2,425 matches
-
că logica lumii imaginare provine din povestirile pe care vizitatorul le creează despre și pentru această lume, "balonul" ar corespunde oarecum ideii de simulacru așa cum este descris acest concept de Baudrillard în studiul său despre lumea postmodernă. Analizând semnele care simulează și disimulează, Baudrillard ajunge la concluzia că, atunci când semnificantul este lipsit de înțeles, el nu mai poate semnifica, ci doar simula o realitate presupusă. În acest caz, imaginea nu mai poate reflecta vreo realitate primară, pentru că această realitate nu există
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
ideii de simulacru așa cum este descris acest concept de Baudrillard în studiul său despre lumea postmodernă. Analizând semnele care simulează și disimulează, Baudrillard ajunge la concluzia că, atunci când semnificantul este lipsit de înțeles, el nu mai poate semnifica, ci doar simula o realitate presupusă. În acest caz, imaginea nu mai poate reflecta vreo realitate primară, pentru că această realitate nu există; astfel, imaginea devine propriul simulacru 209. La fel ca "balonul", simulacrul nu este nici adevărat, nici fals. El reprezintă o lume
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
spații închise, de tipul parcurilor de distracție sau tematice, ori în anumite orașe (în New York de Crăciun, în New Orleans de Lăsata Secului așa-numitul Mardi Gras); în al patrulea și cel mai important rând, nu disimulează realitatea, ci o simulează, în special prin indicarea unui referențial fals ori contrafăcut. La parada de Crăciun, de exemplu, personaje din desenele animate ale lui Walt Disney se alătură personajelor de poveste, eroilor, starurilor de cinema, dansatorilor și trupelor muzicale, fiecare oprindu-se la
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
creată este un simulacru, deoarece realitatea la care se referă a dispărut de mult. Fiindcă scopul acestei lumi nu este să provoace senzația de eliberare din ordinea stabilită sau să suspende, temporar, o ierarhie oficială, târgul renascentist este menit să simuleze experiența englezească a se-colelor al XV-lea și al XVI-lea, așa cum ne-o putem imagina și înțelege astăzi. Astfel, scopul esențial al târgului este producerea distracției și plăcerii prin vânzarea și consumul unei lumi imaginare. Dacă târgul renascentist
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
incluși în screeningul acestei afecțiuni. Deoarece a omite diagnosticul de feocromocitom are consecințe marcante asupra evoluției pacientului, la momentul actual se consideră util ca practicienii să identifice simptomele variate și nespecifice ale bolii. Feocromocitomul a fost numit ,,marele mim” deoarece simulează o vastă gamă de afecțiuni. Clinicienii vor ridica un grad înalt de suspiciune de feocromocitom în momentul când decelează următoarele semne și simptome expuse în tabelul 6.4. HTA apare la 70% dintre cazurile de feocromocitom, având un caracter stabil
Mic ghid al practicianului HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ by Florin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/1679_a_3046]
-
Da!/Desigur!“ etc. Este o funcție mai pronunțată în comunicarea la distanță, unde pot interveni perturbări ale canalului. Comunicarea artistică apelează rareori la această funcție, verificarea canalului de comunicare reducânduse la creațiile populare (transmise pe cale orală) și la proza care simulează comunicarea orală (secvențeramă ale povestirii în cadru sau formulele mediane din basmele culte). FUNCȚIA REFERENȚIALĂ/INFORMATIVĂ/COGNITIVĂ/DENOTATIVĂ vizează capacitatea enunțurilor de a transmite informații, prin raportare la contextul comunicativ (locul, momentul și relația de comunicare dintre actanți) și la
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
estetică (crearea atmosferei, detalierea principalelor repere ale universului ficțional, comunicarea emoțională etc.), funcția textuală (contribuie la progresia textului, la producerea semnificațiilor). Trăsăturile distinctive ale celor două tipuri textuale sunt: Descrierea artistică reprezintă un caz particular al descrierii subiective, chiar dacă, uneori, simulează o perspectivă obiectivă, realistă. Acest mod de expunere ia, frecvent, forma descrierii de tip portret și a descrierii de tip tablou (a unui peisaj, a unui interior, a unui fenomen etc.). Cele patru tipuri de texte - informativ, argumentativ, narativ, descriptiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
întreruperea activității obișnuite) organizate de diverse instituții în reprezentări 3D ale clădirilor proprii bazate pe Second Life (Wagner, 2009). Un al treilea exemplu de transfer de competențe din virtual în real este acela al jocurilor utilizate de armata americană care simulează: situații tactice (ex. VBS2 U.S. Army), negocieri (ex. Bilateral Negotiation Trainer (BiLAT)), instruire culturală și de limbaj (Operational Language and Culture Training System (Iraqi, Dari, Pashto)), scenarii de luptă urbană (Urban Sim) și desfășurarea de foc de artilerie (Virtual Battlespace
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
