34,178 matches
-
să aibă tăria de a separa binele de rău, frumosul de urât, lumina de întuneric. Și mama, deși nu avea nici un chef de împletit, își luă lucrul - un pulover început cu mult timp în urmă - și se așeză pe un scaun lângă patul fetei pentru a-i veghea somnul. Spasmele unor vise se succedau. Olga avu un somn zbuciumat. Pe planul subconștientului probabil reveneau, ca Într-un film, scene nedorite ale unor fapte și întâmplări pe care, de cele mai multe ori fetele
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
din când în când, grație adierilor unui vânt ușor asemenea unui zefir de primăvară alintător. Mâncară câte o friptură de purcel, o stropiră cu un pahar de bere rece și ascultară muzică. În pauza ce urmă până la desert, Alex trase scaunul mai aproape de Ina, îi luă mâna stângă în mâna lui cu o delicatețe demnă de un cavaler adevărat și începu un monolog care Inei avea să-i rămână lipit de inimă toată viața: - Vreau, draga mea, ca această mână mică
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
seama, că nu are nici un rost. Olga o privi impasibilă. Asculta aparent absentă, ca și cum, vestea ce urma a fi spusă cu glas tare, ar fi fost fără prea multă importanță. Dar când Ina o rugă să se așeze pe un scaun în fața ei, se supuse fiind gata să asculte mărturiile pe care deja le socotea ca fiind tardive. - Te ascult, spuse Olga. Vorbele ei sunară a un fel de reproș, hai, spune... - Draga mea, de mai multă vreme, știi tipul despre
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pauză și-și privi într-un anume fel prietena, să vadă ce reacție au destăinuirile ei, dar chipul acesteia părea de piatră, inexpresiv, imposibil de a fi descifrat. În Olga fierbea nerăbdarea, dar ea masca totul, ținându-se de spătarul scaunului, arătând în acest fel că e numai ochi și urechi. Nu voia detalii despre traseul dragostei, de câte ori se întâlnise cu acel tip, cum o sărutase prima dată, ce maniere avea, ci dorea să afle cât mai curând numele partenerului, ce
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
intenția lui, a mărturisit că mă iubește sincer și că este convins că vom face o casă în care dragostea să-și facă un cuib statornic. - Cine dragă, cine? spuse Olga exasperată și ca scoasă din pepeni, se ridică de pe scaun, semn că nu mai suportă toate aceste învelișuri ale poveștii. - Aaaaa, scuză-mă scumpo, scuză-mă, m-am luat cu vorba și nu ți-am spus numele. Asta voiai să afli, nu? - Sigur, mască Olga nerăbdarea ei, sigur...! - Ei bine
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
oamenilor și că acestea trebuiau trăite din plin. Când începu dansul, mirii fură primii în arenă, plutind pe valurile unui vals celebru. Erau fericiți! Starea lor de beatitudine se răspândi în chip benefic și asupra nuntașilor. Olga însă își răsuci scaunul în felurite chipuri, semn că întreaga ei ființă era cuprinsă de neliniști. Nu avu tăria să suporte scena plină de fericire a celor doi, i se făcu rău. Mesenii din preajma ei alegară să-i acorde sprijin, văzând-o că era
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
de la sine și lipsa unei mâini, dacă nu a ambelor. Știam deja ce va urma. Mâna dreaptă. Însă eram hotărât să mă opun acestui fapt. Voi rămâne treaz orice ar fi. Trebuie să văd ce se întâmplă. Am rămas în scaunul cu rotile și am așteptat să se facă noapte. Prin minte îmi treceau tot felul de gânduri. Poate că eram pedepsit, deși nu știam de ce; poate că eram sabotat, poate că cineva râdea sau se juca cu mine, deși nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
apropie de mine. Eram convins că mâna mea dreaptă era cea vizată. Mă cuprinse disperarea. Am început să strig, să implor, să ameninț, să mă ascund. Degeaba. Guma îmi șterse trei degete. Mă zbăteam, dar ceva mă ținea țintuit în scaunul cu rotile. Singura scăpare era să ies din casă, din bloc, din oraș. Goneam pe străzi,împingând cu mâna rămasă scaunul mecanizat, uitasem total de baterii și de mecanism. Împingeam cu toată forța și nu mă uitam înapoi. Voi începe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să ameninț, să mă ascund. Degeaba. Guma îmi șterse trei degete. Mă zbăteam, dar ceva mă ținea țintuit în scaunul cu rotile. Singura scăpare era să ies din casă, din bloc, din oraș. Goneam pe străzi,împingând cu mâna rămasă scaunul mecanizat, uitasem total de baterii și de mecanism. Împingeam cu toată forța și nu mă uitam înapoi. Voi începe o altă viață în alt oraș, nu eram singurul handicapat din lume, puteam inventa o adevărată poveste despre un presupus accident
