), studiu pe care îl actualizează în 1972 după ultimele cercetări mondiale, savantul face o expunere a celor trei perioade distincte în evoluția poeticii antice: clasică, elenistică și greco-romană. Pentru perioada clasică analizează idei și concepte prezente la presocratici și la Platon și Aristotel, referitoare la categoria frumosului, natura operei de artă, funcția
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
Un corolar al specializării în problematica romanului îl reprezintă studiul de „poetică istorică” Vârstele romanului, reluat, cu informația actualizată, în Poetica postmodernismului (două ediții: 1996 și 1998). P. examinează constituirea poeticii romanului modern într-o sinteză suplă și erudită, edificată savant, printr-o subtilă îmbinare de perspectivă filosofică și studiu comparatist. Trei faze sunt identificate în acest proces: primul modernism, definit printr-o poetică dominată de aspirația spre cunoașterea științifică, modernismul târziu („înalt”) și postmodernismul, care validează în plan literar o
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
Istoria limbii române (II, 1969), editează volume ale lui Theofil Simenschy. În exil publică eseuri, articole, recenzii ș.a. în „Lupta”, „Cuvântul românesc”, „Dacoromania” ș.a. În lucrarea B.P. Hasdeu, lingvist și filolog (1968), concepută ca o primă etapă în valorificarea operei savantului, P. realizează o sinteză a ideilor viabile oferite de acest erudit de tip renascentist, pe care îl consideră un precursor în majoritatea domeniilor lingvisticii și filologiei. Servindu-se de capitole privitoare la biografia și formația intelectuală a autorului studiat, ca
POGHIRC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288871_a_290200]
-
Costache Caragiali (1850), precum și la Teatrul cel Mare (1853). După plecarea lui Matei Millo la București, în stagiunea 1852-1853 preia, secondându-l pe Neculai Luchian, conducerea teatrului ieșean. O soră, Anica, era și ea actriță, iar alta, Zamfira, va fi mama savantului Petru Poni. P., care debutează pe scenă în 1839, a fost un remarcabil actor de tragedie, ilustrându-se în interpretarea unor eroi romantici, cât și în dificile roluri de compoziție. A publicat și versuri, originale și traduceri (din Adèle Hommaire
PONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288879_a_290208]
-
Stabilește relații cu personalități princiare (Ferdinand I de Habsburg, împăratul Carol Quintul, frații regentei), ecleziastice (papa Clement al VII-lea, cardinali, episcopi), cu scriitori și filosofi umaniști (o prietenie epistolară privilegiată îl leagă de Erasm din Rotterdam), regăsindu-se, alături de savanți, erudiți, profesori clasiciști, într-o veritabilă „republică a literelor”. Își scrie în Țările de Jos majoritatea operei - lucrări istorice, corespondență, poezii, după ce, mai tânăr fiind, produsese un tratat de alchimie sub pseudonimul Nicolaus Melchior. Revine în țară în 1542, pentru
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
în această privință. Masa comunității sociologice să fie suficient de mare. Mai mult decât în științele naturii, dezvoltarea cercetărilor sociologice și, în mod special, a aplicării lor este dependentă de volumul total al cercetării sociologice existente în respectiva colectivitate. Mitul savantului singuratic care poate să influențeze semnificativ activitatea unui sistem social este, mai mult decât în alte domenii, complet eronat în sociologie. Fiecare colectivitate trebuie să dețină un sistem de cercetare suficient de amplu, atât pe ansamblu, cât și în fiecare
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
implicarea”: aceasta ar trebui să fie deviza terapeutului în față întrebărilor pacientului său. Mult timp, medicina a crezut că este bine să țină pacientul departe de diagnostic, de un bagaj de cunoștințe medicale, chiar minime, împărtășite. Medicul se erija în savant atotputernic în mâinile căruia pacientul își încredința sănătatea, uneori chiar viața. Timpurile s-au schimbat, mentalitățile de asemenea. In afara unei cereri explicite a pacientului, acesta nu mai are nici un motiv să rămână în ignoranță. Pentru că ne întrebăm cum poate
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cuantic”) sau în doctrina filosofică a lui Boehme pentru formularea unor legi ale „cunoașterii transdisciplinare”, opusă uneia „disciplinare”. Astfel, transdisciplinaritatea este o viziune-program a „complectudinii” umane, care nu este nici religie, nici „știință a științelor”, ci un manifest-utopie al unui savant, bun cunoscător al fizicii cuantice, dar dușman al dogmatismului științific, și care, bântuit de idealul de tip renascentist al sintezei integratoare și de convingerea existenței „terțului inclus”, proiectează o intersectare și o intercomunicare între științele exacte, umanioare, arte, mitic și
NICOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288450_a_289779]