se apropia, la pata de grăsime de pe cămașa interlocutorului, la petrecerea care urma să aibă loc în seara aceea sau Ia următoarea întâlnire de afaceri. De câte ori ne-a surprins interlocutorul, întrebându-ne: "Ei, ce credeți despre asta?". Ne-a prins simulând ascultarea și singurul răspuns pe care puteam să-l dăm era un încurcat "Poftim?". Allan Pease a fost o dată surprins în această postură de un partener de negociere, care vorbea foarte rar și care i-a spus: "Ți-ar plăcea
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
a spus: "Ți-ar plăcea să repet ultimele idei, Allan?" "Care ultime idei?" - îl întrebă Allan. "Ideile care veneau după "Bună dimineața, Allan! Ce bine îmi pare să te văd"". în lumea afacerilor, dacă suntem surprinși pentru prima oară că simulăm ascultarea, partenerul poate nu va crede nimic rău despre noi, dar a doua oară nu ne va mai ierta: își va pierde încrederea în noi. Un alt pericol al simulării ascultării este că putem pierde informații importante care ne-ar
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
etică informațională globală” (vezi Bynum, 1998Ă, cât și importanța rolului computerului în procesele de învățare și de educare (vezi Fetzer, 1998Ă. Susținătorii inteligenței artificiale propun scenarii ale viitorului, în special atingerea nivelului de inteligență umană într-un computer neural care simulează numărul enorm de neuroni ai creierului și este capabil să-și dezvolte capacitățile cognitive prin metodele de autoorganizare specifice algoritmilor evolutivi și rețelelor neurale. Scanarea creierului este concepută drept un prim pas făcut atât pentru înțelegerea acestuia și pentru construirea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în Searle, 1992, pentru o aprofundare a criticii inteligenței artificialeă. Astfel, prin contraargumentul „camerei chinezești”, Searle (1981Ă dovedește faptul că intenționalitatea și înțelegerea sunt specifice operațiilor creierului uman și rezistă proceselor computerizării: ordinatoarele nu „înțeleg”, în sens semantic, chineza, doar simulează corectitudinea unei fraze în chineză. O altă critică adusă inteligenței artificiale este faptul că, deși există mașini care pot învăța (prin intermediul unor algoritmi specialiă, abilitățile acestora sunt limitate la aspectele logice ale procesului învățării, neputând avea acces la caracteristicile intrinseci
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
artistică (vezi excepția programului Aaron cu privire la posibilitatea ca inteligența artificială să poate fi percepută drept creativăă. În fine, pretențiile de a demonstra că mintea umană nu este decât „suprafața” programatică ce accesează o serie de instrucții cognitive și că programele simulează procesele minții umane în timp ce manipulează simboluri complexe sunt incriminate drept pure speculații. Inteligența artificială este, în aceste condiții, mai degrabă o „inteligență sintetică” specifică „omului Turing” (vezi Bolter, 1986Ă, în sensul în care realizează sinteza om-computer, în cadrul căreia mașina nu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
dintre inteligența artificială, imaginea de sinteză și viața artificială. Sunt hibridizări creatoare între modele matematice sau concepte abstracte și senzații fizice, între realități numerice dematerializate și percepții concrete, încarnate. Viețile artificiale, urmând desfășurarea simbolurilor matematice ale unui algoritm genetic, pot simula comportamente colective, „sociale” și conduite individuale, idiosincratice (vezi Bonabeau și Theraulaz, 1995Ă, sunt capabile să evolueze și să interacționeze cu spațiul virtual și cu lumea realității fizice, să se reproducă și să „moară”. Mai mult decât să evidențieze o metaforă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
actualizat, acționând ca o parte „naturală” a unui sistem în care a fost generat, transformând spațiul virtual în spațiu viral. Creând o zonă indeterminată, situată la interfața dintre viu și non-viu, organic și non-organic (Plant, 1996aă, aceste forme virale sunt simulate în sistemele informatice, parazitând nu doar materialitatea tehnologiilor și a programelor, ci și viața umană afectată prin producerea de daune tehnologice în toate domeniile. Evoluția unui virus de computer este inteligibilă, însă adesea imprevizibilă, fiind comparată cu imprevizibilitatea evoluției unei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
activității umane (de unde expresia deux ex machinaă. O direcție opusă celebrează formele de viață sintetică ca o ilustrare a lipsei creatorului, a autonomizării față de modelul frankensteinian al demiurgului. Dincolo de această dualitate conceptuală, caracteristică vieții artificiale este reversibilitatea între mașina care simulează umanul și omul care simulează mașina, prin utilizarea tiparelor darwiniste în programarea computațională. Viața postbiologică, descrisă ca o nouă fază evolutivă, este atât rezultatul cât și inițiatoarea proceselor de supraviețuire prin simulare în conjuncturi în care se înregistrează evoluția mutuală