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
fi singur. Pe Moni a cunoscut-o în sala de așteptare. De cum a intrat i-a simțit ochii îndreptați spre el; însă Alex voia doar să stea și să se gândească, așa că s-a așezat cât mai departe de ea. Scaunul de plastic îi suporta toate ideile ce se întindeau ca un bilanț contabil în care este trecut absolut totul, de la îmbrățișările mamei până la încercările repetate de suicid, iar lui îi era teamă să nu scape ceva. Când nu avea nimic
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
veni nimic în minte; frigul îi încetinise impulsurile nervoase, îi făcuse nasul roșu și îi amorțise ușor degetele. Se uita cu coada ochiului la Moni. În locul acela era un gol decupat după silueta ei și așezat picior peste picior pe scaun. Alex se holbă mai întâi la gol, apoi la ceilalți. Toți țineau în mână câte un bon sau un bilet, unii aveau o fișă sau un număr de ordine. Semănau între ei din pricina bonulețului slinos lipit de degetele lor cu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se construia New Yorkul, până când zgârie-norii americani din puzzle-ul ei se oglindeau în lacul lui cu rațe. Se făcu seară; și noapte. Spațiul se goli și așa, gol, părea imens. Cei doi se făceau din ce în ce mai mici, cuibărindu-se în scaunele de plastic ca în burta mamei și era plăcut. Nu și-au luat bon nici a doua zi, nici a treia sau a patra. Sala de așteptare era protectoare, spațiul acesta părea că li se potrivește cel mai bine. Își
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să i se topească pe obraji. Intra în câte o sală și zăbovea în fața unui ghișeu fără să ceară nimic, doar ca să-și amintească de puzzle-ul ei cu New York. Era apoi împins într-o parte și-n alta până la scaunele de plastic, unde rămânea s-o aștepte pe Moni. Știa prea bine că-și pierde vremea, că va ieși afară cu sufletul pustiit, fără să fi fost fericit în puzderia de lume de acolo. OCHELARII DOAMNEI OLGA Ne-am mutat
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
stativ, să fie folosite. La masă, mama purta bigudiuri și eu mă simțeam copilul ei. Mâncam cât puteam de încet ca să stea cu mine mai mult, știam că după ce-și scoate bigudiurile nu o să mai fie mama mea. De pe scaunul din bucătărie, am învățat să vorbesc, iar părinții mei au învățat să tacă. Apoi aș fi vrut să tac din nou. La un moment dat, am aflat că și alți părinți tac atunci când copiii lor încep să vorbească. M-am
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
peste, foarte mult peste. Norii miroseau a lapte proaspăt, iar mătușa îi lua în poală și le dădea tot felul de forme, apoi mă lua de mână și mă învăța și pe mine să zbor. Când oboseam mă sprijineam de scaunul ei cu rotile și de dulapul cu goblenuri din camera de zi. Viața noastră avea zile și nopți măsurate după tratamentul pregătit din timp pe noptieră. Dimineața și seara o iubeam cel mai mult pentru că termometrul stătea să plesnească, după ce
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
site pentru debuturi literare și de atunci invitațiile au început să curgă. Prima dată s-a dus din curiozitate. Stătea într-un colț nebăgat în seamă și-i asculta pe ceilalți. Asta până când cineva a observat. Strângeri de mâini, un scaun pentru domnul poet, ce părere aveți dumneavoastră? Vă invităm mâine la decernarea premiilor. Edi era amabil și le răspundea cu tandrețe, acceptând toate ofertele din seara aceea. Vestea s-a dus repede și au urmat multe sesiuni de autografe, invitații
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
la știri și mănâncă bomboane de ciocolată. Oare Nela i-o fi așezat pernele la spate? I-o fi întins cearșaful bine până la stinghie? 133 veni repede, Mara se urcă prin față, perforă și se așeză pe primul șir de scaune. Geamantanul îl avea între picioare, iar poșeta odihnea pe coapse. Instalată lângă fereastră, se mândri imediat cu achiziția ei, apoi își aruncă privirea pe geam. Deasupra văzu scris „Ieșire în caz de pericol“. Tot drumul Mara privi afară ca și cum ar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nimeni, în schimb urcară un tânăr cu un buchet de trandafiri roșii, strânși în hârtie creponată, și o doamnă grăsuță ducând două plase cu mere. Doamna respira greu și căută repede un loc liber. Picioarele ei umflate se cuibăriră sub scaun, iar în fața lor aterizară cele două plase. Deliei i se părea firesc ca cei aflați deja în vagon să-i privească pe cei în spatele cărora tocmai s-au închis ușile. Faptul că au urcat înainte le dădea un aer de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
părea firesc ca cei aflați deja în vagon să-i privească pe cei în spatele cărora tocmai s-au închis ușile. Faptul că au urcat înainte le dădea un aer de superioritate și mândrie, se știau stăpâni pe situație și pe scaunele libere. Delia zâmbi atunci ușor gândindu se că adevăratul stăpân trebuie să fie cel care, întins pe două scaune, adormise cu mâna sub maioul murdar fără să-și dea seama. Doamna grăsuță scoase din poșetă o oglindă și un ruj
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ușile. Faptul că au urcat înainte le dădea un aer de superioritate și mândrie, se știau stăpâni pe situație și pe scaunele libere. Delia zâmbi atunci ușor gândindu se că adevăratul stăpân trebuie să fie cel care, întins pe două scaune, adormise cu mâna sub maioul murdar fără să-și dea seama. Doamna grăsuță scoase din poșetă o oglindă și un ruj și începu să plimbe batonul roșu pe ambele buze. Trenul coti la stânga și o făcu să treacă peste linia
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ușor coapsele. Mângâierea îi înfioră pielea și simți o căldură în obraji. Prin geam mai văzu cum tânăra palidă se ridică, își trase fusta și se oglindi în ușa de sticlă. Numai cel care dormea se întinse acum pe trei scaune, scoțându-și picioarele de sub el, ca un stăpân al trenului. Înapoi în stația goală brațul lui acoperit de cămașa neagră îi cuprinse brațul și urcară împreună scările. Tremurau amândoi și se lăsau purtați unul de altul spre suprafață în timp ce aerul
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pătate, cizme roase, Barbie fără cap și globuri sparte. În momentul în care ai văzut mașina așteptând într-o rână, aproape ai sărit de pe pod și ai alergat s-o conduci. Volanul era înțepenit, iar înăuntru nu mai era decât scaunul șoferului. Vârfurile tenișilor abia atingeau pedalele, dar asta nu te-a împiedicat să te plimbi prin lume pentru o oră și jumătate. De atunci, în fiecare amiază, după școală veneai să conduci mașina. Cuprindeai cu mâinile volanul, iar ochii tăi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
treptat, de la câteva șiroaie până la vârtejuri printre picioarele tale. Lângă tine s-au mai strâns și alții, dar nu pentru că le lipsea râul, ci pentru că li se făcuse dor de pozele cu mama și cu tata din album sau de scaunul cu spătar al bunicii. Unii își găsiseră jucăriile de când erau mici, alții își căutau pantofii norocoși, magnetofoanele cu muzică de acum douăzeci de ani sau blugii cu talie înaltă. — Uite un stilou cu peniță. — Și un fier de călcat cu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se mutase pe malul râului. Cum nu găsiră nici o soluție, începură să-și aducă și alte obiecte, mai întâi pe cele de uz personal, periuțele de dinți și aparatele de bărbierit, apoi câteva pentru confort. Încet încet apărură mese și scaune de plastic, umbreluțe și saltele de plajă, încât se treziră că locuiesc chiar lângă apă. Plantaseră și câțiva pomi, ridicaseră malul și continuau să păzească vechiturile. În oraș mergeau doar la biserică, la serviciu sau la școală și la cinema
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de monstru în umbra ce acoperea peretele, apoi cobora din pat și își aducea jucăriile să doarmă cu el. Lui Levi cel mai mult îi plăcuse peștele albastru, căci aluneca ușor pe covor. Dacă îl punea în pat sau pe scaun, peștele aluneca imediat. De o vreme se obișnuise să doarmă în fiecare seară numai cu el, dar mama îl lua din pat spre dimineață, iar Levi se trezea speriat și singur. Atunci Levi se gândi să se facă peștele lui
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]