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ex machinaă. O direcție opusă celebrează formele de viață sintetică ca o ilustrare a lipsei creatorului, a autonomizării față de modelul frankensteinian al demiurgului. Dincolo de această dualitate conceptuală, caracteristică vieții artificiale este reversibilitatea între mașina care simulează umanul și omul care simulează mașina, prin utilizarea tiparelor darwiniste în programarea computațională. Viața postbiologică, descrisă ca o nouă fază evolutivă, este atât rezultatul cât și inițiatoarea proceselor de supraviețuire prin simulare în conjuncturi în care se înregistrează evoluția mutuală dintre uman și mașinal. Compenetrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
istoriei în contextele biotehnologice ale evoluției. Trecerea de la istorie și etică la principiile autoorganizaționale și evolutive este denunțată ca un proces funcționalist al puterii: sentimentele, trupul și pântecul sunt considerate valori sacrificate pe altarul vieții sintetice. Cu toate că populațiile și generațiile simulate în mod artificial indică trăsături ale vieții naturale și modele ale comportamentului social, lumile virtuale ale creaturilor informatizate nu cunosc nici trăirea, nici cultura umană așa cum sunt acestea constituite de-a lungul timpului. Rămânând, din acest punct de vedere, paradigme
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a demonta clișeul imaginii, fie pentru a face tangibilă irealitatea bazelor de date, fie pentru a intra în paradigma globală a „videologiei”, ca să folosim terminologia lui Manolescu (2003Ă. Mai degrabă decât să fie reprezentat, trupul este construit la interfață, este simulat atât ca interioritate, cât și ca exterioritate, atât ca întreg, cât și ca părți-organe destructurate. Prin urmare, numeroși artiști încearcă să adreseze modul de relaționare a corpului organic (împreună cu noțiuni precum piele, bătrânețe, moarte, boală, durere, plăcere, afectă la cyberspațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
canoanelor masculine ale frumuseții feminine. Corpul său nu devine doar un mijloc de expresie artistică, ci și un mediu al activismului feminist (ca la teoreticiana Donna Haraway - vezi capitolul al patruleaă. Propriul chip este remodelat nu numai conform unui ideal simulat de computer, ci și îndreptat împotriva referințelor istorice ale artei, construite în mod ideologic și social. În același timp, demontează clișee ale feminismului, prezentându-se ca une homme („o bărbat”Ă și un femme („un femeie”Ă. Dacă iconurile culturii
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
computerizate continuă să avanseze, există o mare probabilitate ca umanul să trăiască într-o simulare de computer și să fie o simulare a unei simulări anterioare (vezi Dainton, 2002, pentru o continuare speculativă a acestui argumentă. Mai mult chiar, umanului simulat de un supercomputer i se atribuie calitatea de „demnitate postumană” (vezi Bostrom, 2003Ă, prin abordarea imperativului practicării unei etici mai cuprinzătoare și al preluării unei viziuni mai responsabile. Teoria „descărcării” conștiinței umane într-un computer, posibilitate teoretizată profetic de Moravec
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
omul alege partea neprofitabilă, demonstrându-și simplitatea, dar autenticitatea sentimentelor; p. 67, r. 10 11 : „mai pune-ți pofta-n cui, cumătre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu” avariția și egoismul parvenitului, care încearcă să impresioneze simulând munca, efortul; r. 35 36 : „și-nciudat pe vulpe că l-a amăgit se duce s-o ucidă în bătaie” singura modalitate de a uita supărarea este răzbunarea pe cauzatorul ei; p. 68, r. 16 : „Și iaca așa a rămas
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
și de scîrboase pofte și cred că în sfîrșit ți s-a făcut greață, precum mi-e mie greață de el. Natura care totdeauna compensează cu ceva defectele cu care încarcă un individ i-a dat darul actoricesc de-a simula, de-a părea încîntător prin jocuri de cuvinte. Rupe masca acestor jocuri de cuvinte și a glumelor echivoce și Satyrul cel mai scîrbos, putoarea grecească de capră pătrunde toate mișcările acestui mizerabil. Știam prea bine că va amenința, știam prea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Clorinde vinde bilete de loterie pentru acte filantropice. "Vous savez, je viens en mendiante, reprit-elle. C'est pour des billets de loterie... Nous avons organisé une loterie en faveur des jeunes filles pauvres" [ibidem, p.136]. Aceste activități mai mult simulează bunele intenții. Maupassant observa cu ironie că din cele trei mii de franci pe care doamnele pariziene le-au adunat pentru orfani, doar două sute douăzeci vor reveni destinatarilor este tot ce a rămas după recepția în cinstea acestui eveniment: "Leș
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
o glumă, consumându-se într-o săptămână, sau poate fi dificilă că o luptă 316. Pentru contesă de Gulleroy preocuparea de a plăcea devine sensul vieții, o luptă care îi mobilizează toate eforturile 317, o face să-și calculeze și simulează intențiile. Proiectele de seducere ale Clorindei și ale lui Rougon sunt un duel al ambițiilor. Clorinde visează să-l seducă pe Rougon cu orice preț318. Rougon formulează pentru sine, într-un sfârșit, ceea ce nu-l poate lăsa indiferent: "Cette Clorinde
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]